POVEŞTI CU HOŢI

Mai-marii Poliţiei au hotărît recent să desfiinţeze unitatea specială de la Secţia 25 din Bucureşti, care se ocupa în mod special de prinderea hoţilor de buzunare. Au estimat că nu se justifică menţinerea a zeci de oameni pentru cele 46 de flagrant delicte realizate în ultimele cîteva luni. O altă explicaţie a desfiinţării este şi că hoţii ar fi învăţat figurile puţinilor poliţişti care îi urmăreau îmbrăcaţi în civil prin autobuze. Poate şi pentru că se ştiau aproape de încheierea acestei activităţi, cei de la Secţia 25 sau "garda 25", cum le plăcea să-şi spună, au dezvăluit cîteva dintre obiceiurile şuţilor. Ocazie cu care am aflat lucruri ştiute, dar şi lucruri mai puţin ştiute. De exemplu, cică hoţii de buzunare care circulă prin autobuze sînt foarte buni psihologi, ei preluîndu-şi victima încă din staţie. Evident, preferă oamenii care par mai neajutoraţi, obosiţi, distraţi sau în stare de ebrietate. Un caz special este cînd observă un străin. Acesta e o ţintă perfectă, pentru că e posibil să aibă ceva de furat la el, nu ştie limba şi nu se descurcă uşor printre străini. Pentru hoţi e ceva cu totul special, un fel de jumătate de om şi de aceea poate îi şi zic în limbajul lor centaur. Şuţii încearcă de regulă să facă victima să cînte - adică să se lase "eliberată" de portofelul, mobilul (crocodilul, cum zic ei) sau banii din poşetă (burduful) - înainte de a se urca în autobuz. Dacă nu reuşesc, o urmăresc în mijlocul de transport, aşteptînd o situaţie favorabilă. De cele mai multe ori, o creează ei înşişi prin aşa-numitul tampon, cel care obstrucţionează trecerea victimei, distrăgîndu-i atenţia, în timp ce trăgătorul, adică cel care fură propriu-zis, îi ia coaja, adică portofelul de la căldurică - buzunarul interior al hainei - sau de la primărie - buzunarul exterior. O echipă de hoţi de buzunare e formată din doi, trei, pînă la cinci indivizi. Poliţiştii spun că au întîlnit şi echipe de cîte nouă inşi, lucru cu totul neobişnuit. De obicei, fiecare îşi are rolul său bine stabilit. Pe lîngă tampon şi trăgător, mai pot fi mardeiaşul şi girofarul. Primul e cel care, în caz de conflict, are menirea să intimideze victima sau pe acela care sesizează fapta. Girofarul dă alarma în caz de pericol, prin formula "S-a zgîriat!". E vorba de situaţiile în care victima şi-a dat seama despre ce e vorba, înainte să fi fost furată, sau în care există suspiciunea că în autobuz ar fi vreun poliţist în civil. În acest caz, se foloseşte şi formula 25. E vorba adică de "garda 25". Hoţul de buzunare se foloseşte totdeauna de un obiect - tira - care să-i ascundă mîna în timp ce fură. Poate fi un mare buchet de flori, pe care hoţii şi-l procură de prin cimitire, după cum poate fi o geantă, un rucsac sau chiar un bebeluş. Femeile, hoţoaicele, cum le zic poliţiştii, fură foarte bine ascunzîndu-şi mîna pe sub un bebeluş, pe care-l ţin în braţe. Se spune că cel care fură propriu-zis are totdeauna un moment în care îşi priveşte victima direct în ochi. Cel căruia urmează să i se paseze obiectul furat stă totdeauna cu spatele la victimă. Aceasta nu-l vede niciodată şi nici nu are cum să-l demaşte. Cel mult, îl reclamă pe hoţul propriu-zis, asupra căruia nu poate fi găsită însă nici un fel de dovadă a furtului. Cei din "garda 25" au haine şi figuri cît se poate de comune, aşa încît să nu dea