Taxidriver - o proiecţie pe străzile Clujului

Publicat în Dilema Veche nr. 438 din 5-11 iulie 2012
Taxidriver   o proiecţie pe străzile Clujului jpeg

TIFF-ul de anul acesta a însemnat, printre altele, multe drumuri prin oraş: între locurile unde se proiectau filmele, din cartierul Gheorgheni, unde mi-am petrecut o mare parte a vacanţelor de vară din copilărie, în centru, din centru la Hotelul Belvedere, care pe la 10 ani îmi inspira un vapor naufragiat în mod straniu pe vîrful unui deal (aş fi dat orice să stau măcar o zi acolo... ei bine, acum am stat şi nu m-a impresionat nimic în afară de belvedere, desigur) şi la care poţi ajunge pe jos, doar urcînd interminabile şiruri de trepte – o încercare greu de trecut tîrziu după miezul nopţii, atunci cînd te întorci de la petrecerile festivalului. Parcurgînd toate aceste drumuri, am văzut Clujul mai mult din taxiuri şi am comentat diferite aspecte ale vieţii de aici (dar şi ale vieţii, în general) împreună cu taximetriştii care nu sînt mai puţin volubili ca cei din Bucureşti, dar categoric sînt mai amabili. Şi am (re)descoperit, tot împreună cu ei, un oraş viu, animat, de data aceasta nu atît de evenimentele TIFF-ului, cît de alegerile locale care urmau să aibă loc peste cîteva zile.

Mulţi bucureşteni acuză o lentoare mai ales în ceea ce priveşte serviciile, de tipul „aştepţi mult la restaurant“, însă şi asta face parte din farmecul oraşului. Oamenii nu se grăbesc, au timp să zîmbească şi să poarte conversaţii atît de necesare pentru a-şi umple ziua cu fleacuri plăcute. Mai mult, în calitate de „client“ nu te vei simţi niciodată intimidat de „prestatori“ (fie că te afli la o cafenea, într-o farmacie sau într-un taxi), aşa cum ţi se întîmplă deseori în Bucureşti, unde ai senzaţia că ţi se face o favoare atunci cînd eşti servit. Am copilărit la Cluj, aici am învăţat regulile de bază ale politeţii şi ale bunului-simţ. Un drum cu taxiul, de pildă, poate să însemne o experienţă interesantă atît pentru tine, cît şi pentru taximetristul cu care împarţi, pentru jumătate de oră, să zicem, o maşină, un exerciţiu de comunicare, un schimb de informaţii. La un moment dat, se instalează chiar un soi de complicitate, ca între doi actori care repetă pentru o piesă şi, uitîndu-şi replicile, improvizează.

Cu Dumnezeu, înainte!

În jur de 60 de ani, într-o cămaşă albă, impecabilă, citeşte o Biblie cu o cruce mare pe copertă, care îţi atrage atenţia. Din staţie se aude, în surdină, murmur de voci. De altfel, e valabil pentru toţi taximetriştii din Cluj: nu dau staţia la maximum, ostentativ, ca şi cum ar vrea să-ţi spună „N-am nici un chef de tine, mă grăbesc, uite cîte comenzi mă aşteaptă!“. În plus, e o invitaţie la vorbă.

