Hoteluri-fantomă sau turismul „de tip Overlook"

Publicat în Dilema Veche nr. 597 din 23-29 iulie 2015
Duplicitate și nuanțe jpeg

Am citit

a lui Stephen King pe la 15 ani şi multă vreme m-a bîntuit imaginea hotelului pustiu din creierii munţilor, care se comportă ca o entitate vie, malefică. La ceva vreme după aceea, am aflat că Overlook există într-o oarecare măsură şi în realitate, este vorba de hotelul istoric Stanley, din Colorado, construit în stil georgian, care are peste 100 de ani şi i-a găzduit de-a lungul vremii pe Theodore Roosevelt, pe împărăteasa şi împăratul Japoniei şi alte personalităţi. Stephen King şi soţia sa şi-au petrecut aici o singură noapte, în 1974, după ce scriitorul a auzit că hotelul ar fi populat de fantome ce deveniseră oaspeţi permanenţi. Era chiar noaptea de final de sezon, a doua zi Overlook urma să se închidă pe toată perioada iernii, iar soţii King au fost singurii turişti din hotel. Aşadar, o singură noapte a fost suficientă ca să inspire una dintre cele mai tari poveşti de groază din toate timpurile. 

Aşa cum era de aşteptat, adevăratul Overlook „trăieşte“ astăzi de pe urma lui

realitatea şi ficţiunea se amestecă în scopuri comerciale, iar vizitatorii dau năvală ca să se întîlnească cu stafiile, mai ales de Halloween, cînd e vîrf de „sezon“. Pentru că americanii (şi nu numai ei) ştiu să valorifice orice, într-un mod inteligent (şi nu kitsch, cum s-a întîmplat la noi cu Dracula), pentru a face turism profitabil. Hoteluri de tip Overlook există şi-n România, chiar dacă nu sînt clădiri istorice, de la începutul secolului trecut. Cele mai multe au fost construite în anii comunismului, acele cuburi sau turnuri cenuşii ce aveau parte de grandoarea epocii şi erau destinate „odihnei şi relaxării“ oamenilor muncii. Sînt pur şi simplu hoteluri încremenite în timp, unde se poate întîmpla orice sau… nimic. Bine „conservate“ şi cu un stil „autentic“ în cele mai mici detalii (de la mobilier pînă la atitudinea angajaţilor), ele au rămas printre ultimele mărturii ale unor vremuri horror. De fiecare dată cînd am petrecut o noapte într-un astfel de hotel, mi-am amintit de Overlook. 

Rătăciţi… în peşteră 

În urmă cu mai bine de zece ani, am locuit trei nopţi, în miez de iarnă, la Hotelul Peştera din munţii Bucegi. L-am căutat de curînd pe Internet: are site, a fost complet renovat şi arată mult mai prietenos decît atunci, aşadar lucrurile s-au schimbat în bine. Însă amintirea stranie a acelei vacanţe e încă vie. Eram două cupluri – unul cu ceva bani, altul aproape fără. Cuplul „bogat“ din care făceam parte a decis să stea la hotel, cel „sărac“ şi-a închiriat o cameră modestă la schit. Pe vremea aceea, hotelul avea ceva prestanţă pe dinafară, deşi aducea pe undeva cu un sanatoriu de TBC, însă părea complet părăsit. Un bărbat între două vîrste stătea de unul singur la tejgheaua din lemn crăpat a recepţiei, aproape pe întuneric, căci făceau economie la curent, şi avea o mină suferindă. Din cînd în cînd se uita pe fereastră ca să vadă dacă mai ninge. Şi pe măsură ce fulgii cădeau necontenit, grijile şi tristeţile lui începeau să se aştearnă şi ele. Probabil că tînjea la primăvară şi la vremuri mai bune. În spatele lui, pe un panou, erau zeci de chei. Chei din acelea grele, ca nişte pietre de rîu, pe care le simţeai în buzunare ca pe o dovadă palpabilă că erai fericitul ocupant al unei camere de hotel. „Alegeţi-o pe care vreţi!“, a oftat el. Am plătit, din păcate, pentru trei nopţi, căci nu ştiam ce ne aşteaptă. Apoi am completat datele, pe acele formulare tipizate din toate hotelurile care se respectă. Şi ne-am tîrît bagajele prin beznă, pe holurile lungi şi umede, fără capăt, cu senzaţia că pătrundem în măruntaiele unui animal mort, degerat de frig. Cînd am ajuns în cameră, ne-am dat seama că numele hotelului era cumva predestinat – din tavan, exact deasupra copiei după Grigorescu – o „ţărăncuţă“ –, atîrna un mic ţurţure. Nici măcar nu picura ca să anunţe o temperatură a dezgheţului. Mocheta grena prinsese o crustă pămîntie. Pe tavanul băii, o grotă mai mică, existau alte formaţiuni calcaroase. Becul era ars. În cameră nu se aprindea decît o veioză, o singură lumină în noapte. Ca lampa de veghe de la căpătîiul unui bolnav. Am dat fuga la recepţioner ca să-i semnalăm neregulile, însă acesta dispăruse ca prin farmec. 

