Poveşti la gura sobei

Publicat în Dilema Veche nr. 101 din 22 Dec 2005
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Pe atunci, vîrsta inocenţei S-a născut în 1923. Silvia Mantz locuieşte într-o casă veche cu trei etaje, construită încă dinainte să se nască ea, de o mătuşă de-a ei, pe care, mai apoi, a moştenit-o. Ca multe altele de pe bulevardul Regina Maria, casa urma să fie demolată chiar în 1989. Doamna Mantz a fost o femeie frumoasă. O poză de-a ei, strecurată sub un geam, îmi sugerează cum că doamna avea un aer de Hollywood. Vezi? Pe atunci părul se purta aşa, dat pe spate şi înfoiat pe frunte şi făcut permanent la vîrfuri; privire semeaţă şi atitudine princiară; pe atunci, femeile ştiau să fie femei. În spatele pozei stau însă acum, zgribulite, o grămadă de sticluţe şi cutii pline cu medicamente. Ia cîte şapte sau opt pastile pe zi, depinde de zi, care e cu soţ, care nu. Încovoiată de ani, mergînd cu greu şi ţinîndu-se de un cadru metalic, doamna Mantz se aşază în fotoliul de lîngă soba de teracotă şi începe povestea. "Am apucat pe regele Ferdinand şi pe regina Maria", iar în ochi i se aprinde o scînteie de mîndrie. Sărbătorile "de-atunci" erau parcă mai frumoase şi mai calde. Pentru că oamenii aveau mai multă bucurie. "Ţin minte ziua de 10 Mai. Familia regală ieşea la plimbare prin oraş; băieţii împreună cu regele mergeau călare înainte, iar fetele, cu regina, în trăsurile alea frumoase, ca nişte caleşti din poveste. Străzile se aglomerau de dimineaţă, de la prima oră, de oameni care veneau numai de drag să-şi salute regele; poliţişti erau doar aşa, din cînd în cînd... dacă era unul la zece metri! Pe atunci nu era atîta pază ca acum..." În zilele de sărbătoare - îmi mai spune - nu era om să rămînă acasă. Toţi îşi puneau "hainele de duminică" şi ieşeau la plimbare, "pe Strasse". Plimbarea de bonton în Bucureşti se desfăşura de la Palat, pînă pe bulevardul Elisabeta, şi era un "ceva" social; oamenii se aranjau, se dichiseau; femeile nu ieşeau din casă nearanjate, fără pălărie sau fără mănuşi şi în nici un caz, neînsoţite. Tinerii mergeau la cinematograf sau la Corso, cea mai frumoasă şi renumită terasă din Bucureşti. Viaţa tinerilor era un fel de dolce far niente; totul se mişca încet, iar lucrurile păreau mai fireşti; n-avea sens să te grăbeşti, viaţa avea ritmul ei molcom; rolurile erau împărţite şi ştiute din capul locului: fetele se măritau, făceau copii şi aveau grijă de casă, iar bărbatul - de familie. Relaţiile dintre oameni erau mai simple, şi mai de bun-simţ. De exemplu, o fată cunoştea un băiat. Înainte să poată ieşi în doi la plimbare, el trebuia să vină de cîteva ori la ea acasă. Bineînţeles, asemenea întîlniri se produceau numai în prezenţa unui membru al familiei fetei, de obicei de gen feminin; fie o mamă, fie o bunică, fie amîndouă deodată; oricum ar fi fost, mereu rămînea cineva de faţă. Sub diferite pretexte, ori aduceau cîte o dulceaţă, o prăjitură, ori îşi făceau pur şi simplu de lucru prin camera respectivă. Ascundeau de fapt, ceea ce toţi ştiau că se întîmplă, o cerinţă socială. De abia după cîteva tatonări de genul acesta, cei doi aveau dreptul să iasă neînsoţiţi, în public, la o cofetărie sau la un restaurant; întotdeauna băiatul o lua pe fată de acasă şi o aducea înapoi. De sărbători, băiatul trebuia să ceară permisiunea familiei fetei cu o lună înainte, şi nu exista casă cu fete în care un băiat să îndrăznească să vină să-i propună, aşa, din scurt, hai, leliţo-n deal la vie... Despre