Închizînd Cutia Pandorei

– cum au devenit letale drogurile legale –

Legal Smoke – locul unde pluteşti fericit. Pînă mai ieri. Pentru că plutirea fericită care a durat doi ani s-a întrerupt brusc. Au murit oameni. Un premier s-a alarmat. Un ministru al Sănătăţii a dat cîteva declaraţii cinice. Au venit specialişti (şapte) şi au descoperit, abia acum, că respectivele substanţe sînt… nocive. Ca să se spele pe mîini, le-au inclus pe lista de interdicţii. Mai bine aşa decît să ne asumăm educarea publicului, informarea corectă prin care s-ar propaga liberul arbitru. Le închidem la fel de rapid precum le-am dat avizul de funcţionare, schimbăm o literă a legii şi le transformăm din legale în letale. Peste noapte…

Ce a stat însă în spatele întregii poveşti? De ce timp de doi ani au fost legale, de ce dintr-odată sînt demonizate? Cui ajută de fapt trecerea lor în ilegalitate şi ce poate declanşa noua ordonanţă de guvern care mai adaugă pe lista de interdicţii încă 36 de substanţe?

Vînzătorul ştie mai bine

e echivalentul haşişului. Miroase la fel.

(senzaţia) e aproape identic. Unii levitează, alţii devin stăpînii Universului. Cu toate astea, efectul ţine îngrozitor de mult. Un joint fumat în cinci oameni poate dura pînă la patru ore. Dar asta nu e de bine. Nu intră în calcul raportul investiţie-efect. Cu cît ţine mai mult cu atît îţi „prăjeşte“ creierii mai mult.

-ul e echivalentul cocainei. Efedrină. Dacă te pricepi la chimie, din sarea de baie de la farmacie sau supermarket, în cîteva ore produci efedrină.

– substitute pentru marijuana. Dau însă tripuri halucinogene. Din salvie s-a murit, din marijuana – niciodată. Salvia mexicană e halucinogenă, marijuana – nu.

– Ecsatsy, pilule nerecomandate pentru uzul uman, care vizau însă senzaţiile tari pentru petreceri.

Leagal shop-urile aveau echivalent al fiecărui drog ilegal, inclusiv injectabil. Deşi pe pliculeţele lor scria „pui praful într-un vas, îi dai foc şi miroase frumos“, „nu e pentru uzul uman“ sau, ca mod de folosire, „deschideţi pachetul“, vînzătorul ştia mereu să te îndrume. Ştia să te ajute să faci un joint sau să foloseşti un bong. Pe care ţi-l vindea la pachet, dînd acestui comerţ şi un iz de complicitate, sporind farmecul de fruct oprit. Ştia, vînzătorul, să-ţi desluşească tainele drogului legal, să te călăuzească prin hăţişul tenebros al „plăcerilor obscure“.

Singura problemă e că educaţia în ceea ce priveşte consumul acelor substanţe a fost lăsată numai la latitudinea vînzătorilor.

Cine a cîştigat

N-au existat campanii de informare sau surse de documentare (doar net-ul, care ridică în slăvi, prin voci de consumator sau comerciant, consumul de ierburi halucinogene), tocmai pentru că ar fi dat opiniei publice un ghes în a pune pe tabet subiectul tabu al legalizării drogurilor.

Totuşi, cu toate interdicţiile, la momentul actual ţara noastră e considerată a fi una dintre cele mai bune pieţe de tranzit pentru droguri. Şi, deşi nu e recunoscut, droguri se consumă la greu. În principiu, consumatorii de iarbă români se împart în trei categorii: cei trecuţi de o anumită vîrstă, care o folosesc numai între prieteni, cînd se întîlnesc mai fumează un „gigi“. A doua categorie, consumatorul (şi) de muzică house, care trage un fum şi vrea să „simtă basul în ficat“. A treia, puştanii – care vor să fie „în trend“, care nu ştiu despre ce e vorba, bagă inconştient drogul în ei, folosind orice fel de narcotic. Aceştia sînt şi cei mai expuşi.