Conduce prudent, bătrîneşte. Trecem pe lîngă un cort electoral. Oftează. „Să vedem ce-o să fie şi cu alegerile astea, să iasă schimbarea... Dumnezeu să ne ajute!“ „Păi, Clujul s-a schimbat mult în ultimii zece ani, sau doar mi se pare?“ „Ce s-a schimbat, domnişoară? Că s-au făcut în centru birt lîngă birt... asta e schimbare? Aţi fost noaptea să vedeţi? Numai tineret din ăsta, numai cu băutură, destrăbălare, hoţii... asta nu e schimbare, sînt doar afacerile unora, ştim noi care. Clujul e mai rău acuma ca pe vremea lui Funaru... măcar pe atunci era ordine, nu debandada asta. Acuma nu ştiu care sînt convingerile dvs. politice, sînteţi clienta mea şi nu vreau să vă jignesc... dar vă întreb, ce a schimbat Boc? S-a dus slugă la Bucureşti, acolo unde l-a chemat stăpînul, asta a făcut. A jucat cum i s-a cîntat. Mi-a oprit mie un milion trei sute de mii din pensie, că e austeritate. Asta a făcut Boc!“ „Cred că e o greşeală, totuşi. Pensiile n-au fost micşorate de Guvern...“ „Dacă vă spun că a fost recalculată şi dup-aia a venit cu un milion trei sute de mii mai puţin...“ „Asta e altceva!“ „E exact acelaşi lucru, domnişoară! Ce, credeţi că eu vreau să fac taximetrie, la vîrsta mea? Asta mi-a făcut mie Boc. Dar ce să facem, mergem cu Dumnezeu înainte, asta facem! Şi cu birturile lui Boc, că asta ne-a lăsat... moştenire!“ „Lăsaţi că poate e bine pentru turişti!“ „Care turişti, domnişoară? Aţi văzut dumneavoastră turist în Cluj? Să ştiţi că dacă auziţi vreo limbă străină pe stradă, aia este limba maghiară...“ Zîmbeşte ironic. „Am văzut şi turişti, mai ales acum, cu festivalul de film!“ „Or fi, nu zic nu. Dar ce ne face nouă turistul? Îmi dă mie înapoi un milion trei sute de mii la pensie, cît mi-a luat Boc? Nu-mi dă.“ Un moment de tăcere, profit ca să schimb subiectul. „V-am văzut că citiţi Biblia. Am şi eu o nelămurire legată de rugăciunea Tatăl nostru...“ Ia repede un aer doct şi mai puţin obidit. „Spuneţi!“ „E acolo o formulare. Şi nu ne duce pre noi în ispită... cum adică să ne ducă Dumnezeu în ispită? Nu diavolul e cel care ne duce în ispită?“ Iau un aer naiv, mereu întrebarea asta îi pune în încurcătură pe cei preacuvioşi. „Nu, domnişoară. Dumnezeu e cel care ne duce în ispită, ca să ne testeze. Şi noi îi cerem să nu fim duşi în ispită, pentru că nu sîntem siguri că putem face faţă acestei încercări a Lui. Sufletul omului n-a fost de la început păcătos, de aceea el vrea să fie ferit de ispită, de tentaţie... aşa cum se întîmplă cu tineretul ăsta de care vă spuneam, el este dus în ispită, cu băutura, cu destrăbălarea.“ „Totuşi, cum poate Dumnezeu să ne ducă în ispită, care e ceva rău, nu-i aşa? Dumnezeu ar trebui să ne vrea numai binele...“ „Da şi nu. Spune şi în Biblie, în versetul...“

