Jumătatea „mai mare”
„Auzi, păpuşă...? vorbeşte tu la telefon, că maşina ţi-o plăteşte tac-tu’!“ – după care urmează un şir de înjurături, iar domnu’ taximetrist face cîteva manevre macho ca să-i demonstreze domnişoarei (de la celălalt volan) cum se conduce. Ca un bărbat. Căci, dacă ar fi după el, femeile ar trebui să stea la cratiţă, nu să umble brambura şi să încurce circulaţia.
Culmea e că atitudinea e preluată şi de reprezentantele sexului frumos. Una uşor misogină, existentă într-o formulă de amuzament latent şi rudimentar la nivel de discuţii particulare, care implică atît prezenţe feminine cît şi masculine, discuţii „inocente“ care antrenează însă şi, mai mult, menţin un misoginism agresiv şi activ la nivelul vieţii sociale. În România de azi putem încă vorbi de o inegalitate de şanse între femei şi bărbaţi, demonstrată de statistici şi cazuri reale. De pildă, diferenţa de remunerare între femei şi bărbaţi este de 12,7%. Tot la nivelul pieţei muncii există şi o diferenţă între rata de ocupare a locurilor de muncă. Ultima statistică (realizată în 2007 de către INS) înregistrează procentul femeilor angajate la 52,8%, faţă de cel al bărbaţilor – 64,8%.
Trecînd însă de cifre, cum arată societatea în care trăim? Zilnic sîntem bombardaţi cu mici aspecte de misoginism. Remarci pe stradă, priviri cu subînţeles în magazine, atitudini adoptate şi acceptate în viaţa de zi cu zi. La televizor, stereotipul femeii „frumoase şi proaste“ e considerat reţeta de succes a audienţei. Vorbind de TV, nu pot să nu amintesc o recentă reclamă care îndeamnă femeile să cumpere chipsuri. „Dacă nu cumperi tu“ – zice reclama respectivă – „îi va cumpăra alta, va cîştiga mii de euro, îşi va face implant siliconal şi-ţi va fura iubitul“. În afara stupizeniei reclamei, care nu promovează calităţile produsului, ci provoacă atît demnitatea femeilor (nişte disperate că le lasă bărbatu’ dacă nu-şi măresc bustul), cît şi pe cea a bărbaţilor (nişte animale care aleg o parteneră doar în funcţie de mărimea „balcoanelor“), reclamele de acest tip, cumulate cu întreaga stereotipie vehiculată de mass media, întreţin la nivel subconştient mentalitatea nocivă care, de la micile glumiţe de autobază, ajunge pînă la aspecte grave care lezează drepturile omului. De pildă, în România, vorbim încă de foarte anevoioasă accedere a femeilor în structurile decizionale ale societăţii.
Două jumătăţi… inegale
Cu această problemă am şi început interviul cu Maria Moţa, preşedinte ANES (Agenţia Naţională pentru Egalitatea de Şanse între femei şi bărbaţi). „În România, după 20 de ani, avem parte de aceeaşi inegalitate. Mă refer la prezenţa femeii în structurile decizionale. În urma unui studiu recent, s-a constatat că, pe măsură ce creşte nivelul de decizie, scade numărul femeilor în respectivele structuri de putere. Dacă ne referim la miniştri, în prezent avem doar o reprezentantă, dar dacă ne uităm la funcţiile de secretari de stat sau directori, unde nivelul de decizie scade, abia aici prezenţele feminine încep să fie mai vizibile“.
Care sînt cauzele? Tară a comunismului? Lipsa de educaţie? Dezinteres (şi) din partea femeilor care se complac într-o stare de acceptare a situaţiei, perpetuînd-o, la rîndul lor, înspre propriii copii?
Ovidiu Anemţoaicei, consilierul personal al preşedintei ANES şi doctorand în filozofie feministă, crede că un aspect important al problemei e şi lipsa unor modele feminine pozitive. „Stereotipurile negative, indiferent de domeniu, sînt puternic vehiculate de marea parte a mass media. Din această cauză acţiunile noastre sînt legate şi de anumite campanii publicitare, de reclame sexiste etc., dorim să aducem modificări legislaţiei CNA, să o facem mai concisă şi/sau mai explicită pe anumite direcţii.“
Lipsa modelului e combinată însă şi cu imaginea femeii din comunism – e de părere preşedinta ANES, Maria Moţa. „La noi încă se transmite mitul femeii activiste, create şi împinse în faţă, fără a avea vreo valoare reală.“ Vorbind de fantomele trecutului, Andra Croitoru, directoarea ANES, afirmă că în aparenţă „programele ANES par programe afirmative“, dînd senzaţia de „prea multe campanii pentru femei“, dar în sine e vorba de „o echilibrare a unui adevăr istoric“.
