Pove;ti cu un fals happy-end

Recunosc faptul că înainte de a şti mai multe despre trafic aveam idei preconcepute. Ca mai toată lumea, de altfel. Nici în ziua de azi lucrurile nu sînt foarte clare. Victime? "Aşa le trebe! Să nu-mi spui mie că nu ştiau că se duc la curvăsăreală... Alea care pleacă aşa, de capul lor, nu sînt fete cuminţi. Uite la fii-mea! Mai întîi şi-a terminat liceul, s-a măritat şi dup-aia a plecat în Italia, cu bărbat-su cu tot... eu una, ca mamă, nu stau cu frica în sîn, că ştiu că e acolo cu Florin şi n-are ce să i se întîmple!" - desprind un fragment dintr-o discuţie cu tanti de la butic pe care am mai pomenit-o undeva. Mă întrebase într-o doară ce e cu tot tam-tam-ul ăsta cu traficul de carne vie, că sîntem printre primele locuri în Europa, ca "ţară de origine". Noi şi Republica Moldova. Citise prin ziare, era înainte de aderarea la UE. I-am spus că am cunoscut victime şi că am stat de vorbă cu ele. Că majoritatea fetelor plecau încrezătoare ca să cîştige un ban ca menajeră, baby-sitter sau recepţioneră la un hotel decent. Multe plecau prin "relaţii de familie". Adică cei care le vindeau după ce le treceau graniţa şi le luau actele erau prieteni, rude, vecini pe care îi ştiau de-o viaţă. "Să presupunem că fiica ta n-ar fi avut norocul să se mărite cu Florin... şi ar fi venit la tine să-ţi spună că vecinul Nelu i-a aranjat ceva în Italia, ba, mai mult decît atît, o duce pînă acolo cu maşina şi o ajută să se acomodeze. Ai fi lăsat-o să plece?" Tanti de la butic se uită lung la mine. Se gîndeşte. Locuieşte undeva prin Rahova. "Păi, depinde de vecin!" - răspunde în doi peri. Atunci îi povestesc despre fata care tocmai trecea clasa a doişpea şi a plecat în vacanţă în Grecia, ca să-şi vadă sora care muncea acolo. Un vecin, aparent familist convins, deşi nevasta îi era concubină, i-a propus să o ducă el, că tot avea drum pe acolo. Ca să scutească banii de drum. Pînă la urmă, fata a ajuns în Grecia, dar pe o insulă. Proprietatea unui om de afaceri care a sechestrat-o timp de un an. Unde să fugi de pe o insulă? "Vreţi să vă spun ce-i făcea... că era cam dus cu capul?!" Nu vrea. I-am mai povestit şi despre fata care fusese vîndută de iubitul ei. Au băgat-o într-o maşină, chiar în faţa liceului, şi dusă a fost! Avea 16 ani şi era virgină. Tanti rîde şi mă crede doar pe jumătate. În fond, dacă fetele astea dispar aşa, pur şi simplu, nu le-ar căuta Dan Diaconescu în direct?! Am întîlnit prima "victimă a traficului" (asta e formularea standard) într-o autogară. Era însoţită de manager de caz. O fată blondă, zdravănă, băieţoasă, despre care n-ai crede că i s-ar putea întîmpla ceva rău. O fată obişnuită, îmbrăcată în blugi şi în tricou. În momentul în care managerul de caz mi-a şoptit ce este am avut un şoc. Am privit-o cu atenţie, însă fără compătimire. Nu ştiam pentru ce să o compătimesc. Poate pentru faptul că nu-şi văzuse băieţelul de aproape trei ani. Acum mergea în oraşul ei, doar pentru cîteva zile. Urma să se întoarcă în "adăpostul" de la Bucureşti unde era în asistenţă. Pentru a se reobişnui cu viaţa "normală", dar şi pentru a căpăta curajul necesar de a da declaraţii despre cei care o traficaseră şi de a fi martoră într-un proces. Frica de autorităţi este mai mult decît un simptom. Ea