Drumul la stîna

Publicat în Dilema Veche nr. 296 din 15 Oct 2009
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Petre Birău ne-a întrebat de trei ori: "Gîndiţi-vă bine: mergeţi sau nu mergeţi?". Noi eram hotărîţi să facem drumul pînă la stînă, aşa că am ţinut-o pe-a noastră: "Sigur că mergem!". "Bine, atunci la 9 dimineaţa sînteţi la mine acasă!" Reuşim să-l convingem la un 9 şi jumătate, aşa că, a doua zi, la ora stabilită sîntem cu maşina la porţile mari ale casei lui, aşezată în deal, la poalele masivului Şureanu, din Parîng. Petre Birău ne vede de pe prispă şi coboară în grabă, alunecînd parcă peste trifoiul din curte acoperit încă de rouă. Ursu " un cîine cu blană ca de oaie " aleargă în urma lui în salturi. Nuţica " nevasta de-a doua " apare şi ea în prispa casei, să ne primească. A pregătit deja rucsacul pentru drum. Asta înseamnă: o bucată de brînză de oaie, una de slănină, pîine şi (ne-am fi aşteptat la ceapă!...) doi ardei mari şi graşi. Ca un veritabil excursionist, Petre Birău aruncă rucsacul pe umăr. Îşi pune pe cap o pălărie mică şi rotundă, din postav negru, iar de după uşă ia un băţ lung, cu o măciucă la unul din capete. Se cheamă boată şi e nelipsită de la stînele ciobanilor din Valea Jiului. Nu e nici cald, nici frig. Nici soare, dar nici semne de ploaie. Aşa că o luăm spre munte, toţi patru, peste păşunile cu fîneaţă. După primul deal, începem să gîfîim şi să cerem pauze dese, sub pretextul… "hai să mai facem o poză!" sau "hai să admirăm peisajul!". Petre ne spune din nou: "Dacă vă răzgîndiţi, acum e momentul s-o faceţi. Ne putem întoarce!...". Nici gînd! Mergem mai departe şi, după vreo patru dealuri, urcate şi coborîte, drumul se pierde prin pădure, într-un urcuş uşor. Trecem pe lîngă un gard, de care e legată o vacă. A lui. Bărbatul îi vorbeşte animalului ca unui copil, într-o limbă ştiută doar de ei: "Hai, Fătăluca! Fătăluca, Fătăluca… nemenia, ha!". Iar vaca îi răspunde printr-un muget lung. Puţin mai încolo, întîlnim cîţiva cai, lăsaţi liberi prin pădure. Cai frumoşi, de munte, zdraveni, tocmai buni să tragă după ei cîte un buştean. Petre Birău vorbeşte cu animalele şi le mîngîie coama deasă " pe care localnicii o împletesc sau o împodobesc cu panglici, atunci cînd se duc la cîte o serbare cîmpenească " sau coama ciufulită în care s-au prins frunze uscate. Întîlnirea cu caii ne-a luat prin surpindere, pe noi, oameni neobişnuiţi cu muntele şi cu animalele crescute în semisălbăticie. Prin surprindere ne-a luat şi apariţia unor cîini de la o stînă. Petre Birău îi îmblînzeşte însă fără să facă mare lucru. Le aruncă o bucată uscată de şorici, le spune două-trei vorbe, şi mergem mai departe, prefăcîndu-ne că nu băgăm de seamă că încă ne latră straşnic, fără să se apropie însă de noi. E clar că între oamenii locului şi animale " oricare ar fi ele " e o legătură aparte. De altfel, Petre Birău ne spune că, în copilărie, cînd rămînea peste noapte la stînă, se simţea în siguranţă doar atunci cînd auzea cîinii afară, lătrînd. Mina Lonea şi turnul Eiffel În urma noastră " satul Cimpa, risipit pe dealuri. Spre vale " Jiul de Est, iar în depărtare, un furnal, o schelă, un pod suspendat " o construcţie ciudată, făcută parcă fără nici o noimă. Construcţia domină peisajul. E mina Lonea. Acolo a lucrat şi omul nostru, Petre Birău. "Cînd s-a deschis mina, ciobanii din zonă au cam lăsat oile. Apoi, prin ’40, cine se ducea la mină scăpa de Armată, nu era trimis pe front, şi atunci mulţi au ales mina. Iar cînd au văzut că se cîştigă şi bine, oricît era de greu, s-au dus tot mai mulţi." La un moment dat, pentru cîţiva ani, pînă şi preotul satului a lăsat cădelniţa pentru lămpaş. Exploatarea de la Lonea a fost deschisă în urmă cu aproape 150 de ani, timp în care a suferit mai multe restructurări. La ultima, acum cîţiva ani, Petre Birău a fost disponibilizat. Şi-a luat salariile compensatorii şi a mers la oraş unde a făcut nici mai mult nici mai puţin decît Facultatea de Arte plastice. Acum e profesor de desen în Valea Jiului. Şi a început să şi picteze. Dealurile din sat, casele, oamenii, animalele, munţii. Aşa a ajuns Petre Birău, pictorul, să fie invitat la expoziţii din străinătate. Cînd a urcat în Turnul Eiffel, la Paris, iar ghidul le-a spus că înălţimea construcţiei este de aproape 300 de metri, primul gînd care i-a venit în minte a fost că… "Acum am urcat 300 de metri în Turn, iar în mină coboram 