La ţară în oraş

Publicat în Dilema Veche nr. 327 din 20 - 26 mai 2010
Prostănaci de fiecare zi jpeg

Vecinul meu e cunoscut drept „nea Petrică“, în cartier. Locuim împreună binişor aproape de centrul Bucureştilor. Nea Petrică nu are slujbă. Se întreţine din mărunte reparaţii ici şi colo, iar în curtea lui găseşti lămpi vechi cu gaz, lăzi de Coca-Cola, toate nuanţele de gresie şi faianţă care se vînd la marginea oraşului, flori de plastic puse pe magazia şuie unde ţine pisicile iarna, cazmale, ţevi, sîrme, chei franceze şi pe nevasta lui nea Petrică – o prezenţă sonoră subţirel-tînguitoare şi de neoprit. Spectaculoasă cu adevărat, o maşinărie davinciană, e moto-bicicleta cu care umblă prin cartier, o adunătură de fiare şi sîrme aparent fără noimă, făcută din trei sute de bucăţi; şaua unui scuter, roţi de bicicletă, o mică remorcă în spate în care îşi cară bricolajele şi un radio funcţional. Prea funcţional.

Nea Petrică stă într-o casă pe care plăteşte o chirie modică la stat. Refuză să se racordeze la gaz pentru că e prea scump. Iarna se încălzeşte cu lemne adunate de te miri unde şi bea vin fiert de la Babanu. Nea Petrică e mahalagiul tipic (în sensul primar al cuvîntului), cu nostalgii după lunca de acasă. Senzaţia de altă lume, de data asta una pur rurală, e şi mai adîncă mai spre periferie, unde petice întinse de cartiere de case au scăpat demolărilor. Acum mai mulţi ani am ajuns în Rahova-Ferentari (pentru cei care nu cunosc aşa bine Bucureştiul, e o zonă cu renume prost), unde am nimerit fix în mijlocul unui sat. Căsuţe mici, unele mai cochete, altele mai prăpădite ascundeau după garduri şiruri de roşii şi găini. Orice trecător pe stradă era petrecut de lătrăturile cîinilor înlănţuiţi de coteţe şi de priviri curioase. Am vizitat acolo o bătrînă care avea 93 de ani. Venită în tinereţe din Mărginimea Sibiului, cusutoreasă, şi rămasă în cartierul bucureştean din care n-a ieşit mai mult de trei-patru ori. Picioarele o cam lăsaseră, însă mîinile, chiar atinse de artrită, se mişcau cu iuţeală pe un soi de goblen. Măritată la Bucureşti cu un „meseriaş“, copii, nepoţi care o mai vizitau arareori. O istorie măruntă a multora dintre noi şi o fantastică dulceaţă de nuci verzi. Curtea îngustă cu asfalt peticit şi crăpat în mii de locuri, o fîşie lunguiaţă de pămînt, pe lîngă gard, pe care creşteau hortensiile cu inflorescenţa adunată în mari globuri vegetale, ca nişte capete grele. Pisici bine hrănite cu resturi de la masă, care n-au auzit în viaţa lor (şi nici stăpînii) de un pet-shop.

Aceeaşi lume semirurală am căutat-o şi în alte oraşe. Am găsit într-un cartier mărginaş gălăţean nu sat, nu deal-vale, nu „Mioriţa“, nu hibridul cu oraşul; am găsit pur şi simplu o lume uitată în mizerie. Apă curentă nu era. Cea scoasă din puţuri ajungea la suprafaţă mîloasă şi urît mirositoare. Copiii erau rufoşi, desculţi, blonzi şi mucoşi. Părinţii – agresivi. Totul la cîteva staţii de autobuz de centrul oraşului. Oamenii dădeau vina pe Primărie că n-ar fi făcut nimic pentru ei. Am întrebat şi mi s-a spus că ţevile de apă ar fi trase, dar că nu vrea nimeni să plătească să şi le bage în curte. Nu ştiu care e adevărul. Poate nicăieri nu trăieşte mai reprezentativ această lume dezrădăcinată decît în blocurile muncitoreşti făcute prin anii ’60-’70. Unde viaţa din apartamente vieţuieşte cu uşile deschise şi cu papuci sau pantofi vechi lăsaţi la intrare. Unde toată lumea ştie ce a gătit toată lumea. Unde cîte o nevastă mai are pe faianţa din bucătărie – prins în ventuze – un ştergăraş brodat: „Gospodina bună face casa lună“. Unde, în lipsa unei curţi, viaţa se revarsă prin faţa blocului, pe băncuţe şi pe trotuare, iar sîmbetele şi duminicile se meştereşte ritualic la cîte o Dacie cu care se aduce porcul de acasă. În blocurile astea, un chiriaş oarecare e suspectul de serviciu şi are ceva timp de petrecut pînă cîştigă bunăvoinţa cîtorva tanti de pe scară, adunate împreună în secta celor care au un semn rotund în jurul unuia dintre ochi; semnul vizorului de la uşă. Pe bărbaţi îi recunoşti, ca făcînd parte din lumea asta, după salutul milităresc: „Să trăiţi!“. Majoritatea sînt acum la pensie, fabricile în care au fost aduşi să muncească s-au cam închis. Împreună împletim lumea pestriţă a oraşelor româneşti.

