Poveşti din stradă şi din containere

Publicat în Dilema Veche nr. 321 din 8-14 aprilie 2010
Poveşti din stradă şi din containere jpeg

Într-o noapte am plecat pe străzile Bucureştiului în căutarea oamenilor fără casă. Am însoţit, de fapt, o echipă a unei organizaţii neguvernamentale – Samusocial. Am împărţit pături, medicamente, supă şi ceaiuri calde, împreună cu Narcis Mica – medic, şi Cezar Răcaru – şofer. „Mai întîi – mi-au spus cei doi – mergem la cei pe care-i cunoaştem.“ Şi am pornit către Piaţa Domeni. Acolo se adăpostesc cîţiva oameni ai străzii pe care organizaţia îi are în evidenţele ei de ani de zile.

Cîinii şi chitara

Silvia e îmbrăcată în nişte pantaloni, peste care şi-a tras o rochie şi un sacou jerpelit. Pe cap – o basma. Femeia iese dintre două barăci unde şi-a amenajat un culcuş din haine şi cartoane. Înaintea ei, însă, au ieşit cîţiva cîini. Aveam să aflu că Silvia e „femeia cu cîini“. „Una e Bela, Dulapu’ uitaţi-o acolo, Gina… care am găsit-o şi pe asta… iar restu’ e parveniţi. Le-am dat o dată să mănînce şi n-au mai plecat!“ Rîde răguşit. În total sînt cinci cîini. Silvia vorbeşte despre ei ca despre „dragostea ei“: „Astea sînt dragostea mea! Şi eu a lor! Că să ştiţi că ţine la mine. Cînd mi-e rău mie, ei vine şi mă spală pe faţă, nu se dezlipeşte de mine, sub nici o formă!“. Cu limba împleticindu-se de alcool sau de frig, femeia mai ţipă, din cînd în cînd, la animalele care roiesc în jurul ei. O mai trag de fustă sau se urcă pe ea cu labele din faţă, cu chef de joacă. „Gina! Hai, staţi cuminţi! Ce aveţi?...“

Dulapu’ – aşa cum îi spune unuia dintre cîini (cel mai mare!) – a fost luat de hingheri cu ceva vreme în urmă. Ştiţi ce a făcut Silvia? S-a plîns în stînga şi-n dreapta, a strîns zile la rînd fiecare bănuţ pe care-l primea şi şi-a recuperat cîinele de la adăpostul de la marginea Bucureştiului, unde cine ştie ce soartă ar fi avut. „Nu pot să stau fără ei. Unii oameni sînt răi, mai îmi aruncă lucrurile, da’ cu animăluţele astea mă mai destind şi eu.“

Femeia tocmai a împlinit 58 de ani. Dar viaţa în stradă, de peste 6 ani, a îmbătrînit-o înainte de vreme. Povestea ei începe şi se termină cu un copil bolnav care a dat-o afară din casă.

