Vamos, Roger!

Publicat în Dilema Veche nr. 518 din 16-22 ianuarie 2014
Vamos, Roger! jpeg

Agresat de isteria nebună a caltaboşilor de prime-time, a Ignatului în direct, a cumpărăturilor de sfîrşit de lume şi a dilemei naţionale dacă ne daţi sau nu ne daţi, am evadat cîteva zile înspre soare, în Dubai. Oraşul ăsta, fără tradiţie şi fără catedrale, fără străduţe pietonale şi fără poezie, fără anotimpuri şi fără carnavale, este fabulos prin modernitatea şi cosmopolitismul lui. Construit din piatră seacă şi petrol, Dubaiul îşi exhibă, ostentativ, dar coerent cu sine, recordurile arhitecturale, megalomania şi toleranţa. À voir, au revoir…

Odată ajuns, aflu că la unul dintre cele patru hoteluri ale complexului în care eram instalat se antrena, în pregătirea Open-ului australian, nimeni altul decît Roger Federer. Ştiam că Dubaiul înseamnă escala lui tradiţională înainte de Melbourne, dar nu anticipasem că, taman în ajun de Crăciun, el se prepară pe sine, în loc să prepare sarmalele.

Distanţa de la hotelul meu pînă la locul lui de antrenament era de aproape 3 kilometri, pe care îi parcurgeam zilnic, în alergare sau în plimbare, să văd dacă nu cumva Roger mă aşteaptă să ne măsurăm forţele. Am nimerit mereu în contratimp, Roger lovindu-mă de fiecare dată contre-pied. Administratorul terenurilor, un asiatic simpatic şi politicos, avea întotdeauna grijă să mă consoleze: sorry, sir, Roger tocmai a plecat, sau sorry, sir, Roger a rezervat pentru toată ziua terenul 1, dar nu ştim nici dacă, nici cînd apare.

În ultima zi a şederii mele acolo, pe la 11 dimineaţa, am dat din nou o fugă înspre Al Qasar, să văd dacă nu cumva s-a băgat marfă. Ei bine, se băgase: Roger se antrena pe terenul 1, a cărui suprafaţă, mi s-a spus, imită cimentul australian. Arena, cu o foarte cochetă tribună accesibilă curioşilor, m-a primit cu căldură (afară erau vreo 28 de grade, în plin soare de bronz). Mă simţeam practic în teren, cu o vizibilitate mai bună decît a lui Ţiriac la Roland Garros.

Cînd am ajuns, Fed era pe băncuţă şi vorbea cu antrenorii. Deşi era doar la un metru distanţă, nu mi-a auzit – ce bizar – invitaţia de a ieşi după antrenament, împreună cu mine şi cu fiica mea, la un pahar de ceva. Pentru ca Irina să-i povestească lui, iubitul ei suprem, cum îi bocea, răpusă de tristeţe, înfrîngerile de la Paris şi, în tribună fiind la fiecare finală, îşi ştergea lacrimile de pe obraji cu drapelul Elveţiei. Dar şi să-i spună lui, iubitul ei suprem, că ziua în care Roger cîştiga Roland Garros-ul, după victoria cu Soderling, figurează în calendarul ei cu cea mai imensă cruce roşie. Iar el să ne povestească ce-o vrea: ce era în sufletul lui la ultimul punct din acea victorie, de ce a jelit aşa finala pierdută cu Rafa la Melbourne, cum de a putut să piardă cu Stakhovsky la Wimbledon, unde găseşte el, că ar vrea şi alţii, execuţiile alea tehnice care nu există, şi tot aşa, să ne zică vrute şi nevrute. Dar n-a răspuns invitaţiei mele. Poate şi pentru faptul că invitaţia mea era formulată doar în gînd. Deşi, dacă stau bine şi cuget, tot în gînd era exprimată şi dorinţa ca şederea lui pe băncuţă să nu fie sufletul tras la final de antrenament, ci doar o pauză între acte. Ei bine, rugămintea asta a auzit-o, dragul de el, şi s-a ridicat să plece la serviciu. Adică să servească.

Şi au început bubuiturile: conurile de plastic instalate de Federer senior la teu şi în colţurile din exteriorul careului de serviciu, luate la ţintă de Roger şi pălite sistematic, săreau ca din tun şi-apoi erau repuse pe poziţie de Federer senior (Papa, cum îl alinta fiul). Partea asta de antrenament s-a dovedit, pînă la urmă, dedicată condiţiei fizice a lui Papa. Au urmat, pe urmă, exerciţii de serviciu-vole şi apoi schimburi finalizate repetat de urcarea la fileu, cu vădita preocupare a preparatorului fizic pentru îmbunătăţirea sprintului, a accelerării startului.

