Timpuri, vîrste şi exaltările lor

Publicat în Dilema Veche nr. 501 din 19-25 septembrie 2013
Timpuri, vîrste şi exaltările lor jpeg

De curînd, am împlinit 35 de ani – o vîrstă de mijloc, aş zice. Am citit de curînd pe Internet că anumiţi cercetători (americani? germani?) au descoperit că „vîrsta de aur“ a femeii e 34 – adică atunci e în deplinătatea ei de femeie, împlinită atît fizic, cît şi spiritual. Aşadar, am depăşit-o doar cu un an, mă consider în continuare un om tînăr şi în pas cu vremurile pe care le trăim, deşi mi-a luat aproape o săptămînă să mă obişnuiesc cu un telefon cu touch screen. Călătoresc, văd cum se comportă oamenii de vîrsta mea şi în alte ţări „occidentale“; unii sînt mai debordanţi decît mine – uneori, doar un comportament afişat; alţii au un entuziasm mai reţinut, însă cei mai mulţi au o degajare care mie îmi lipseşte. Îi văd şi pe oamenii de 35 de ani din ţara mea – şi mă refer la oamenii „obişnuiţi“, cu facultate, care tind spre middle class: cei mai mulţi sînt căsătoriţi, au unul-doi copii, un job oarecum stabil, însă epuizant, mici crize domestice, rate la bancă pentru casă, pe care le vor plăti în următorii 25 de ani, concedii în Bulgaria, Turcia sau mai departe. Cei despre ştiam de la bun început că au avut un „spate“ oferit de familie au şi cîte o afacere, ceilalţi sînt slujbaşi. Pot spune că, în general, cei de vîrsta mea care au ales să rămînă în ţară sînt nemulţumiţi de situaţia lor sau de viaţă, în general.

Aşadar, la 35 ani, considerîndu-mă un om tînăr şi de obicei implicat în ceea ce se întîmplă în jurul meu şi în viaţa „cetăţii“, m-a surprins (şi m-a îngrijorat, într-un fel) lipsa mea totală de interes faţă de protestele din ultimele zile din Bucureşti. Deşi cunosc datele problemei – vechi, de altfel, de aproape zece ani –, n-am simţit nevoia să merg nici măcar „de curiozitate“, darămite să vibrez la ideea de „a salva“, de a participa, de a fi una cu mulţimea şi cu dorinţa ei de schimbare, în fond. Sînt oare pe un drum greşit? E o apatie sau un semn de îmbătrînire prematură (deşi abia am depăşit „vîrsta de aur“, aşa cum spun cercetătorii)? Căutînd explicaţii, am încercat să realizez un history pur personal al protestelor sau al lipsei lor din istoria recentă, al manifestaţiilor de stradă şi de grup, al schimbărilor care se schimbă.

Piaţa Universităţii, prima

În 1990, părinţii mei m-au cărat la propriu în Piaţa Universităţii. „Trebuie să vii cu noi «ca să vezi cum se face istoria»“, mi-au spus. Aveam aproape 12 ani, aş fi preferat să stau acasă şi să mă dau cu bicla sau să casc gura, pur şi simplu, pe Calea Moşilor – strada mea într-o continuă schimbare –, împreună cu prietena mea Andreea şi cu Mihaela de la 3, să descopăr cum magazinul Auto-moto-velo-sport a fost înlocuit de cel al arabului Alishor, să stau la coadă la Cuptorul de pîine turcească şi să beau sucuri TEC, de la dozator. Însă nu aveam de ales; era, oricum, vremea mitingurilor, a grevelor şi a protestelor. Pînă şi noi, la şcoală, am făcut greva elevilor ca să o dăm jos pe Suruleasca, profa de geogra, „spaima şcolii“, iar evenimentul s-a soldat cu linii trase la palmă, mai ceva ca pe vremuri. Iar faptul că eu, din comandantă de detaşament am devenit „şefa clasei“, m-a convins că lucrurile, într-adevăr, se schimbă, însă nu în esenţa lor.

