Zimnicea: oraşul care e... aşa cum e!

Publicat în Dilema Veche nr. 288 din 20 Aug 2009
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Se spune că doi americani stăteau de vorbă: "Unde te duci?" "În România, la Zimnicea." "Ai înnebunit?! Nu te duce! Am fost şi eu acolo, cu avionul. Nici nu ştiu cum am scăpat! Ăia au ţevi de tancuri la fiecare geam!..." E un banc inventat de zimniceni, chiar despre oraşul lor. O glumă amară " că doar nu dau americanii năvală la ei! " cu referire la faptul că, de ani buni, pe aproape fiecare fereastră ies coşuri de fum. Sînt de la sobele pe care şi le-au instalat în apartamentele de bloc. Asta după ce s-a oprit căldura centralizată. Localnicii nu prea mai ştiu cînd s-a întîmplat asta şi de ce. Probabil, la fel ca în multe alte locuri, datoriile la CET s-au tot acumulat, oamenii n-au mai putut să plătească şi centrala termică a intrat în faliment şi s-a închis. Interesant e că pentru zimniceni asta nu pare să fie o problemă. S-au obişnuit fără apă caldă şi fără căldură, aşa cum s-au obişnuit cu faptul că vara (cînd cei de la case udă grădinile), apa nu mai ajunge la etajele III şi IV (blocuri cu mai mult de patru etaje nu sînt în oraş!). Dolce vita Pare o dolce vita la Zimnicea. Oraşul e toropit de căldură. Pustiu. Magazine închise. E trecut de ora prînzului şi rar vezi pe cineva trecînd alene pe stradă. Un băiat a adormit pe un scaun, pe teresa unui restaurant, la umbră, sub o umbrelă. Are capul pe spate, sprijinit de spătarul scaunului, şi gura larg deschisă. Blocurile începute pe vremea lui Ceauşescu au încremenit şi ele neterminate, către marginea oraşului. De undeva se aude cîntînd un cocoş. "Cucuriguuuu!" E răguşit şi un pic leşinat. La parterul unui bloc, o bătrînă slabă şi zbîrcită stă în spatele unui geam murdar, în care se oglindesc coşurile de fum din blocul de vizavi. Îi fac o poză. Nu schiţează nici un gest. Nu schimbă nici o expresie. Merg spre piaţă. Cîteva tarabe din piatră, apăsate parcă şi ele de căldură. De o oarecare tihnă. De impresia că totul e încremenit. Pe o tarabă " o cutie de carton. În cutie " o fată în rochie galbenă. E o cutie de la o păpuşă, din acelea care-s mai mari ca tine, la 3-4 ani. Cam atît avea şi fetiţa care dormea, ca într-un joc, în cutie. "Hei! Ce faci acolo?" Rîde ghiduş şi bagă capul la loc, în cutie, fără să spună nimic. Pe o altă tarabă stau înşirate la soare roşii, castraveţi, ceapă şi cîteva legături de pătrunjel. Miroase a pătrunjel. "Hai, nu-mi faceţi vînzare?" Nu-i facem. Femeia e îmbrăcată într-un capot înflorat şi are părul tuns scurt şi făcut permanent. Din cînd în cînd, stropeşte legumele cu apă, ca să pară proaspete. Cînd stă (mai mult stă!), mănîncă seminţe. Găsim şi un magazin deschis! Pijamale şi rochii de casă (ca a femeii din piaţă!) sînt înşirate pe umeraşe, agăţate pe pereţi de jur-împrejur. Vînzătorul e cam ursuz. Şi suspicios. "Am vîndut doar o pereche de şosete azi. Şi ce e cu asta?" Cîrciuma dintre blocuri E improvizată într-un spaţiu strîmt, ca o debara, la parterul unui bloc. Două mese de plastic afară. Cîţiva muncitori, îmbrăcaţi în salopete bleumarin, beau bere. Bem şi noi. De la muncitorii care trebuie să schimbe bordurile în oraş aflăm bancul de la început. Dar şi că… "Oraşul e... aşa cum e!". Vechi, dar nou, în acelaşi timp. Vechi " pentru că apare în cronici încă