Romii. Franţa îşi face temele europene

Publicat în Dilema Veche nr. 507 din 31 octombrie - 6 noiembrie 2013
Romii  Franţa îşi face temele europene jpeg

În Franţa sînt în jur de 20.000 de romi. Numai atîţia şi aţi făcut din asta o problemă? – ironizează umaniştii. Nu e capabilă Franţa să gestioneze 20.000 de europeni precari? Nu, pentru că nu sînt capabili să se integreze potrivit regulilor Franţei – dă replica tabăra lucizilor. Să se integreze în ce? Într-o societate individualistă şi bolnavă de profit? – răspund sarcastic idealiştii.

Manuel Valls trebuie felicitat. Nu atît pentru instinctul de politician de rasă care-şi adulmecă o carieră de prezidenţiabil în Franţa, cît pentru ce a declanşat gura sa slobodă, la nivel naţional şi european, pe subiectul romilor. Manuel Valls, ministrul francez de interne, a declarat că romii sînt „o populaţie cu un mod de viaţă extrem de diferit de al nostru (al francezilor). În mod evident, cele două moduri de viaţă se bat cap în cap. Ar fi indicat ca romii să se întoarcă în România şi Bulgaria.“ Şi i-au sărit în cap membri din propriul partid socialist, nu şi preşedintele socialist, François Hollande. I-au dat peste gură asociaţiile care-i ajută pe romi, şi l-a tras de urechi Europa, prin comisarul european Viviane Reding, care spune că Franţa e corijentă în a folosi miliardele puse la dispoziţie de Fondul social european pentru integrarea, între alţii, a romilor.

Cînd romii pun diagnosticul Franţei

Cine i-a sărit în apărare lui Manuel Valls? Francezii, populaţia Franţei, oameni care au reacţionat cu miile pe forumuri şi prin reţelele sociale, vărsîndu-şi năduful. Manuel Valls e de felicitat nu pentru performanţa de a duce o politică de dreapta în guvernul de stînga, ci pentru că a dat la o parte capacul de pe oala sub presiune: a ascunde la nesfîrşit ceea ce gîndeşti, dar n-ai voie să spui, pentru că nu e politic sau european corect, nu face decît să contribuie la acumularea unei frustrări pestilenţiale. Romii nu mai sînt un subiect politic şi social tabu, o supapă a fost deschisă. Presa franceză vorbeşte pe larg (Le Monde şi Courrier International au dedicat dosare excelente problemei romilor în Europa), oamenii se exprimă, Europa nu se mai face că nu aude, lucrurile încep să se mişte. În mass-media franceze au ajuns, cu chip şi voce, romi care ştiu să pună, în limba lui Molière, un diagnostic ţării de împrumut: „Vous croyez vraiment que c’est nous, les Roms, le problème de la France? Allez voir les jeunes des cités.“ Echipe de televiziune din Franţa s-au dus la Baia Mare să filmeze cum trăiesc romii care fac dus-întors pe traseul Franţa – România. „Cu ce găseam în coşurile de gunoi din Franţa trăiam cîteva zile, explică o femeie care tocmai a găsit o felie de pîine mucegăită. În România nu găseşti nimic în coşurile de gunoi.“ La propunerea stîngii franceze, aleşii locali de la Paris au luat decizia de a nu mai desfiinţa tabere de romi, fără a li se propune o soluţie de a locui, provizorie sau nu. Se vorbeşte chiar de crearea unor „sate de inserţie“ ale romilor în toate arondismentele Parisului, fără posibilitate de eschivare pentru cartierele bogate (o utopie pe care e greu de crezut că lobby-ul proprietarilor din arondismentul 16 – unul din cele mai şic ale Parisului – n-o va aduce cu picioarele pe pămînt). Prim-ministrul francez s-a arătat favorabil acestei utopii, adăugînd că trebuie îndeplinite însă toate condiţiile pentru ca inserţiile de romi să poată fi posibile în cartierele Parisului: să aibă adică locuinţă (unde? În Franţa e o criză şi acută, şi cronică de locuinţe!), locuri de muncă (în condiţiile în care piaţa muncii din Franţa încă nu e cu totul deschisă românilor?!) iar copiii să meargă la şcoală. Altfel spus, un cerc vicios de bună credinţă şi, ca orice cerc vicios al corectitudinii politice, teribil de ridicol.