Am descoperit curînd că un alt angajat al hotelului era total absent – fochistul. Nimeni nu catadicsea să încălzească marele animal. Pînă spre seară, am tot verificat caloriferele, sperînd măcar la cîteva grade în plus. În cameră era probabil aceeaşi temperatură ca afară, -10. Ne-am petrecut noaptea într-un frig crîncen, dîrdîind cu toate păturile din dotare pe noi, care erau ţepene şi miroseau a naftalină. Scoteam aburi pe gură. Eram îndrăgostiţi, stăteam îmbrăţişaţi, dar nu ne folosea la nimic. Ţărăncuţa de pe perete ne privea cu o milă inocentă. 

În tot acest timp, hotelul se trezea la viaţă. Trăia. Apa de la closete, inclusiv de la al nostru, se trăgea de una singură, din jumătate în jumătate de oră. Era ca un acces de plîns scurt, cu sughiţuri. La lumina galbenă a veiozei, camera părea să-şi schimbe dimensiunile, să se alungească sau tavanul să coboare. Paturile din camerele vecine, care suportaseră trupurile tuturor vilegiaturiştilor din anii ’70-’89, scîrţîiau şi trosneau extatic. La un moment dat, am auzit şi un zvon de muzică, am crezut că se întorsese recepţionerul. Am coborît pînă la recepţie, dar în hruba lui nu era nimeni. Totul era pustiu, tăcut, dar o tăcere pline de zgomote, de şoapte. Ne-am zis că imaginaţia ne-o luase razna, de la frig. 

A doua zi, am lăsat cheia pe tejgheaua goală şi am plecat. Ne-am înghesuit cu celălalt cuplu, cel „sărac“, în cămăruţa lor de la schit, unde duduia soba cu lemne. Şi ne-am învelit cu plăpumi grele, călugăreşti.  

Spiritele unor sindicalişti 

Cînd eram copil am trecut odată cu trenul pe Valea Oltului şi am văzut pe fereastră hotelurile de la Călimăneşti şi Căciulata, reflexiile lor albe în apele rîului. Am rămas cu gura căscată, de parcă staţiunea mea preferată de vacanţă – Neptun – s-ar fi mutat aici, într-un alt peisaj. Acum, cînd merg cu maşina pe Valea Oltului, mă uit cu o curiozitate clinică la aceleaşi hoteluri, ceva mai părăginite, totuşi la fel ca atunci. Le studiez ferestrele şi balcoanele, străduindu-mă să descopăr o perdea dată la o parte, un prosop întins la uscat, vreo cutie cu lapte uitată pe pervaz, o urmă cît de mică a vieţuirii în interioarele lor. De cele mai multe ori nu găsesc nici un indiciu. Toate aceste hoteluri pustii, încremenite într-o veşnică aşteptare – a oamenilor, a bucuriei pe care o imprimă starea de vacanţă chiar şi celor mai hîde clădiri –, îmi creează o senzaţie acută de singurătate şi de sfîrşit de lume. Trec prin Călimăneşti cu un nod în gît. Văd uneori pe stradă grupuri de oameni în vîrstă, care mimează relaxarea, mergînd la pas, respirînd profund, mutîndu-şi trupurile din loc în loc, fără rost. 

