Poveşti din stradă şi din containere

Publicat în Dilema Veche nr. 321 din 8-14 aprilie 2010
Poveşti din stradă şi din containere jpeg

Într-o noapte am plecat pe străzile Bucureştiului în căutarea oamenilor fără casă. Am însoţit, de fapt, o echipă a unei organizaţii neguvernamentale – Samusocial. Am împărţit pături, medicamente, supă şi ceaiuri calde, împreună cu Narcis Mica – medic, şi Cezar Răcaru – şofer. „Mai întîi – mi-au spus cei doi – mergem la cei pe care-i cunoaştem.“ Şi am pornit către Piaţa Domeni. Acolo se adăpostesc cîţiva oameni ai străzii pe care organizaţia îi are în evidenţele ei de ani de zile.

Cîinii şi chitara

Silvia e îmbrăcată în nişte pantaloni, peste care şi-a tras o rochie şi un sacou jerpelit. Pe cap – o basma. Femeia iese dintre două barăci unde şi-a amenajat un culcuş din haine şi cartoane. Înaintea ei, însă, au ieşit cîţiva cîini. Aveam să aflu că Silvia e „femeia cu cîini“. „Una e Bela, Dulapu’ uitaţi-o acolo, Gina… care am găsit-o şi pe asta… iar restu’ e parveniţi. Le-am dat o dată să mănînce şi n-au mai plecat!“ Rîde răguşit. În total sînt cinci cîini. Silvia vorbeşte despre ei ca despre „dragostea ei“: „Astea sînt dragostea mea! Şi eu a lor! Că să ştiţi că ţine la mine. Cînd mi-e rău mie, ei vine şi mă spală pe faţă, nu se dezlipeşte de mine, sub nici o formă!“. Cu limba împleticindu-se de alcool sau de frig, femeia mai ţipă, din cînd în cînd, la animalele care roiesc în jurul ei. O mai trag de fustă sau se urcă pe ea cu labele din faţă, cu chef de joacă. „Gina! Hai, staţi cuminţi! Ce aveţi?...“

Dulapu’ – aşa cum îi spune unuia dintre cîini (cel mai mare!) – a fost luat de hingheri cu ceva vreme în urmă. Ştiţi ce a făcut Silvia? S-a plîns în stînga şi-n dreapta, a strîns zile la rînd fiecare bănuţ pe care-l primea şi şi-a recuperat cîinele de la adăpostul de la marginea Bucureştiului, unde cine ştie ce soartă ar fi avut. „Nu pot să stau fără ei. Unii oameni sînt răi, mai îmi aruncă lucrurile, da’ cu animăluţele astea mă mai destind şi eu.“

Femeia tocmai a împlinit 58 de ani. Dar viaţa în stradă, de peste 6 ani, a îmbătrînit-o înainte de vreme. Povestea ei începe şi se termină cu un copil bolnav care a dat-o afară din casă.

Peste drum de culcuşul Silviei, stă Tavi. „Băiatul cu chitara“. Tavi a văzut maşina de la Samusocial, pe care o ştie foarte bine, şi s-a apropiat. A primit şi el paharul cu supă caldă şi nişte haine groase. Tavi are 42 de ani. E timid şi… „mai sentimental, că sînt Rac. Şi ştiţi că Racii sînt mai sentimentali…“ Îl întreb unde locuieşte şi-mi spune glumind: „E, unde locuiesc? Aici, la vilă…“. Traversăm strada şi mă duce să-mi arate adăpostul lui. În curtea unei case părăsite, şi-a făcut un cort. Îmi atrage atenţia să nu mă împiedic de sîrmele care sînt înşirate strategic de jur împrejur. „Pentru musafiri nepoftiţi!“ – îmi explică Tavi. „Dacă vine cineva peste mine, se împiedică de sîrmele astea!“ În cort, Tavi are o chitară. Îmi spune că, pe vremuri, a cîntat la Cenaclul Flacăra, că a fost dat şi la radio cu trei piese instrumentale, iar acum se pregăteşte pentru un festival de muzică folk. Dar ar avea nevoie de cineva care să cînte cu vocea! Despre el, despre cum a ajuns în stradă, vorbeşte puţin. Spune scurt că aşa a fost soarta. Aflu, însă, din vorbă în vorbă, că sîntem din acelaşi oraş. De undeva de la Dunăre. Şi că am locuit în acelaşi cartier. Nu ne vine nici unuia să credem. Fiecare cere amănunte despre celălalt… Unde a făcut şcoala, de cînd n-a mai fost în oraş şi aşa mai departe! Ca două vechi cunoştinţe pe care viaţa le-a adus, prin nu ştiu ce întîmplare, faţă-n faţă. Ne aşezăm pe treptele casei părăsite, îşi încălzeşte degetele şi îşi acordează chitara. „E, dacă tot sînteţi din Giurgiu, haideţi să vă cînt ceva! Ce să vă cînt eu dvs.? Hai să vă cînt ceva frumos!“ Şi-mi cîntă … „Balada“ de Ciprian Porumbescu, în timp ce, de pe partea cealaltă a străzii, cîinii Silviei latră.