CLA sau CLI

Vă propun să ne oprim puţin măcar asupra mersului la şcoală. Spre cinstea Franţei, şcolarizarea copiilor de imigranţi are deja o tradiţie de 50 de ani. Începînd cu 1970, au fost create structuri speciale, aşa numetele CLA, classe d’accueil, cu variante de-a lungul anilor (CLI, classe d’insertion), dar cu un principiu de bază: învăţarea intensivă a limbii franceze, în paralel cu evaluarea gradului de şcolarizare anterior – dacă există –, înainte de inserţia elevilor în clase „normale“, obişnuite. CLI sau CLA nu există deci hocus-pocus de azi, pe mîine, şi nici în fiecare şcoală din fiecare cartier. În funcţie de cereri – de numărul de copii şi, de fapt, de cît de mult se mobilizează părinţii imigranţi şi asociaţiile care îi sprijină –, se pot deschide astfel de clase în anumite şcoli, în anumite zone. Deschiderea lor înseamnă mijloace finaciare şi logistică specifică: profesori speciali de format şi de plătit, local fizic pentru amenajarea claselor suplimentare, transport pentru copii, masa la cantină etc. Pentru a acoperi toate aceste costuri de şcolarizare, banii – suplimentari – trebuie să vină din două surse, de la ministerul educaţiei şi de la primării. Mai nou ar trebui să vină şi de la Europa. Asociaţiile care îi sprijină pe romi caută benevoli care să se ofere, de exemplu, să-i transporte pe copii la şcoala unde s-a deschis eventual o clasă CLA. Există punctual locuri unde lucrurile merg în acest sens, dar nu e deloc o regulă, iar adversităţile sînt nenumărate. „Credeţi că romilor le este uşor să trăiască în taberele lor mizere, pe lîngă periferia oraşelor?“ – se întreabă un profesor de geografie socială, în Le Monde. Şi are onestitatea să pună întrebarea şi din cealaltă perspectivă: „Credeţi că riveranilor le este uşor să trăiască cu taberele de romi în coasta lor?“ Dar cînd la scară naţională se afirmă că modul de viaţă al acestei minorităţi este primul obstacol în calea integrării înseamnă că a devenit operaţional criteriul etnic – subliniază Samuel Délpine, profesor la Universitatea Angers.

Toate drumurile romilor duc spre şcoală

Într-o localitate din sudul Parisului, romii şi-au făcut tabăra pe malul unui rîu, între ruinele unei foste uzine, cu ziduri oarbe, pline de graffiti. Curent electric iau de la centrul sportiv de peste drum. 11 copii merg la şcoală, într-o CLA, classe d’accueil, la trei kilometri distanţă. Pe gardurile caselor învecinate au început să apară afişele à vendre. Patroana unui salon de coafură din cartier spune că au început să dispară raţele de pe rîu. Petrecerile conviviale care se ţineau pe terasa clubului de tenis s-au rărit: romii taie de-a curmezişul curtea, printr-o spărtură în gard, în drumul lor de căutat prin tomberoanele de gunoi ale rezidenţelor. Oamenii discută, se ceartă, nu-şi mai vorbesc, dezbat. „Bun, au drepturi. Şi obligaţiile?“ „Cine mă va despăgubi pentru maşina spartă săptămîna trecută? Dar pentru piscina copiilor, furată din grădină ieri-noapte? Cumva Fondul social european?“ Probabil că răspunsul e „Da“, dar va fi o rambursare pe termen lung, care va avea efecte după cîteva generaţii. Certurile francezilor se calmează într-un singur punct, în care toată lumea e de acord: toate drumurile romilor duc... la şcoală. Cu condiţia să fie şcoala din celălalt cartier.

Revolta dezinvoltă şi concretă a francezului e însă revelatoare sub alt aspect. Francezii au un complex de culpabilitate, care le vine din istoria lor de colonialişti, faţă de imigranţii de origine magrebină. Nu însă şi faţă de romi, pe care Europa li i-a pus în braţe cu etichetă de cetăţean european. Aşa bătrîn cum e Continentul, niciodată nu s-a văzut mai limpede ca acum cît de tînără este Europa de azi. Franţa dezbate, cu cărţile pe masă: vrem sau nu, romii sînt o minoritate europeană. E o prise de conscience, un proces de conştientizare.