Acum cîţiva ani, pe la mijlocul lui martie, am ajuns aproape întîmplător la Băile Herculane, într-o călătorie „de plăcere“. În Bucureşti erau 0 grade şi zloată, mormanele de zăpadă murdară încă zăceau pe marginea trotuarelor, la Herculane era însă primăvară în toată regula. Mi s-a părut că am nimerit într-o altă ţară, mai la sud, cu o altă climă. Totul era verde şi înflorit, aproape că puteai auzi vegetaţia cum îşi înghite seva, ca în liniştea caldă şi umedă a unei sere.

Pentru că nu ştiam nimic despre staţiune, decît că era lăsată în paragină, ne-am îndreptat spre cel mai impunător hotel, Dacia, fostul hotel al sindicatelor. Dar şi cu dorinţa secretă de a trăi o nouă experienţă „socialistă“. Dacia e un mastodont cu peste 500 de camere şi cu o bază de tratament, care nu ne interesa. Să ne înţelegem, preţurile pentru o noapte în astfel de hoteluri defuncte nu sînt deloc mici, aşa cum ar trebui să fie. Pentru o întoarcere în timp plăteşti 150-300 de lei, deşi n-ar merita mai mult de 50. Doar dacă „reconstituirea“ ar fi completă. 

De data aceasta, hotelul nu era complet pustiu. Se mai cazase aici un grup de elevi de-a XII-a din Severin, care îşi făceau banchetul oarecum în avans, fără profesori. Şi tot în avans se chercheliseră încă din tren, acolo unde îi întîlniserăm. 

Hotelul e impresionant prin dimensiunile lui, ca să încapă aici cît mai mulţi sindicalişti, cu mic, cu mare şi cu cîte o jumătate de casă adusă cu ei, în bagaje. L-aş transforma într-un muzeu al sindicatelor comuniste româneşti – secţiunea „timp liber“. Cînd am ajuns noi, era păzit cu străşnicie de o haită de cîini vagabonzi, unii dintre ei nişte corcituri destul de reuşite, o dovadă că turiştii trecuseră totuşi pe aici. Mulţi „locuiau“ chiar pe treptele hotelului sau în dependinţe. De altfel, Dacia (co)există într-o deplină simbioză cu natura din jur. Balustradele înmuguresc, pe balcoane poţi găsi cuiburi de păsări. 

Am ocupat o cameră de la etajul 10, cu un duş curgător din anii ’80, scaune dezmembrate, paturi tari, mochetă găurită de mucuri de ţigară. Şi pentru că banchetul se desfăşura chiar pe palierul nostru, seara am avut parte de o atmosferă de cămin studenţesc. Cu uşi trîntite, dans pe holuri şi săruturi pasionale surprinse în lifturile arhaice, atunci cînd uşile se deschid din propria lor voinţă. Au urmat ţipetele unor certuri şi o despărţire, care s-a lăsat cu plînsete pînă spre dimineaţă. Am trăit pe viu

cel „modern“, de la începutul anilor ’90, unde în atmosfera socialistă se strecuraseră deja beţiile, distracţia „occidentală“, ceva nuditate şi sex. Mă gîndeam la spiritele sindicaliştilor din alte vremuri – acei oameni cuminţi care se cazau la Dacia pentru „odihnă şi tratament“ şi nu se culcau seara mai tîrziu de ora 10 – cum privesc ele cu reproş din trecut, prin uşile întredeschise ale camerelor lor, petrecerea deşănţată de acum.  

Ce seară minunată! 