Adăpostul

Bărbaţii locuiesc într-un container de 3 pe 4. Trei rînduri de paturi suprapuse sînt înghesuite în încăperea cu aer greu. Paturile sînt ca acelea din armată. Din fier, cu o saltea deasupra. Prin colţuri – sacoşe pline cu tot felul de lucruri. Ici – colo sînt agăţate umeraşe cu hainele mai bune. Unele au chiar eticheta de firmă şi mă mir. „Lumea donează!“ – mă lămureşte unul dintre bărbaţi. Vorbeşte răguşit şi cu un accent străin. I se spune Americanu’. E un om cît uşa. Povestea lui începe în urmă cu peste 30 de ani, cînd a plecat în Statele Unite. A fost extrădat de curînd pentru că-şi bătea nevasta. În România spune că nu mai are nimic şi pe nimeni. A trăit pe stradă luni de zile, pînă a prins un loc în adăpostul de noapte de la marginea Bucureştiului. Aici l-am întîlnit şi eu.

De cum se lasă întunericul, la adăpostul de lîngă Pantelimon, încep să sosească, unul cîte unul, oamenii străzii. Îmbrăcaţi în haine cenuşii, cu mîinile băgate adînc în buzunare, cu gulerul ridicat. Par nişte umbre pe lîngă gardul de sîrmă care înconjoară adăpostul. Cîţiva cîini îi latră. La poartă – o gheretă în care un paznic ascultă radioul. Se salută din mers. Începe o noapte scurtă pentru oamenii străzii. La 8 dimineaţa trebuie să părăsească adăpostul. Şi atunci, par tot nişte umbre. În containerul de 3 pe 4, un bărbat solid, cu ochelarii pe nas, stă pe pat şi dezleagă cuvinte încrucişate. „A te lega sufleteşte… din cinci litere?“ Răspunsul îl dă singur, că e expert: „Ataşa!“.

El e dl Radu. Ai zice că e un privilegiat printre oamenii străzii, dacă te gîndeşti că are o pensie de 7 milioane. Pe perna patului – două telefoane mobile. „Sînt ale dvs.?“ „Da, am fost nevoit să fac economii să le iau. Vedeţi ce am aici? O grămadă de reviste cu anunţuri. Toată ziua caut o cameră sau o garsonieră de închiriat. Nici noaptea nu pot să dorm, că mă gîndesc cum să rezolv, să plec de aici, de la adăpost!“

Dl Radu a rămas fără casă în urma unui divorţ urît, la bătrîneţe. Mă roagă să nu-l fotografiez, că îl cunoaşte multă lume şi i-ar fi ruşine să se afle unde a ajuns. „Am lucrat în aviaţie. Şi n-am avut o viaţă grea. Am dus-o bine. Dar ce folos?… Acum am destule regrete. Dar dacă stau şi mă gîndesc la regrete nu rezolv nimic. Ba îmi dau seama cît de prost am fost. Vedeţi, după ce am trăit o viaţă în familie, într-o casă, la vîrsta mea e greu să mă obişnuiesc cu un nou stil de viaţă. Mai ales un stil de viaţă care nu-mi convine deloc.“

Dl Radu îmi spune că, dacă apuci să te obişnuieşti cu viaţa la adăpost, capeţi o oarecare dependenţă. De adăpost, de ajutorul social. Şi ai impresia că nu mai poţi să faci nimic dacă nu eşti ajutat. Aştepţi întotdeauna de la alţii – să-ţi dea de mîncare, să le fie milă de tine. „Sistemul – spune dl Radu – e ca un cerc din care nu mai poţi să ieşi. Cred că ar trebui să se facă în aşa fel încît să rupi acest cerc, dar nu ca să ieşi afară, ci ca să urci o treaptă.“

