Libertatea exprimării penibile

Publicat în Dilema Veche nr. 545 din 24-30 iulie 2014
Libertatea exprimării penibile jpeg

În decembrie 1989, românii au ieşit în stradă. Momentul contrazicea, aparent, ideea că „mămăliga nu explodează“. Numai că, la o privire un pic mai atentă, „românii“ au fost, de fapt, o mînă de cîteva zeci de mii de oameni, pentru că, desigur, explozie şi revoluţie nu se poate numi decît ceea ce s-a întîmplat pînă în 22 decembrie la prînz, cînd a fugit Ceauşescu. Să te bucuri public după căderea unui sistem nu se pune.

Păcatul originar al societăţii româneşti postdecembriste a fost acceptarea necondiţionată a axiomei conform căreia, atunci, toţi voiam cam aceleaşi lucruri. Ulterior – începînd chiar din ianuarie 1990 –, am început să ne-ntrebăm uimiţi „Cum de atunci eram solidari şi acum am devenit atît de scindaţi?!“ Iar astăzi, unii dintre noi îşi fac cruce neînţelegînd cum de există un atît de mare procent de nostalgici ai „Epocii de Aur“.

Răspunsul este că n-am fost niciodată solidari şi n-am avut niciodată aceleaşi ţeluri. Singurul lucru comun, în Decembrie 1989 (scriu cu majusculă în memoria celor care au murit pentru ca noi să putem azi să ne dăm cu părerea), a fost dorinţa de a trăi un pic mai bine. Dar chiar şi aici existau nuanţe, căci existau şi există cu siguranţă români care ar fi preferat să mai flămînzească o vreme dacă asta ar fi fost condiţia pentru o democraţie neoriginală. Banală.

Pentru astfel de români, Drepturile Omului erau şi sînt mai importante decît orice altceva. Printre care şi cel înscris în art. 19 al Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului şi în art. 30 al Constituţiei României: dreptul la libertatea opiniilor şi exprimării.

Cam ce procent dintre români socotiţi că erau preocupaţi în 1989 de asta? Dar acum? Nu vreau să fiu răutăcios, dar este evident că libertatea cuvîntului îi interesează doar pe cei care (cred că) au ceva important de cuvîntat… A!, sigur, românul are opinii ferme despre orice şi, dacă-i pui microfonul sub nas şi-l întrebi ce are de spus despre coliziunile de particule elementare de la Geneva, în ruptul capului n-o să-ţi spună „Nu mă pricep, îmi pare rău.“ Foarte probabil o să-ţi furnizeze nu doar o părere, ci chiar o teorie despre CERN şi LHC! Dar nu s-ar bate-n stradă pentru asta… De fapt, dacă ne uităm la realitatea socială a ultimilor ani, se pare că nu s-ar bate-n stradă pentru nimic! „Salvaţi Roşia Montană“ este singura excepţie notabilă. Oare ce-or mai face marile centrale sindicale? Sau poate nu-s probleme cu salariile, concedierile colective, şomajul, pensiile, fiscalitatea…? Dar, mă rog, ăsta e alt subiect.

Românii, aşadar, nu s-au agitat pentru libertatea de exprimare, dar şi cînd au căpătat-o!! Acum e voie, nene! E voie să spui!! Ce să spui? Ei, staţi aşa, să ne gîndim un pic, ceva om avea şi noi de spus.

În primul rînd, acum e voie să te iei de conducători. E voie atît de tare, încît poţi să vorbeşti, public, foarte serios, despre – iau un exemplu la-ntîmplare – „dictatura Băsescu“, fără să-ţi pui problema dacă într-o dictatură poţi să spui că-i dictatură, fără să te salte.