din vremuri străvechi, iar nou " pentru că a fost refăcut aproape în totalitate după cutremurul din 1977. Nu pentru că seismul ar fi dărîmat casele, ci pentru că autorităţile de atunci au raportat că oraşul a fost distrus în proporţie de 80%. Muncitorii de la cîrciuma dintre blocuri spun că Nicolae Ceauşescu şi-a anunţat atunci vizita la faţa locului. Prim- secretarul pe municipiu, panicat, a dat ordin ca oraşul să fie demolat bucată cu bucată. A fost refăcut după stilul communist, cu bani proveniţi în special din Germania. Dar a fost refăcut prost şi nici măcar terminat. Aşa se face că unele zone ale oraşului sînt încă nelocuite. Pe vremea lui Ceauşescu, Zimnicea a fost puternic industrializat. S-a făcut fabrica de ţevi sudate, de mobilă, prefabricate de beton, de textile. Fabrica de zahăr " cea mai mare din Europa, pe vremuri! " era vestită pentru producţiile record, iar de jur împrejurul oraşului se făcuseră sere şi ferme zootehnice. După Revoluţie, oraşul care nici nu apucase să trăiască, a murit. "Mort e şi azi!" " spune unul dintre muncitori. "Ba trăieşte, da’ pe spinarea lui Niculae!" " îl contrazice altul. Niculae " adică Ioan Niculae, om de afaceri, cunoscut în special ca patron la Interagro. Mai în glumă, mai în serios, oamenii spun că "Niculae a cumpărat tot oraşul" sau că Zimnicea "este oraşul lui Niculae". Face aici afaceri în industrie, agricultură, dar şi turism. În Zimnicea sînt două hoteluri. Unul " de două stele, hotelul "comunist al oraşului". Şi unul " de patru stele, "hotelul lui Niculae", în care e greu de imaginat cine s-ar caza, într-o zonă defavorizată, ca Zimnicea. Taxiuri, statui, macarale Două hoteluri şi… două taxiuri în oraşul fără autobuze, şi cu străzi paralele şi perpendiculare (ca în multe oraşe americane!) în care e imposibil să te rătăceşti. Taxiurile sînt parcate mai tot timpul la principala intersecţie din oraş. Şoferii stau de vorbă la o cafea. Pe amîndoi îi cheamă Dan. Unul dintre ei îmi spune că, deşi e aproape 7 seara, n-a avut nici un client în ziua aceea. "Am fost primul care mi-am făcut taxi. La început a mers că venise lumea din Spania şi mai avea bani. Îi mai duceam în port, în Rudărie, la Zimnicele sau chiar la Alexandria. Acum, banii s-au cam terminat. Ce să vă spun? Nu e nici un semafor în oraş. Nici un supermarket! În magazine nu intră nimeni, iar la 9 seara nu mai e nimeni pe stradă. Jumate din oraş lucrează la Niculae, pe salariu minim pe economie, iar cealaltă jumătate trăieşte din ajutorul social sau sînt plecaţi în străinătate, în Spania. Mai toţi de vîrsta mea au plecat. Eu n-aş pleca. Oraşul ăsta are un farmec al lui. O linişte care mie-mi place! Am mai fost la bulgari. Trecem cu vaporaşul. Da’ bulgarii nu vin la noi. N-am văzut nici unul pe aici!" Dacă ar veni, vecinii bulgari ar vedea oraşul care e " după cum spun localnicii cu anumită resemnare " "aşa cum e!": parcul din centru, plin de trandafiri în vreme de vară; zimnicenii care " deşi orăşeni " trăiesc ca la ţară; o statuie " Monumentul Eroului Necunoscut " înfăţişînd un soldat cu un steag în mînă, şi încă una " Monumentul Reconstrucţiei, care aduce aminte de cutremurul din 1977; centre de butelii la tot pasul... Singurul loc în care se întîmpla ceva în seara aceea " Casa de cultură a sindicatelor, în care intru un pic sceptică. Mă uitasem pe geamul murdar. Înăuntru " cîteva mese de biliard. Îndrăznesc să intru, mă uit la afişele şi desenele de pe pereţi, apoi merg aiurea, spre un loc de unde se aude muzică. Urc nişte trepte murdare, fac la stînga şi nimeresc într-o sală de spectacole. Muzica se aude dintr-un casetofon vechi aşezat pe marginea scenei. Cîţiva tineri repetă "hora în două părţi", un dans de-al locului. Descopăr apoi viile de la marginea oraşului şi o întîlnesc pe tanti Mariţa, cu capul acoperit de o basma legată la spate. E o femeie bătrînă şi cu picioarele îndoite de povara anilor. S-a descălţat de pantofii din cauciuc în care i se încinseseră, probabil, picioarele. Într-o mînă ţine galoşii prăfuiţi, cu cealaltă, o sapă pe umăr. Tanti Mariţa are 76 de ani. Stă la bloc, în centru. Casa ei a fost demolată nu de cutremur, ci "cu ocazia cutremurului". În locul casei de odinioară e o şcoală. Femeii nu prea îi place la bloc, că are WC-ul în casă şi miroase, şi că trebuie să plătească o grămadă de bani: apa, întreţinerea, lemnele pentru sobă… Iar pensia ei e de două milioane jumătate, după ce a lucrat toată viaţa pe unde a putut: "pe la ferme şi pe la croitorie, că pe timpul ăla nu era făbrici!". Tanti Mariţa nu are nici radio, nici televizor, iar un ziar nu a citit în viaţa ei. Se ţine bine la 76 de ani şi are şi o explicaţie: "Mă ţiu, că mă duc la sapă!". Şi se duce. Cu galoşii într-o mînă, şi cu sapa în cealaltă. Se lasă seara. Sub picioarele desculţe ale femeii se ridică praful. În zare se văd balastierele din port, cu macarale parcă suspendate caraghios, în poziţii ciudate.

Zizi și neantul jpeg
Alarme, sonerii, zgomote… – din alte vremi
Aproape vii, ceasurile ne umpleau singurătățile.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
#metoo? În România?! Să fim serioși!
Nu cred că există vreo femeie, cel puțin din generația mea, care să nu fi trecut măcar o dată în viață printr-o experiență de hărțuire sexuală
p 20 N  Steinhardt jpg
N. Steinhardt despre creștinismul firesc
Creștinismul devine un regim natural al vieții, un accent care însoțește gesturile cele mai mărunte ale cotidianului.
Polul jpg
Colonialism și misionarism
Reconcilierea dintre colonialism și misiunea creștină internațională este foarte complexă.
p 24 S M  Georgescu jpg
Cu ochii-n 3,14
A ajuns acasă rîzînd, a rîs toată noaptea și nu s-a oprit nici a doua zi (joi), nimic neputîndu-i pune capăt veseliei.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
În ochii ei era dragoste, multă dragoste
Cît de repede se petrecea totul, fără să analizezi, fără să-ți pui întrebări, fără să te gîndești la un viitor, erau ca niște fire care se înșiră, apoi se deșiră, ca o lumînare care se aprinde undeva în noapte, arde întîi viu, apoi mocnit și se stinge de la sine.
Un album studiu al bisericilor transilvane jpeg
Un album-studiu al bisericilor transilvane
Textul are sobrietate ştinţifică, devotament faţă de documentarea monumentelor şi a vieţii religioase care le-a modelat şi care s-a modelat, de-a lungul timpului, în jurul verticalei lor.
Theodor Pallady jpeg
Tiparul și Cartea cărților
Nu știu să se fi publicat la noi, pînă acum, o asemenea panoramă a edițiilor tipărite ale Sfintei Scripturi de pe orice meridian și în mai toate limbile cunoscute.
Zizi și neantul jpeg
În mulțime
Oamenii prezenți erau animați de entuziasm, dar de unul mai blînd, mai difuz.