Un rom pentru România

Vă aduceţi aminte cu cine a venit prim-ministrul Franţei, Jean-Marc Ayrault, în vizita oficială de la Bucureşti, din vara lui 2013? I-a căutat anume şi i-a luat cu el, din Franţa în România: pe cineastul Radu Mihăileanu, teatrologul George Banu, fizicianul şi filozoful Basarab Nicolescu şi o studentă la drept de la Sorbona, Anina Ciuciu, de origine romă. Vizita în România a ţinut două zile: Ayrault i-a luat pe toţi înapoi cu el, acolo unde românii îşi găsiseră rostul şi excelenţa, adică în Franţa. La puţin timp, Anina Ciuciu a primit cetăţenia franceză, după ce îi fusese refuzată cu trei ani mai înainte.

Unii spun că este imposibil de rezolvat, mulţi s-ar lăsa păgubaşi, bucuroşi să îl rezolve alţii: romii sînt un subiect de examen dificil. Franţa dă semne că va şti să-şi facă temele europene. 

Cristina Hermeziu este jurnalistă.

Foto: L. Muntean

Cea mai bună parte din noi jpeg
Cît timp mai dăm vina pe părinți?
Cu sau fără terapie, o idee posibil cîștigătoare ar fi acceptarea părinților noștri, dacă îi mai avem, așa cum sînt. Ei nu se mai pot schimba. Noi, însă, da.
Zizi și neantul jpeg
Tot de toamnă
Tot în compunerile de toamnă își aveau mereu locul și păsările călătoare.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Noua limbă de lemn. Cu drag!
Pupici, frumi, grădi, lunițe. Am „evoluat” de la clasicele diminutive și alinturi de cîrciumă de tipul „Ce fel de ciorbiță?”
E cool să postești jpeg
O lume ipotetică
cu cît ne percepem ca fiind mai valoroși, cu atît vom considera că merităm o viață bună și vom fi mai încrezători în propriile forțe.
p 20 WC jpg
Apărătorul credinţei ori apărătorul credinţelor?
Spiritul anglican, spunea istoricul dominican Guy Bedouelle (Revue française de science politique, 1969), poate fi caracterizat prin două calităţi: fidelitate faţă de tradiţie şi toleranţă.
Theodor Pallady jpeg
Predoslovie postmodernă
Orice mărturisitor al creștinismului este în criză de timp și de timpuri! Nu-și mai poate apăra credința într-o nișă cimentată, întorcînd spatele lumii, așa cum trăiește și gîndește ea astăzi, în secolul al XXI-lea.
p 21 WC jpg
PREVI (2)
Este PREVI un succes sau un eșec? După peste patru decenii de la darea în folosință, nici o familie nu a părăsit locuința ocupată, ci, dimpotrivă, a mărit-o și a modelat-o prin prisma utilizării ei.
p 24 S M Georgescu jpg
Cu ochii-n 3,14
La 88 de ani, a murit actrița Louise Fletcher al cărei chip va rămîne pentru totdeauna în memoria iubitorilor de film drept imaginea rece de-ți îngheață sîngele a sorei-șefe Ratched din Zbor deasupra unui cuib de cuci, capodopera lui Milos Forman din 1975.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Ne vedem în zona de confort
Poate, în loc să ne păcălim că sîntem oameni liberi pentru că nu-l cunoaștem pe „trebuie“, am putea s-o ascultăm, din cînd în cînd, pe Nina Simone și să ne fie mai puțin frică.
Zizi și neantul jpeg
Greierele și furnica
După revoluție, mentalitățile au început să se schimbe, slavă Domnului. Ne-am dat seama, măcar, că nu putem fi cu toții furnici. Și că își au și greierii rostul lor, și chiar grăunțele lor.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Găina care năștea pui vii – cum recuperăm anii ’90? –
Citiți Scînteia tineretului de prin anii ’70, să vedeți acolo ce condeie! Ce stil! Dacă ștai cum să te strecori puteai să faci presă adevărată, ba mai mult decît atît, literatură!”
E cool să postești jpeg
Votant la 16 ani?
Totuși, în toate aceste discuții pro și contra nu există de fapt argumentul de la care ar trebui să plece, în mod firesc, întreaga dezbatere: vocea adolescenților. Vor ei să voteze?
p 20 Fragii salbatici jpg
Visul adevărat. Două întrebări ale lui Marin Tarangul
Materia spiritului nu este o țesătură de concepte, ci o adîncime a lucrului însuși, acolo unde acesta își descoperă chipul, împreună cu rădăcina, posibilitățile și înrudirile lui esențiale.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Din nou despre Augustin
Știința despre Treime, desigur, prin care inclusiv filosofia ciceroniană cunoaște o paradoxală supraviețuire.
p 24 1 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Nouă autovehicule parcate în curtea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului din Bacău, pe strada Ghioceilor, au luat inexplicabil foc în noaptea de joi spre vineri. Pentru a nu știu cîta oară, La Bacău, la Bacău, într-o mahala, / S-a ’ntîmplat, s-a ’ntîmplat / O mare dandana
Cea mai bună parte din noi jpeg
Cîți prieteni v-au mai rămas?
Generația mea, formată în comunism și imediat după, nu a fost învățată să-și facă din prieteni o familie.
Zizi și neantul jpeg
Primul an
Nu mă recunoșteam, nu recunoșteam familiarul în comportamentele colegilor și profesorilor mei.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Prima mea călătorie
Aș vrea să vă spun că ceea ce am cîștigat în prima mea călătorie „adevărată” va dura pe termen lung, însă mi-am dat seama încă din primele zile ale întoarcerii că nu va fi așa.
E cool să postești jpeg
Anularea gîndirii
„Dacă ar fi fost rasist, Karl May nu i-ar fi lăsat pe Winnetou și Old Shatterhand să devină frați de cruce”.
p 20 WC jpg
Două modele ale diversităţii religioase
Cînd coexistenţa religiilor e privită în lumina Sursei lor transcendente, ea poate deveni întîlnire în cunoaştere.
Theodor Pallady jpeg
Un capitol tainic de Filocalie siriacă
Prea multe nu știm despre viața sfîntului Isaac Sirul, iar datele disponibile se pot consulta în volumul recenzat aici.
Rivero y Compania in Calle Tetuan Old San Juan   DSC06841 jpg
PREVI (1)
Importanța experimentului PREVI este majoră nu numai pentru arhitectura socială participativă, în particular, ci pentru arhitectură în general.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Din cauza porțiunilor de drum decapat, mai mulți bicicliști participanți la Turul României s-au accidentat, căzînd de pe biciclete în zona Ambud-Petin din județul Satu Mare.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Așteptați, reconfigurăm traseul
După 16 ani în care aproape m-am identificat cu locul de muncă și n-am făcut mai nimic în rest, vîrsta de mijloc care începe mai mereu cu 4 și care se apropia mă speria cumplit.