Aşadar, în fiecare seară eram în Piaţa Universităţii, încadrată de doi părinţi gardieni, stînjenită că sînt văzută în compania lor, şi nu a celor de vîrsta mea, puberii de 12 ani care deja începuseră cu găştile de metalişti, de depechari şi cu idile de tipul „cerut prietenia“. Odată, chiar m-am întîlnit acolo cu Ştefănescu Mihai de la A, care a spus cu voce tare, ca să audă şi „tovarăşii“ lui: „Uite, au ieşit copiii la plimbare!“ M-am înroşit.

Totuşi, îmi plăcea ceva în Piaţă. Poate faptul că toţi oamenii aceia cenuşii şi îmbrăcaţi anost, aşa cum ieşiseră ei din comunism, ca o armată flendurită, în retragere (fără blugi de firmă, căci abia apăruseră blugii Pyramid şi Kinataş în bazarul de la Europa, fără iPphone-uri şi prieteni virtuali, fără ochelari şmecheri, „intelectuali“ şi fără haine Zara de-afară, mai ieftine şi mai trendy decît cele de la noi, fără experienţa berilor belgiene şi a vinurilor franţuzeşti) alcătuiau un animal singular, care vocifera şi cînta. Şi, uneori, cînta frumos. Aşa ceva nu mai văzusem pînă atunci, în cei 12 ani ai mei. Mă intrigau, de exemplu, oamenii care făceau, în corturile din faţa Teatrului Naţional, greva foamei, după ce abia scăpasem de cozile la pui şi la unt. De ce aceşti oameni şi-ar dori să moară din nou de foame? Şi atunci, mi-am dat seama că, probabil, era vorba de ceva important.

Cîţiva ani mai tîrziu, prin adolescenţă, după mineriade şi după ce animalul fusese ucis, mi-am dat seama, tardiv şi cu o gîndire un pic mai matură, că participasem la un eveniment „de mulţime“, unic şi autentic, de care nu ai parte decît o dată în viaţă. Dar şi că în urma lui nu s-a schimbat nimic. De atunci, am trăit în permanenţă cu nostalgia a ceva netrăit îndeajuns.

Însă primul sentiment răvăşitor, de apartenenţă la mulţime, l-am avut în 1992, la prima reîntoarcere a Regelui Mihai, de Paşti, cînd pe străzi au ieşit un milion de oameni (singura înregistrare video aparţine postului SOTI, dacă nu mă înşel). Atunci, regele a apărut la balconul Hotelului Continental ca să ni-l arate pe prinţul Nicolae, un copil mai mic decît mine, cu mesajul „Avem un urmaş, un moştenitor.“ Habar n-am acum ce îi apucase pe oamenii care ieşiseră pe stradă să-l întîmpine pe rege, ce-şi doreau, de fapt, pentru viitorul ţării lor şi de unde acel sentiment imens de bucurie, toată acea emoţie care, după aceea, s-a stins, ca o lumînare pe care o aprinzi de Înviere într-o noapte cu vînt şi cu care nu ajungi acasă. Nici din asta nu s-a ales nimic.

Boemia revoltei

Mi-am trăit „prima“ tinereţe – adică decada 20-30 – într-o lume revoltată. Parţial. Cei din Piaţa Universităţii se întorseseră în apartamentele şi garsonierele lor, ca un rîu ce revine în matcă după inundaţii, studenţii – în cămine studenţeşti, artiştii – în galerii de artă sau în săli de cinema. Deja aparţineau unor mici grupuri, grupări, organizaţii, firme. După experienţa „Piaţa Universităţii“, oamenii învăţaseră, totuşi, ceva – să comunice între ei, să se asocieze, să descopere dacă, de fapt, au sau nu interese comune. Apăruseră şi blugii de firmă, şi hainele de la Zara, însă lipsea în continuare Internetul şi gadget-urile lui, lipsea, de fapt, link-ul, conectarea cu lumea din afară, faţă de care eram în derapaj. Unii mai fuseseră prin străinătate, mai văzuseră, aplicau modele în interes pur personal, pentru că, sincer vă spun, pe atunci, „a salva“ ceva din afara intereselor tale imediate nu era deloc de modă. Cum, de fapt, nu e nici acum. Totul se consuma în discuţii, beţii prelungite, fum de ţigară şi mahmureli comune. Şi totul era o lamentaţie generală. De vină erau ţara, sărăcia, „babele comuniste“ de la ţară, deci mentalitatea, dar şi statul, Guvernul care „nu ne dă“, „nu ne face“, „trebuie acţionat...“, „trebuie să accesăm...“ Statul îşi vedea în continuare de treaba lui, urmărind, pînă la urmă, nişte paşi fireşti şi inevitabili, „de tranziţie“ – aderarea la NATO, apoi la Uniunea Europeană, în ciuda corupţiei generalizate şi a deal-urilor care se făcuseră deja, iremediabil, la începutul anilor ’90, în timp ce frumosul animal din Piaţa Universităţii se exprima şi cînta.