300 de metri…" De altfel, viaţa bărbaţilor din Cimpa a oscilat între adîncurile minei " unde spun că au cîştigat bani "cu roaba" " şi înălţimile pe care şi-au aşezat stînele. Prin pădurea de mesteceni se cască pe dreapta o rîpă, în timp ce pe stînga drumului, pe o culme acoperită de iarbă înaltă, încă verde, ascunsă parcă între două căpiţe de fîn, o colibă din lemn. Pe proprietarul ei " un cioban bucuros că vede chipuri noi " îl găsim dormind în iarbă. Petre Birău şi Ilie Dăjic se cunosc de mult, aşa că nu putem trece pe acolo fără ca cei doi să se salute şi să stea un pic de vorbă. Ilie s-a rupt şi el de munte timp de 20 de ani, pentru a lucra în mină. Povesteşte cum atunci cînd se ducea la serviciu, se oprea la jumătatea drumului şi se uita cu jind către coasta muntelui, unde păşteau oile. Pe atunci avea aproape 100, acum doar vreo 30. Şi colibele în care stau ciobanii sînt tot mai puţine, aruncate pe cîte o culme. Din 30 au rămas 12. Înainte, erau şi oameni şi animale. Acum, munţii-s aproape pustii. Bărbaţii spun că asta ar putea fi chiar mai bine. Înainte, copiii nu mergeau la şcoală. Ilie, de exemplu, a fost doar de cîteva ori, în clasa I. Ştie să numere oile, pînă la 10, în schimb spune cu ochii închişi numele fiecăreia în parte. Acum, copiii merg la şcoală, apoi la oraş, după slujbe bune. Mulţi încearcă chiar să plece din Vale. Un puşti de vreo 10 ani mi-a spus că visează să ajungă direct în Spania, unde muncesc părinţii lui, ca atîţia alţii din sat. Puţini mai rămîn pe lîngă casă, să aibă grijă de animale sau să muncească în minerit. "Pe vremuri " povesteşte Petre Birău " copiii mergeau la şcoală doar trei-patru luni pe an, cît ţinea iarna. În rest " erau pe munte, cu oile. Veneau profesorii după copii acasă, şi-i rugau pe părinţi să-i mai trimită din cînd în cînd la şcoală. Părinţii le dădeau cîte o găleată cu caş şi-i rugau să nu mai vină după ei, că vin degeaba!..." Ne vedem de drum. Şi de poveşti. Petre Birău ne spune cum în Franţa a mîncat pentru prima şi ultima dată brînză cu mucegai: "Îmi ziceam că am venit eu de acasă, unde e brînza aşa bună şi grasă, să mănînc brînza aia care părea stricată. Dar într-o seară, ne-am ţinut de nas, că mirosea rău de tot, şi am mîncat-o!". De la Rubens la stîna lui Mitu Apoi la Londra!… A luat la rînd muzeele şi a mers mult pe jos, ca să nu rateze nimic. Nici Big-Ben-ul, nici cheiul Tamisei, Trafalgar Square, catedrala Westminster şi atîtea alte locuri pe care le-a vizitat fără să uite nici o clipă de "acasă". Într-un an, de ziua lui, s-a nimerit să fie la Viena, cu o expoziţie. "Ce-mi puteam dori mai mult decît să stau pe fotoliu, la muzeul acela din Viena, şi să am în faţă un tablou original al lui Rubens?" Ne povesteşte toate acestea în timp ce traversăm o pădure de pini. Culorile se amestecă prin copaci. Ce tablou frumos ar face dacă ar avea răgazul să vină în pădure cu pensulele şi acuarelele după el! Pe marginea drumului, vede o buturugă pe care natura o modelase deja: "Dacă aş cizela-o puţin, ar ieşi o sculptură interesantă" " spune Petre Birău. "Cînd ne întoarcem, poate o iau acasă! Oricum, n-o ia nimeni între timp!" Stîna lui Mitu apare, ca prin vis, pe o culme acoperită de o ceaţă uşoară. O colibă din bîrne, înconjurată de o mică grădină. Un pic mai sus, două căpiţe, şi oile răsfirate pe munte. Împreună cu două femei care-l mai ajută la stînă, Mitu, un bărbat tînăr, înalt şi slab ca boata pe care o poartă după el, fluieră şi strigă la oi încercînd să le strîngă toate la un loc, la adăpost. Pentru că încet-încet a început o ploaie subţire, deasă şi rece. Grăbim pasul şi ajungem, însoţiţi de lătratul cîinilor, la coliba de pe culme. Înăuntru, arde focul în soba de pămînt şi un pisoi roşcat doarme pe o grămadă de lemne. Mitu se bucură şi el de oaspeţi. Dar popasul nostru e scurt. Provocarea a fost drumul pînă la stînă. Şi plăcerea de a merge prin pădure alături de Petre Birău şi de poveştile lui. Ploaia subţire, deasă, rece ne ţine de urît tot drumul de întoarcere, pe care-l facem mai tăcuţi şi mai grăbiţi, cu mîinile înfundate în buzunare şi cu glugile îndesate pe cap. Petre Birău are noroc cu pălăria mică şi rotundă, ca un clop, din postav negru. La un moment dat, ne lasă să o luăm înainte şi el se opreşte să culeagă o mînă de bureţi, că aşa îi promisese Nuţicăi. Nuţica ne aştepta cu mîncarea gata. Tocăniţă cu mămăligă şi un tort mare şi bun. Cu zmeură.