Selma Iusuf este jurnalistă, redactor-şef la SBS media broadcasting Romania.
 

41580801101 373a7ea5c2 c jpg
Oamenii fac orașele
Paradigmei moderniste de producție a noilor cartiere, Jacobs îi opune observația directă și studiul la firul ierbii, sau la bordura trotuarului, a vieții urbane.
Zizi și neantul jpeg
Roți și vremuri
Trebuia să mănînci nu știu cîți ani numai iaurt și să economisești, să pui bani la CEC ca să-ți poți cumpăra o Dacie.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Aix-Les-Bains și tinerii francezi de 70 de ani (I)
În Aix zilele de vară se mișcă în ritm de melc, par nesfîrșite, exact ca acelea din vacanțele copilăriei.
E cool să postești jpeg
Tastatura sau creionul?
Este un avantaj real acest transfer al informațiilor direct pe dispozitivele elevilor?
p 20 WC jpg
Religiile manevrate de dictatori
Sîntem înconjuraţi de spaţii unde religia e folosită în beneficiul unor regimuri antiliberale: Rusia lui Putin, Turcia lui Erdogan, Ungaria lui Orbán.
Theodor Pallady jpeg
Discretul eroism al moderației
Nu prea cunoaștem opera românilor americani, iar numele care circulă simultan în cele două culturi provin cu precădere din zona umanistică.
p 23 Lea Rasovszky, Bubblegun of Sweet Surrender (Soft War) I  Codre jpg
„Războiul este doar «eu» și nici un pic «tu»” – artiștii și galeriile în timp de război
„Un fel de așteptare epuizantă la capătul căreia sperăm să fie pace.”
p 24 A  Damian jpg
Cu ochii-n 3,14
După ce, cu o săptămînă în urmă, doi lei au încercat zadarnic să evadeze din grădina zoologică din Rădăuți, un șarpe mai norocos a pătruns în Spitalul Orășenesc din Balș.
Zizi și neantul jpeg
Mare, pofte, necuprins
Tocmai ăsta era hazul vacanței: împletirea ciudată de pofte concrete și visări abstracte. Figurau, cu toatele, într-un meniu pestriț și cu pretenții.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Vacanțe de altădată
Nu pot vedea mai multe, însă sînt convinsă că au și bomboane străine sau ciocolată, poate că au și gume cu surprize.
E cool să postești jpeg
S-o fi supărat pe mine?
Ca să nu „supere” această societate, foarte multe femei ajung să fie prizoniere ale unor prejudecăți pe care și le autoinduc, perpetuîndu-le, uitînd de cele mai multe ori de ele însele.
p 20 Sf  Augustin WC jpg
De ce scandalizează creștinismul?
Scandalul creștinismului stă așadar în neverosimilul lui. Însuși Dumnezeu vorbește, dar nu o face ca un stăpîn.
setea de absolut convorbiri cu christian chabanis jpg
Setea de absolut
Atunci cînd am întrevăzut cîteva adevăruri esențiale este dureros să simțim că, în măsura în care vrem să le comunicăm oamenilor, ele capătă limitele noastre, impuritățile noastre, degradîndu-se în funcție de acest aliaj.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
O femeie din București a fost pusă sub control judiciar, fiind bănuită de săvîrșirea infracțiunii de înșelăciune prin vrăjitorie.
Edgar Allan Poe, circa 1849, restored, squared off jpg
Prăbușirea casei Usher
Una dintre cele mai emoționante descrieri de arhitectură din literatura universală este tabloul creionat de Edgar Allan Poe în debutul nuvelei „Prăbușirea casei Usher”.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cum e să pleci în vacanță bolnav și complet epuizat
N-am mai fost într-o vacanță parțial din cauza pandemiei, însă mai mult din cauza faptului că nu mi-am mai permis o vacanță.
p 20 Ierusalim, Muntele Templului WC jpg
Loc disputat
De curînd, la Ierusalim au izbucnit din nou – dar cînd au încetat? – tensiunile pe esplanada Cupolei Stîncii.
Theodor Pallady jpeg
Scurtă oprire în biblioteca perfectă
Cel mai adesea afli despre autorii de cărți din cărțile altor autori: circulația bibliografică prin notele de subsol asigură ventilația academică din care se compune tradiția intelectuală a oricărei societăți moderne.
Zizi și neantul jpeg
Mare, trenuri și geamantane
Senzația pe care o am călătorind cu trenul nu poate fi înlocuită cu nici o alta: poate și pentru că ești cu atîția oameni în preajmă, într-o lume mobilă, o lume care o reface, în mic, pe cea mare din exterior.
p 24 D  Stanciu jpg
Cu ochii-n 3,14
Numeroasele avertismente de furtună ale RO-Alert de săptămîna trecută, unul emis chiar în timpul spectacolului Rigoletto, de la Opera Națională din București, cînd pe scenă se auzea replica „Furtuna e aproape”, au provocat un val de glume și ironii.
Zizi și neantul jpeg
Veri și obiceiuri
Am mai fost parte a unor vizite ca din Enigma Otiliei în care erai „servit” fix cu așa ceva: dulceață într-un mic castron transparent, una-două lingurițe, cel mai des de cireșe amare, și apă într-un pahar trainic.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Un înger păzitor pentru fiecare – cum recuperăm anii ’90?
Pe vremea cînd lucram la o revistă cu pronunțate tente erotice care se vindea ca pîinea caldă, am cunoscut mai întîi un stripper, apoi un gigolo. Cu care m-am întîlnit pentru a scrie un reportaj.
p 19 WC jpg
Ce valoare mai au simbolurile naționale?
Există în România o serie de simboluri naționale care sînt mai mult sau mai puțin cunoscute, însă cu siguranță extrem de puțin vizibile.
p 20 WC jpg
Adevărul în oglindă
Ghicitura poate fi înțeleasă nu atît ca limită, cît ca o condiție de posibilitate a cunoașterii.