Peste drum de culcuşul Silviei, stă Tavi. „Băiatul cu chitara“. Tavi a văzut maşina de la Samusocial, pe care o ştie foarte bine, şi s-a apropiat. A primit şi el paharul cu supă caldă şi nişte haine groase. Tavi are 42 de ani. E timid şi… „mai sentimental, că sînt Rac. Şi ştiţi că Racii sînt mai sentimentali…“ Îl întreb unde locuieşte şi-mi spune glumind: „E, unde locuiesc? Aici, la vilă…“. Traversăm strada şi mă duce să-mi arate adăpostul lui. În curtea unei case părăsite, şi-a făcut un cort. Îmi atrage atenţia să nu mă împiedic de sîrmele care sînt înşirate strategic de jur împrejur. „Pentru musafiri nepoftiţi!“ – îmi explică Tavi. „Dacă vine cineva peste mine, se împiedică de sîrmele astea!“ În cort, Tavi are o chitară. Îmi spune că, pe vremuri, a cîntat la Cenaclul Flacăra, că a fost dat şi la radio cu trei piese instrumentale, iar acum se pregăteşte pentru un festival de muzică folk. Dar ar avea nevoie de cineva care să cînte cu vocea! Despre el, despre cum a ajuns în stradă, vorbeşte puţin. Spune scurt că aşa a fost soarta. Aflu, însă, din vorbă în vorbă, că sîntem din acelaşi oraş. De undeva de la Dunăre. Şi că am locuit în acelaşi cartier. Nu ne vine nici unuia să credem. Fiecare cere amănunte despre celălalt… Unde a făcut şcoala, de cînd n-a mai fost în oraş şi aşa mai departe! Ca două vechi cunoştinţe pe care viaţa le-a adus, prin nu ştiu ce întîmplare, faţă-n faţă. Ne aşezăm pe treptele casei părăsite, îşi încălzeşte degetele şi îşi acordează chitara. „E, dacă tot sînteţi din Giurgiu, haideţi să vă cînt ceva! Ce să vă cînt eu dvs.? Hai să vă cînt ceva frumos!“ Şi-mi cîntă … „Balada“ de Ciprian Porumbescu, în timp ce, de pe partea cealaltă a străzii, cîinii Silviei latră.

Adăpostul

Bărbaţii locuiesc într-un container de 3 pe 4. Trei rînduri de paturi suprapuse sînt înghesuite în încăperea cu aer greu. Paturile sînt ca acelea din armată. Din fier, cu o saltea deasupra. Prin colţuri – sacoşe pline cu tot felul de lucruri. Ici – colo sînt agăţate umeraşe cu hainele mai bune. Unele au chiar eticheta de firmă şi mă mir. „Lumea donează!“ – mă lămureşte unul dintre bărbaţi. Vorbeşte răguşit şi cu un accent străin. I se spune Americanu’. E un om cît uşa. Povestea lui începe în urmă cu peste 30 de ani, cînd a plecat în Statele Unite. A fost extrădat de curînd pentru că-şi bătea nevasta. În România spune că nu mai are nimic şi pe nimeni. A trăit pe stradă luni de zile, pînă a prins un loc în adăpostul de noapte de la marginea Bucureştiului. Aici l-am întîlnit şi eu.

De cum se lasă întunericul, la adăpostul de lîngă Pantelimon, încep să sosească, unul cîte unul, oamenii străzii. Îmbrăcaţi în haine cenuşii, cu mîinile băgate adînc în buzunare, cu gulerul ridicat. Par nişte umbre pe lîngă gardul de sîrmă care înconjoară adăpostul. Cîţiva cîini îi latră. La poartă – o gheretă în care un paznic ascultă radioul. Se salută din mers. Începe o noapte scurtă pentru oamenii străzii. La 8 dimineaţa trebuie să părăsească adăpostul. Şi atunci, par tot nişte umbre. În containerul de 3 pe 4, un bărbat solid, cu ochelarii pe nas, stă pe pat şi dezleagă cuvinte încrucişate. „A te lega sufleteşte… din cinci litere?“ Răspunsul îl dă singur, că e expert: „Ataşa!“.

El e dl Radu. Ai zice că e un privilegiat printre oamenii străzii, dacă te gîndeşti că are o pensie de 7 milioane. Pe perna patului – două telefoane mobile. „Sînt ale dvs.?“ „Da, am fost nevoit să fac economii să le iau. Vedeţi ce am aici? O grămadă de reviste cu anunţuri. Toată ziua caut o cameră sau o garsonieră de închiriat. Nici noaptea nu pot să dorm, că mă gîndesc cum să rezolv, să plec de aici, de la adăpost!“

Dl Radu a rămas fără casă în urma unui divorţ urît, la bătrîneţe. Mă roagă să nu-l fotografiez, că îl cunoaşte multă lume şi i-ar fi ruşine să se afle unde a ajuns. „Am lucrat în aviaţie. Şi n-am avut o viaţă grea. Am dus-o bine. Dar ce folos?… Acum am destule regrete. Dar dacă stau şi mă gîndesc la regrete nu rezolv nimic. Ba îmi dau seama cît de prost am fost. Vedeţi, după ce am trăit o viaţă în familie, într-o casă, la vîrsta mea e greu să mă obişnuiesc cu un nou stil de viaţă. Mai ales un stil de viaţă care nu-mi convine deloc.“