Crăciunul de atunci, doamna Mantz povesteşte cu drag, lîngă soba de teracotă. Pregătirile începeau cu o lună înainte. Se făcea chetă naţională pentru oamenii săraci. În casele cu copii, se învăţau colinde. Băieţilor li se împleteau saci de colindători în care urmau să adune darurile de la casele colindate. Pentru colindători pregăteai din timp coşuri cu nuci şi prăjituri, covrigi, mere, iar "cei mai avuţi dădeau portocale...". Moş Crăciun aducea copiilor jucării. Fetiţele primeau păpuşi nemţeşti cu cap de porţelan, iar băieţii - jocuri şi jucării mecanice, trenuleţe sau diferite animale pe care le învîrteai cu cheia. Adolescenţii primeau cărţi. Poveştile lui Ispirescu erau nelipsite din casele oamenilor, la fel şi cărţile de călătorii. Pentru adulţi, Moşul îşi făcea cumpărăturile la Galeriile Lafayette (actualul magazin Victoria), sau pe Lipscani, fostul mare centru comercial al Bucureştiului, elegant şi pitoresc, din peisajul căruia lipseau cu desăvîrşire tarabele cu blugi şi chiloţi. Comerţul stradal se limita la dughenele de covrigi, dulciuri, pacheţele cu şocolată, nuci în zahăr sau castane coapte, la cornet. Pe atunci Lipscaniul avea parfum de castane coapte. Pe atunci era o vîrstă a inocenţei... "Ţin mine, cu o seară înainte de 1 aprilie, la gazetă s-a dat de ştire cum că a doua zi, la Palatul Telefoanelor urma să vină un acrobat extraordinar, care o să danseze şi o să facă tot felul de jonglerii nemaivăzute pe o sîrmă atîrnată între Palat şi Athénée Palace. Dacă oamenii au crezut? Păi ce motiv ar fi avut să n-o facă!?" Pe atunci, nu numai copiii, dar şi adulţii credeau în Moş Crăciun, pentru că, într-adevăr, ce motiv ar fi avut să n-o facă? Moş Gerilă şi sarmalele din carne-China S-a născut în 1947. Doamna Adrian locuieşte acum într-un apartament bucureştean, cu trei camere. Pe vremuri însă, înainte de demolările comuniste, casa părintească se afla pe undeva prin piaţa Matache. Era o casă înaltă şi spaţioasă, în care îşi permiteau să găzduiască, de Crăciun, un brad enorm în care se puneau lumînări adevărate. (Bradul a devenit din ce în ce mai mic, iar lumînările - instalaţii de beculeţe electrice, odată ce-au mutat Crăciunul la apartament.) În pomul copilăriei sale însă, se puneau şi mere unse cu albuş şi trecute prin zahăr tos, şi bănuţi de turtă dulce. N-a avut niciodată Crăciun fără brad... nici pe vremea comuniştilor cînd, oficial, brazii se puneau în vînzare doar de Anul Nou. Pe linia de partid Crăciunul nu exista; exista doar un Moş Gerilă care venea oficial în vizită de lucru, de Revelion. Dacă împodobeai bradul în seara de 24, o făceai pe ascuns şi îndărătul perdelelor trase; colindele din bătrîni le îngînai uşor, să nu te audă vecinii; apoi se punea masa şi se ciocneau păhărelele de vişinată. "O să te miri - îmi spune - dar cum-necum, reuşeam, chiar şi-atunci, să încropim o masă bună, tradiţională". Mama ei - Dumnezeu s-o ierte - avea un dar extraordinar. Reuşea să gătească dintr-un kilogram de carne, trei feluri diferite de mîncare. Făcea ciorbă, chiftele şi friptură... de-o întreba bărbatu-său dacă n-a mai ajuns carnea de porc şi pentru o saramură de peşte. Românul se descurcă - îmi spune -, are parcă un simţ în plus al "improvizării". Acelaşi simţ l-a moştenit şi ea, mai tîrziu, cînd trebuia să se descurce de sărbători. Nu aveai nici de unele, mai ales începînd cu anii '80, cînd situaţia devenise din ce în ce mai grea. Pentru masa de Crăciun, trebuia să drămuiască proviziile încă din toamnă. Păstra carnea, făina