Fiecare oraş „de provincie“ se mîndrea cu cîte un mare hotel. Hotelul „central“, un reper topografic, vizavi de Primărie sau lîngă Miliţie, locul unde se cazau oamenii muncii sosiţi „în delegaţie“, unde veneau oamenii de ştiinţă pentru conferinţe, unde uneori mai nimereau şi poeţii la vreun centenar. Hotelul care era pregătit să adăpostească peste 300 de suflete, cu angajaţi în uniforme alb şi negru, cu recepţioneri care puteau să-ţi livreze şi cîte un pachet de Kent pe sub mînă, cu un restaurant unde cînta o formaţie de muzică uşoară, „cu voce şi clape“, unde puteai să întîrzii la cîte un şpriţ (bine răcit în frapieră) pînă spre miezul nopţii, iar ceafa de porc cu cartofi prăjiţi nu mai era o raritate, ci o misiune îndeplinită. 

Cele mai multe dintre aceste hoteluri sînt încă în picioare, neschimbate, cu mici îmbunătăţiri, aproape insesizabile. Bastioane ale acelui socialism lejer,

au supravieţuit miraculos în timp. Un astfel de hotel este Hotelul Moldova din Iaşi – un turn de culoare gri, cu un acoperiş înţesat de antene de tipul antenelor colective de pe blocurile din cartiere (la ce or mai folosi acum, cînd există cablu şi wi-fi?), cu o minunată privelişte asupra turlelor Bisericii Sf. Nicolae Domnesc, a mall-ului Palas şi a unei fîntîni arteziene ce seamănă cu un pisoar. Aproape nicăieri n-am întîlnit o îmbinare mai abruptă între trecut şi prezent ca în Iaşi, care îţi dă senzaţia de improvizaţie şi de „modernizare“ neterminată, abandonată pe la jumătate. Tocmai din această cauză, urîtul iese şi mai mult în evidenţă. De pildă, băile din camerele de la „Moldova“ arată bine, aproape strălucesc, în timp ce pe măsuţă tronează arhaicul televizor cu tub. Mai lipseşte doar milieul. 

La Hotelul Cetate din Alba Iulia, încercările de

sînt şi mai palide. Există două lifturi, clasicele cuşti argintii care se strică pe rînd, cînd unul, cînd altul, şi nu se grăbeşte nimeni să le repare. Dacă ai ghinion, nu mai merge nici unul şi eşti nevoit să urci pe o scară de serviciu, luminată de becuri chioare, cu o atmosferă de buncăr. Cînd în hotel sînt cazaţi maximum douăzeci de turişti, totul pare să funcţioneze cumva, din inerţie. Cînd numărul acestora creşte subit, angajaţii par depăşiţi de situaţie şi devin ursuzi, ca şi cum toţi ar avea treabă în altă parte, iar turiştii le-ar strica lor socotelile. Le-am auzit pe două cameriste vorbind între ele, cu vocea aceea tărăgănată de Ardeal şi suspinînd, în timp ce înfăşau perne: „Stai, că acum mai e cum mai e, dar să vezi cum o să fie de mîine, cînd vine tîrgul de carte!“ 

Restaurantul (unde se mănîncă excelent, de altfel) pare mereu pregătit pentru nuntă, acel „lux“ scrobit, orbitor. Te simţi ca un musafir nepoftit, te aşezi pe un colţ de scaun, te uiţi la grupurile de localnici, oameni cu stare probabil, care vin aici din cînd în cînd de plăcere, ca să mănînce un muşchi de vită sau un peşte, o experienţă „specială“. Le place şi decorul kitsch, îi surprinzi privind în jur, admirativ, mesele cu şervete albe, oglinzile cu rame aurite, candelabrele „de cristal“. De cîţiva ani, în fiecare seară cîntă live acelaşi cîntăreţ mediocru, melodii din anii ’80. Hit-ul Hotelului Cetate – „Ce seară minunată!“ (Ion Suruceanu) a devenit hit-ul oraşului. Îi auzi pe oameni fredonînd pe stradă: „Ce seară minunată, / Mai spune-mi, iubito, o dată. / Mai spune-mi că eşti frumoasă / Şi că-mi vei fi mireasă“, de parcă tocmai s-ar fi teleportat dintr-un alt timp şi nu înţelegi de unde li se trage. Apoi, te lămureşti – cu toţii s-au perindat cel puţin o singură dată, într-o seară, pe la restaurantul Cetate, ca să mănînce un muşchi de vită sau un peşte.  