Revenirea la băncuţă, după vreo 20 de minute, a fost ultima din acea sesiune. La final însă, am surprins discuţia dintre Roger (franceză impecabilă) şi Pierre, antrenorul fizic, care conveniseră să se revadă la teren la ora 14,30. Suficient timp de repaos pînă atunci? „Suficient“, zice Roger.

A fost suficient timp şi pentru mine să mă întorc la bază, s-o iau pe Irina şi să revenim la a doua sesiune. A durat aproape trei ore, cu foarte intense schimburi de mingi şi exerciţii tactice care au inventariat toată gama de lovituri – marcă înregistrată RF. Partenerul lui de antrenament (al cărui nume îmi scapă, scuze, să-i spunem Tînărul), un elveţian situat, pare-se, în primii 200 din lume: atletic, agil, mînaci. Întîi de toate, însă, în expresia lui pe teren se citeau reverenţa şi recunoştinţa că e pus să trudească pentru cineva ca Federer şi că are o extraordinară şansă de a învăţa dintr-o asemenea experienţă. Tînărul servea înspre exterior, Roger returna slice în lung de linie (Doamne, slice-ul lui Fed nu e adevărat, e pură ficţiune, aşa ceva nu există), apoi Tînărul trimitea în cross, Roger răspundea cu o minge în lung de linie şi urca la fileu. Schema asta – de zeci de ori. Pe urmă, Tînărul bubuia colţul exterior al careului de serviciu, iar Number One exersa slice-ul scurtă în cross. Mingea cădea la un metru-doi în terenul Tînărului şi-apoi o lua rara, cu un efect ca de ebrietate. După aceea, numeroase alte exerciţii tactice, repetate sistematic, suspendate de cîteva pauze şi finalizate cu un set (întrerupt la 4-1 pentru fiul lui Papa).

Despre jocul lui Federer şi loviturile lui formidabile n-am ce scrie. Aş repeta tonele de superlative adunate în miile de cronici elogioase despre el. În schimb, v-aş pune pe ecran doar o secvenţă din setul amical jucat cu Tînărul şi-apoi v-aş zice două-trei impresii subiective despre cum l-am perceput eu pe Roger în acea sesiune de pregătire.

Întîi secvenţa. Motor… Schimb lung de mingi… Captivant chiar. Stînga-dreapta-stînga-dreapta. La un moment dat, Tînărul loveşte puternic în cross şi al nostru se apără cu un slice care cade, cum mai prost, la un metru după careul de serviciu, uşor înspre exterior (dar nu prea), o bunicică oportunitate pentru partenerul de antrenament de a ataca şi de a pregăti asaltul final. Junele nu ratează oportunitatea asta şi loveşte tot în cross, dar, aflat în zona moartă a propriului teren, la un metru după careul de serviciu, uşor lateral, dă să urce spre fileu. Roger se aşază rapid în poziţie de tragere, în lung de linie, priză de rever, linia umerilor în paralel cu linia de margine, centrul de greutate pe genunchiul drept, ţinta cu pieptul dezgolit aşteptîndu-şi glonţul în lung de linie. Şi noi, cei de pe margine, vedem asta, dar şi Tînărul anticipează şi, prin expresia corpului, ne spune tuturor că m-am prins, că nu-s aşa de ageamiu, că ştiu cum şi unde vrea să mă paseze Campionul, că trebuie să fac un pas în faţă, acuma cît mai am timp şi să acopăr jumătatea dreaptă pînă nu apare ghiuleaua. Şi vine momentul adevărului… Piciorul drept al sparring partner-ului îl trage pe acesta după el înspre fileu, spre a acoperi culoarul de passing. Însă în exact momentul în care acest picior drept calcă ferm terenul, Roger simte că, de fapt, el, piciorul, s-a înfipt în beton. Şi atunci, cu toată relaxarea din lume – puştiule, nu e bine ce faci, ai muşcat-o cu poftă, te-ai repezit, ai grijă –, Roger a schimbat priza într-un slideshow de o clipire şi, cu minge cu tot, s-a înălţat, a zburat imponderabil la un metru peste pradă, nu mai mult, a coborît la doi metri înaintea liniei de fund, nu mai puţin, a pus acolo mingea cu mîna şi s-a întors. A fost cea mai memorabilă combinaţie între lob şi lovitură contre-pied pe care am văzut-o vreodată. De fapt, nici lob-avion, nici passing în cross, ci o lovitură a cărei traiectorie este o poezie desenată pe computer.

Mi-a plăcut foarte mult Roger. Întîi de toate, şi-a luat treaba extrem de în serios. A muncit mult, a alergat după fiecare minge, a tras de el (la sesiunea de antrenament la care am asistat integral, cred că a schimbat patru tricouri). Nu de puţine ori, s-a autodojenit ori a strigat iritat cînd a comis greşeli.