La un moment dat, oamenii au mai ieşit în stradă ca să voteze „cheia“, o altă variantă a schimbării. Nici de data asta nu s-a schimbat nimic.

Sindicalişti, corportişti şi intrarea în „normalitate“

La începutul anilor 2000, am avut certa senzaţie că s-a dus vremea mitingurilor şi a protestelor şi că am intrat „în normalitate“. Dacă normalitate înseamnă, într-adevăr, o societate în care fiecare îşi vede de treaba lui şi nu mai are nimic de spus, nici o dorinţă de a ieşi în stradă, nici un sîmbure de revoltă. Ani întregi a fost liniştea pe care şi-o dorea Ion Iliescu în 1990. Ani întregi s-a investit în România (de multe ori, cu licitaţii cumpărate sau cu şpăgi date la stat, dar ce contează, din moment ce banii veneau în România), iar o parte din boemii revoltaţi de pe timpuri au devenit corporatişti, manageri de proiect (am prieteni care, din operatori call center, sînt acum oameni care cîştigă 4-5000 de euro/lună şi se plimbă prin întreaga lume). Mulţi dintre boemii revoltaţi s-au conformat, asumîndu-şi frustrările. Mulţi au făcut copii, multe femei, ajunse la „vîrsta de aur“, au devenit mame isterice, însă aşa se întîmplă într-o societate „normală“, capitalistă, nu-i aşa? Chiar şi „babele comuniste“ de la ţară şi-au schimbat mentalitatea şi au plecat să lucreze în Franţa sau Italia, ca menajere sau ca babysitter.

Proteste, mitinguri? Aveam redacţia chiar în Piaţa Victoriei, vizavi de Guvern. Uneori, vedeam pe geam 100-200 de oameni adunaţi, la nevoie şi în momente de restrişte pentru ei, în faţa Muzeului Antipa, încadraţi în mod regulamentar de jandarmi. Pentru un salariu mai mare, pentru cîte o fabrică falimentară, care reprezentase, pînă atunci, fundamentul vieţii lor. De multe ori, mi se păreau hilari şi anacronici. Erau agitaţi de cîte un lider de sindicat, ca să nu mai pară la televizor atît de anemici. În tot acest timp, poporul era delectat cu telenovele cu Oana Zăvoranu, cu divorţuri şi relaţii picante şi cu pseudovedete care îşi petreceau viaţa în lux. Marile cauze deveniseră micile cauze, nebăgate în seamă de nimeni.

Boemii cîştigă bani

Cu timpul, grupurile de reacţionari (sau revoluţionari) din care am făcut parte în prima „tinereţe“ s-au schimbat. Sau s-au reorientat. Cei fără „spate“ s-au conformat şi şi-au găsit slujbe mai mult sau mai puţin confortabile, căci, după 30 de ani, confortul va trece sigur înaintea visului. Sînt nemulţumiţi, dar tac sau cel puţin îşi găsesc ultimele resurse de a se exprima în proteste cum e cel de acum. Vor, din nou, pentru a cîta oară, o schimbare. Dacă nu pentru ei, măcar pentru copiii lor.