Oficial, în România, la ora actuală, există în jur de jumătate de milion de consumatori de plante etnobotanice. Cîteva sute de cazuri de intoxicare, cîteva zeci de decese. S-a ajuns la aceste cifre în doi ani – doi ani de cînd primele magazine îşi făceau apariţia în Bucureşti, la stradă şi sub protejarea legii, cu avizul ministerial şi aprobarea OPC-ului. De ce au aşteptat totuşi atîta timp pentru a lua măsuri? Profitul. Un pliculeţ cumpărat cu 50 de lei din magazin costă în jur de 10 cenţi la producător (marfa provenind în mare parte din China). Restul e profit. Un calcul la impozite dă un cîştig enorm statului. TVA şi impozitul de 16% pe profit. 10 cenţi înseamnă 4 lei, pînă la 50 de lei înseamnă că 16% din 46 lei a fost suma încasată de stat timp de doi ani pentru fiecare pliculeţ vîndut în toate magazinele din ţară.

Dintr-odată, au murit oameni. Printr-o agitaţie de faţadă cu spoială de responsabilitate, îngrijorarea şi revolta autorităţilor au luat locul permisivităţii. S-au trezit brusc că nu ştiu cum să închidă acest scandal, aşa că au recurs la o metodă extremă. Interzicerea subită. Ce poate însă declanşa această măsură?

„Atîta timp cît vînzarea e restricţionată sub 18 ani, iar populaţia dispune de informaţii obiective despre efectele substanţelor comercializate în «magazinele de vise», pericolul lor pentru minori e unul foarte redus, eventual mai mic decît cel reprezentat de alcool şi tutun, produse care pot fi procurate mai uşor de un adolescent fiind vîndute în aproape orice magazin alimentar“ – a declarat

, directorul Romanian Harm Reduction Network, ONG care militează pentru informare şi antidiscriminarea consumatorului de narcotice, participînd şi la modificarea Legii 123 privind consumul şi traficul. „Drogurile legale sînt «comercializate», în timp ce drogurile ilegale sînt «traficate». Multinaţionalele se ocupă de exploatarea drogurilor legale (alcool, medicamente, tutun, băuturi energizante etc.), în timp ce drogurile ilegale sînt valorificate de «reţele de trafic internaţional»“.

Vorbind de vînzători, comercianţii de

erau la adăpost. Unu la mînă, aveau autorizaţie de funcţionare, comercializînd „plante aromate“, doi la mînă pachetele erau inscripţionate cu avertismente de genul „produsul nu e pentru uz uman“. Sfat paradoxal, pentru că chiar magazinele funcţionau sub deviza: „

“, iar produsele erau destinate „plăcerilor nebune“.

Povestea a îngropat oameni. Cu legal-shop-urile s-au făcut averi uriaşe, cu preţul unor vieţi omeneşti. Tinerii dornici de senzaţii tari s-au trezit brusc, fără informaţii, într-un soi de Amsterdam. E

să prizezi. Orice, dar să te droghezi. Problema nu stă de fapt nici în legalizarea sau comercializarea lor, ci în lipsa de informaţie, de educaţie elementară în ceea ce priveşte consumul de plante halucinogene – o consecinţă nefastă a faptului că magazinele au fost avizate pe „şestache“.

„Statul român nu avea nevoie să interzică vînzarea acestor produse, cît timp are la dispoziţie instrumentele necesare pentru controlarea fenomenului: poliţia, pentru a preveni vînzarea lor către minori, şi OPC-ul, care are printre atribuţii verificarea calităţii şi a condiţiilor de comercializare a produselor. Din acest punct de vedere se poate spune că interzicerea a 36 de substanţe prin ordonanţa de guvern a fost o măsură determinată mai mult de presiunea media şi de concurenţa proiectelor de modificare a legii iniţiate la nivel de Parlament şi ministere. Lista substanţelor interzise conţine şi droguri care nu se vindeau în magazinele legale, cum e ketamina, 2CB-ul sau nitritul de amil (poppers). Interzicerea unei substanţe trebuie argumentată foarte clar, deoarece poate fi precedentul pentru măsuri prohibitive şi mai extinse – de exemplu, nu mi-ar plăcea ca Guvernul să interzică sunătoarea, din care se poate face un ceai foarte bun pentru răceală“ – mai declară Vali Simionov.

