Lars Vilks, provocatorul - sau varianta suedeză a caricaturilor daneze -

Pînă în 2007, faima lui Lars Vilks " artist contemporan şi profesor de teoria artei " nu depăşise cu mult graniţele lumii artiştilor plastici şi ale Suediei natale, unde, ce e drept, se bucura de o apreciere considerabilă. În vara lui 2007, a fost invitat să participe la o expoziţie obscură, într-un orăşel de provincie, cu tema "Cîini". Genul de expoziţie la care atît participanţii, cît şi publicul se recrutează cu preponderenţă din categoria doamnelor de vîrsta a treia, care poartă pălării cu flori. Mai mult, manifestarea trebuia onorată şi de prezenţa unui medic veterinar, care urma să ţină un expozeu despre îngrijirea cîinilor şi importanţa celui mai bun prieten al omului în viaţa noastră. Vîrstnicele doamne expozante au hotărît că evenimentul are nevoie şi de puţină picanterie şi provocare. În viziunea lor, provocare ar fi fost, de exemplu, ca expoziţia să conţină o lucrare care să-l reprezinte pe George W. Bush cu trup de pisică, aşa cum se întîmplase la precedenta ediţie, cu tema "Pisici". Aşa că s-au gîndit la Lars Vilks, cunoscut pentru năstruşnicia lucrărilor sale. De exemplu, la un moment dat, în faţa unui juriu, în vreme ce toţi ceilalţi artişti s-au prezentat cu picturi şi desene, el s-a oferit pe sine ca obiect artistic. Ceva mai tîrziu, tot în faţa unui juriu de specialitate, i-a luat la întrebări pe membrii acestuia. După care a oferit spre ascultare acest interviu multiplu ca operă de artă. Apoi, a "ocupat" o porţiune de pămînt aflată la cîţiva kilometri de locuinţa lui, pe care şi-a construit tărîmul artistic personal, botezat Ladonia. Printre altele, Ladonia găzduieşte o replică a Bienalei de la Veneţia, în care Lars Vilks îi imită pe toţi artiştii care expun la evenimentul din oraşul italian. Scopul: să demonstreze că se pot face lucrări mai bune decît la Veneţia şi că artiştii contemporani, în ciuda spiritului lor anarhic-inovator, în ultima vreme s-au cam ramolit. Cîinele din sensul giratoriu Aşadar, acesta era omul chemat să expună în tîrguşorul de provincie. La început, a refuzat: "Ştiţi, cred că nu sînt genul vostru de artist. Căutaţi un tip mai de treabă". De partea cealaltă, s-a insistat: "Nu sîntem aşa de încuiaţi cum credeţi dvs. Noi acceptăm şi provocarea. Ne place, chiar". Pesemne Vilks, în tradiţia nonconformismului care îl caracterizează, şi-a şoptit în barbă " "bine, atunci provocare o să aveţi". Încă de acum cîţiva ani, în Suedia deveniseră populari aşa-numiţii "rondellhund", cîinii din sensul giratoriu. La intersecţii, unde există un spaţiu gol în mijloc, ca să învioreze atmosfera, fuseseră puşi nişte hazlii cîini din lemn. Vilks a desenat un astfel de patruped, numai că, în loc de cap, a pus chipul profetului Mahomed. Expoziţia l-a acceptat. Poate că gestul ar fi provocat rumoare doar pe plan local, dacă n-ar fi sosit şi un ziarist care, în plicticoşenia generală, a observat isprava lui Vilks (care, ce e drept, rareori trece neobservat). Desenul a fost preluat de un ziar. Atunci, la doi ani de la povestea caricaturilor din ziarul danez Jyllands Posten, s-a dezlănţuit haosul. Din fotoliul casei sale de la ţară, Vilks privea cum steagul Suediei este ars, de mulţimea înfuriată, în capitalele ţărilor musulmane, de la Islamabad la Teheran. Primejdia putea însă veni din partea numeroasei comunităţi musulmane din Suedia şi s-a manifestat la început prin demonstraţii, dar şi ameninţări cu moartea şi încercări de violenţă fizică la adresa artistului. Vilks a cerut sprijinul serviciilor secrete şi al poliţiei, dar acestea au afirmat că nu-i pot oferi pază la locuinţa proprie. I-au sugerat să-şi schimbe domiciliul şi să trăiască o vreme în anonimat. Partea cu anonimatul nu era genul lui, plus că nu voia să se despartă de Ladonia, aşa că a rămas acasă. Presa a publicat o vreme fotografii cu un Vilks derutat, care căuta bombe sub autoturismul din faţa casei. În final, ca să evite revoltele pe scară mare, arderea ambasadelor suedeze din străinătate şi chiar potenţialele victime, cum se întîmplase după caricaturile din Danemarca, premierul suedez însuşi i-a invitat la o discuţie pe ambasadorii tuturor statelor musulmane şi pe reprezentanţii comunităţii islamice din Suedia. Motivul: să reitereze specificul Suediei, ca ţară care respectă toate comunităţile etnice şi religioase, dar în care nici un oficial nu poate pedepsi un artist. Se pare că dialogul a avut efect: violenţele s-au oprit în acest punct. Doar Vilks a continuat să primească, multă vreme după aceasta, ameninţări