Insomniacul

„Din păcate, nu prea mai avem magazine non-stop. Au fost, dar le-au desfiinţat cam pe toate. Nu rentează...“ „Şi dacă rămîneţi la 2 noaptea fără ţigări, ce faceţi?“ „Nu ştiu. Nu fumez.“ Stau o clipă pe gînduri. Într-adevăr, asta e principala utilitate a magazinelor non-stop: să-ţi cumperi ţigări. „Vă duc pe Horea, dar să ştiţi că facem un ocol.“ „Nu contează. Prefer aşa, decît să mă trezesc mîine fără ţigări!“ E ras în cap, în jur de 40, muşchi lucraţi la sală. „Dar puteţi intra în orice club şi găsiţi ţigări. E plin de cluburi. Acum cîţiva ani erau doar Diesel-ul şi încă vreo trei... Cum vi s-a părut la Fabrica de bere de unde v-am luat?“ „Mi-a plăcut.“ „Fain au făcut acolo! Dar, din păcate, nu se mai fabrică Ursus-ul în Cluj... ştiaţi, nu-i aşa? Eu de atunci nu mai pun gura pe Ursus, au stricat de tot şi berea asta... de cînd nu se mai face în Cluj! Uite aici e magazinul.“ În faţa lui aşteaptă trei puştani, un pic chercheliţi. Unul dintre ei sună îndelung la sonerie, însă nu apare nimeni. „Ce faci, tanti, ai adormit?“ Renunţ şi mă întorc la maşină. „Vă duc la gară, n-am ce să fac... O să fie cu vreo 3 lei în plus...“ „Nu mă deranjează!“ „Da, sînt multe cluburi acuma. De asta eu sînt numai de noapte, se fac mai mulţi bani. Copiii ăştia de acum sînt plini de bani, nu ştiu de unde... Şi nici nu pot să dorm. De ceva vreme nu dorm deloc. Dimineaţa, după ce ajung acasă, mai întîi fac o tură de alergat în parcul mare... stau aproape de parc. Alerg, fac un duş şi dup-aia mă culc. Altfel, nu pot dormi... Uite, aicea este ceva butic şi e sigur deschis!“ Cobor şi îmi iau ţigări. „Acum vă duc la hotel, nu? Sînteţi cu festivalul?“ „Da.“ „De ani de zile e festivalul ăsta şi n-am apucat să văd şi eu un film... Mereu mergeam la cinema cînd eram mic. Mergeam la Republica... Şi la Timpuri Noi... Ţin minte odată că am stat la coadă două ore la bilete, la Liceenii... aţi apucat filmul ăla? Două ore am stat, nu mint. Că eram şi eu la liceu, am stat cu toată clasa. Pe atunci nu erau cluburi, doar discoteci, dar şi alea puţine, şi erau deschise numai sîmbăta. Nici atunci nu puteam să dorm!“ Opreşte în faţa hotelului. „Îmi cer scuze că v-am ocolit atîta, dar nu aveaţi de unde să luaţi ţigări la ora asta din altă parte! Şi spuneţi, cu festivalul... aţi mers şi cu Mercedes-urile alea negre? Faine maşini!“

Consumatorul

„Un singur lucru bun ar putea să facă politicienii ăştia... să legalizeze canabisul!“ Are în jur de 35, o ţinută de plajă (şort, tricou, şlapi), agitat, vorbăreţ. „Numai că politicienii de la noi îs toţi nişte încuiaţi. Adică au legalizat porcăriile alea de etnobotanice şi i-au omorît pe copiii ăia... iar canabisul, care e un remediu natural cunoscut de mii de ani şi nu face nimic rău la organism, e în continuare interzis! Eu am stat cinci ani la Amsterdam, am muncit acolo. Am fumat în fiecare zi, şi nu pot să-ţi spun ce bine mă simţeam. Ce tonus aveam! Mi-a făcut iarba vreun rău? Uită-te la mine, sînt sănătos, întreg la cap... Că dă dependenţă! Doar dacă vrei tu, îţi dă dependenţă. Depinde numai de tine.“ „Cică nici la Amsterdam nu mai poţi să fumezi dacă eşti turist. E legal doar pentru localnici...“ „Da? Nu mai ştiu, că n-am mai fost de trei ani... Ar fi o mare greşeală. Tocmai acuma cînd în alte ţări s-au mai deschis la minte. Criza asta economică va duce la legalizarea canabisului, îţi zic eu. În America deja se vorbeşte de asta. Ştiai că Arnold Schwarzenegger vrea să dea drumul la iarbă în California? De fapt, la droguri recreaţionale, aşa s-a exprimat. Băiat deştept! Iar Obama a recunoscut public că canabisul poate să vindece cancerul. S-au făcut studii medicale pe asta, însă nu spune nimeni. Eu ştiu din proprie experienţă, adică nu a mea, a unei prietene. I s-a descoperit o tumoră. Şi i-a zis un doctor, chiar aici la Cluj: «Fumează!» Bine, că nu i-a zis oficial, pentru că nu vor să recunoască nimic. Cum să recunoască doctorii, căci e vorba de o întreagă industrie a medicamentelor! Toate otrăvurile alea pe care ţi le bagi în corp... Dacă s-ar spune că marijuana, care e sută la sută naturală şi se poate cultiva pe cîmp, poate să vindece... s-ar duce naibii doctorii cu medicamentele lor cu tot! Am citit că avem nişte celule în corp care asta fac, se hrănesc cu canabis... nu mai ştiu cum le zice. Aşa... şi prietena mea a început să fumeze, iar acuma nu mai are nimica, îţi jur. S-a vindecat complet. La Cinema Republica vrei să te las? Sau la Florin Piersic, cum i-o zice acuma? Ăsta pare fumat tot timpul, nu? Dar cred că aşa e firea lui...“ Cobor ametiţă din maşină, călătoria asta a echivalat cu un joint. M-a înveselit subit.