în nici un fel de bănuit hoţilor. Cu toate astea, uneori aceştia îi simt, tot aşa cum îl adulmecă animalele pe vînător. Poliţiştii au, la rîndul lor, sarcini bine distribuite. Unul îl prinde pe hoţ, altul pe cel care încearcă să fugă cu banii, iar dacă e şi un al treilea, are sarcina să caute martori. O echipă de hoţi se cheamă "brigadă", iar atunci cînd o asemenea brigadă se strică prin arestarea unora din membrii săi, cei rămaşi liberi nu mai pot opera o vreme. Trebuie să-şi constituie o altă brigadă, ceea ce nu e lucru prea uşor. Printre ei există evident şi informatori care le spun poliţiştilor cine şi pe unde "şi-a mai făcut brigadă". Aceiaşi informatori pot vorbi şi despre poliţiştii care "pun botul" la treburile lor, adică îi acoperă. Hoţii de buzunare profesionişti au o adevărată filozofie a meseriei lor, ideea fiind că pentru a supravieţui au datoria să fure cît mai bine. În acelaşi timp, recunosc destul de sportiv şi datoria poliţiştilor de a încerca să-i prindă, activitate pentru care aceştia sînt plătiţi. Există în Bucureşti şi nişte rute preferate de hoţi. De exemplu, tramvaiul 21, mai ales sîmbăta, cînd e plin de oameni din împrejurimile Bucureştiului care merg la Obor. Mai sînt şi liniile 102, 133 sau tramvaiul 41. De regulă, sînt alese rutele care trec pe lîngă mari complexe comerciale, gări sau autogări. Brigăzile nu au însă obiective fixe, se mută dintr-o parte în alta, în funcţie de cum merge "treaba", dar şi din motive de siguranţă. Orice informare din partea cetăţenilor despre asemenea incidente pe care le-au observat e bine venită pentru poliţie, pentru că o ajută să fie la curent cu ultimele rute şi proceduri ale hoţilor. Poliţiştii specializaţi în prinderea hoţilor de buzunare nu-şi fac iluzii în privinţa martorilor. Înţeleg foarte bine temerile celor care ar putea depune mărturie despre nişte hoţi pe care i-au văzut în autobuzul cu care circulă în fiecare zi. Şi înţeleg şi lipsa de reacţie a cetăţenilor cînd văd cum se produce un furt. Există o lamentare recurentă cînd se vorbeşte despre aşa ceva: "Nimeni nu intervine, nimeni nu se bagă, domnule!". Poliţia ştie că hoţii au destule mijloace de intimidare şi că îşi bazează acţiunile pe psihologia omului obişnuit, care nu intervine. Se cere însă ca măcar după ce hoţii au fugit poliţia să fie informată despre cum arătau şi ce făceau. Poliţiştii spun că în special în ultima vreme s-au confruntat destul de des cu o situaţie cu totul specială. Au fost derutaţi de nişte indivizi suspecţi, cu comportament de hoţi care bîntuie autobuzele, tramvaiele şi troleibuzele. I-au urmărit destul de mult pînă să-şi dea seama că nu sînt hoţi. Activitatea lor e cu totul alta. În aglomeraţie, le place să se frece de femei sau, mai rar, chiar de bărbaţi. Poliţiştii au dat şi porecle celor două categorii de contravenienţi (pentru că mai rar intră în categoria infractorilor): Lache şi Lăbuş. Poliţiştii le-au dat uneori amenzi şi le-au făcut fotografii cu telefonul mobil pentru ca să-i ştie şi alţi colegi de-ai lor, înainte să-şi piardă vremea, luîndu-i drept hoţi de buzunare. Odată legitimaţi, au fost dezvăluite şi profesiile unora dintre ei. Unul cică era chelner, într-un costum impecabil şi cu manichiura făcută, avea multă morgă şi susţinea că e senator. Alţi doi s-au dovedit a fi agenţi de pază (în timpul liber era să scriu).