cu moartea şi telefoane furioase. Un profesor liniştit La peste un an şi jumătate de la tumultuoasele evenimente, Vilks continuă să trăiască în casa lui de la ţară, aflată în preajma Helsingborg-ului, lîngă graniţa daneză. Casa este plină cu rafturi de cărţi despre artă şi albume, de desene şi picturi, fie personale, fie ale prietenilor artişti. Pe un perete se află şi o copie după acum deja faimosul cîine-Mahomed. A început în tinereţe să picteze în stil clasic şi încă are lucrări din acea perioadă: spre deosebire de alţi artişti contemporani, nu se ruşinează de începuturile tradiţionaliste. Nu pare nici pe departe genul artistului revoltat: arată ca un profesor universitar, poartă ochelari şi are o voce domoală. Doar ironia nu îl părăseşte niciodată: e greu să spui cînd vorbeşte serios şi cînd nu. De altfel, n-a plecat niciodată cu totul din mediul academic. Este invitat încă să-şi spună părerea în presă, mai cu seamă cînd e vorba de scandaluri din mediul artistic. Ultimul caz de acest fel: o tînără a simulat o criză de nebunie pe cînd se afla în custodia poliţiei şi a fost internată la psihiatrie. Apoi, a dezvăluit că este artist contemporan şi pretinsa nebunie făcea parte dintr-un proiect artistic. Prilej de discuţii în mass-media: unde începe şi unde se termină arta? Unde trasăm limita între " ca să ne menţinem în interiorul subiectului " artă şi nebunie? Libertate şi limite De fapt, care a fost motivaţia lui Vilks în privinţa desenului din 2007? În nici un caz nu a vrut să provoace comunitatea musulmană " spune el. Ţinta au constituit-o colegii lui din establishment-ul artistic, care afirmă că astăzi se poate face orice, dar sînt terorizaţi de corectitudinea politică. "Totul se învîrteşte în jurul subiectului: ce e posibil să faci în artă, fiindcă libertatea artistică este mult mai limitată decît se crede îndeobşte. Tot ce am vrut să fac a fost un mic desen al unui cîine, şi dintr-odată te trezeşti că ai depăşit limitele. Asta am vrut să demonstrez. Şi cîtă dreptate am avut. Dar proiectul meu a depăşit lumea artistică şi a ajuns în lumea propriu-zisă, şi atunci lucrurile devin mai complicate. În Suedia aveam o atitudine detaşată faţă de religie, nimănui nu-i păsa prea mult de chestiunile religioase, şi dintr-odată trebuie să le luăm în considerare. Chestiunea musulmană a adus în dezbatere un aspect pe care îl credeam depăşit de multă vreme. Iar suedezii vor să fie politicoşi şi respectuoşi. Eşti izolat din motive morale dacă faci ceva ce este considerat greşit, eşti arătat cu degetul ca un om rău. Aşa e chiar mai eficient decît dacă am avea legi care să ne condamne." Totuşi, în ciuda fatului că Vilks cunoştea foarte bine lumea artistică şi academică, tăcerea şi condamnarea din partea confraţilor l-au surprins chiar şi pe el. Probabil această descoperire a fost mai dureroasă decît ameninţările cu moartea. Cu atît mai mult cu cît nimeni nu-l putea bănui pe Lars Vilks de extremism politic: ca majoritatea artiştilor (şi nu numai) suedezi, e un om moderat, de stînga. "Am considerat întotdeauna că trebuie să fiu de partea celor slabi, aşa că din acest punct de vedere puteţi să mă plasaţi la stînga. Dar tocmai cei de la stînga m-au surprins: nu ştiam că au o agendă atît de puternică. Credeam că, din cîte-i cunoşteam, şi-au păstrat un oarecare simţ am umorului, pentru că " la urma urmelor " să-l faci pe profetul Mahomed ca pe un cîine din intersecţie e atît de absurd încît devine amuzant. Dar nu, sînt al naibii de serioşi. Şi oficialii la fel. De curînd ar fi trebuit să am o expoziţie personală într-un muzeu suedez, o retrospectivă a lucrărilor mele pînă în 2006, deci se oprea înainte de desenul cu Mahomed, care n-ar fi făcut parte din expoziţie. Guvernatorul provinciei însuşi a intervenit pe lîngă conducerea muzeului să oprească expoziţia. Se întîmplă rarisim ca un guvernator să intervină, să se ducă la directorul muzeului şi să ceară oprirea unei expoziţii sau să formuleze judecăţi despre un artist. Aici s-a ajuns." Erou fără voie Totuşi, am fi nedrepţi să spunem că toată lumea l-a ostracizat: asta au făcut îndeobşte confraţii în ale artei. Însă alţii " e drept că mai puţini " l-au transformat în erou al libertăţii de exprimare. Desenul s-a răspîndit cu repeziciune pe Internet, a fost preluat pe bloguri şi site-uri personale, iar pagina web a lui Lars Vilks a cunoscut un boom al vizitatorilor. Cel mai mult l-a supărat însă faptul că unii au încercat să dea întregii poveşti o tentă politică. "Am fost folosit mai mult sau mai puţin greşit. Şi m-am trezit şi cu nişte