În final, amintindu-mi de Hotelul Stanley din Colorado, nu pot să nu mă întreb de ce aceste locuri care s-au conservat de la sine şi fără eforturile nimănui nu sînt cu adevărat puse în valoare şi vîndute pe post de pachete turistice turiştilor străini care îşi doresc să trăiască în România o nostalgică experienţă comunistă autentică. S-ar putea cîştiga bani frumoşi.  

alegem ceea ce ne place sau ceea ce am invatat sa ne placa jpg
Alegem ceea ce ne place sau ceea ce am invatat sa ne placa?
Există obiecte pe care avem impresia că le cunoaștem înainte de a le fi atins vreodată. Le recunoaștem forma, le anticipăm greutatea, le atribuim o istorie și, uneori, chiar o personalitate.
imagine principala jpg
Dilema pariurilor sportive - noroc sau cunoaștere?
Cât de mult putem anticipa un rezultat sportiv și unde începe, de fapt, hazardul?
poate o vedeta sa parieze online fara sa fie recunoscuta jpg
Poate o vedetă să parieze online fără să fie recunoscută?
Pentru vedetele din România, telefoanele fanilor fac parte din viața de zi cu zi. O plimbare prin mall ajunge pe Instagram, o cină la restaurant devine subiect pentru site-urile mondene, iar o vizită într-o agenție stradală poate apărea pe rețelele sociale înainte de fluierul final
dilemaveche winner jpg
Fascinația lucrurilor gratuite: de ce o ofertă ne poate schimba decizia de cumpărare
Un produs oferit cadou, transportul gratuit sau o lună de abonament fără costuri pot influența rapid decizia unui consumator.
dilemaveche 888 jpg
Norocul, între superstiție și probabilitate: de ce continuăm să credem în numere norocoase
Unii oameni evită numărul 13, alții aleg mereu cifra 7 sau consideră anumite date favorabile pentru decizii importante. Credința în numere norocoase există în numeroase culturi și continuă să influențeze comportamentul oamenilor, chiar și într-o societate în care matematica și statistica sunt...
historia(1) jpg
Între ecrane și conversație: locul șemineului în ritualurile unei seri acasă
Într-o seară obișnuită, sufrageria poate găzdui mai multe lumi care nu se întâlnesc. Cineva urmărește un film, altcineva răspunde la mesaje, iar o a treia persoană caută, fără prea mult succes, începutul unei conversații. Nimeni nu este neapărat nepoliticos.
imagine principala png
Tehnici tradiționale de prelucrare a lemnului, redescoperite la Festivalul internațional DRANICA din Sighetu Marmației
Dacă întrebi un meșter care lucrează cu lemnul cum alegi un arbore bun pentru șindrilă, fii pregătit să ai timp să îl asculți. Vei auzi o poveste întreagă. Îți va spune pe ce versant a crescut, în ce perioadă a fost tăiat, ce vârstă avea, de ce l-a ales și așa mai departe.
imagine principala jpg
Divertismentul digital după 2030: cum ar putea evolua platformele online în următorii ani
Ținând cont de viteza spectaculoasă de evoluție a tehnologiei, cu impact direct asupra divertismentului digital, a anticipa cum va arăta acest sector peste mai mulți ani este o provocare deloc simplă chiar și pentru specialiștii din industria de entertainment.
e1940afd872dd2b58aab38a6da3183985c jpg
Hygge în stil românesc: 7 idei pentru o casă caldă și primitoare toamna
Toamna se întunecă mai devreme, temperaturile scad și petreci tot mai mult timp acasă. E momentul perfect să transformi livingul, dormitorul sau bucătăria în locuri în care chiar îți face plăcere să stai. Și nu ai nevoie de renovări sau de un buget mare
WhatsApp Image 2026 10 15 at 10 37 29 (1) jpeg
De ce merită să-ți traduci cartea într-o altă limbă
Să scrii o carte durează luni sau ani. Să o publici presupune alte câteva etape, de la editare și corectură până la copertă, tipar sau distribuție. După toate acestea, traducerea poate părea un lux pe care îl lași pentru mai târziu.
1790680973 KE7j jpg
Cultura organizațională se vede și în mobilierul de conducere
