Flash-uri de criză
Era în jurul prînzului. Fix într-o staţie de autobuz. Cu mîinile în buzunare, tropăiam pe loc, ca să nu îngheţ. O maşină era parcată doi metri mai încolo. Chiar în faţa unui chioşc de ziare. Mă uit în stînga " autobuzul nu se vede. Ma uit în dreapta " un tînăr la vreo 20-25 de ani, înalt, slab, cu o geacă cu glugă. Are în mînă o rangă. Cît ai clipi, loveşte geamul maşinii de lîngă chioşcul de ziare. Îl sparge. Aruncă ranga, ia o borsetă de pe scaunul din dreapta şoferului şi fuge. Dus a fost. Nici o reacţie. Toată lumea din staţia de autobuz rămîne consternată. Ne uităm unii la alţii. "Ce a fost asta?" Un bărbat care vorbea la telefonul mobil rămîne cu mîna undeva în aer, ca şi cînd ar fi vrut să facă un semn în direcţia fugarului, să-i spună: "Stai, domne! Unde te duci?". Doi bătrîni se opresc şi întorc capul. Miraţi. Zgomotul geamului spart parcă nici n-a fost. S-a pierdut în vuietul străzii printre claxoane, motoare, voci. Totul e ca o scenă dintr-un film care se derulează pe repede înainte, apoi, brusc, cu încetinitorul, pentru ca apoi un regizor imaginar să zică "Stop!" şi imaginea să încremenească pe ecran, cu oameni şocaţi, lipsiţi de reacţie. Numai că totul se desfăşura nu pe vreun ecran, ci sub ochii mei, la cîţiva metri, pe trotuarul plin de lume, sub ploaia măruntă şi rece. Brusc, totul revine la normal. În urmă " feţe încă surprinse. Bărbatul care vorbea la telefon are ce povesti, iar o femeie se opreşte la chioşc, să cumpere un ziar. Şi comentează: "Doamne! Ce repede s-a întîmplat! A făcut ţăndări geamul maşinii!". "Ce maşină?" " întreabă vînzătorul. Femeia apucă doar să facă un gest în direcţia unde este parcată maşina şi vînzătorul ţîşneşte din chioşcul de ziare. Dumnezeule, era maşina lui! "Încolo a luat-o!" " şi tînărul fuge în direcţia arătată. Speriat. La fel rămîn şi eu pe trotuar, în staţia de autobuz. Speriată. Se fură arme Ajung acasă. Deschid televizorul. Se întretaie ştirile. De criză. Buget. Inflaţie. Concedieri. Şomaj. Tăiat din salariu. Moştenire grea. Datorii. Economii. Se fură arme. Se împuşcă oameni în stradă. Doi dintre ei mor. Incidentul scoate la iveală realităţi incredibile. Aflu că poţi să ieşi din închisoare luni de zile, pentru ca apoi să te întorci (dacă eşti fraier). Că se şi dă o… învoire, o permisie. Ca în armată. Primeşti o hîrtie de la judecător: du-te acasă, la spital, la staţiune, fă ce vrei! Mai aflu că peste 100 de condamnaţi nu s-au mai întors la închisoare după ce le-a expirat "permisia" şi că nu s-a prea străduit nimeni să-i caute. Doi homosexuali se ceartă " se mai spune la TV. Făceau cîrnaţi şi nu s-au înţeles asupra lungimii lor (pe bune!). Unul moare înjunghiat. Celălalt e arătat cu cătuşe la mîini. Un om simplu. Un amărît. Analize. Comentarii. "Ţara se duce de rîpă!" "Intrăm în faliment." "Ne ia dracu’!" "Trebuie să facem economii!" Văd un parlamentar care spune că el nu vrea să renunţe la călătoriile cu avionul la clasa business. Ce dacă e criză?! "Statul trebuie să asigure toate condiţiile pentru parlamentarii săi, care au un anumit statut" " spune la televizor parlamentarul de la nu ştiu ce partid. Nici nu contează. E un anonim. Un amărît. Pe care-l înjur. Scurt. Mai aflu că Parlamentul vrea să-şi facă televiziune. Şi seră. Doar televiziunea costă peste 600.000 de lei " într-o primă fază. Asta în condiţiile în care, oricum, bugetul Camerei Deputaţilor e cu 19% mai mare decît anul trecut. (Peste cîteva zile, din nou, la televizor, aveam să aflu că, după îndelungi dezbateri, parlamentarii "au renunţat" să-şi mai facă televiziune şi seră.) Din nou comentarii. Analize. "Ţara se duce de rîpă!" "Intrăm în faliment." "Ne ia dracu’!" Mă trezesc că am acelaşi sentiment ca în staţia de autobuz, pe trotuar. Sînt speriată. Nu are lumea bani?! Închid televizorul. Deschid calculatorul. Pentru că sînt speriată în perioada asta de criză, îmi trece prin cap (!!!) că pot să-mi pierd slujba, aşa că mă gîndesc că n-ar strica să-mi găsesc ceva de rezervă. O colaborare… orice! Aşa că mi-am pus CV-ul pe nişte site-uri de recrutare online. Şi iată că şi azi am primit cîteva