În al doilea rînd, e voie să spui cine e de vină. De vină e arbitrul, fireşte. De vină sînt FMI, UE, NATO, ONU, UEFA, oculta, masonii, Bilderberg şi, din nou, politicienii români, de vină sînt susţinătorii ălorlalţi, şefii, poliţiştii etc. „Noi nu, niciodată, noi nu!“

În sfîrşit, e voie să vorbeşti oricum. Cu „C“, cu „P“, cu „F“, cu orice literă-ţi doreşti. La radio şi la televizor e un pic mai greu, c-au inventat ăştia o chestie care se numeşte CNA, care te amendează dacă vorbeşti pe post aşa cum vorbeşte preşedinta lui în şedinţe. Dar în presa scrisă şi mai ales pe Internet – libeeeer! Cum, cum?! Vreţi să ne limitaţi!? Cenzurăăă!

Lucrurile par complicate. Cum să menţii un nivel civilizat al discuţiilor, în general, şi al presei, în particular, fără să calci pe coadă dreptul la liberă exprimare? Mai ales acolo unde nu e vorba despre înjurături, de „C“ şi „P“ şi „F“, ci despre aluzii, insinuări şi caracterizări jignitoare, care – asta a fost găselniţa lui Corneliu Vadim Tudor, pe care au preluat-o fericiţi şi alţii – sînt declarate a fi „pamflete“. E pamflet, poţi să spui orice.

Şi totuşi, nu e chiar aşa de greu de tras linia dincolo de care dreptul la liberă exprimare încetează de la sine. Legea libertăţii cuvîntului se opreşte acolo unde intră în vigoare legea bunului-simţ. Este atît de simplu.

Legea bunului-simţ impune să nu te iei de aspectul fizic al unui om. Şi asta dintr-un motiv elementar: nu şi l-a croit el. Deci fără „chiorul“, „strîmbul“, „grasa“ etc.

Legea bunului-simţ interzice să te iei de numele unui om, din exact acelaşi motiv: nu şi l-a ales el. Deci fără „un Hărdău de ordine“, „fără ministrul Muscă bîzîie“, fără „Nuţi“ etc.

Înainte de orice articol al Codului Penal, legea bunului-simţ limitează sever afirmaţiile fără acoperire şi fără argumente, chiar dacă sînt îmbrăcate în formule de tipul „se spune că“, „se aude că“, „se ştie că“, expresii care nu sînt doar şmecherii penibile, ci şi dovezi de laşitate.

În sfîrşit – fără a putea epuiza lista –, legea bunului-simţ trebuie să apere intimitatea. O persoană care devine publică prin voinţa sa (căci mai sînt şi unele care nu şi-au dorit asta) îşi asumă dezvăluirea şi comentarea oricărei atitudini publice, dar nu şi ce face la ea în casă! Nu sînt mai catolic decît Papa. Un paparazzo are, în ochii mei, justificarea de a arăta că un actor, un cîntăreţ, un sportiv, un manechin sau un politician s-a îmbătat într-o discotecă, dar nu că a făcut-o la el în sufragerie!

Jurnaliştii care calcă limitele bunului-simţ invocă principiul „cererea creează oferta“, iar publicaţiile sau posturile respective „suportă“ „stoic“ eventualele amenzi sau decizii judecătoreşti defavorabile, în numele „interesului public“. Să te buşească plînsul, nu alta.

În realitate, şi oferta creează cerere. Dacă 75% din piaţa jurnalistică oferă lucruri care încalcă buna-creştere (şi n-am zis nimic despre reporterii care întreabă mama, pe buza mormîntului copilului ei: „Ce simţiţi acum?“!!), e inevitabil ca 75% din public să creadă că alte subiecte şi alte abordări nu prea există, drept care să „ceară“ în continuare acelaşi tip de lucruri.

În realitate, oamenii – chiar oamenii foarte simpli, cu puţină şcoală şi cultură – iubesc poveştile de succes (aşa se şi explică succesul fulminant al filmelor cu eroi!) şi poveştile emoţionante (aşa se şi explică audienţa de vîrf a emisiunilor de tip Surprize, suprize!), deci nu mor să vadă crime, violuri, accidente şi jegoşenii.

În realitate, publicul nu e nici pe departe atît de sadic şi de grobian cum e o mare parte din presa românească.

