"Păcatul" de a fi mamă
Irina Are 17 ani. A născut un băieţel, Marius Lucian. "Nu mi-am dorit copilul şi nici nu mi-am pus problema să rămîn însărcinată." Un viol nedeclarat. Îi era ruşine de părinţi, frică de ce ar fi putut să provoace o asemenea destăinuire. Şi-a zis, "lasă, o să treacă", şi zi după zi, încerca să ascundă, undeva în cămăruţele dosnice ale subconştientului ei, coşmarul. De-abia după patru luni şi-a dat seama. Şi-a dat seama că nu mai era în stare să-l ignore. La patru luni ciclul a încetat. "Am reacţionat nasol. Am fost la doctor, mi-a zis că sînt însărcinată... dar în luna a patra nu-ţi mai face nimeni întrerupere de sarcină." Oricum, pentru avort o minoră are nevoie de consimţămîntul părinţilor. "Iar părinţii mei nu ştiau. Nu le-am zis. Cum sînt puţin mai plinuţă, nu se cunoştea... Şi iar am zis, lasă, n-o să se prindă!" Irina şi-a "făcut" după aceea, un prieten "...zic eu: dacă am greşit-o şi am păţit-o... acum ce fac? Rămîn cu copilul şi alerg aşa, din floare în floare? Mai bine îmi fac eu o relaţie stabilă, ştiind c-am păţit-o şi că sînt însărcinată." El era în altă ţară... au vorbit două luni la telefon, după care, la un moment dat, a plecat şi ea, la chemarea lui. "...în ultima clipă însă m-am hotărît să vin să nasc în ţară... mă simţeam mai protejată." Era doar un copil, avea nevoie încă de părinţi. "Părinţii? Normal că s-au supărat, au reacţionat negativ... nu era totuşi vina nimănui." Irina este blondă, are faţa luminoasă, ca o lună plină şi ochi de miere. A născut la Polizu, unde, de altfel, am şi întîlnit-o. Naşterea? A fost extraordinar de greu, dar "cînd am văzut copilul, mi-au trecut toate durerile. Părinţii mei n-au fost de acord să-l păstrez, au încercat să facă în aşa fel încît să nu ţin copilul". Iniţial, Irina nici n-a vrut să audă: "...după ce am ţinut copilul în burtă... prima oară cînd a mişcat şi cînd l-am simţit... am zis: ce fericită sînt!", dar, pînă la urmă, sub presiunile familiei, aproape că cedase... "Ajunsesem la părerea părinţilor şi era să mă iau după ei; mi-era frică de ei şi mai mult de-asta. Dar viitorul meu soţ m-a liniştit şi mi-a zis de la bun început, mă, Irina, nu părăsi copilul." Acum Irina se mărită. Ea este una dintre cele "norocoase". "Visul meu e să ies din spital, să stau la ai mei ceva timp... pînă pot să trec copilul pe paşaport şi să plec din ţară. Studiile... n-o să le mai continui." De şcoală s-a lăsat, de altfel, cînd începuse să i se vadă burtica... "Am mai avut o colegă în liceu... tot aşa a rămas însărcinată... şi ea a păstrat copilul. Era o fată adoptată şi a zis că ea n-o să-şi lase niciodată copilul." Cînd pleci, Irina, care e drumul tău? ...Plec... "...şi cine ne dă dreptul să fixăm maturitatea unui om la 18 ani?" Biologic vorbind, nu există, de fapt, nici un impediment. Dl doctor Sorin Eşanu, medic primar obstetrică-ginecologie la Spitalul Clinic Polizu din Bucureşti, îmi spune, între două consultări şi pe coridoarele maternităţii, că, de fapt, aşa-zisele probleme de ordin strict fizic pe care le-ar întîmpina o adolescentă însărcinată (eu venisem pregătită cu documentaţie solidă unde prejudecata era susţinută cumva de o incompatibilitate fizică), nu există. Este, aşadar, corpul unei adolescente îndeajuns de bine dezvoltat pentru a suporta o sarcină? "Este, aşadar, o convenţie socială faptul că o adolescentă nu poate avea un copil. N-are nimic de-a face cu problemele fizice. Dreptul de vot îl primeşti la 18 ani. Dreptul de căsătorie, 18 ani la bărbaţi, 16 ani la fete, cu dispensă. Ce înseamnă această dispensă? Dacă sînt sau nu apte biologic reproductiv. Povestea cu dispensa a apărut acum 50-60 de ani cînd fetelor le venea menstruaţia pe la 14-15 ani. Acum însă lucrurile s-au schimbat. Acum există o tendinţă de scădere a vîrstei apariţiei pubertăţii, de care sîntem conştienţi de ani buni; cu alte cuvinte, astăzi, din