şi uleiul, toate luate pe cartelă de la alimentara unde erau arondaţi; le strîngea cu două sau chiar cu trei luni înainte. "Împărţeam făina să ajungă şi pentru tort, şi pentru prăjituri, iar pentru masa propriu-zisă, ingredientul universal era carnea-China. Asta era un fel de pastă de carne presată la conservă, din care făceam şi salata bouef, şi chiftele, şi şniţele, şi sarmale. Piftia o făceam din gheare de pui, pe care le fierbeam ore în şir, la care adăugam, din nou, carne-China." Se mai făcea "comandă", un fel de trafic la negru cu alimente. Exista, pe vremuri, casa de comenzi "Mercur", destinată numai membrilor de partid. Ajunsese să-l cunoască pe şoferul care făcea livrările şi, momindu-l cu un bacşiş gras (o comandă era între trei şi patru sute de lei, iar bacşişul, o sută, două sute), acesta venea la ea cînd avea o comandă în plus sau produse refuzate de alţii. (Denumirea de "comandă" era aşadar improprie, pentru că, dacă n-aveai carnet de partid, n-aveai nici nas să "comanzi" ce ţi se năzărea. Primeai ce pica.) Odată - ţine minte - chiar în ajun de Crăciun, la "comandă" au primit un kilogram de banane. Pentru că erau foarte verzi, cineva le refuzase. Iniţial se bucurase, dar cum să pui copiilor sub brad bananele verzi? Aşa că le-a urcat pe un dulap şi a dat drumul la aragaz, la toate ochiurile. Luîndu-se cu treaba - mîncare, curăţenie -, a uitat cu desăvîrşire de ele. Şi-a adus aminte doar spre seară, cînd din banane se copsese pînă şi mama bananelor. Din verzi, ajunseseră negre şi la fel de necomestibile ca iniţialele verzi. Cu toate astea, chiar dacă ingredientul de bază al mîncărurilor de sărbători era carnea-china, chiar dacă tortul tradiţional era făcut cu chiu şi vai dintr-un praf gălbui, despre care se spunea că e de ouă şi că era folosit de soldaţii americani (asta te motiva de fapt să-l mănînci!), chiar dacă era foarte greu să găseşti un cadou mai răsărit să pui sub brad, niciodată nu le-au lipsit nici masa bogată, nici taina dulce a serii de Ajun. Cum de multe ori Crăciunul pica într-o zi de lucru, Ajunul, seara de 24, devenea centrul sărbătorii. În timp ce îşi lua copiii la plimbare, părinţii ei se strecurau în casă, împodobeau bradul, lăsau cadourile şi o mică luminiţă aprinsă la geam. Eh, luminiţa aia îi făcea pe copii, la întoarcere, să dea năvală pe scări, pînă în apartament, doar-doar l-or mai prinde pe Moş... Copiii ei sînt de-acum mari, au între 30 şi 35 de ani, dar încă se întrec pe scări cînd văd, la fereastra apartamentului ei, luminiţa de Ajun. Atunci aveai mai multă nevoie să crezi că încă mai pot exista miracole şi - vorba băiatului ei - pentru cine vrea, Moşul există tot timpul. Xmas & party all the time S-a născut în 1992. Ştefan locuieşte împreună cu părinţii într-un apartament de două camere prin Titan. Mama este femeie de serviciu la o firmă din centru. Tata lucrează în construcţii. De Crăciun? Nu ştie, poate c-o să meargă cu prietenii într-o discotecă. De fiecare dată, face altceva. Stă pe-acasă doar dacă e bolnav. S-a întîmplat odată să fie foarte bolnav, o răceală nasoală, şi a trebuit să stea în casă cu ai lui şi să se uite la televizor. Cînd era mic de tot, ţine minte că mamă-sa îi făcea brad. Acum, de ani buni, pun doar cîteva rămurele prin casă; n-are sens să mai ia un ditamai bradul. Pentru ce-ar face-o? E şi scump ca naiba, din banii ăia mai bine îşi ia o pereche de blugi şi iese oricum în avantaj, şi nici n-au loc; plus că se scutură şi face numai ace pe jos şi e mai mare bătaie