Clientul nostru, politicianul nostru

În jur de 50, păr grizonant, glumeţ, genul băiatului bun la toate. Sau al pescarului amator. „Am fost cu Alin Tişe în maşină. Şi nu doar o dată. Am stat de vorbă, aşa cum stau cu dumneavoastră, nu vă mint! Şi e un superbăiat. Cu principii. Îţi dai seama cum e omu’, după ce schimbi două vorbe cu el! Cu Boculeţ al nostru n-am fost, dar am dat mîna cu el. Acuma, la cortul electoral. Şi i-am zis să aibă încredere că noi îl votăm! Nu ştiu ce convingeri politice aveţi dumneavoastră, şi nu vreau să vă jignesc, însă el o să rămînă mereu Boculeţ al nostru. Degeaba îl înjură unii. El n-a făcut decît să ne deschidă ochii. Cu măsurile de austeritate. Altfel, cînd ne trezeam noi, eram deja ca Grecia. De-asta îl urăsc oamenii, bietul de el! Că ne-a dat la toţi un ghiont – hai, băieţi, punem umărul acuma şi dup-aia o să fie bine! Mie îmi pare rău că s-a dus la Guvern şi n-a rămas cu noi, la Cluj. Mai ţineţi minte cum era Clujul înainte, cu băncile alea de pe vremea lui Funaru… şi cum arată acuma în centru! E ca-n Occident! Şi aşa o să rămînă, dacă iese iar primar…“ Îi atrag atenţia că, dacă iese primar, şi la guvernare sînt ceilalţi, s-ar putea să nu mai fie atîtea fonduri pentru Cluj. „Da, aveţi dreptate, dar eu îl ştiu şi pe Nicoară. N-a fost cu mine în maşină, n-am vorbit cu el, dar ştiu sigur că e un mafiot. Dar acuma ştiţi cum e… lumea e împărţită. Sînt mulţi clujeni la care nu le mai convine de Boc, dar eu văd realitatea. Dar să nu mai fac politică, poate vă deranjează… nu ştiu cum stau treburile şi cum gîndesc oamenii la Bucureşti. Parcă e o altă ţară acolo. Casa TIFF? Casa TIFF… pe unde o fi asta? E un restaurant nou, nu?... Păi, atunci la Cinema Arta vă las!“

Pe viaţă şi pe moarte

Duminica seara, după închiderea urnelor. Plouă, oraşul pare pustiu, festivalul s-a terminat. „Vă deranjează dacă vorbesc la telefon?“. Are 40 de ani, gras, cu mustaţă. Vorbeşte vreo cinci minute, după care îmi face un rezumat al convorbirii. „Am o cumnată care e într-o comisie de votare şi am întrebat-o care îi treaba p-acolo. E jumi, juma. Numără voturile şi toţi sînt încruntaţi, şi aia de la PDL, şi ăia de la USL. E pe viaţă şi pe moarte aici, vă spun eu! Pînă mîine dimineaţă se lasă cu sînge. Ei, asta era o glumă! Acu patru ani, cumnată-mea a fost preşedintă de comisie, undeva la ţară, tot în judeţ. Acolo a fost simplu, că primăriţa a împărţit pachete înainte de alegeri, a asfaltat două străzi... Dar într-un oraş cum e Clujul nu mai ţine cu din astea. Şi nici voturile nu se mai pot fura ca pe vremea lui Iliescu. Acum treaba e cinstită... cine iese iese! Eu n-am votat, că am fost pe maşină toată ziua. Şi acuma îmi pare rău. Nu credeam c-o să fie aşa... pe viaţă şi pe moarte, şi că un vot, două or să conteze. Chiar îmi pare rău că n-am votat. Uite aşa îţi dai seama că exişti şi tu, ca cetăţean, că ştampila aia pe care o pui poate schimba lucrurile...“.

