Sprijinul statului

Tace şi, din cauza asta, de multe ori, se spune că: "şi-o merită". Sau "poate că-i place". Alteori se spune doar "biata femeie" şi este compătimită cu o clătinare din cap şi o ridicare de umeri. Oficial, i se arată prin afişele stradale, care mai de care mai colorate, mai lucioase şi mai hotărîte, de genul "Nu Violenţei!" că nu este singură. Este asigurată, prin spoturi publicitare, prin conferinţe la nivel înalt sau meeting-uri ţinute prin ţări străine (la care, evident, nu este invitată) că cineva undeva acolo foarte sus o înţelege. I se spune că oricînd i se va sări în ajutor cu zecile de ONG-uri, grupate, aşa, ca pentru un front comun într-o coaliţie puternică şi imbatabilă. "Coaliţia Naţională a ONG-urilor Implicate în Programe privind Violenţa Împotriva Femeilor". I se înfiinţează pînă şi o Instituţie de stat. Agenţia Naţională pentru Protecţia Familiei. Însă, cu toate acestea, cu toate că i se oferă, atît guvernamental cît şi non-guvernamental, o sumedenie de programe şi proiecte, cu toate că braţul legii (i se spune că) e de partea ei, cu toate că e sfătuită din toate părţile să vorbească şi să ia atitudine, cu toate acestea... ea încă tace. Tace şi înghite bătăile şi umilinţele, cramponîndu-se cu încăpăţînare de întrebarea "eu unde o să mă duc?", invocînd "infimele" detalii cum că pe întregul teritoriu al ţării există doar 40 de adăposturi pentru femeile bătute şi că, odată ajunsă acolo, i se asigură cazarea pentru 30 de zile, după care e invitată să se descurce. Agenţia Naţională pentru Protecţia Familiei este o Instituţie de stat, care - înfiinţată spre finele lui 2003, funcţionează, de fapt, din 2004 - ţine de Ministerul Muncii şi dă sfaturi. Întrebînd de activitatea Instituţiei, domnul director Corneliu Gavaliugov îmi răspunde, foarte pe larg, că "Agenţia este structura Guvernului de specialitate, administraţia publică centrală care se ocupă cu prevenirea şi combaterea fenomenului violenţei familiale; în acelaşi timp se ocupă cu cultivarea şi coordonarea măsurilor care au ca efect întărirea rolului pe care trebuie să-l aibă membrii familiei într-o situaţie armonioasă, adică, în primul rînd, se ajunge practic într-o situaţie ideală în care demersul nostru şi-ar găsi locul, în care societatea civilă ne-ar sprijini, în care violenţa pe care unii o acuză, existentă în societate, ar fi stăvilită, ar fi redusă în cît mai multe circumstanţe, să avem parte de relaţii armonioase în familie la împărţirea corectă a rolurilor membrilor de familie şi în felul acesta dezvoltarea şi menţinerea familiei, deci un lucru firesc, care pînă la urmă să dea trăinicie şi dinamică societăţii." (Zaharia Trahanache vorbea mai scurt.) Bun. Partea teoretică, fiind acoperită, întreb ce face agenţia. Concret. Adică practic... "În principal Agenţia noastră are rolul de a monitoriza, de a evalua şi de a încerca să răspîndească bunele practici şi să transfere iniţiativele dintr-un judeţ în altul..." Oftez, aduc vorba de adăposturi... "Adăposturile sînt un serviciu de tip Ťurgenţă» pentru ca, imediat ce se întîmplă un abuz, victima să poată fi primită şi să se separe în felul acesta de agresor. De multe ori ar fi bine să vină acolo şi cu copiii pe care îi creşte." Mi se spune, cu o oarecare mîndrie, că Agenţia a preluat în gestiunea sa de la Coaliţia ONG-urilor pentru combaterea violenţei în familie, aproximativ 10 adăposturi. "La ora actuală avem aproape 40 de adăposturi în toată ţara, iar numărul locurilor a crescut la aproape 400." În toată ţara??... "În toată ţara..." Cu toate că sînt puţine, adăposturile de urgenţă nu oferă "cazare" mai mult de o lună... ce face o femeie după o lună? "Sînt istorii fericite care ne dau optimism că trebuie să acţionăm în continuare. Soluţia este în restaurarea libertăţii personale, care se face prin terapie psihologică. După care se face o reorientare profesională şi parcurgerea unui program de formare a forţei de muncă." (Neica Zaharia habar n-avea de terapia psihologică.) Ce se întîmplă însă cu o femeie care are deja o orientare profesională, dar fiind bugetară nu îşi permite o locuinţă, ce face ea, după o lună de stat în adăpost? Mi se vorbeşte de mentalitatea "noastră", adică a românilor, mentalitate pe care puţine ţări din Europa o au, şi anume, aceea de a fi musai proprietar de locuinţă. (Mi se mai spune că în Europa mulţi stau cu chirie.) Pe de altă parte, "alta este situaţia în care, după ce părăseşti acest adăpost de urgenţă să te poţi muta într-o locuinţă în care să îţi poţi reface viaţa în normalitate. Din acest punct de vedere cred că autorităţile publice, locale, dar şi cu sprijinul guvernamental, au o datorie acumulată de cîţiva ani, adică dacă ne uităm inclusiv la Agenţia Naţională a Locuinţelor, la cît a construit faţă de cît avea programat, descoperim un decalaj care nu a făcut decît să acutizeze această problemă şi practic să o cronicizeze." Concret, ce face Agenţia pentru femeile care, după o lună de stat într-un adăpost de urgenţă, nu au unde să se ducă? "Noi încercăm să creăm un instrument juridic pe care alte ţări din Europa îl au deja. Este vorba de ordinul de îndepărtare al agresorului de victimă. Adică o lege care să readucă victima în cămin şi să îndepărteze agresorul pînă la pronunţarea sentinţei de divorţ." Conspiraţia tăcerii în România în anul 2004 a fost "spartă" de 8.804 ori. Cazuri anunţate. Ce s-a întîmplat cu aceste cazuri? Continuarea nu a mai fost "monitorizată".