Fac parte dintr-o generaţie care a aşteptat să moară „dinozaurii“, ca să-şi găsească un loc în societate. Însă să nu vă imaginaţi că aceşti „dinozauri“ reprezintă doar foştii securişti, oamenii în umbră, care au dat tunuri după 1990 şi care şi-au văzut în continuare de traiul şi de îmbogăţirea lor constantă. Vorbim de vîrste şi de generaţii, de speranţele şi exaltările lor. Vorbim de o ţară în care relaţiile de clan, de „familie“ (indiferent de faptul că aceasta e una reală sau o instituţie) funcţionează mult mai bine decît legile statului. Aşa că poţi avea surpriza ca, într-adevăr, „dinozaurii“ să moară, iar „urmaşii“ lor să aplice o reţetă copy/paste de supravieţuire, care e, de fapt, o perpetuare a speciei. Folosindu-se, de fapt, de numele clanului şi de relaţiile lui. N-am întîlnit niciodată orgolii, „mîncătorii“ mai mari, aranjamente şi uneltiri în breslele unor oameni care sînt, chipurile, „de aceeaşi parte a baricadei“. Iar duşmanul lor suprem e statul, care, în continuare, „nu ne dă“, „nu ne face“, indiferent de cine ar fi la guvernare, sau tocmai pentru că doi-trei oameni sau o structură s-au schimbat şi e mai greu de obţinut aceleaşi fonduri, din bine înspre mai bine.

Aşadar, a venit din nou vremea protestelor. Ar trebui, de fapt, să avem, cu toţii, un ţel comun. Împotriva cui? Dacă, într-adevăr, vorbim despre salvarea Roşia Montană doar ca să accesăm o supapă şi să fim idealişti, de fapt, acest protest nu reprezintă pe nimeni.

„Dacă nu eşti în Piaţă, nu exişti“

În ianuarie anul trecut, un prieten mai exaltat decît mine şi trecut de 40 de ani a participat la protestele din Piaţa Universităţii. Motivul iniţial: Raed Afarat; apoi, oamenii nemulţumiţi au început să se adune să protesteze pentru te miri ce, inclusiv pentru Roşia Montană. Lucrurile au degenerat, s-au politizat, iar gerul şi viscolul le-au pus capăt. Prietenul meu venea din Piaţă înverşunat şi, în acelaşi timp, satisfăcut. Avea deja un program: pe la 6 se întîlnea cu prietenii lui protestatari, scandau ce scandau, dîrdîind, trimiteau mesaje live pe Facebook, cu ce fac ei acolo, mai apăreau jandarmii şi se mai năştea cîte un conflict ce merita consemnat tot pe Facebook, pe la 11 spărgeau gaşca şi se strîngeau în grupuleţe, pe la băute în Centrul Vechi, unde comentau cum reprezintă ei societatea civilă şi cum schimbă ei lucrurile, ca „revoluţionari“. Şi, în urma protestului lor, a picat un Guvern care nu era nici mai bun, nici mai prost decît cele de dinainte. S-a schimbat ceva?

Desigur, lucrurile sînt diferite şi mult mai nuanţate acum. Primăvara arabă a demonstrat că Facebook poate fi o forţă de mobilizare, oamenii activi virtual simt nevoia să devină activi şi în viaţa reală. E toamnă, e o vreme plăcută şi soarele se cerne blînd. Poţi veni cu copiii, cu cîinele sau cu bicicleta. Un protest ca o plimbare prin Bucureşti e o chestie mişto, civilizată. Prietena mea Ileana, care tocmai a împlinit 18 ani, îmi scrie pe mail că „de data asta, e pe bune“, că ea crede că viitorul ei în România se va schimba datorită acestui protest. Îmi zice că e musai să vin. Şi, totuşi, rămîn acasă. Mă uit la o pisică complet albă, care se plimbă pe acoperişul casei părăsite de vizavi. Tocmai m-am mutat într-un cartier de case, cu „ţigani de mătase“, cum spune vecinul meu. Zilele trecute l-am auzit pe unul dintre ei spunîndu-i altuia că a „făcut“ 2000 de euro într-o săptămînă şi i se pare puţin. În fond, pînă la urmă, am obţinut ce am vrut – trăim într-o ţară liberă.

