Studii de caz
Ioana Are zece ani şi de cinci ani face gimnastică ritmică de performanţă. E un copil tăcut care pare mereu să ascundă ceva. Merge la sală în fiecare zi, după şcoală, iar un antrenament durează în medie trei ore. Antrenoarea îi spune că ar putea fi printre cele mai bune, doar că nu munceşte destul. Uneori nu reuşeşte să se concentreze şi scapă mingea sau măciucile. Pur şi simplu, se trezeşte gîndindu-se la altceva, iar atunci îşi vede mama pe banca părinţilor, îmbrăcată în geaca ei neagră cu guler din blăniţă, pentru că în sală veşnic e frig, fixînd-o cu privirea, vînîndu-i cea mai mică greşeală, şi se fîstîceşte. "O voi dezamăgi!" - probabil că gîndeşte în acel moment Ioana, aruncînd mingea aiurea şi uitîndu-se la ea cum se rostogoleşte în afara covorului. "Dar de ce vine mereu la sală? De ce nu stă acasă ca alte mame şi nu vine decît la sfîrşit ca să mă ia?" Într-adevăr, mama de pe băncuţa ei pare să-şi roadă unghiile de nervi, pentru că ea nu a prins mingea, iar antrenoarea o va certa din nou. La concursurile naţionale ocupă de regulă locul trei sau patru. În rest, Ioana e o fetiţă cît se poate de obişnuită. Locuieşte împreună cu mama şi cu bunicii ei într-un apartament din cartierul Militari. A fost fan "Andrelele" şi îl iubeşte în secret pe Pepe. Cîteodată îi fură rujul mamei, din geantă. Şi-ar dori să crească cît mai repede mare ca să aibă un iubit, aşa ca în clipurile de pe MTV, însă mama îi spune mereu să nu aibă încredere în bărbaţi "pen'că toţi îs nişte nesimţiţi!". Pînă atunci, îşi îmbracă şi-şi dezbracă păpuşile Barbie. Andrei Are opt ani şi e genul de copil-problemă. La şcoală are toane, învaţă doar la materiile care îi plac şi se cuminţeşte subit la "opţionale". Creativitatea sa ieşită din comun pare suspectă. Poate picta cîteva ore în şir fără să se mişte de pe scaun sau să scoată vreo vorbă. Desenele sale sînt apocaliptice: tancuri, oameni sfîrtecaţi sau în pielea goală cu organele genitale supradimensionate, mulţi roboţi, un cer negru unde plutesc uneori îngeri urîţi. Mama lui Andrei nu pare îngrijorată de aceste "viziuni", spune doar că "de la televizor i se trage!". Cîteodată seara cînd nu poate să adoarmă, ia cîte un "sedativ uşor" şi după aceea nu mai ştie la ce se uită Andrei la teve. În părculeţul din spatele blocului, Andrei este de temut. Îi bate pe copiii mai mici, sparge geamuri, îi înjură pe gunoieri. Îi place tot ce face zgomot, de la ambalarea motoarelor la bormaşini. Odată a omorît pisoiul unei vecine. Este predispus la accidente: a avut un picior în ghips, capul spart, de două ori mîna fracturată. Nu şi-a cunoscut niciodată tatăl. E un copil plin de cicatrici şi nu doar la propriu. Hamlet Are doi ani şi jumătate. Plînge mai tot timpul, nu prea mănîncă, îşi strică toate jucăriile. E răsfăţat. Refuză "să-i dea pupic lu' mami", cînd e tati prin preajmă. De obicei "mami e rea" şi "tati e bun", dar se mai întîmplă şi invers. E un perfect copil confuz, de doi ani jumate. Mama Ioanei E secretară la o firmă, joacă Solitaire în draci şi are pe desktop o poză cu Ioana pe podium la un campionat naţional. "Am ales gimnastica, pentru că vroiam ca Ioana să fie altfel decît alţi copii. Cînd avea cinci ani şi făcea prin casă podul de sus, mi-am dat seama că e talentată. Îmi doresc din suflet să ajungă o mare campioană şi trebuie să ajungă, pen'că am investit prea mult în ea şi în sportu' ăsta! Vreau ca în viaţă să aibă drumul ei şi să se descurce singură, nu să depindă de alţii, cum s-a întîmplat cu mine cînd l-am cunoscut pe Răposatu'. Aşa îi zic io fostului meu soţ, un nemernic. De trei ani n-a venit s-o vadă pe Ioana." De curînd însă mama Ioanei şi-a găsit