Robie

Traficul? Mai mult decît încălcarea legilor, o aberaţie care trece drepturile fundamentale ale omului sub tăcere. Oameni-marfă, transportaţi şi trataţi ca bunuri materiale, de-a lungul reţelelor de trafic, intern sau extern. În secolul XXI, în ţări civilizate există încă oameni sechestraţi, fără nici un drept, brutalizaţi, supuşi traumelor de tot felul. Ademeniţi iniţial de cîştiguri fabuloase, ajung în robie, ameninţaţi mai apoi cu moartea, forţaţi să muncească (banii cîştigaţi intrînd direct în buzunarul patronului). Traficul nu e doar o infracţiune. Nu e doar proxenetism şi nu se limitează doar la exploatarea sexuală. Preşedintele Asociaţiei Naţionale împotriva Traficului de Persoane (ANITP), dr. Dumitru Licsandru, îmi spune că "vorbind de trafic, vorbim şi de exploatare prin muncă, prin cerşetorie sau prin furt. Există şi trafic de organe, din fericire însă pentru ţara noastră, n-avem raportat nici un caz de acest gen". Conform statisticilor, numărul victimelor exploatate sexual a scăzut în favoarea celor exploatate prin muncă (406 faţă de 425), alături de aceste cifre fiind 74 de cazuri de exploatare prin cerşetorie, 8 pentru furt din buzunare, 2 pentru pornografie infantilă şi 2 pentru pornografie pe Internet - cazuri depistate doar în primele şase luni ale anului 2007. Victimă şi traficant Ea? Se încadrează unor tipologii. Tînără. Fără experienţă. Cu multe vise la activ. Pentru ea tot ce zboară se mănîncă. În urmă cu cîţiva ani, era racolată în special din zona rurală, transportată mai apoi, prin zona urbană, către ţările de destinaţie. Ultimele date guvernamentale arată însă o simetrie perfectă între urban şi rural. Conform aceloraşi date, nivelul de educaţie este, surprinzător, ridicat, victima avînd între cinci şi opt clase, uneori terminînd şi liceul. Alteori are chiar şi studii superioare. Victima - de cele mai multe ori de gen masculin - exploatată prin muncă are peste 25 de ani, provine din familii biparentale, este căsătorită, absolventă de gimnaziu şi liceu. Cea exploatată sexual, de gen feminin, 18-25 de ani, provine din mediul urban, face parte dintr-o familie monoparentală, este necăsătorită, absolventă a opt clase. Victima traficului prin obligarea la cerşetorie e mai degrabă de genul masculin, 25 de ani, posibil handicap fizic sau psihic. El? N-are braţe tatuate, nu stă pe o alee întunecată, nu seamănă cu omul peşterii din preistorie, nu-ţi dă cu ciomagul în cap şi nu te trage cu de-a sila, după el, în peşteră. Nu-l recunoşti pentru că n-are semne distinctive şi poate de aici porneşte totul. Cum de cele mai multe ori ne încredem în cei apropiaţi, nu putem gîndi că tocmai ei se pot transforma, peste noapte, în animale de pradă: traficantul e cineva din anturajul tău. Îl cunoşti - crezi - foarte bine. Uneori îţi e coleg, alteori vecin, rudă sau iubit. Purtînd aşadar această patalama, nu-i mai verifici promisiunile dincolo de spuse. Anti-traficanţii Alături de OIM (Organizaţia Internaţională pentru Migraţie, organism care încearcă să combată şi să prevină traficul de fiinţe umane la nivel mondial) şi ONG-uri calate pe asistenţa victimelor, în 2005, în România a luat fiinţă prima Agenţie Naţională pentru Prevenirea Traficului de Persoane din Europa. "Poate că e un precedent. După noi s-au înfiinţat agenţii de acest fel şi în Marea Britanie, la Sheffield, apoi, la scurt timp, şi în Olanda." Îl întreb pe preşedintele ANITP ce înseamnă Agenţia şi cum diferă în atribuţii de OIM sau de ONG-urile cu activităţi de acelaşi tip. A fost, în primul rînd, "o iniţiativă a poliţiei care nu se mai putea ocupa şi de problemele victimelor, ocupîndu-se mai mult cu rezolvarea în sine a cazurilor". Cît despre relaţia cu spaţiul non-guvernamental, unul dintre cele mai importante lucruri realizate de agenţie a fost intermedierea fondurilor către ONG-uri (aflate în situaţia să nu mai poată primi bani, România devenind membru UE). Despre activitate - "focus-ul nostru este victima. Suport social, economic, juridic, reintegrare în societate. După intervenţia poliţiei - avem de-a face cu victime descoperite prin raiduri, ascunse prin pivniţe, nemîncate, bătute, răpite, izolate, sau cazuri de muncitori exploataţi care reuşesc să fugă din lagăr - facem o primă evaluare (pînă la înfiinţarea Agenţiei - mi se spune - nu avea cine să o facă), încercînd să stabilim o legătură cu ei. De la caz la caz, le orientăm către un adăpost. Dacă viaţa le e ameninţată, pot rămîne cîteva luni acolo, pînă se rezolvă problemele. Fiind supuse violenţelor de tot felul, le punem la dispoziţie, de la asistenţă medicală, la consiliere psihică". Asistenţa se oferă şi juridic, rezolvînd problemele birocratice şi oferindu-le sprijin în instanţă. "Fiind însă inoculate cu frica de autorităţi n-ai nici o dovadă contra mea, o să te bage la puşcărie -, victimele evită contactul cu justiţia." Alteori, victimele sînt ameninţate sau plătite şi renunţă la proces. "De cînd am început programul de consiliere, doar 12% au renunţat la demersul legal." Ca peste tot, şi în ANITP lipsa banilor duce la o oarecare scîrţîire de roţi. "Sîntem la limita rezistenţei oamenilor din centre. Avem 15 centre regionale cu cîte trei oameni, fiecare. Lipsa personalului creşte riscul de a se face totul de mîntuială, pentru că nu se mai stă ore cu fiecare, ci doar 10 minute. Tratarea superficială va avea un rezultat superficial." Iar neintegrarea poate duce la cazuri extreme de victime care, deşi au scăpat, ajung la concluzia că n-au şanse în comunitate, fiind în continuare victime ale prejudecăţilor de tot felul. Acestea se abandonează şi reintră în cercul vicios, unele devenind, la rîndul lor, traficanţi. Cum te poţi feri? "Un prim pas cînd ţi se oferă un contract, suni la linia telefonică pusă la dispoziţie de ANITP şi ceri să ţi se verifice firma respectivă, iar noi cercetăm dacă este sau nu acreditată. De la primirea unui asemenea apel, se trece la legătura cu ofiţerii de poliţie şi la investigarea cazului, dacă se dovedeşte a fi o firmă fantomă." Potrivit cifrelor, traficul de persoane e depărtat, o ştire care nu te priveşte şi de care uiţi foarte repede: victime traficate în Italia (255) - prostituţie stradală, Spania (209) - prostituţie în cluburi, Grecia (110) - muncă, Germania (51) - muncă şi cerşetorie, Cehia (141) - muncă... însă potrivit poveştilor de dincolo de cifre, devine o realitate pe care o dorim paralelă, devine "poveste cu un fals happy-end".