Foto: wikimedia commons

imagine principala jpg
De la filmele clasice cu scene de cazinou la sloturi online care împrumută teme și efecte cinematografice
Casino (1995), Rain Man (1988), Ocean's Eleven (2001), Casino Royale (2006) și The Hangover (2009) sunt doar câteva dintre producțiile de cinema celebre care au prezentat scene emblematice din sectorul cazinourilor.
alegem ceea ce ne place sau ceea ce am invatat sa ne placa jpg
Alegem ceea ce ne place sau ceea ce am invatat sa ne placa?
Există obiecte pe care avem impresia că le cunoaștem înainte de a le fi atins vreodată. Le recunoaștem forma, le anticipăm greutatea, le atribuim o istorie și, uneori, chiar o personalitate.
imagine principala jpg
Dilema pariurilor sportive - noroc sau cunoaștere?
Cât de mult putem anticipa un rezultat sportiv și unde începe, de fapt, hazardul?
poate o vedeta sa parieze online fara sa fie recunoscuta jpg
Poate o vedetă să parieze online fără să fie recunoscută?
Pentru vedetele din România, telefoanele fanilor fac parte din viața de zi cu zi. O plimbare prin mall ajunge pe Instagram, o cină la restaurant devine subiect pentru site-urile mondene, iar o vizită într-o agenție stradală poate apărea pe rețelele sociale înainte de fluierul final
dilemaveche winner jpg
Fascinația lucrurilor gratuite: de ce o ofertă ne poate schimba decizia de cumpărare
Un produs oferit cadou, transportul gratuit sau o lună de abonament fără costuri pot influența rapid decizia unui consumator.
dilemaveche 888 jpg
Norocul, între superstiție și probabilitate: de ce continuăm să credem în numere norocoase
Unii oameni evită numărul 13, alții aleg mereu cifra 7 sau consideră anumite date favorabile pentru decizii importante. Credința în numere norocoase există în numeroase culturi și continuă să influențeze comportamentul oamenilor, chiar și într-o societate în care matematica și statistica sunt...
historia(1) jpg
Între ecrane și conversație: locul șemineului în ritualurile unei seri acasă
Într-o seară obișnuită, sufrageria poate găzdui mai multe lumi care nu se întâlnesc. Cineva urmărește un film, altcineva răspunde la mesaje, iar o a treia persoană caută, fără prea mult succes, începutul unei conversații. Nimeni nu este neapărat nepoliticos.
imagine principala png
Tehnici tradiționale de prelucrare a lemnului, redescoperite la Festivalul internațional DRANICA din Sighetu Marmației
Dacă întrebi un meșter care lucrează cu lemnul cum alegi un arbore bun pentru șindrilă, fii pregătit să ai timp să îl asculți. Vei auzi o poveste întreagă. Îți va spune pe ce versant a crescut, în ce perioadă a fost tăiat, ce vârstă avea, de ce l-a ales și așa mai departe.
imagine principala jpg
Divertismentul digital după 2030: cum ar putea evolua platformele online în următorii ani
Ținând cont de viteza spectaculoasă de evoluție a tehnologiei, cu impact direct asupra divertismentului digital, a anticipa cum va arăta acest sector peste mai mulți ani este o provocare deloc simplă chiar și pentru specialiștii din industria de entertainment.
e1940afd872dd2b58aab38a6da3183985c jpg
Hygge în stil românesc: 7 idei pentru o casă caldă și primitoare toamna
Toamna se întunecă mai devreme, temperaturile scad și petreci tot mai mult timp acasă. E momentul perfect să transformi livingul, dormitorul sau bucătăria în locuri în care chiar îți face plăcere să stai. Și nu ai nevoie de renovări sau de un buget mare
WhatsApp Image 2026 10 15 at 10 37 29 (1) jpeg
De ce merită să-ți traduci cartea într-o altă limbă
Să scrii o carte durează luni sau ani. Să o publici presupune alte câteva etape, de la editare și corectură până la copertă, tipar sau distribuție. După toate acestea, traducerea poate părea un lux pe care îl lași pentru mai târziu.
1790680973 KE7j jpg
Cultura organizațională se vede și în mobilierul de conducere