provine şi din faptul că în anumite "ţări de destinaţie" poliţia e mînă în mînă cu traficanţii. Poliţiştii frecventează aceleaşi cluburi în care fetele sînt obligate să "presteze" şi închid ochii. Experienţele fetelor sînt tragice, însă asemănătoare. Puse cap la cap pot alcătui o singură poveste cu nuanţe senzaţionaliste care ar vinde un ziar de tip tabloid. De cele mai multe ori se termină cu un fals happy-end. Reuşesc cumva să fugă, ajung la poliţie sau la ambasadă, sînt repatriate, intră într-un program de asistenţă. Mai interesant este însă ce se întîmplă cu ele mai departe. Asistenţa presupune "reintegrare" - vindecarea traumelor; însă există cazuri în care nu se mai poate face nimic (adică un debut de schizofrenie, o depresie cronică, spaime care nu pot fi depăşite). Apoi, cursuri de calificare în diverse meserii, căutarea unui loc de muncă. Potenţialii angajatori nu vor afla nimic despre trecutul lor. Ca să se înlăture riscul de a fi calificate drept "prostituate", multe fete refuză asistenţa şi preferă să se întoarcă acasă. Să-şi vadă de viaţa lor de dinainte. Să dea cu ochii de vecinul Nelu şi să se prefacă că nu s-a întîmplat nimic. Şi, uneori, să fie vîndute din nou. Îmi imaginam un "adăpost" ca pe o clădire anonimă, însă bine păzită, care să-ţi ofere un sentiment de securitate. Ceva de genul introduci cartela, intri, locuieşti într-o cameră unde ferestrele se închid ermetic, te uiţi la televizor la comedii romantice, asculţi o muzică veselă. Am intrat într-un apartament cu trei camere, dintr-un bloc vechi. Una dintre fete gătea. Alta se plîngea că nu mai e cafea şi a coborît pînă la butic ca să cumpere. Vreo trei erau plecate "la muncă". Lucrau la o fabrică de ciocolată. Toată casa era plină de cutii de bomboane desfăcute. O brunetă subţire îşi verifica cu groază e-mail-ul. În ultimele săptămîni primise cîteva mesaje de la cel care o vînduse. Unele sînt vorbăreţe, dar preferă să se discute despre altceva. Altele ascultă, tac, iar tăcerea lor are ceva înduioşător. O blonduţă care nu pare să aibă mai mult de 16 ani, deşi în realitate are 25, povesteşte despre cît de încîntată este de noul ei job. Tocmai s-a angajat la un coafor şi visează ca în cîţiva ani să-şi deschidă un beauty saloon. Propun un alt subiect de conversaţie: despre bărbaţi. Rîsete, chicoteli, ca în adolescenţă. Atmosfera e una de club, tonul discuţiei e unul lejer. Mai pot ele să aibă încredere în bărbaţi? Acum, după... iar poveştile lor încă recente rămîn undeva suspendate în aer. Blonduţa îşi doreşte să se mărite. Îşi doreşte şi copii, mulţi copii. Cum ar trebui să arate bărbatul potrivit? Tandru, înţelegător, să nu o mintă. Iată un punct comun. Majoritatea fetelor văd ca principală calitate la un bărbat sinceritatea. Doar cîtorva le-ar plăcea să fie frumos. Bruneta spune că, dacă ar înşela-o, s-ar despărţi de el. Are deja o relaţie, însă e doar la început. După un moment de gîndire, adaugă: "Sau dacă mă înşală, măcar să mi-o spună!". Senzaţia cu care rămîn este că fetele nu-i percep pe cei care le-au vîndut, pe cei care le-au bătut şi le-au ameninţat, pe cei care s-au perindat prin cluburile şi apartamentele unde au stat închise, pe cei cu care s-au culcat fără voia lor ca pe nişte bărbaţi. Doar ca pe un rău, un rău absolut.