Pe de altă parte, femeile din România nici nu-şi cunosc drepturile. De multe ori stau şi înghit, nu se revoltă, nu ştiu unde să se adreseze. Iar dacă la nivel urban lucrurile au evoluat rapid, în mediul rural femeia are încă foarte puţine oportunităţi. Deşi stă la cratiţă, ţine casa, aduce şi bani, meritele nu-i sînt recunoscute, iar dubla ei zi de muncă e considerată o „datorie normală“. Şi totuşi… de la cine să aşteptăm ca femeile să fie promovate? De ce nu se autopromovează şi de ce multe se şi complac într-o perpetuă stare de autovictimizare?
Maria Moţa declară: „Personal, cred că o femeie care doreşte să se afirme luptă cu toate forţele ei, dar la un moment dat nu mai are ce face, pentru că nu mai depinde de ea, nu ea poate hotărî să fie implicată într-o candidatură sau un post decizional. Iar atunci, fără o legislaţie electorală clară, nu mai poate face nimic“.
De ce ANES nu e „doar o altă“ agenţie guvernamentală
Cazuri: hărţuire sexuală. Angajament scris al angajatelor că nu vor rămîne însărcinate pe o perioadă de „n“ ani de la angajare. Concursuri pentru admitere (Ministerul de Interne), probe care interziceau înscrierea femeilor pe motiv că nu pot face faţă. Lipsa femeilor în sindicate. Lipsa, în cadrul firmelor, a unui centru de zi pentru copiii angajaţilor.
Programul unei băi orăşeneşti: bărbaţii – de luni pînă vineri, femeile… doar în anumite zile.
Schimbare de mentalitate: politici publice şi proiecte care vizează nu doar ochii europeni, ci o schimbare autentică a unei realităţi depărtate de civilizaţie.
„Cred că o şansă a României în ceea ce priveşte modernizarea şi egalitatea de şanse o reprezintă fondurile structurale europene“ – declară Maria Moţa. „Ne aflăm în al doilea an cînd le putem accesa şi vrem să dezvoltăm proiecte în mediul rural, să înfiinţăm centre meşteşugăreşti, astfel încît femeile să-şi găsească mai uşor un loc de muncă şi totodată să-şi manifeste îndemînarea într-un anumit domeniu.“ În prezent, ANES derulează trei proiecte pe fonduri structurale: primul, formarea specialiştilor din administraţia publică pe domeniul egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi, al doilea („Reţeaua de centre pilot pentru femei – ESTHIA“) – crearea a trei centre în regiuni diferite care să ofere servicii de consiliere juridică, psihologică sau pentru piaţa muncii, iar al treilea (FemRom) – combaterea discriminării şi inegalităţii de şanse a femeilor rome.
Tot în viitorul apropiat, „ne propunem intervenţia directă în domeniul educaţiei“ – declară Andra Croitoru. „Vizăm curricula, manualele şcolare, introducerea în programă a unor cursuri care pot fi aprofundate, formarea cadrelor didactice la nivel preşcolar. Mizăm şi pe programe privind eliminarea discriminării de gen în mass-media sau pe piaţa muncii.“
Declaraţii pe final de interviu
O agenţie vizibil europeană. Legea de bază a primit titlul de „exemplu de bune practici“ la nivel european. În 2007, campania implementată de către ANES privind egalitatea de şanse a plasat România pe locul 7 european privind conştientizarea, fiind introdusă şi ca model de bună practică în raportul Comisiei Europene.
„Avem oportunitatea de a schimba destine.“ „E deja aerul pe care îl respir oriunde mă duc.“ „E imposibil să lucrezi în acest domeniu şi să nu te schimbi ca om.“ – Ce va urma? Nu o societate feministă, cu siguranţă, probabil însă una în care femeile să ajungă să-şi conştientizeze statutul şi să fie, dacă nu jumătatea „mai mare“, măcar jumătatea „egală“.