Se vede cultura organizațională și în mobilierul de conducere sau e doar o chestiune de gust? Data viitoare când intri într-o companie, fă un exercițiu simplu: uită-te la scaune.
spatiu de lucru jpg
Ordinea materială ca formă de gândire: despre organizarea spațiilor de lucru
Există încăperi în care lucrurile par așezate fără o regulă și totuși cineva știe imediat unde să găsească orice obiect. Există și spații impecabile în care fiecare căutare începe cu o întrebare. Între aceste două situații se află o diferență care nu ține doar de estetică.
pexels artbovich 6980564 jpg
Bucătăria modulară, pas cu pas: cum o compui fără să greșești
O bucătărie modulară se compune ca un joc de cuburi: alegi modulele, le așezi unul lângă altul și obții exact frontul care îți trebuie.
GettyImages 1311472388 jpg
De la economii la finanțare: rolul contului bancar în accesarea creditelor
Drumul de la economisire la finanțare nu începe în momentul în care completezi o cerere de credit.
Dilemaveche ro jpg
Accesul la produse financiare se mută online: cont bancar, credite și carduri
Accesul la produse financiare se mută tot mai mult din sucursale în aplicații și platforme web.
sos bolognese png
De ce sosul bolognese nu se face niciodată în grabă și de ce merită așteptarea
Un ragù bolognese bun nu se construiește din grabă, ci din timp, tehnică și echilibru. De la sofrito până la rolul vinului și al laptelui, diferența dintre o simplă pastă cu sos de carne și un bolognese autentic stă în felul în care fiecare ingredient este tratat.
GettyImages 1281297414 jpg
Vacanțele din septembrie: cum plătești inteligent în țară și în străinătate
Plata inteligentă în vacanțele din septembrie presupune utilizarea instrumentelor bancare digitale pentru a evita comisioanele nefavorabile de schimb valutar, taxele neprevăzute la ATM și riscurile de securitate asociate numerarului
Dilemaveche ro jpg
Bankingul viitorului: cont online, credit și card de credit în câteva clickuri
Îți amintești vremurile în care deschiderea unui cont bancar înseamnă o dimineață întreagă pierdută la ghișeu, cu rând, cu formulare completate de mână și cu o programare stabilită cu două săptămâni în avans?
Articol Dilema jpg
Cum te ajută aplicațiile bancare să gestionezi mai bine cheltuielile din sezonul de toamnă
Aplicațiile bancare pot ajuta la gestionarea cheltuielilor de toamnă prin trei tipuri de funcții: urmărirea tranzacțiilor, organizarea banilor pe obiective și controlul plăților.
DilemaVeche (1) (1) jpg
De ce ne exfoliem atât? Scurtă istorie a obsesiei moderne pentru pielea „perfectă”
Într-o cultură care asociază tinerețea cu vitalitatea și frumusețea, apariția semnelor îmbătrânirii poate fi percepută negativ. Suntem evaluați, adesea fără să vrem, și prin felul în care arătăm, iar îngrijirea pielii a devenit pentru mulți un mod de a recâștiga senzația de ....
dilemaveche ro 258 0 jpg
A îmbătrâni nu este un diagnostic. Când schimbările de după 65 de ani merită evaluate medical
Există o formulă pe care o folosim cu o ușurință surprinzătoare atunci când vorbim despre părinții sau bunicii noștri: „E de la vârstă.”
inkstar 04 jpg
După un piercing, primele zile contează: ce merită să clarifici cu salonul despre îngrijirea de bază
Primele zile după un piercing sunt mai ușor de gestionat atunci când pleci din salon cu instrucțiuni clare, potrivite zonei în care a fost făcut și bijuteriei folosite.
1786610560 SAWn jpg
Blender Philips pentru smoothie-uri, supe și sosuri: ghid pentru rezultate constante
Îți place să începi dimineața cu un smoothie cremos, să mănânci la prânz o supă fină și să completezi cina cu un sos făcut în casă? Cu un blender potrivit, pregătești toate aceste lucruri rapid, fără complicații și fără să umpli bucătăria de vase.