punct de vedere strict fiziologic, o fată la 10-12 ani este absolut aptă să procreeze." Cauzele acestei schimbări fiziologice sînt multiple, nu se cunosc cu exactitate, dar probabil că impactul şi presiunea socială reprezintă unul dintre ele. "Trebuie să recunoaştem că trăim într-o societate în care se promovează ideea că reuşita în viaţă depinde de felul în care arăţi şi în care ştii să îţi vinzi imaginea", o societate în care dispensa de 16 ani nu mai este de mult valabilă. "Pînă la urmă - conchide dl doctor Eşanu - convenţiile sociale în care trăim sînt pură ipocrizie. Cum, pe ce criterii, cu ce motivaţie şi cine ne dă dreptul să fixăm maturitatea unui om la 18 ani?" "Mamele adolescente sînt o problemă socială în toată lumea, nu numai la noi." Oana Clocotici este asistent social la Institutul pentru Ocrotirea Mamei şi Copilului "Prof. Dr. Alfred Rusescu". Îi înfăţişez datele statistice, dar dna Clocotici îmi răspunde, uşor neîncrezătoare "...avem mereu tendinţa să spunem că în România se întîmplă toate lucrurile rele. Mamele adolescente sînt o problemă socială în toată lumea, nu numai la noi. Problema există, într-adevăr, însă trebuie pusă altfel. În Marea Britanie, de exemplu, există un număr considerabil de asemenea cazuri. Diferenţa este că acolo există şi o sumedenie de instituţii care se ocupă de ele, au multe programe de educaţie sexuală în şcoli, programe care în România, într-adevăr, lipsesc." Ce există însă la noi? La noi, în primul rînd, nu există educaţia sexuală în şcoli, iar dacă există, există doar ca un capitol de discutat la o oră de dirigenţie. Un profesor, oricît de dăruit ar fi el ca dascăl, nu poate şi nu are calificarea necesară pentru a vorbi copiilor şi a-i face să înţeleagă fenomenul în complexitatea lui. Cum sînt tratate adolescentele care rămîn însărcinate şi ce drepturi au ele? Mi se povesteşte un caz recent: o adolescentă, elevă la un liceu de prestigiu din Bucureşti, era la a doua sarcină. "Ajungînd în contact cu psihologul de la noi, am aflat că prima sarcină a dus-o pînă la capăt, dar copilul a plecat în adopţie. Fiind minoră, fata nu a avut nimic de spus. A doua oară a rămas însărcinată intenţionat. Pentru că îşi dorea un copil ." După primul copil, adolescenta n-a avut dreptul nici măcar să poarte "doliu"; nu i s-a explicat de ce i s-a luat... de ce nu a fost lăsată să îl ia în braţe... avea doar 15 ani, deci nici un drept, era un simplu spectator la tot ce se hotăra pentru ea. Cînd întreb de gradul de educaţie sexuală pe care îl au minorele, dna Clocotici îmi răspunde de gradul de educaţie sexuală pe care îl au foarte multe femei din România. Fie minore, fie adulte. Cele mai multe ştiu de avort. Pilulele? Uită să le ia. Steriletul? Partenerul este deranjat... Prezervativul? Păi, dacă ea îi cere partenerului să-l folosească, reacţia cea mai întîlnită este că "ea" este o curvă. Despre Centrele Maternale În cabinetul de asistenţă socială din Maternitatea Polizu, cele mai multe cazuri care se perindă sînt mamele adolescente. Într-un colţ văd cîteva fişe... cereri de ajutor. "Sînt minoră şi nu beneficiez de ajutorul familiei..." Consilierii şi asistenţii sociali din maternităţi ajung să fie, pînă la urmă, singurul umăr pe care aceşti copii găsesc un sprijin. "Principala problemă" - îmi spune Iulia Duţă, asistent social - este faptul că adolescentele nu comunică îndeajuns cu familia. Dacă ar fi să vorbim despre efectele sarcinii în adolescenţă, unul dintre cele mai grave ar fi abandonul. "După ce nasc tinerele intră în panică, sînt speriate, uneori nici nu vor să-şi vadă copilul. Cîteodată asistenţii sociali au de-a face cu respingeri totale." Ce se întîmplă cu ele, după ce nasc? Unde se duc, în clipa în care uşa casei le este ferm şi greu închisă de prejudecăţi? Aflu că multe opţiuni n-au. Ajung în Centrele Maternale. Adică Servicii Sociale organizate în care