Pe uşa containerului intră un bărbat tînăr, înalt şi slab. Odată cu el – o pisică fără coadă. Mieunici. „Miorlăie toată ziua! Da’ e şi ea suflet!“ Bărbatul este Florin. Are 35 de ani şi o speranţă: „Să fiu şi eu la un moment dat în rîndul lumii. Să nu mai fiu marginalizat social. Adică să nu mai merg pe stradă cu capul în jos. Să nu mai îmi fie ruşine cînd vorbesc cu cineva şi vine vorba de casă, sau mă întreabă unde mă duc… şi eu să spun că mă duc la adăpost. De fapt, nu spun la nimeni unde stau. Toată lumea – cunoştinte, prieteni… ştiu că stau cu chirie într-o casă. Mi-ar fi ruşine să recunosc că trăiesc la adăpost.“

În urmă cu mai bine de 15 ani, cînd au murit părinţii lui, rudele l-au dat afară din casă. Vecinii l-au acceptat să doarmă o perioadă în scara blocului. Spune că n-are acte şi că de asta n-a putut să se angajeze. A mai lucrat cîte o zi în diverse locuri şi cam asta e viaţa lui. Cînd se sting luminile în adăpost, stă cu Mieunici pe piept şi se gîndeşte că, poate mîine, sau poate poimîine sau într-o oarecare zi… îi va fi mai bine. Sînt zile în care are ce mînca, zile în care îi cere lui nea Radu sau altor colegi de la adăpost o bucată de pîine. „Să ştiţi că am jucat şi-n filme!“ – îmi spune bucuros că a găsit ceva cu care să se laude. Chiar dacă „a juca în filme“ înseamnă, de fapt, că a fost figurant.

Atmosfera e tulburată de un al patrulea bărbat, care dă cu uşa de perete şi intră bombănind. I s-a spus că trebuie să părăsească adăpostul. „Că cică… am băut! Da, am băut două beri, recunosc! Am reparat azi la un cetăţean o ghiuvetă şi m-a cinstit. Ce era să fac? Să-l refuz? Unde mă duc?! Uite, îmi iau ceva de mîncare, mă duc, mănînc în parc şi mîine… mîine plec pe străzi să caut un bloc înalt şi-mi dau drumul de-acolo, să termin odată!“ Îşi aruncă o geantă pe umăr şi pleacă bombănind, aşa cum a venit.

Alături, în curtea adăpostului împrejmuit cu gard, se mai află un container. Acolo trăiesc noaptea aproape 20 de persoane. Majoritatea femei. Acelaşi aspect de cazarmă, cu paturi de fier suprapuse şi tot felul de lucruri înghesuite prin colţuri. Femeile n-au poveşti. Sau nu mai pot să-şi spună propriile poveşti. Trec de la una la alta, le aflu numele, vîrsta, fără să ştiu dacă sînt cele reale, pentru că unele n-au acte, altele sînt bolnave. Femeile n-au poveşti de spus. Au doar priviri triste, speriate.
 P.S. E greu de spus cîţi oameni trăiesc pe străzi în Bucureşti. Statistici relative vorbesc despre circa 5000, în condiţiile în care locuri în adăpost sînt doar 300. Pe cei mai mulţi îi prinde iarna sub cerul liber. Îşi fac culcuş pe şantiere, în case părăsite, sau în vreo baracă prin pieţe.

Liliana NICOLAE este jurnalistă.