Rămîn, pentru mine, doar trei întrebări:

1. Jurnaliştii lipsiţi de bun-simţ chiar cred că fac ceva interesant?

2. Oare se uită/citesc măcar ei astfel de ştiri?

3. Dar părinţii lor? Copiii? Prietenii? 

Tudor Călin Zarojanu este jurnalist.

Acest articol face parte din Proiectul "Safety Net for European Journalists" (http://www.balcanicaucaso.org/) şi a fost realizat cu ajutorul Uniunii Europene.

Conţinutul acestui articol intră sub responsabilitatea Osservatorio Balcani e Caucaso şi Dilema veche, şi nu trebuie considerat că ar reflecta în vreun fel opiniile Uniunii Europene.

Cea mai bună parte din noi jpeg
Prietenia între femei – un mit?
Marile bucurii și marile tristeți le cam ducem de unii singuri.
Zizi și neantul jpeg
Zăpadă și săpuneală
Săpuneala era, negreșit, un mini-ritual pre-sexual.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Diete și cîteva gînduri despre nutriție
● Orice dietă implică renunțarea la alcool. Eu nu beau decît vin, dar e bună și o bere. Pînă aici! Nu vreau să fiu un om slab, sănătos, dar trist.
E cool să postești jpeg
Cînd aduci munca acasă
Există, bineînțeles, avantaje clare ale muncii de acasă. Și pentru angajați, și pentru angajatori.
p 20 Kierkegaar WC jpg
Maestrul Kierkegaard
Într-o anumită împrejurare, Wittgenstein a observat: „Un gînditor religios onest este ca un funambul.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Ineditele lui Eliade
E un eveniment care, sper, i-ar fi plăcut lui Eliade, pentru că e o confirmare a importanței arhivei pe care o evoca recurent, aproape obsesiv, în jurnalele sale, știind ce a lăsat în ea.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Dialog între un tată și un fiu (la vîrsta inocenței), în autobuz. Tatăl: „Merg să-i iau lu’ mami ceva.“ Fiul: „Ce?“ Tatăl: „Niște cizme.“ Fiul: „De ce?“ Tatăl: „Nu, că nu găsesc.“ Memorabil. (D. S.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Cînd v-ați simțit singuri ultima dată?
Te poți simți însingurat într-o mare de oameni, dacă relațiile cu ei nu sînt potrivite.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cum se pleca în State în anii ’90?
Astfel, exemplele pot continua, căci românul, odată ajuns cetăţean american, face tot posibilul să-şi uite limba şi obiceiurile, dar năravurile şi le păstrează.
E cool să postești jpeg
Vînzătorul nostru, stăpînul nostru
Rămîne însă o întrebare: politețea, grija, respectul sînt oare condiționate de bani sau derivă din calitatea umană?
p 20 jpg
Incultură religioasă şi incultură universitară
Numeroasele miniaturi ilustrative preiau, alături de modele musulmane, imagistică de tip budist chinez şi creştin bizantin.
Theodor Pallady jpeg
Un iluminist evreu în Țara Românească
Cronica relațiilor dintre români și evrei a fost uneori armonioasă, alteori convulsivă și tragică, în funcție de contexte sociale, dinamici ideologice și evoluții geopolitice inevitabil fluctuante.
index jpeg 3 webp
Cîtă nefericire în urbea lui Bucur!
La noi, aici, în București și în anul de grație 2023, sub ce pictăm oamenii sfîșiați, absurd, de haite, pe cîmpurile năpădite de buruieni ale unui oraș care agonizează fără să o știe?
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Cehoaica Vera Czernak n-a mai suportat infidelitățile soțului ei, așa că într-o zi a decis să se arunce de la balcon. A căzut exact peste soțul ei care tocmai se întorcea acasă. El a murit, ea a supraviețuit.
Cea mai bună parte din noi jpeg
„Ei fac din noapte ziuă ş-a zilei ochi închid”
După ce vorbeam, mă culcam la loc. Nu i-am zis niciodată, dar se pare că știa. Mai tare decît cronotipul (și decît majoritatea lucrurilor) rămîne iubirea, se pare.
Zizi și neantul jpeg
Dimineți de iarnă
Mă făcea să simt că pămîntul nu-mi fuge de sub picioare. Că lucrurile pot avea sens și pot fi la locurile lor.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
La munca de jos
Oare n-ar trebui, la vîrsta lor, să plece în niște excursii ca să vadă lumea, să-și cumpere autorulote cum fac pensionarii din Germania, să-și petreacă revelioanele prin insule cu o climă mai blîndă?
E cool să postești jpeg
Bătaia e ruptă de rai – chipuri ale răului
Grăitoare pentru acest comportament defensiv este, de altfel, și zicala românească „Bătaia e ruptă din rai”, în fapt, o legitimare a violenței.
p 20 WC jpg
Democrația și Biserica în secolul XXI
Așa cum participarea demos-ului la viața cetății e însăși democrația, participarea laicatului la viața Bisericii e însuși creștinismul.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Benedict al XVI-lea
Aproape intactă mi-a rămas, după zece ani, amintirea ultimei slujbe pe care a prezidat-o la San Pietro, în Miercurea Cenușii.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
La știrile TV, imagini dintr-un supermarket și apoi opinia unei fete de la carne, despre cum mai merge vînzarea acum, după ce s-a încheiat iureșul sărbătorilor: „E foarte scăzută un picuț“. (D. S.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Comoara e pretutindeni
Încerc să împing frica mult în fundul rucsacului, undeva între sacul de dormit și polarul de rezervă, amintindu-mi că o să fie vocală, dar n-o s-o las să conducă.
Zizi și neantul jpeg
Tache și cenușiul
Interesant e că pînă și în amintitrile mele culoarea paltonului său a rămas incertă: uneori mi-l amintesc gri, alteori negru.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cabana Caraiman
Nicăieri nu am simțit un munte mai sălbatic decît la cabana Caraiman, simți hăul, abruptul, aproape de tine țopăie caprele negre.