Pe de altă parte, pe tot parcursul şedinţei de pregătire, Fed a fost foarte jovial. Numeroase glumiţe, c’mon-uri de şugubeaţă autoîncurajare, pumnul încleştat ghiduş şi arătat spectatorilor, ca înspre echipa tehnică, într-un meci cu mare miză, comentarii ironice sau, mai ales, autoironice (într-un moment în care a reuşit un passing în lung de linie, din alergare, s-a încurajat hîtru cu „vamos“, iar suporterul lui Rafa care şade în mine s-a simţit răzbunat). Văzîndu-l, mi-am amintit, prin contrast, de un antrenament al lui Marion Bartoli, la care am asistat tot în Dubai, acum doi ani. Săraca de ea, legată cu chingi elastice de gard, pentru ca greutatea mişcărilor din teren să fie întreită, mi-a lăsat impresia că se antrena pentru sumo, nu pentru tenis. La extrema cealaltă, Fed se pregătea chiar pentru tenis.

Mi-a plăcut tare şi generozitatea lui Roger. Nu de puţine ori, s-a simţit dator cu sfaturi adresate mai neexperimentatului său partener şi chiar, adesea, schemele exersate îl aveau ca principal beneficiar pe acesta din urmă.

Cel mai tare m-a surprins însă aerul său de om foarte tînăr, mult mai june decît arată la TV. Cînd a stat de vorbă un pic cu noi, cei de pe margine, am avut brusc revelaţia că expresia sa este a unui tip în floarea îmbobocită a vîrstei şi m-a şocat reconfirmarea că tenisul de mare performanţă a ajuns la un asemenea nivel, încît un competitor de talentul, dar de vîrsta lui Fed începe să fie considerat deja expirat. Iar revelaţia asta m-a provocat să-i mai adresez lui Forever Number One o altă invitaţie: să nu se retragă vreodată.

Deşi e o altă rugăminte nerostită, sper s-o accepte.

Vamos!

Florentin Ţuca este managing partner la casa de avocatură Ţuca, Zbârcea & Asociaţii.

