Pantofii din piele de plastic
Sînt ieftini şi-ţi permiţi să iei, cu un milion, cît ar costa o pereche de piele adevărată, cinci perechi din ăştia. Dacă ai noroc, dai şi peste unii comozi care te şi ţin ani buni. Dacă nu, oricum, ce mai înseamnă, în zilele noastre, două sute de mii de lei? Însă nu-i aşa uşor să intri în posesia lor. Trebuie să ştii să-i pîndeşti. Dacă ratezi ziua, ora chiar, pe tejghea rămîn doar ciurucurile. În zi de marfă nouă, trebuie să vii cu nervi de oţel, să dai dovadă de stăpînire de sine, de îndemînare, să ştii arta războiului, a compromisului şi a conversaţiei. Să ştii să te strecori printre liniile groase pe care trupurile feminine (şi mai puţin) le formează aproape instantaneu ca un scut protector şi imbatabil în jurul tejghelei. Să fii atent şi la geantă, şi la ideal. Cînd ajungi în linia întîi, trebuie să-ţi menţii poziţia, indiferent de circumstanţe. Dacă te mişti, chiar şi un centimetru îţi poate fi fatal. Acolo orice noţiune de politeţe şi curtoazie dispare. Dacă eşti fraier şi laşi o băbuţă să se strecoare, doar pentru că te roagă frumos, poţi pierde definitiv poziţia şi pantoful. Tineri aspiranţi fără scrupule pîndesc mereu, din spate, orice oportunitate. Dacă "gineşti" un pantof mai arătos, dar departe, n-ai voie, sub nici o formă, să-ţi schimbi poziţia picioarelor. Ca să ajungi la el trebuie să ştii să te ridici uşor pe vîrfuri, să te răsuceşti, în aşa măsură încît să nu permiţi celui din spate să te uzurpeze şi să te urci, discret, pe tejghea, cît să nu te vadă vînzătoarea şi să înceapă să urle. E musai însă să menţii şi un picior pe podea, ca la snooker, altfel te poate lua valul şi te trezeşti ori urcat de-a binelea, ca o pleaşcă peste toţi pantofii, ori aruncat pur şi simplu în spatele lor. Faci rost. Nu e măsura ta, aşa că te milogeşti la doamna dacă poate să-ţi găsească numărul tău. Trebuie s-o faci însă cu un aşa adînc respect, cu un "săru-mîna" şi cu un "dacă nu vă supăraţi" autentice, ca să te şi creadă. Altfel te loveşti de sancţiunea "aşteptaţi, că nu sîntem nici noi maşini" şi totul e pierdut. Ca să-l probezi trebuie să ai un echilibru perfect şi un joc de coate formidabil. Scoţi pantoful, vîri pantoful, menţii poziţia, calculezi la secundă dacă e bun sau nu, un ochi permanent la pantoful vechi să nu dispară, îl scoţi pe-ăla nou, îl pui pe-ăla vechi, revii la poziţia verticală şi ceri, trăgîndu-ţi suflul, cu sîngele în cap, cu aceeaşi umilinţă, perechea. Plăteşti şi ieşi. Ceea ce e mult mai uşor, pentru că o faci pe brînci, încurajat de coatele celorlalţi. Dar totul merită, în final te-ai făcut cu o pereche faină de pantofi, chiar arată bine la doar două sute de mii, şi ce dacă te ţin doar o lună, luna viitoare vii şi iei alţii.