De afară, se aud rîsete şi muzică. În faţa unui club stau mai mulţi tineri, în picioare, cu paharele în mîini. Plouă, toţi sînt uzi leoarcă, însă nu pare să le pese. Îmi amintesc că ultima petrecere a festivalului era petrecerea voluntarilor. Taximetristul are un zîmbet îngăduitor, uşor nostalgic. „Ia uitaţi-vă la copiii ăştia! Ce-i doare pe ei la bască cine iese, cine nu iese? Ei sînt fericiţi.“ 

Cea mai bună parte din noi jpeg
Prietenia între femei – un mit?
Marile bucurii și marile tristeți le cam ducem de unii singuri.
Zizi și neantul jpeg
Zăpadă și săpuneală
Săpuneala era, negreșit, un mini-ritual pre-sexual.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Diete și cîteva gînduri despre nutriție
● Orice dietă implică renunțarea la alcool. Eu nu beau decît vin, dar e bună și o bere. Pînă aici! Nu vreau să fiu un om slab, sănătos, dar trist.
E cool să postești jpeg
Cînd aduci munca acasă
Există, bineînțeles, avantaje clare ale muncii de acasă. Și pentru angajați, și pentru angajatori.
p 20 Kierkegaar WC jpg
Maestrul Kierkegaard
Într-o anumită împrejurare, Wittgenstein a observat: „Un gînditor religios onest este ca un funambul.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Ineditele lui Eliade
E un eveniment care, sper, i-ar fi plăcut lui Eliade, pentru că e o confirmare a importanței arhivei pe care o evoca recurent, aproape obsesiv, în jurnalele sale, știind ce a lăsat în ea.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Dialog între un tată și un fiu (la vîrsta inocenței), în autobuz. Tatăl: „Merg să-i iau lu’ mami ceva.“ Fiul: „Ce?“ Tatăl: „Niște cizme.“ Fiul: „De ce?“ Tatăl: „Nu, că nu găsesc.“ Memorabil. (D. S.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Cînd v-ați simțit singuri ultima dată?
Te poți simți însingurat într-o mare de oameni, dacă relațiile cu ei nu sînt potrivite.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cum se pleca în State în anii ’90?
Astfel, exemplele pot continua, căci românul, odată ajuns cetăţean american, face tot posibilul să-şi uite limba şi obiceiurile, dar năravurile şi le păstrează.
E cool să postești jpeg
Vînzătorul nostru, stăpînul nostru
Rămîne însă o întrebare: politețea, grija, respectul sînt oare condiționate de bani sau derivă din calitatea umană?
p 20 jpg
Incultură religioasă şi incultură universitară
Numeroasele miniaturi ilustrative preiau, alături de modele musulmane, imagistică de tip budist chinez şi creştin bizantin.
Theodor Pallady jpeg
Un iluminist evreu în Țara Românească
Cronica relațiilor dintre români și evrei a fost uneori armonioasă, alteori convulsivă și tragică, în funcție de contexte sociale, dinamici ideologice și evoluții geopolitice inevitabil fluctuante.
index jpeg 3 webp
Cîtă nefericire în urbea lui Bucur!
La noi, aici, în București și în anul de grație 2023, sub ce pictăm oamenii sfîșiați, absurd, de haite, pe cîmpurile năpădite de buruieni ale unui oraș care agonizează fără să o știe?
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Cehoaica Vera Czernak n-a mai suportat infidelitățile soțului ei, așa că într-o zi a decis să se arunce de la balcon. A căzut exact peste soțul ei care tocmai se întorcea acasă. El a murit, ea a supraviețuit.
Cea mai bună parte din noi jpeg
„Ei fac din noapte ziuă ş-a zilei ochi închid”
După ce vorbeam, mă culcam la loc. Nu i-am zis niciodată, dar se pare că știa. Mai tare decît cronotipul (și decît majoritatea lucrurilor) rămîne iubirea, se pare.
Zizi și neantul jpeg
Dimineți de iarnă
Mă făcea să simt că pămîntul nu-mi fuge de sub picioare. Că lucrurile pot avea sens și pot fi la locurile lor.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
La munca de jos
Oare n-ar trebui, la vîrsta lor, să plece în niște excursii ca să vadă lumea, să-și cumpere autorulote cum fac pensionarii din Germania, să-și petreacă revelioanele prin insule cu o climă mai blîndă?
E cool să postești jpeg
Bătaia e ruptă de rai – chipuri ale răului
Grăitoare pentru acest comportament defensiv este, de altfel, și zicala românească „Bătaia e ruptă din rai”, în fapt, o legitimare a violenței.
p 20 WC jpg
Democrația și Biserica în secolul XXI
Așa cum participarea demos-ului la viața cetății e însăși democrația, participarea laicatului la viața Bisericii e însuși creștinismul.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Benedict al XVI-lea
Aproape intactă mi-a rămas, după zece ani, amintirea ultimei slujbe pe care a prezidat-o la San Pietro, în Miercurea Cenușii.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
La știrile TV, imagini dintr-un supermarket și apoi opinia unei fete de la carne, despre cum mai merge vînzarea acum, după ce s-a încheiat iureșul sărbătorilor: „E foarte scăzută un picuț“. (D. S.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Comoara e pretutindeni
Încerc să împing frica mult în fundul rucsacului, undeva între sacul de dormit și polarul de rezervă, amintindu-mi că o să fie vocală, dar n-o s-o las să conducă.
Zizi și neantul jpeg
Tache și cenușiul
Interesant e că pînă și în amintitrile mele culoarea paltonului său a rămas incertă: uneori mi-l amintesc gri, alteori negru.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cabana Caraiman
Nicăieri nu am simțit un munte mai sălbatic decît la cabana Caraiman, simți hăul, abruptul, aproape de tine țopăie caprele negre.