Dl Radu îmi spune că, dacă apuci să te obişnuieşti cu viaţa la adăpost, capeţi o oarecare dependenţă. De adăpost, de ajutorul social. Şi ai impresia că nu mai poţi să faci nimic dacă nu eşti ajutat. Aştepţi întotdeauna de la alţii – să-ţi dea de mîncare, să le fie milă de tine. „Sistemul – spune dl Radu – e ca un cerc din care nu mai poţi să ieşi. Cred că ar trebui să se facă în aşa fel încît să rupi acest cerc, dar nu ca să ieşi afară, ci ca să urci o treaptă.“

Pe uşa containerului intră un bărbat tînăr, înalt şi slab. Odată cu el – o pisică fără coadă. Mieunici. „Miorlăie toată ziua! Da’ e şi ea suflet!“ Bărbatul este Florin. Are 35 de ani şi o speranţă: „Să fiu şi eu la un moment dat în rîndul lumii. Să nu mai fiu marginalizat social. Adică să nu mai merg pe stradă cu capul în jos. Să nu mai îmi fie ruşine cînd vorbesc cu cineva şi vine vorba de casă, sau mă întreabă unde mă duc… şi eu să spun că mă duc la adăpost. De fapt, nu spun la nimeni unde stau. Toată lumea – cunoştinte, prieteni… ştiu că stau cu chirie într-o casă. Mi-ar fi ruşine să recunosc că trăiesc la adăpost.“

În urmă cu mai bine de 15 ani, cînd au murit părinţii lui, rudele l-au dat afară din casă. Vecinii l-au acceptat să doarmă o perioadă în scara blocului. Spune că n-are acte şi că de asta n-a putut să se angajeze. A mai lucrat cîte o zi în diverse locuri şi cam asta e viaţa lui. Cînd se sting luminile în adăpost, stă cu Mieunici pe piept şi se gîndeşte că, poate mîine, sau poate poimîine sau într-o oarecare zi… îi va fi mai bine. Sînt zile în care are ce mînca, zile în care îi cere lui nea Radu sau altor colegi de la adăpost o bucată de pîine. „Să ştiţi că am jucat şi-n filme!“ – îmi spune bucuros că a găsit ceva cu care să se laude. Chiar dacă „a juca în filme“ înseamnă, de fapt, că a fost figurant.

Atmosfera e tulburată de un al patrulea bărbat, care dă cu uşa de perete şi intră bombănind. I s-a spus că trebuie să părăsească adăpostul. „Că cică… am băut! Da, am băut două beri, recunosc! Am reparat azi la un cetăţean o ghiuvetă şi m-a cinstit. Ce era să fac? Să-l refuz? Unde mă duc?! Uite, îmi iau ceva de mîncare, mă duc, mănînc în parc şi mîine… mîine plec pe străzi să caut un bloc înalt şi-mi dau drumul de-acolo, să termin odată!“ Îşi aruncă o geantă pe umăr şi pleacă bombănind, aşa cum a venit.

Alături, în curtea adăpostului împrejmuit cu gard, se mai află un container. Acolo trăiesc noaptea aproape 20 de persoane. Majoritatea femei. Acelaşi aspect de cazarmă, cu paturi de fier suprapuse şi tot felul de lucruri înghesuite prin colţuri. Femeile n-au poveşti. Sau nu mai pot să-şi spună propriile poveşti. Trec de la una la alta, le aflu numele, vîrsta, fără să ştiu dacă sînt cele reale, pentru că unele n-au acte, altele sînt bolnave. Femeile n-au poveşti de spus. Au doar priviri triste, speriate.
 P.S. E greu de spus cîţi oameni trăiesc pe străzi în Bucureşti. Statistici relative vorbesc despre circa 5000, în condiţiile în care locuri în adăpost sînt doar 300. Pe cei mai mulţi îi prinde iarna sub cerul liber. Îşi fac culcuş pe şantiere, în case părăsite, sau în vreo baracă prin pieţe.