de cap. Masa de Crăciun? Tradiţionalul... nu ştie, din astea, sarmale, friptură... da, bineînţeles că şi banane, şi portocale. Dar pe-astea le mănîncă oricînd. Mai deosebit de Crăciun? Nu ştie, poate că sarmalele şi piftia. Cadouri? Cînd era mic îi cumpăra mama şi-i punea în cizme, de Sfîntul Niculae, sau sub brad de Crăciun. Acum preferă să-i dea lui banii, să-şi cumpere singur, pentru că deja maică-sa nu mai e în pas cu moda şi nu mai ştie ce se poartă. Odată i-a venit cu o cămaşă din aia ultra-veche şi răsuflată, zace şi-acum în dulap, nedesfăcută. Bunică-sa îi tot zice de Moş Crăciun. Bun, înţelege că e tradiţional, dar atunci să-l lase tradiţional şi să nu-l prostească în faţă. Cînd era mai mic, o prinsese pe bunica punînd pachetele în cizme. Se fîstîcise aşa de rău săraca femeie de ţi-era şi milă. I-a îndrugat ea ceva despre un Moş care a uitat să-i lase cadourile şi că a rugat-o pe ea... poveşti. S-a prefăcut, de dragul ei, că le crede. Dar între noi fie vorba, cine mai crede acum în Moş?

Cea mai bună parte din noi jpeg
Și dacă nu o să se termine?
Sperăm că celălalt ne va accepta cu toate bandajele noastre.
Zizi și neantul jpeg
Ploi
Eram, se poate spune, invincibilă cu armura asta de plastic: torentele și bulboanele nu mă puteau doborî.
E cool să postești jpeg
Noile adicții ale adolescenților
Sînt aceste nevoi satisfăcute prin adicții? Doar temporar, însă efectele sînt copleșitoare.
p 20 Breugel, Ispitirea Sfintului Anton (detaliu) jpg
Literatură și experiență mistică
Cuvîntul poetic asigura această trecere din „mediul exterior” în „mediul interior”.
foto BTC DV bis jpeg
De ce blîndețea?
E aici ceva din alchimia virtuții la fel de veche ca natura umană.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Pe lîngă ofertele de serviciu, la mica publicitate apar uneori (ca în ziarul Libertatea de vineri, 24 martie 2023) și oferte matrimoniale: „DOMN București doresc doamnă 70 ani pt. a îi oferi feeria vieții“. De nerefuzat. (D. S.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Iubirea e testul pentru curaj
Cîteodată, îți dorești atît de mult unele lucruri încît, atunci cînd apar în viața ta, te temi că le-ai inventat chiar tu – credibil, pînă la ultimul detaliu.
Zizi și neantul jpeg
Stradale
Uneori, mai ales cînd e frumos afară, strada e pur și simplu bucurie. Te plimbi și te bucuri, fără să ai vreun motiv anume. Sau avîndu-le, de fapt, pe toate.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Ce șanse are copilul ăsta?
Probabil că vecina mea deduce doar că ne certăm și e îngrijorată din cauza asta.
E cool să postești jpeg
Simțire fără rațiune
„Azi, rețelele de socializare au impus emoția, în detrimentul rațiunii”
p 20 Minastirea Sfintul Mihail, Kiev WC jpg
Diferite diversităţi religioase
Întîlnirea religiilor cere, chiar mai intens decît politicul, cunoaşterea interlocutorului: cel din faţa ta şi Cel de deasupra tuturor.
Theodor Pallady jpeg
Religia în școală, o veche poveste
După mine, neîncrederea în autorități (partide politice, instituții publice, lideri) s-a transferat și în tabăra seculariștilor anticlericali.
p 24 D  Stanciu jpg
Cu ochii-n 3,14
L-am rugat pe Siri (aplicația cu funcție de „asistent personal”) să-mi spună istoria controversatei aplicații TikTok.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Vreau să mai verific o dată
Încerc să îmi spun, cînd nu dorm de grija tuturor lucrurilor care ar putea merge prost, că este doar o încercare a minții, care vede pericole peste tot, de a mă proteja.