un iubit cu care se va căsători rapid, pentru că a rămas însărcinată. Ioana e încîntată de viitorul ei "tată" care e "de gaşcă" şi o va plimba cu maşina. E încîntată şi de viitoarea ei surioară, o păpuşă mai mare de care va trebui să aibă grijă. Viaţa ei de copil de zece ani se va schimba. I-a mărturisit într-o seară mamei că "s-a plictisit de gimnastică şi că nu mai vrea să se mai ducă la sală". Mama, cu o faţă rotunjoară şi veselă, n-a făcut scandal, aşa cum se aştepta Ioana; i-a zis doar atît: "Las' că mai vorbim noi!". Mama lui Andrei E mică de statură, fragilă, cu o privire uşor pierdută. Curînd Andrei o va depăşi în înălţime. Pe stradă par frate şi soră. "L-am născut pe Andrei la nouăşpe ani şi încă mai cred că, deşi e un copil mai zvăpaiat, el reprezintă cea mai mare realizare pe care am avut-o pînă acum!". Cînd vorbeşte despre Andrei, foloseşte pluralul. "Noi" am luat un zece la mate, "noi" am participat la un concurs de pictură. Recunoaşte uneori că îi este cam frică de Andrei pe măsură ce creşte, un sentiment pe care nu şi-l poate explica. Lucrează ca funcţionar, în administraţia publică. La serviciu nu face altceva decît să vorbească ore în şir la telefon cu Andrei care, de regulă, e singur acasă. "Ai mîncat? Ce ai mîncat? Vezi că era şi ciorbiţă în frigider! Ai mîncat şi ciorbiţă? Ţi-ai încălzit la microunde? Te rog să nu deschizi aragazul! Mai ţii minte cînd te-ai opărit cu lapte, acu' două săptămîni? Da, Andrei, peştişorii din acvariu nu se bagă la microunde pentru că mor... Da, ai dreptate că s-ar putea să le fie frig că n-au dat încă ăştia căldură, dar nu cred că ar fi bine să-i bagi la microunde! Ce faci? Te uiţi la televizor? La ce te uiţi? Nu cred că e bine să te uiţi la aia! Te rog, Andrei, ascultă-mă! Cum adică de ce? Eu sînt mama ta!" Uneori mama lui Andrei lipseşte zile întregi de la slujbă, fără să anunţe, şi cînd reapare cu o mină sfîrşită spune doar că "a avut probleme de familie". Şeful ei ar fi vrut de multe ori să-i facă referat, "ca să-i taie din salariu", dar îi e milă de ea. Bărbaţii o plac, dar nu o abordează. Pare inaccesibilă. Mama (şi tatăl) lui Hamlet A avut o relaţie de doi ani cu un influent om de afaceri în urma căreia s-a născut Hamlet. Ea susţine că el şi-a dorit cu orice preţ un copil cu ea. El susţine că ea l-a păcălit şi şi-a aruncat pe furiş anticoncepţionalele ca să facă un copil. Ea vrea copilul pentru că el e căsătorit şi mai are şi alţii. El vrea copilul, pentru că ea e "iresponsabilă" şi nu are nici un venit. De cînd a venit pe lume Hamlet, se judecă întruna. La consultul psihiatric, li s-a spus că Hamlet e un copil "stresat". El i-a pus numele de Hamlet. Îl duce la Mc, la parcul de distracţii din Tineretului, cîteodată îl răpeşte şi-l plimbă pînă în Australia. Îi spune că trebuie să fie demn de numele pe care îl poartă şi că atunci cînd va creşte mare "va trebui să se răzbune pe mama sa, aşa cum a făcut şi Hamlet din piesă". Ea îi cumpără hăinuţe şi jucării, îi citeşte poveşti. Îi spune că atunci cînd va creşte mare, va trebui să aibă grijă ca să nu-i semene tatălui său. Toate poveştile de mai sus au ceva de dramoletă, de telenovelă, de soap opera, de reality-show de pe Prima TV, gen Schimb de mame sau Supernanny. Ceva de mecanism stricat. De aceea nu mai impresionează. Sîntem bombardaţi zilnic cu astfel de poveşti, "structuri dramaturgice" cu succes asigurat la public. De aceea poate că nici nu mai merită să fie (re)povestite, căci totul se petrece la nivel strict individual, între acei patru pereţi cu televizor deschis pe MTV sau Cartoon şi cu peştişori care şi-au părăsit de bunăvoie acvariul, pentru a se prăji în cuptorul cu microunde.