Visez parcaje subterane jpeg
Visez parcaje subterane
Locuitorii la bloc ar trebui să-și privească cartierul ca pe propria curte și să lase mașinile la bulevarde, pentru a se bucura de natură.
Cu ochii n 3,14 jpeg
Cu ochii-n 3,14
Un bărbat de 60 de ani a mers la dentist pentru o plombă și a ajuns la urgență direct în operație, pentru că a înghițit capul frezei care-i scormonea dintele.
Oh salvie levănțică iasomie trandafir jpeg
Oh salvie levănțică iasomie trandafir
La început, l-am întîlnit pe Mircea Anghelescu ca profesor, în Amfiteatrul „Bălcescu“.
Zizi și neantul jpeg
Din mers, „mici” bucurii
Bucuria trece dincolo de tine și o-mpărtășești, involuntar în general, și celorlalți.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Privirea lui Chateaubriand
Memoriile au fost proiectate – cum altfel? – pentru posteritate, dar ca o voce de dincolo de mormînt.
Filosofie și muzică  Gabriel Marcel jpeg
Filosofie și muzică. Gabriel Marcel
Muzica este așadar, în mod primordial, nu un obiect al gîndirii, ci un mod al ei.
Cu ochii n 3,14 jpeg
Cu ochii-n 3,14
...mai mulți americani au murit înecați cu lăptuci decît mușcați de șerpi și de crocodili, combinat.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Speranța moare ultima?
Mereu m-am întrebat dacă speranța care poate aduce cu sine un soi de idealism în a privi lucrurile din jurul tău folosește într-adevăr la ceva.
O lume a poveștilor jpeg
O lume a poveștilor
Narativele care pot subjuga națiuni întregi nu sînt o invenție modernă – după cum afirmă psihiatrul Boris Cyrulnik, în cea mai recentă carte a sa, apărută luna trecută la editura Odile Jacob.
André Scrima: Ziua una şi a opta jpeg
André Scrima: Ziua una şi a opta
Lumina Paştilor: pe cea vizibilă în biserici şi pe străzi, ucrainenii nu şi-au putut-o îngădui; pe cea spirituală, religia patriarhului Kiril o insultă, o sufocă.
Theodor Pallady jpeg
Un Sisif în robă franciscană
Camus a fost doar martorul esențial al asprelor sale vremuri și, prin revolta contra absurdului, aproape un mărturisitor.
Zizi și neantul jpeg
Iarbă verde și obligativități
Avem tendința să ne complicăm puținele zile libere. Să le încadrăm în sisteme, să le tratăm ca pe unele de lucru în alt domeniu: cel al leisure-ului, al entertainment-ului.
Cu ochii n 3,14 jpeg
Cu ochii-n 3,14
Care ar fi playlist-ul ce v-ar alunga pe dumneavoastră de la o demonstrație?
Blocul, strada, etajul și apartamentul jpeg
Blocul, strada, etajul și apartamentul
În locul garajului a apărut un parc, la fel de lipsit de imaginație din punct de vedere urban ca și lamele de blocuri din spatele unității militare, dar care, cu zonele sale verzi, evoca peluza spălătoriei de steaguri.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Ce caută americanul în Europa?
Îmi dau seama că avem de toate aici, pe bătrînul nostru continent, micul nostru paradis terestru, că este (a fost... oare?) una dintre cele mai bune lumi posibile și că mi-ar trebui vreo cinci vieți ca să văd și să trăiesc tot.

Adevarul.ro

image
Implicaţiile distrugerii crucişătorului Moskva, nava amiral a flotei ruse la Marea Neagră | adevarul.ro
Atacul asupra crucisatorului Moskva", nava-amiral a flotei ruse la Marea Neagra, are valoare simbolica si militara, spune profesorul Michael Petersen, citat de BBC. Nava ...
image
Topul celor mai valoroase monumente istorice lăsate în ruină. De ce nimeni nu le-a îngrijit VIDEO | adevarul.ro
O multime de monumente istorice faimoase din judetul Hunedoara nu au mai fost ingrijite si restaurate de mai multe decenii.