Zizi și neantul jpeg
Parcul Tineretului
Așa am început să ne apropriem teritoriul parcului, colțișor cu colțișor și tufiș cu tufiș, și să nu ne mai temem de el.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Am vrut să scriu
despre sărăcie, dar am scris despre cîrciumi și despre hipsteri
Oameni tineri, relaxați, care par să nu fi muncit o zi în viața lor sau în nici un caz o muncă din asta mai de duzină, numai treburi fine, intelectuale.
p 20 jpg
Sărăcia lucrurilor. Despre felul de a vedea al celor simpli
Cei simpli se află în posesia unui adevăr pe care îl știu și copiii încredințați de ocrotirea părintească: aceea că lumea, în absența lui Dumnezeu, este prea fragilă pentru a putea exista.
E cool să postești jpeg
Violența contra profesorilor
„Violența împotriva profesorilor este în creștere”, titra la sfîrșitul anului trecut și Tagesschau un articol despre un sondaj recent, potrivit căruia „Insultele, intimidarea și atacurile fizice împotriva profesorilor au ajuns să fie la ordinea zilei în multe școli din Germania”.
foto BTC DV bis jpeg
Latina la bacalaureat
Se poate începe cu pasul just și minimal al reintroducerii latinei ca materie de bacalaureat.
p 24 S  Voinescu jpg
Cu ochii-n 3,14
Cîndva în anii ’70, Coreea de Nord a făcut o comandă de o mie de mașini Volvo, pe care nu le-a plătit nici pînă azi. La fiecare șase luni, suedezii le reamintesc să facă plata.
Zizi și neantul jpeg
Mame și mama
Nu mi-a plăcut niciodată prea mult ziua de 8 Martie.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Ce film revedem astăzi?
Revizionările ne oferă confort emo­țio­nal, ne dau un sentiment de control asupra vieților noastre și ne conectează cu tre­cutul.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Scriitorul – o specie sălbatică
Am prieteni scriitori care îmi zic: lasă, bre, că scriem pentru generațiile viitoare!
p 20 WC jpg
Nimbul după Bizanţ
Ortodoxia ca model de societate – centrat pe viaţa în Biserică, pe liturghie şi monahism – a fost un model viabil în secolele post-bizantine.

Adevarul.ro

image
Atitudine revoltătoare a unui hotel din Olanda la adresa unui român. Motivul aberant pentru care i-a anulat rezervarea
Bărbatul, cercetător în România, rezervase o cameră la un hotel din Tilburg, Olanda, dar s-a trezit ulterior cu rezervarea i-a fost anulată.
image
Imaginile sărăciei în cele mai bogate orașe din țară. „S-ar fura tot dacă n-am face asta”
România a avut în ultimul an o creștere economică de aproape 5%, iar pe hârtie lucrurile arată cum nu se poate mai bine. De o cu totul altă părere sunt tot mai mulți români care trec pragul magazinelor și a piețelor alimentare.
image
Ce vești ne dau meteorologii pentru vremea de Florii și Paște. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni
În următoarele săptămâni, valorile termice vor fi destul de coborâte, fiind posibile precipitații în toate regiunile.

HIstoria.ro

image
Cele mai vechi cutremure care au lovit Țările Române în Evul Mediu
Unul dintre cele mai vechi cutremure despre care avem informații este cel petrecut în anul 1411, menționat de Emil Turdeanu în lucrarea „Un manuscris religios din timpul lui Mircea cel Bătrân”.
image
Cine a ajuns primul în Antarctica?
Acest cel mai sudic continent (mai mare decât Oceania și Europa), care acoperă aproximativ 20% din întreaga emisferă sudică, este singurul din întreaga lume ce nu are o populație nativă și nici locuire permanentă.
image
Statul sovietic paralel în România. Rețeaua colonelului Zudov
Prin sintagma „stat sovietic paralel” înțelegem mecanismul clandestin prin care Uniunea Sovietică a instituit controlul total asupra suveranității statului român.