Se vede cultura organizațională și în mobilierul de conducere sau e doar o chestiune de gust? Data viitoare când intri într-o companie, fă un exercițiu simplu: uită-te la scaune.
spatiu de lucru jpg
Ordinea materială ca formă de gândire: despre organizarea spațiilor de lucru
Există încăperi în care lucrurile par așezate fără o regulă și totuși cineva știe imediat unde să găsească orice obiect. Există și spații impecabile în care fiecare căutare începe cu o întrebare. Între aceste două situații se află o diferență care nu ține doar de estetică.
pexels artbovich 6980564 jpg
Bucătăria modulară, pas cu pas: cum o compui fără să greșești
O bucătărie modulară se compune ca un joc de cuburi: alegi modulele, le așezi unul lângă altul și obții exact frontul care îți trebuie.
GettyImages 1311472388 jpg
De la economii la finanțare: rolul contului bancar în accesarea creditelor
Drumul de la economisire la finanțare nu începe în momentul în care completezi o cerere de credit.
Dilemaveche ro jpg
Accesul la produse financiare se mută online: cont bancar, credite și carduri
Accesul la produse financiare se mută tot mai mult din sucursale în aplicații și platforme web.
sos bolognese png
De ce sosul bolognese nu se face niciodată în grabă și de ce merită așteptarea
Un ragù bolognese bun nu se construiește din grabă, ci din timp, tehnică și echilibru. De la sofrito până la rolul vinului și al laptelui, diferența dintre o simplă pastă cu sos de carne și un bolognese autentic stă în felul în care fiecare ingredient este tratat.
GettyImages 1281297414 jpg
Vacanțele din septembrie: cum plătești inteligent în țară și în străinătate
Plata inteligentă în vacanțele din septembrie presupune utilizarea instrumentelor bancare digitale pentru a evita comisioanele nefavorabile de schimb valutar, taxele neprevăzute la ATM și riscurile de securitate asociate numerarului
Dilemaveche ro jpg
Bankingul viitorului: cont online, credit și card de credit în câteva clickuri
Îți amintești vremurile în care deschiderea unui cont bancar înseamnă o dimineață întreagă pierdută la ghișeu, cu rând, cu formulare completate de mână și cu o programare stabilită cu două săptămâni în avans?
Articol Dilema jpg
Cum te ajută aplicațiile bancare să gestionezi mai bine cheltuielile din sezonul de toamnă
Aplicațiile bancare pot ajuta la gestionarea cheltuielilor de toamnă prin trei tipuri de funcții: urmărirea tranzacțiilor, organizarea banilor pe obiective și controlul plăților.
DilemaVeche (1) (1) jpg
De ce ne exfoliem atât? Scurtă istorie a obsesiei moderne pentru pielea „perfectă”
Într-o cultură care asociază tinerețea cu vitalitatea și frumusețea, apariția semnelor îmbătrânirii poate fi percepută negativ. Suntem evaluați, adesea fără să vrem, și prin felul în care arătăm, iar îngrijirea pielii a devenit pentru mulți un mod de a recâștiga senzația de ....
dilemaveche ro 258 0 jpg
A îmbătrâni nu este un diagnostic. Când schimbările de după 65 de ani merită evaluate medical
Există o formulă pe care o folosim cu o ușurință surprinzătoare atunci când vorbim despre părinții sau bunicii noștri: „E de la vârstă.”
inkstar 04 jpg
După un piercing, primele zile contează: ce merită să clarifici cu salonul despre îngrijirea de bază
Primele zile după un piercing sunt mai ușor de gestionat atunci când pleci din salon cu instrucțiuni clare, potrivite zonei în care a fost făcut și bijuteriei folosite.
1786610560 SAWn jpg
Blender Philips pentru smoothie-uri, supe și sosuri: ghid pentru rezultate constante
Îți place să începi dimineața cu un smoothie cremos, să mănânci la prânz o supă fină și să completezi cina cu un sos făcut în casă? Cu un blender potrivit, pregătești toate aceste lucruri rapid, fără complicații și fără să umpli bucătăria de vase.
Greseli pe care le faci cand alegi un fiset metalic pentru birou jpg
Greșeli pe care le faci când alegi un fișet metalic pentru birou
Amenajarea unui birou eficient înseamnă mai mult decât alegerea unui mobilier cu un design plăcut.