Cea mai bună parte din noi jpeg
Iubirea e testul pentru curaj
Cîteodată, îți dorești atît de mult unele lucruri încît, atunci cînd apar în viața ta, te temi că le-ai inventat chiar tu – credibil, pînă la ultimul detaliu.
Zizi și neantul jpeg
Stradale
Uneori, mai ales cînd e frumos afară, strada e pur și simplu bucurie. Te plimbi și te bucuri, fără să ai vreun motiv anume. Sau avîndu-le, de fapt, pe toate.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Ce șanse are copilul ăsta?
Probabil că vecina mea deduce doar că ne certăm și e îngrijorată din cauza asta.
E cool să postești jpeg
Simțire fără rațiune
„Azi, rețelele de socializare au impus emoția, în detrimentul rațiunii”
p 20 Minastirea Sfintul Mihail, Kiev WC jpg
Diferite diversităţi religioase
Întîlnirea religiilor cere, chiar mai intens decît politicul, cunoaşterea interlocutorului: cel din faţa ta şi Cel de deasupra tuturor.
Theodor Pallady jpeg
Religia în școală, o veche poveste
După mine, neîncrederea în autorități (partide politice, instituții publice, lideri) s-a transferat și în tabăra seculariștilor anticlericali.
p 24 D  Stanciu jpg
Cu ochii-n 3,14
L-am rugat pe Siri (aplicația cu funcție de „asistent personal”) să-mi spună istoria controversatei aplicații TikTok.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Vreau să mai verific o dată
Încerc să îmi spun, cînd nu dorm de grija tuturor lucrurilor care ar putea merge prost, că este doar o încercare a minții, care vede pericole peste tot, de a mă proteja.
Zizi și neantul jpeg
Parcul Tineretului
Așa am început să ne apropriem teritoriul parcului, colțișor cu colțișor și tufiș cu tufiș, și să nu ne mai temem de el.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Am vrut să scriu
despre sărăcie, dar am scris despre cîrciumi și despre hipsteri
Oameni tineri, relaxați, care par să nu fi muncit o zi în viața lor sau în nici un caz o muncă din asta mai de duzină, numai treburi fine, intelectuale.
p 20 jpg
Sărăcia lucrurilor. Despre felul de a vedea al celor simpli
Cei simpli se află în posesia unui adevăr pe care îl știu și copiii încredințați de ocrotirea părintească: aceea că lumea, în absența lui Dumnezeu, este prea fragilă pentru a putea exista.
E cool să postești jpeg
Violența contra profesorilor
„Violența împotriva profesorilor este în creștere”, titra la sfîrșitul anului trecut și Tagesschau un articol despre un sondaj recent, potrivit căruia „Insultele, intimidarea și atacurile fizice împotriva profesorilor au ajuns să fie la ordinea zilei în multe școli din Germania”.
foto BTC DV bis jpeg
Latina la bacalaureat
Se poate începe cu pasul just și minimal al reintroducerii latinei ca materie de bacalaureat.
p 24 S  Voinescu jpg
Cu ochii-n 3,14
Cîndva în anii ’70, Coreea de Nord a făcut o comandă de o mie de mașini Volvo, pe care nu le-a plătit nici pînă azi. La fiecare șase luni, suedezii le reamintesc să facă plata.
Zizi și neantul jpeg
Mame și mama
Nu mi-a plăcut niciodată prea mult ziua de 8 Martie.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Ce film revedem astăzi?
Revizionările ne oferă confort emo­țio­nal, ne dau un sentiment de control asupra vieților noastre și ne conectează cu tre­cutul.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Scriitorul – o specie sălbatică
Am prieteni scriitori care îmi zic: lasă, bre, că scriem pentru generațiile viitoare!
p 20 WC jpg
Nimbul după Bizanţ
Ortodoxia ca model de societate – centrat pe viaţa în Biserică, pe liturghie şi monahism – a fost un model viabil în secolele post-bizantine.
Theodor Pallady jpeg
Paradisul învățaților din actuala patrie a deconstrucției
Războiul cultural declanșat în marja postmodernității a exacerbat contrastul ideologic dintre Epoca Luminilor, moștenitoare a Renașterii umaniste, și Evul Mediu obligatoriu „întunecat”.
p 24 I  Morosan jpg
Cu ochii-n 3,14
Fără cîini cu capul scos pe geamurile mașinilor din Florida – asta vrea să obțină o propunere de lege.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Dispariții
Mai toate cărțile de self-help sugerează să te porți cu oamenii ca și cînd i-ai vedea pentru ultima dată.
Zizi și neantul jpeg
Mărțișoare
Originale și înduioșătoare în hidoșenia lor. Ba, de destule ori, chiar în frumusețea lor.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Fricile mici, „fricuțele”, cum le-ar numi casiera de la supermarket
Am mai spus-o, mă consider un om fricos și îi admir pe cei care în diferite situații, de război, de epidemie de ciumă, de revoltă populară, de activism, dau dovadă de curaj.
E cool să postești jpeg
Micii răsfățați, marii neadaptați?
Copilul nu s-a lăsat înduplecat, continuîndu‑și injuriile și micile violențe, cu o atitudine de zbir, impunîndu-și, în cele din urmă, autoritatea și ronțăind ciocolata.

Adevarul.ro

image
Marea iubire a actorului Traian Stănescu. S-a stins la trei ani după soția sa: „Acum dansează în ceruri amândoi”
Traian Stănescu nu a mai rezistat fără iubita lui soție, cu care a împărțit mai bine de 4 decenii de viață. Actrița Ilinca Tomoroveanu, nepoata marelui poet şi om politic Octavian Goga, a fost dragostea vieții lui.
image
Iarna se întoarce în forță: România, lovită de fenomene extreme. Când scăpăm de valul de aer polar
Iarna se întoarce în forță în România. Se face tot mai frig, iar la munte, pe culmi, va fi viscol puternic. Schimbarea vremii aduce fenomene extreme, în special furtuni violente.
image
Mărturii șocante: Trenurile CFR Călători sunt adevărate bombe cu ceas
Trei locomotive din patru și mare parte dintre vagoanele CFR Călători au durata de exploatare depășită, iar reparațiile industriale ale materialului rulat lipsesc.

HIstoria.ro

image
Basarabia în anul 1917. Atunci când Unirea nu se întrevedea
Colapsul economic cauzat de starea de război, criza alimentară care a debutat în toamna anului 1916 și tensiunea politică crescândă au creat o situație explozivă în Imperiul Rus, care a culminat cu răsturnarea autocrației țariste, în urma Revoluției ruse din februarie 1917.
image
Populația Bucovinei în perioada stăpânirii austriece
În perioada stăpânirii austriece s-au modificat substanțial atât structura etnică, cât și cea confesională a populației din Bucovina, iar efectul cel mai nefast a fost asupra populației românești.
image
Cauza morții lui Ludwig van Beethoven, dezvăluită de un studiu ADN / VIDEO
Examinarea unor mostre de ADN, extrase din câteva șuvițe de păr ale lui Ludwig van Beethoven, a dezvăluit cauza morții legendarului compozitor german.