Adevarul.ro

image
Ninsorile cuprind aproape toată România: masa de aer polar vine cu temperaturi de coșmar. Unde viscolește puternic
Ninsorile cuprind majoritatea zonelor, sâmbătă, iar în vest şi în sud se vor semnala ploi și lapoviţă. Pe crestele Carpaţilor este în continuare viscol, dar vântul se intensifică şi în jumătatea vestică a ţării.
image
Culmea absurdului. Șofer amendat pentru că a respectat legea. Poliția, învinsă cu propriile imagini
Un șofer din Timiș, amendat pentru că nu a respectat semnificaţia indicatorului ,,Oprire” la trecerea de nivel cu calea ferată, a obținut anularea sancțiunii în instanță demonstrând că a respectat legea „la virgulă”.
image
Medic ATI, despre „tradiția” șpăgilor din spitale: „O preocupare otrăvită, o idolatrie de Ev Mediu”
Cazul medicului oncolog din Suceava, care a fost prins în flagrant când lua mită de la pacienții bolnavi de cancer, este criticat de un medic. Doctorița Ecaterina Petrescu Botoncea este de părere că această practică ar trebui interzisă.

HIstoria.ro

image
Moartea căpitanului Valter Mărăcineanu, un erou al Războiului de Independență
Muzeul Militar Naţional „Regele Ferdinand I” deține în patrimoniul său o fotografie inedită a eroului român Valter Mărăcineanu.
image
Armata lui Vlad Ţepeș: Arme și echipamente
Cu toată lipsa de piese originale din epocă, putem reface echipamentul și armamentul trupelor lui Vlad Ţepeș, bazându-ne pe puținele piese existente, pe sursele pictate și scrise și pe comparații cu zonele din jur.
image
Sfârșitul Bătăliei de la Stalingrad: Capitularea mareșalului Paulus
În timpul nopții de 30 spre 31 ianuarie 1943, Brigada 38 Motorizată, având atașate companiile de geniu, a încercuit zona din jurul Pieței Eroilor Căzuți și magazinul Univermag, întrerupând legăturile telefonice dintre comandamentul mareșalului Friedrich Paulus și unitățile subordonate.