există psihologi, medici, asistenţi sociali, personal pregătit care poate sta cu copilul, în cazul în care adolescenta vrea să îşi continue şcoala sau să îşi găsească un loc de muncă. Tot aici tinerele învaţă primele lecţii într-ale îngrijirii copilului, "sînt permanent supravegheate şi susţinute moral şi material". Pare un vis, în comparaţie cu coşmarul alungării de acasă. Dar un vis care durează doar şase luni. "Chiar şi aşa, chiar dacă este vorba de o perioadă relativ scurtă, asistenţa aceasta contează enorm. Din experienţa mea, majoritatea mămicilor care ajung în Centrele Maternale, se reintegrează mai apoi în familie. Şase luni poate părea o perioadă scurtă, dar este o perioadă de graţie pentru familia acestora, care iese astfel din şocul iniţial şi acceptă situaţia." Aproximativ 80% dintre tinerele mame, care ajung într-un Centru Maternal, se reîntorc în familie. Ce urmează după Centrul Maternal Ce se întîmplă însă cu cele 20% dintre fetele care nu se reintegrează în familie şi care sînt nevoite să ia singure viaţa în piept? De unde să înceapă şi ce înseamnă pentru un copil cu copil responsabilitatea de adult? De ele se ocupă mai ales organizaţiile non-guvernamentale. "Le este foarte greu. În primul rînd, în România nu te angajează nimeni, dacă ai 16 ani şi copil mic. Pe de o parte, prejudecată, pe de alta... n-ai nici o calificare. În România poţi munci de la 15 ani doar cu acceptul părintelui. Însă în cazul multora dintre ele, relaţia cu familia se întrerupe. Poţi să duci copilul la o creşă săptămînală, dar asta costă şi, oricum, creşa îţi primeşte copilul numai de la 8 luni, iar Protecţia Copilului te poate ajuta cu plata creşei, de la 3 pînă la 6 luni. Ce faci însă după acest timp?" Iuliana Oltean este director executiv ACSIS (Asociaţia pentru o Comunitate Solidară şi Intervenţie Socială). Printre multele programe derulate de asociaţie, programe care au la bază prevenirea abandonului familial, aflu şi de serviciile acordate tinerelor mame, care ies din Centrul Maternal. "Avem un program flexibil. Pe de o parte, încercăm să le stimulăm cît mai mult independenţa, autonomia, pe de alta, să mediem relaţia cu familia sau partenerul. Le asigurăm, pe lîngă consiliere şi ajutor financiar, cursuri de recalificare celor care au cel puţin şapte-opt clase. Mai greu este cu mamele care n-au studii. (Chiar eu le sugeram, într-o primă fază, că ar fi mai bine să ascundă angajatorului faptul că au un copil, pentru că prejudecata "moralitate dubioasă" atîrnă greu şi pentru că angajatorul se teme că mama nu se va putea ţine de treabă.) Adolescentele... se maturizează rapid..., dar mai mult la suprafaţă. "Sînt ca un măr pus la neon. Înăuntru, ele nu prea conştientizează că este vorba de copilul lor. Este ceva foarte frumos, de care se ataşează, dar la un moment dat intervine competiţia. Şi eu sînt copil... de ce trebuie să-i iau lui pampers cînd eu vreau o îngheţată? Pentru un asistent social transformarea unei mame adolescente vine de multe ori ca o surpriză... nu-ţi dai seama cînd mama ajunge să spună: "mă duc cu tramvaiul şi nu plătesc bilet că mă cunoaşte naşul, ca să-i iau ăluia mic o ciocolată"." Normalitatea dincolo de prejudecată L. a intrat în proiectul ACSIS la vîrsta de 15 ani, împreună cu copilul ei. "Viaţa mea s-a schimbat cînd mi-am dat seama că sînt gravidă. Nu vroiam copilul, ba mai mult, doream să dispară. Pînă la 6 luni şi o săptămînă am ignorat acest lucru pentru că nu vroiam să accept ideea că voi avea un copil. Pe 22 mai seara, în jurul orei 23, durerile s-au înteţit. Am trezit-o pe mama pe la ora 3 şi am rugat-o să sune la Salvare. Am ajuns la spital şi a doua zi, la ora 15 s-a născut fiul meu. Nu-mi venea să cred că acel copil minunat putea să fie copilul meu." În prezent L. are 19 ani, este angajata unei fabrici de încălţăminte, iar băieţelul ei, în vîrstă de 4 ani, merge la creşă.