Liliana NICOLAE este jurnalistă.

Zizi și neantul jpeg
Sistem și libertate
Am crescut într-o lume în care ceea ce astăzi considerăm nevoi de bază erau, pe la sfîrșit de ani ’70 și început de ani ’80, privite drept suprastructuri. Răsfățuri.
liceul sf sava bucuresti jpeg
Liceul avea coloane
Revederea colegilor și profesorilor dragi mi-a dat sentimentul mîngîietor că lucrurile ar putea deveni la fel de bune pe cît ni le imaginam noi în 1992.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
De ce nu-s românii ca francezii?
Cartea și bagheta mi s-au părut două lucruri indispensabile în Franța.
p 19 Sylvie Germain WC jpg
Sindromul Șarikov
Nu este vorba doar despre o lipsă de educație, ci și despre voluptatea unei agresivități manifestate zi de zi, pe rețelele de socializare, care au devenit nu doar un spațiu bun pentru defularea nervilor, ci gazdă generoasă acestei forme josnice de violență.
p 20 Gustave Thibon jpg
O lumină asupra imediatului
Pentru Putin şi adepţii lui, persoanele, fie ele ucrainene ori ruse, civili ori combatanţi, sînt nimic.
Theodor Pallady jpeg
Scopul meu ești Tu
Un adevărat apostol al dialogului, un maestru al incluziunii și un campion discret al cercetării Celuilalt, cu sau fără majusculă.
p 24 A  Vrana jpg
Cu ochii-n 3,14
Poliția din Cehia este în căutarea unui hoț care are obiceiul să intre prin case, fără a se sinchisi de prezența locatarilor. Se spune că se uită la aceștia în timp ce dorm.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Aix-les-Bains și tinerii francezi de 70 de ani (II)
Dar poate că mai mult decît plimbarea în sine conta acel „împreună”.
p 19 jpg
Cultul virginității
Ideea că virginitatea fizică atestă puritatea și inocența depășește granițele religioase, devenind un construct social și ipocrit prin care unei femei i se anulează calitățile morale în favoarea celor fizice, ajungînd să fie prețuită mai degrabă integritatea trupului decît mintea și sufletul.
p 20 San Filippo Neri WC jpg
Despre creștinism și veselie
Multe dintre textele clasice ale creștinismului dovedesc o relație încordată pe care Sfinții Părinți o întrețineau cu rîsul.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Migdalul lui Origen
Editat, tradus, redescoperit în bogăția și autenticitatea sa în ultimul secol, Origen revine de fiecare dată în atenția cititorilor cu o înnoită putere de atracție.
Zizi și neantul jpeg
Dacia roșie
Era o oază, într-o vreme în care lucrurile se degradau pe zi ce trecea: la cantina de acolo se putea mînca bine și ieftin, ba chiar și cumpărai una-alta pentru acasă, uneori.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
La Galați, o candidată a fost surprinsă în timp ce încerca să fraudeze examenul de bacalaureat cu un pix-telefon. Avea 45 de ani și era absolventă a unui liceu particular, la frecvenţă redusă.
41580801101 373a7ea5c2 c jpg
Oamenii fac orașele
Paradigmei moderniste de producție a noilor cartiere, Jacobs îi opune observația directă și studiul la firul ierbii, sau la bordura trotuarului, a vieții urbane.
Zizi și neantul jpeg
Roți și vremuri
Trebuia să mănînci nu știu cîți ani numai iaurt și să economisești, să pui bani la CEC ca să-ți poți cumpăra o Dacie.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Aix-Les-Bains și tinerii francezi de 70 de ani (I)
În Aix zilele de vară se mișcă în ritm de melc, par nesfîrșite, exact ca acelea din vacanțele copilăriei.
E cool să postești jpeg
Tastatura sau creionul?
Este un avantaj real acest transfer al informațiilor direct pe dispozitivele elevilor?
p 20 WC jpg
Religiile manevrate de dictatori
Sîntem înconjuraţi de spaţii unde religia e folosită în beneficiul unor regimuri antiliberale: Rusia lui Putin, Turcia lui Erdogan, Ungaria lui Orbán.
Theodor Pallady jpeg
Discretul eroism al moderației
Nu prea cunoaștem opera românilor americani, iar numele care circulă simultan în cele două culturi provin cu precădere din zona umanistică.
p 23 Lea Rasovszky, Bubblegun of Sweet Surrender (Soft War) I  Codre jpg
„Războiul este doar «eu» și nici un pic «tu»” – artiștii și galeriile în timp de război
„Un fel de așteptare epuizantă la capătul căreia sperăm să fie pace.”
p 24 A  Damian jpg
Cu ochii-n 3,14
După ce, cu o săptămînă în urmă, doi lei au încercat zadarnic să evadeze din grădina zoologică din Rădăuți, un șarpe mai norocos a pătruns în Spitalul Orășenesc din Balș.
Zizi și neantul jpeg
Mare, pofte, necuprins
Tocmai ăsta era hazul vacanței: împletirea ciudată de pofte concrete și visări abstracte. Figurau, cu toatele, într-un meniu pestriț și cu pretenții.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Vacanțe de altădată
Nu pot vedea mai multe, însă sînt convinsă că au și bomboane străine sau ciocolată, poate că au și gume cu surprize.
E cool să postești jpeg
S-o fi supărat pe mine?
Ca să nu „supere” această societate, foarte multe femei ajung să fie prizoniere ale unor prejudecăți pe care și le autoinduc, perpetuîndu-le, uitînd de cele mai multe ori de ele însele.