Adevarul.ro

Adrian Nastase FOTO Inquam Photos/Octav Ganea
Adrian Năstase a pierdut la CEDO procesul cu statul român privind judecarea dosarului Zambaccian
CEDO a respins în unanimitate cererile fostului premier, drept inadmisibile, după ce Adrian Năstase și soția sa au reclamat că le-au fost încălcate drepturile în judecarea dosarului.
Joe Biden FOTO Profimedia
Joe Biden, dezorientat în timpul unui discurs. S-a adresat unei parlamentare decedate VIDEO
Preşedintele american Joe Biden s-a adresat miercuri, în timpul unui discurs, unei parlamentare americane decedate, ceea ce a generat numeroase întrebări din partea presei la conferinţa de presă săptămânală.
Jens Stoltenberg FOTO EPA-EFE
NATO, despre scurgerile de la Nord Stream: Acte de sabotaj deliberate, nesăbuite şi iresponsabile
Un atac deliberat împotriva infrastructurii aliaţilor va fi întâmpinat cu un răspuns hotărât, a declarat joi secretarul general al NATO Jens Stoltenberg, în urma a ceea ce el a numit acte de ''sabotaj'' asupra conductelor Nord Stream.

HIstoria.ro

image
„Historia Special”: 100 de ani de la încoronarea regilor României Mari
„Historia Special”: 100 de ani de la Încoronarea de la Alba Iulia
image
Care este importanța strategică a Insulei Șerpilor?
De mici dimensiuni, având doar 17 hectare, Insula Șerpilor are cu toate acestea o importanță geostrategică semnificativă. Controlul insulei și al apelor înconjurătoare afectează toate rutele de navigație care leagă Ucraina de restul lumii.
image
Cum era la ora de istorie ținută de I.L. Caragiale?
Ca mulţi alţi literaţi, Ion Luca Caragiale a avut o pasiune pentru istorie, inclusiv pentru cea naţională. Blamat de unii încă din timpul vieţii pentru că, în scrierile sale, s-ar fi relevat drept anti-român, el a avut, uneori, o viziune romantică (dacă nu chiar idilică) asupra trecutului neaoș.