mesaje. Best jobs " îmi propune, nici una nici două, printre altele, un post de grădinar, unul de tipograf, altul de babysitter. De ce nu? " îmi spun, zîmbind (pentru prima oară pe ziua aceea). O prietenă îmi trimite pe mail o o glumiţă. De criză, bineînţeles. E o poză cu o reclamă contrafăcută la adidaşii Reeboc (!): premierul Boc, în miniatură, încearcă să coboare dintr-un imens adidas. Comentariul: "Nu contează dacă eşti mic. Contează să trăieşti pe picior mare". Mă rog… să rîdă cine vrea! Mi-am mai sunat cunoştinţele. Că " bănuiesc " aşa trebuie să facă omul în situaţii de criză. Se agită, caută soluţii. Niciodată n-am auzit mai multe văicăreli, oftaturi: "O să fie greu", "Un an crîncen", "Îţi dai seama că nu mai angajează nimeni pe vremurile astea!", "E un an în care trebuie să stăm cu capul la cutie şi să aşteptăm să treacă valul!" şi tot aşa… Mai tîrziu trec pe la supermarket. Sînt, iarăşi, un pic speriată. Multă lume agitată. Dar din alte motive. Nimeni nu pare să se uite " ca mine! " de cinci ori la un produs înainte să-l arunce în coş. Îl ia, şi gata. Eu " ca niciodată! " mă uit la preţ, la termenul de garanţie, la firma producătoare, mă gîndesc bine dacă chiar îmi trebuie sau nu. Nici nu ştiu ce mai îmi trebuie, de fapt! Aşa că mă prezint la casă doar cu cîteva produse. O întreb pe vînzătoarea care nu mai pridideşte citind coduri de bare dacă se simte criza, dacă au scăzut vînzările. "Da’ de unde?" " îmi răspunde femeia. "Parcă e mai rău! Dumneavoastră? Doar atît?!" Mă sună o prietenă. E ziua ei şi vrea să ne scoată în oraş, la un restaurant cu specific spaniol. Destul de scump. Îmi spune însă că în seara aceea toate locurile sînt ocupate. Nu are lumea bani?! E criză?!… Eu am avut noroc că am cumpărat cadoul de la reduceri! Croşetatul Mai pe seară, fac un drum cu metroul. Oamenii-s la fel de "cenuşii" şi de trişti ca întotdeauna. Tineri " cu căştile înfundate în urechi. Un om în toată firea se joacă la telefonul mobil şi face un zgomot enervant. Tot felul de piuituri. Trag cu coada ochiului la ziarul femeii de lîngă mine. Un tabloid. Acelaşi lucru îl face şi femeia de pe scaunul celălalt, fără să se uite însă direct în ziarul larg deschis. La fel ca mine, trage cu ochiul, atentă să nu o vadă cineva, de parcă ar face ceva nepermis. Ce aflu din tabloid? Că lui "Băse nu-i place de Joe" (Joe fiind noul iubit al Elenei Băsescu) şi că… dacă te tai sub limbă, eşti mai tare în pat! Iar iubitul Danielei Gyorfi a făcut chestia asta şi cică are nişte performanţe impresionante. Mai aflu că nu ştiu ce vedetă cheltuie lunar 1500 de euro pentru… frumuseţe. Nici un cuvînt despre criză! La ieşirea din metrou, o femeie îmbrobodită vinde ghiocei. Hm! Zîmbesc… Vine primăvara! Poate că şi criza o să se vadă altfel! Un copil, înfofolit şi el, rămîne cu ochii pironiţi într-o vitrină. Picioarele i se împleticesc ca ale unui om beat, în timp ce maică-sa îl trage după ea prin mulţimea care intră-iese de la metrou. Mă face să zîmbesc mogîldeaţa asta. Şi mă opresc un pic. De ce sînt speriată? Pentru că e criză, bineînţeles! Însă merg alene spre casă. Ploaia a stat. Îmi amintesc că, totuşi, am un loc de muncă (unde mi s-a tăiat din salariu, ce-i drept, pe motiv de criză, dar am un loc de muncă!), îmi amintesc că am bani pe card şi ceva bani într-un depozit, la bancă. De ce mă sperii?! Îmi mai amintesc că am citit recent într-o revistă despre un nou stil de viaţă. Downshift. Cică e întîlnit mai ales în Occident. Ce înseamnă "downshift"? Simplitate. Tot mai mulţi oameni, sătui pînă peste cap de munca în corporaţii, de fuga după bani, renunţă la slujbă şi aleg să trăiască simplu şi frumos. Cîştigă mai puţin, dar trăiesc mai intens. Nu mai lucrează de dimineaţă pînă seara, sau în week-end-uri, alergînd între casă şi serviciu, între termene de predare, telefoane, rapoarte. Lucrează acasă, cîteva ore pe zi sau cîteva zile pe săptămînă. Fac lucruri care nu îi solicită prea mult şi lucruri care le plac. Pe de altă parte, redescoperă plăceri mici, pasiuni uitate. Gătitul. Mersul pe jos. Plimbările. Întîlnirile cu prietenii. Natura. Cititul. Croşetatul. Scrisul.