HIstoria.ro

image
Dacă am fi luptat și vărsat sânge în 1940 pentru Basarabia, poate că...
Istoria nu se scrie cu autoprotectoarele „dacă...” și „poate că...”. Nimeni nu poate dovedi, chiar cu documente istorice atent selectate, că „dacă...” (sunteţi liberi să completaţi Dumneavoastră aici), soarta României ar fi fost alta, mai bună sau mai rea. Cert este că ultimatumurile sovietice din 26-27 iunie 1940 și deciziile conducătorilor români luate atunci au avut efecte puternice imediate, dar și pe termen lung.
image
Bătălia de la Poltava, sau cum a devenit Rusia o Mare Putere
27 iunie 1709: în urma victoriei de la Poltava, Rusia se alătură grupului de Mari Puteri europene și, prin înfrângerea Suediei, câștigă definitiv poziția de cea mai mare putere a Europei Nord-Estice. Era primul pas al dezvoltării fulminante a Rusiei. Bătălia de la Poltava, una din cele mai mari bătălii ale Marelui Război Nordic (uitat, din păcate, de istoriografia modernă), a avut, așadar, consecin
image
Cine a fost Mary Grant, englezoaica devenită simbol al Revoluției de la 1848 din Țara Românească
„România revoluționară”, creația pictorului Constantin Daniel Rosenthal, este unul dintre cele mai reprezentative tablouri ale românilor, simbol al Revoluției de la 1848. Românca surprinsă în tabloul care a făcut istorie a fost, de fapt, la origini, o englezoaică pe nume Mary Grant.