header piese jpg
Sfaturi pentru conducătorii care apreciază piese auto online de calitate și serviciile unor profesioniști
Achiziționarea de piese auto online poate fi o modalitate convenabilă și eficientă de a-ți repara sau întreține mașina.
masa de paste jpg
Cum să aranjezi o masă festivă perfectă: trei sfaturi utile
Nu mai este mult până la sărbătorile de Paște. Chiar dacă poate părea cam devreme să începi pregătirile de sărbătoare, poți începe planificarea de pe acum dacă vrei să-ți impresionezi invitații.
caine in vacanta jpg
Cum să îți pregătești câinele pentru călătorii: 6 sfaturi pentru o vacanță fără probleme
Te pregătești să pleci în prima vacanță alături de câinele tău? Experiența de a pleca într-o călătorie cu cel mai bun prieten al tău poate fi una inedită, care te va încărca cu amintiri plăcute.
image png
Lumea în care trăim
Trăim ceea ce poartă numele de „marea epuizare”.
image png
Flori, lumi și profesoare
Flori le-am dus de cîte ori am avut ocazia, la propriu sau la figurat.
image png
Cît de puțin ne lipsește...
Zic alți psihologi: nu pierde copilul interior, „accesează-l”, joacă-te, have fun! Aiurea!
image png
Zoe, fii feminină!
În prezent, cînd vorbim despre feminism, nu ne mai raportăm la structura rațională a lui Beauvoir, ci la extremismele de tipul Solanas.
p 20 Aleksei Navalnîi WC jpg
O întrebare greu de ocolit
Pentru noi, astăzi, răul şi suferinţa nu sînt doar mari teme teoretice. Nici nu se limitează la experienţa lor privată.
image png
Tîlcuirile tradiției isihaste
O luminoasă excepție de la această triumfală decadență e de găsit în lucrarea Părintelui Agapie Corbu.
1038 21a centrul comunitar din Chiojdu, 2023 jpg
Arhitectura interesului public
Arhitectura interesului public reprezintă o dezvoltare rizomatică orizontală la nivel local.
p 24 M Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Un preot din Spania, împreună cu partenerul său, au fost arestați pentru că ar fi făcut trafic cu Viagra.
image png
Pe ce te bazezi?
Pe măsură ce avansez în vîrstă, tind să cred că ceea ce numim intuiție se bazează pe experiența noastră de viață.
image png
De primăvară
Florile înșiruite mai sus se vindeau pe stradă, din loc în loc, înveselind-o. Schimbînd-o.
image png
Școli private, școli de fițe?
Nu se schimbase nimic, eram din nou o guvernantă „creativă”.
p 20 Valentina Covaci jpeg
Cum vorbim despre Dumnezeu
Merită să explorăm ce spune asta despre societatea noastră și despre discursul public din România.
image png
Călătorii în istoria cultului
A doua carte este o monografie asupra unui obiect liturgic esențial, pe care doar slujitorii îl pot vedea în altar: Antimisul. Origine, istorie, sfințire (Editura Basilica, 2023).
p 21 Geneva WC jpg
Nostalgii helvete
Job-ul (le petit boulot) pe care mi l-am dorit cel mai mult a fost cel de asistent plimbat căței genevezi.
p 24 M  Chivu 2 jpg
Cu ochii-n 3,14
● Un gunoier își dirijează colegul de la volanul autospecialei: „Dă-i, dă-i, dă-i! / Dă-i, că merge, dă-i!”. O versificație relativ salubră. (M. P.)
image png
Acceptăm prinți!
Termenul „sindromul Cenușăreasa” a fost folosit pentru prima dată de dr. Peter K. Lewin într-o scrisoare către Canadian Medical Association Journal, în 1976.
image png
Mama și tarabele
Mama, deși avea gusturi mai nobile și, atunci cînd se juca, îi plăcea să se joace mai luxos, înțelegea și nevoia mea de kitsch-ul nu chiar dulce, ci simpatic.
image png
Tramvaie
Timpul de așteptare e afișat electronic și calculat la secundă.
image png
După 20 de ani: cît ne-a schimbat Facebook viețile?
În 2020, Facebook anunța că nu va verifica reclamele politicienilor pe platformele sale, permițînd astfel și publicarea informațiilor false.
p 20 WC jpg
Proba gustului
Se susţine şi în Vechiul Testament, şi în Noul Testament, spunea Andrei Pleşu într-un curs de angelologie, că „omul e bine să aibă sare, adică să aibă gust bun...
p 21 WC jpg
Natura, industria și designul biofil
Mă refer la vegetația care urcă pe terasele zgîrie-norilor, într-un elan care amintește de literatura SF post-apocaliptică sau de imaginile.

Adevarul.ro

image
Nu suntem egali în fața bolilor: care sunt românii care nu vor plăti suprataxă pe concediu medical
Politicienii și-au făcut calculele și au decis că nu suntem egali în fața bolilor. Mai exact, PSD și PNL lucrează la o ordonanță de urgență prin care încearcă să elimine supraimpozitarea concediilor medicale doar în cazul anumitor pacienți
image
„Lâna de aur”, cel mai scump material textil natural din lume. Firul de Vicuña se vinde la gram, la fel ca aurul
Firul de Vicuña, recoltat o dată la doi sau trei ani în cantități limitate, se distinge ca fiind cel mai rar și scump fir din lume. Cu o grosime de 12 microni, comparabilă cu cea a aurului, este comercializat la gramaj, se vinde la prețuri exorbitante și presupune un proces de producție meticulos.
image
Decizie radicală pentru „Tesla de Cluj”. „Dacă ziceam că e produsă în Elveția, clienții ar fi sărit s-o cumpere cu 450.000 de euro”
Echipa proiectului a luat o decizie importantă: va regândi „Tesla de Cluj” într-o variantă mult mai ieftină. „Probabil că dacă ziceam că mașina este produsă în Elveția, clienții ar fi sărit să o cumpere cu 450.000 de euro”, susține Florin Dehelean, unul dintre investitori

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.