Parteneri

image png
Plafonul plăților în numerar crește de zece ori, la 50.000 de lei. Proiectul AUR a trecut de Parlament
Parlamentul a adoptat o inițiativă legislativă susținută de AUR care majorează de zece ori plafonul zilnic pentru plățile și încasările în numerar. Potrivit inițiatorilor, măsura va reduce birocrația și va sprijini antreprenorii și comercianții care depind de tranzacțiile cash.
image png
Scandal după difuzarea imaginilor de la perchezițiile din casa lui Călin Georgescu. Aproape 300 de plângeri la CNA
Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) a primit sute de reclamații după ce Călin Georgescu a fost subiectul unei ediții a emisiunii „Decisiv” de la Antena 3 CNN, în care au fost difuzate imagini din interiorul locuinței sale și fotografii din documentația realizată în timpul perchezițiilor.
Salma Hayek
Salma Hayek, naturală și plină de energie la 60 de ani. Actrița a dansat fără machiaj într-o ținută care a atras toate privirile
Salma Hayek continuă să impresioneze la 60 de ani. Actrița mexicană și-a surprins fanii după ce a publicat pe Instagram un videoclip amuzant din culisele noului film „Grown Ups 3”, în care apare fără machiaj și într-o dispoziție excelentă.
Vladimir Potanin și fosta soție Natalia Potanina jpg
Vrea 600 de milioane de lire de la fostul soț. Planul femeii care se luptă pentru o parte din averea oligarhului rus Vladimir Potanin
Bătălie pentru o avere de 22 de miliarde de lire. Ce pretenții are Natalia Potanina de la oligarhului rus Vladimir Potanin, după divorț.
Ilie Bolojan
Mașina SPP de la nunta fiicei lui Ilie Bolojan ajunge în atenția Parlamentului. A fost depusă cererea pentru înființarea unei comisii de anchetă
Deputatul neafiliat Dumitru Coarnă a depus miercuri, la Biroul permanent al Camerei Deputaților, solicitarea pentru înființarea unei comisii parlamentare de anchetă care să verifice modul în care au fost folosite resursele Serviciului de Protecție și Pază (SPP) la nunta fiicei lui Ilie Bolojan.
Nationala Romania (Sportpictures) jpg
România în Liga Națiunilor: când își află adversara și pe cine poate întâlni
„Tricolorii” au în față un duel important, în primăvară.
Mirabela Grădinaru Administraţia prezidenţială jpg
Mirabela Grădinaru participă la o conferință internațională la Varșovia, la invitația Primei Doamne a Poloniei
Prima Doamnă a României, Mirabela Grădinaru, participă miercuri și joi, la Varșovia, la conferința internațională „Their future. Our responsibility.”, dedicată identificării unor soluții pentru protejarea copiilor și adolescenților în mediul digital.
bani numara salarii pensii bani putini
Cum ar putea arăta pensiile după majorarea din 2027. Simulare pentru sume de 1.500, 2.000 sau 3.000 de lei
Pensia medie ar putea ajunge la aproximativ 3.027 de lei în 2027, dacă Guvernul va aplica indexarea de 7,3% avansată de ministrul Muncii, Florin Manole. Majorarea ar însemna circa 206 lei în plus pentru pensia medie și cheltuieli suplimentare de aproximativ 11,3 miliarde de lei într-un an.
image png
Magda Pălimariu, primele declarații după scandalul cu soțul său. Ordin de protecție emis împotriva lui Ionuț Eriksen: „Din respect pentru viața privată”
Magda Pălimariu a făcut primele declarații după ce în spațiul public au apărut informații potrivit cărora ar fi solicitat intervenția poliției în urma unui conflict cu soțul său, omul de afaceri Ionuț Eriksen. Cazul a ajuns atât în atenția autorităților, cât și pe masa judecătorilor.