Despre decesele tinerilor care au folosit asemenea produse, directorul RHRN spune că, în primul rînd, cei mai mulţi erau minori, iar cei care le-au vîndut sînt adevăraţii responsabili. Apoi consumul abuziv, ore sau zile la rînd. „Vorbim de consum prin injectare, pînă la epuizare fizică completă.“ În locul interzicerii, „ar fi putut însă funcţiona campanii de informare privind efectele substanţelor din magazinele de vise şi reglarea sistemului legislativ prin măsuri care să ofere instituţiilor responsabile (poliţie, OPC) instrumentele necesare pentru a interveni cînd e cazul. Aşa se procedează în cazul alcoolului, care prin comparaţie cu mephedrona are avantajul de a fi acceptat social, dar numărul de decese pe an e enorm, în comparaţie cu cele 5-10 cazuri neconfirmate de deces în urma consumului de droguri vîndute în magazinele de vise“.

Problema legalizării nu ţine de morală, ci de politică şi economie. Legalizarea marijuanei poate scădea serios vînzarea alcoolului şi a tutunului. Drogurile „uşoare“ nu sînt legalizate în nici o ţară din lume, însă sînt acceptate. În Europa, consumul de cannabis e tolerat sau dezincriminat în nouă ţări membre UE, plus Norvegia. „Acest lucru s-a întîmplat fie datorită îmbunătăţirii percepţiei cu privire la aceste substanţe, fie datorită banalizării lor, în urma constatării că, deşi ilegale, o proporţie însemnată a populaţiei le consuma obişnuit, caz în care încarcerarea «infractorilor» ar depăşi capacitatea penitenciarelor şi ar bloca economia naţională“ – susţine Vali Simionov.

Greşeala de a interzice totul

…Acum zece ani, patronul unei cîrciumi de pe Ştirbei Vodă s-a gîndit să-şi crească vînzările. Punea amfetamină în băuturile răcoritoare, racolînd mai apoi clienţi deja dependenţi, pentru a le vinde droguri grele. Un alt caz, la Ploieşti: un antreprenor punea cocaină în aluatul de gogoşi. Îi crescuse vînzarea enorm, pe o cheltuială personală minoră. Acelaşi rezultat. Mai recent, în Bucureşti, s-a descoperit că salvia era fiartă în amfetamină. Tot pentru a da dependenţă.

Acestea sînt cîteva exemple de cazuri la care se poate ajunge prin interdicţie şi necunoaşterea fenomenului. Exemple de droguri necunoscute, dar existente, care nu pot fi interzise sînt peste tot. Cazul popperul-ului, găsit practic în orice sex shop din lume, cunoscut drept drogul gay-lor, folosit, gîndit, inventat pentru a înmuia muşchiul anal. Dacă însă îl tragi pe nas, efectul de high ţine cam 15 minute. Dacă bagi prea mult, poate să te omoare. Nu-l poţi interzice practic, fiind uşor de obţinut, pisînd vreo 50 de saprosane într-un mojar.

...Un fost patron de Legal Smoke din Bucureşti mi-a declarat, pe tema interzicerilor, foarte franc: „pe mine mă doare undeva de noua modificare a legii... într-o lună sînt pe piaţă cu altă marfă, nespecificată în noua reformulare legală. Ei au închis acum magazinele, bazîndu-se pe faptul că au murit nişte oameni. Au apărut brusc specialiştii care au făcut analize chimice pe substanţe. Dacă se dorea, asta putea fi făcută acum doi ani. Se cunoşteau efectele. Cînd vine unul să-şi deschidă magazin, tu nu te uiţi la marfă, timp de doi ani? Brusc mor oameni, nu e vina ta, spui că ăla vinde căcat, spui că abia acum ai văzut care e treaba etc., etc. Dacă nu ştii s-o foloseşti, orice substanţă chimică te poate băga în groapă“.

...Iar posibilităţile de a te droga sînt nenumărate şi la îndemînă. Nu poţi controla substanţele de „vise“ decît printr-o cultură şi o educaţie reală. România, în prezent, face greşeala de a interzice totul, avînd impresia că aşa se controlează situaţia. A interzice e uşor, dar unde te opreşti şi ce pot genera aceste interdicţii?

La noi, Cutia Pandorei deja s-a deschis. Cum vor fi în stare autorităţile să jongleze acum, între interdicţie şi educaţie, pentru a nu o închide înainte de a elibera şi speranţa, rămîne de văzut.

<