Adevarul.ro

image
Şofer omorât în bătaie la Bacău pentru că a atins din greşeală cu maşina oglinda unei dubiţe
O crimă înfiorătoare a avut loc miercuri seara pe o stradă în Bacău, după o acroşare în trafic şi un scurt scandal. Doi bărbaţi au fost deja reţinuţi, după ce victima a fost găsită pe asfalt, fără suflare.
image
O actriţă româncă adoptată de un cuplu britanic şi-a revăzut mama la 34 de ani după ce a fost lăsată într-un orfelinat
O actriţă foarte apreciată în Marea Britanie şi fostă prezentatoare la BBC Radio York şi BBC Country File Live, Adriana Ionică are o poveste de viaţă tulburătoare şi demnă de un film.
image
SARS-CoV-2 continuă să facă „pui“. Ultimul este şi cel mai infecţios
Noua subvariantă BA 2.75 a coronavirusului este de cinci ori mai infecţioasă decât varianta Omicron şi provoacă deja îngrijorări în rândul specialiştilor independenţi.

HIstoria.ro

image
Cine a detonat „Butoiul cu pulbere al Europei” la începutul secolului XX?
După Războiul franco-prusac, ultima mare confruntare a secolului XIX, Europa occidentală și centrală se bucurau de La Belle Époque, o perioadă de pace, stabilitate și creștere economică și culturală, care se va sfârși odată cu începerea Primului Război Mondial.
image
Diferendul româno-bulgar: Prima problemă spinoasă cu care s-a confruntat România după obţinerea independenţei
Pentru România, prima problemă spinoasă cu care s-a confruntat după obținerea independenței a fost stabilirea graniței cu Bulgaria.
image
Controversele romanizării: Teritoriile care nu au fost romanizate, deși au aparținut Imperiului Roman
Oponenții romanizării aduc mereu în discuție, pentru a combate romanizarea Daciei, acele teritorii care au aparținut Imperiului Roman și care nu au fost romanizate. Aceste teritorii trebuie împărțite în două categorii: acelea unde romanizarea într-adevăr nu a pătruns și nu „a prins” și acelea care au fost romanizate, dar evenimente ulterioare le-au modificat acest caracter. Le descriem pe rând.