Parteneri

protest casa de pensii iasi foto bns jpeg
Cine va mai calcula pensiile românilor? Sindicatele avertizează că sistemul riscă să rămână fără specialiști
Sistemul public de pensii riscă să se confrunte cu un deficit tot mai mare de personal calificat, iar acest lucru ar putea duce la întârzieri în stabilirea și recalcularea pensiilor, erori administrative și dificultăți în soluționarea contestațiilor.
SEP CCR ILUSTRATIE 15 INQUAM Photos Octav Ganea jpg
Voluntari mai așteaptă statutul de municipiu. CCR amână până în decembrie decizia cerută de Nicușor Dan
CCR a amânat pentru 16 decembrie pronunțarea asupra sesizării depuse de președintele Nicușor Dan privind legea prin care orașul Voluntari, din județul Ilfov, ar urma să fie declarat municipiu.
podul crimeea jpg
Ucraina susține că a lovit Podul Crimeei fără Starlink, cu un sistem propriu de comunicații prin satelit
Ucraina nu s-a bazat pe rețelele Starlink și Starshield ale companiei SpaceX în atacul asupra Podului Crimeei din 17 noiembrie, ci pe un sistem propriu de comunicații, scrie publicația britanică The Times, citând un ofițer ucrainean implicat în planificarea operațiunii.
cutremur seism romania harta shutterstock 2122729157 jpg
Un nou cutremur puternic după seismul din Vrancea? Ce este „dubletul seismic” și cât de mare e riscul
Cel mai puternic cutremur înregistrat în România în acest an, seismul de 5,7 grade produs în Vrancea, a reaprins temerile legate de activitatea seismică din zonă.
carcase de porc la abator shutterstock 1231006252 jpg
Cât timp va putea fi vândută carnea de porc ca proaspătă. Schimbările propuse de Ministerul Agriculturii
Carnea proaspătă de porc refrigerată ar putea avea un termen de valabilitate de cel mult opt zile de la sacrificare, iar cea care a fost congelată nu ar mai putea fi vândută ulterior ca refrigerată. Sunt câteva dintre regulile prevăzute într-un proiect de ordin publicat de Ministerul Agriculturii.
spirometrie jpg
Cum se depistează bronhopneumopatia obstructivă cronică, numită şi boala fumătorului
Tusea care nu mai trece, oboseala la efort sau senzația de lipsă de aer nu ar trebui ignorate. Societatea Română de Pneumologie încurajează persoanele care se confruntă cu astfel de simptome să meargă la medic pentru o evaluare a sănătății plămânilor.
inchisoare istock jpg
O pedeapsă cu închisoarea, deși a fost micșorată poate fi totuși exagerat de mare, ilegal de mare
Un inculpat primește 13 ani și 6 luni de închisoare, contestă sentința, iar în apel pedeapsa scade la 5 ani. La prima vedere, situația lui s-a îmbunătățit...
trump xi jinping jpg
Xi Jinping încalcă protocolul și îl întâmpină personal pe Donald Trump la sosirea în China
Președintele Chinei, Xi Jinping, a făcut miercuri o excepție de la protocolul diplomatic și l-a întâmpinat personal pe omologul său american, Donald Trump, la aeroportul din Shenzhen.
Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Maramureș din Baia Mare
Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Maramureș, închis temporar
Începând din data de 17 noiembrie 2026, Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Maramureș din Baia Mare își închide temporar porțile pentru vizitare, ca urmare a demarării amplului proces de reabilitare, inițiat de Consiliul Județean Maramureș.