Adevarul.ro

image
Ger de crapă pietrele în România: temperaturile de coșmar care se anunță. Cât ține episodul de vreme rea
Vremea rea pune stăpânire pe aproape toate regiunile. Va continua să ningă la munte, iar temperaturile vor scădea accentuat. Gerul ne va chinui toată săptămâna viitoare.
image
Închisoare pe viață pentru un român care a ucis o femeie pentru a-i lua averea. Cum s-a filmat în casa victimei
Mohammed El-Abboud, cetățean român în vârstă de 28 de ani, și Kusai Al-Jundi, cetățean sirian, în vârstă de 25 de ani, au păcălit-o pe Louise Kam, să semneze documente de împuternicire care, credeau ei, le-ar fi permis să controleze averea de milioane de euro a acesteia.
image
„Mirciulică“, filmul cu Mircea Bravo, locul 1 pe Netflix. Cât profit a făcut în cinema. „A trebuit să folosim înjurături“ VIDEO
La doar o zi de la lansarea pe platforma de streaming, comedia este deja preferata telespectatorilor din România.

HIstoria.ro

image
Sfârșitul Bătăliei de la Stalingrad: Capitularea mareșalului Paulus
În timpul nopții de 30 spre 31 ianuarie 1943, Brigada 38 Motorizată, având atașate companiile de geniu, a încercuit zona din jurul Pieței Eroilor Căzuți și magazinul Univermag, întrerupând legăturile telefonice dintre comandamentul mareșalului Friedrich Paulus și unitățile subordonate.
image
Originea familiei Caragiale. Recuperarea unei istorii autentice
„Ce tot spui, măi? Străbunicul tău a fost bucătar arnăut, plăcintar! Purta tava pe cap. De-aia sunt eu turtit în creștet!”, astfel îl apostrofa marele Caragiale pe fiul său Mateiu, încercând să-i tempereze fumurile aristocratice și obsesiile fantasmagoric-nobiliare de care acesta era bântuit.
image
Detalii din viața a 3 mari actori cu origini românești / VIDEO
Detalii din viața a 3 mari actori cu origini românești