Cea mai bună parte din noi jpeg
Să găsești oameni la fel ca tine
A îndrăzni să vorbești despre o boală înseamnă a crea o comunitate.
Zizi și neantul jpeg
„Luna cadourilor” și cenușiul
Simțeam cum realitatea tindea, făcea chiar presiuni asupra noastră, a locuitorilor ei, să se transforme în irealitatea din Lumea de lemn.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cine o mai ține minte pe „fata de la pagina 5?” – cum recuperăm anii ’90?
Ar trebui să existe undeva la un loc de cinste într-un muzeu al presei românești de după 1989.
E cool să postești jpeg
Termopanul, valoare națională
„O bojdeucă trendy“, „Parchetul este cumpărat de la Dedeman sau Praktiker?“
p 20 Balaam WC jpg
Originea regilor magi
E un mag dintre caldeeni? Un ghicitor în stele? Un vrăjitor malefic?
Theodor Pallady jpeg
O carte despre oameni și îngeri
Cititorul va descoperi în text rațiunea tainică a Întrupării: doar omul – cu anatomia lui de lut și sufletul său nemuritor – avea să fie o imago Dei.
p 24 F  Prica jpg
Cu ochii-n 3,14
„Un cal a reușit cumva să iasă din boxa lui și umblă prin avion.”
image png
Oamenii din fotografii
Să-i facem să supraviețuiască.
image png
Malliștii
După film, ne-am dus să ne căutăm mașina în parcarea subterană, acolo, în hruba aia imensă și întunecoasă se termină fericirea.
image png
Lectura, antidotul violenței?
Cel mai des, este invocată lipsa timpului: „N-am mai citit pentru că m-a copleșit oboseala”.
image png
Mărturia lui Pascal
Cuvinte care „nu vor trece”, pline de „har și de adevăr”.
p 20 Iași WC jpg
Provincia ca problemă
Iar faptele, cîte și cum se fac ele, capătă cadențe cosmice, ca în sfîșietorul testament al Olguței.
p 21 la Lorin WC jpg
Olimpul litoralului românesc (2)
Ceva din spiritul stațiunii, un je-ne-sais-quoi, îi face și pe sportivii de performanță să își facă aici cantonamentele.
p 24 S M  Georgescu jpg
Cu ochii-n 3,14
„Lacrimile ei se amestecă cu cele ale acestui bazin“.
image png
Toate lucrurile care s-au schimbat
E nevoie de atît de puțin după ce anii își fac treaba.
image png
Capoate și feminități
Așa, diferențele dintre interior și exterior erau într-o măsură abolite.
image png
Piața Romană
Fetele de 20 de ani de acum nu-și mai pierd vremea în astfel de bodegi.
image png
Zgomotul și furia
Drept urmare, există mai multe metode tradiționale de a riposta unui vecin zgomotos.
image png
Cîteva note despre agapa creștină
Evident că nimeni, mîncînd laolaltă, nu stătea să filosofeze. Eram însă alături de Domnul.
p 20 Arik Ascherman WC jpg
Traumă şi discernămînt
Dar, în ciuda singurătăţii şi a primejdiilor acum mult mai aspre, rabinul îşi continuă patrularea, nu părăseşte paza.
p 24 D  Stanciu jpg
Cu ochii-n 3,14
Într-un supermarket, la raionul de alimente exotice, am descoperit mămăliga ambalată în vid, „gata preparată”.
image png
Lumi fragile
Am perceput „schimbul de scrisori”, formulare care în curînd va trece și ea într-o arhivă a limbii, ca pe un fel de apel la memorie.
image png
Frig și acasă
Cert e că, în ciuda condițiilor aparent vitrege, m-am simțit acasă acolo.
image png

Adevarul.ro

image
Imagini spectaculoase de pe Transapuseana, cel mai scump drum din ţară. Primul tronson este aproape gata VIDEO
Primul tronson din drumul de 78 de kilometri, care face legătura între Aiud (Autostrada A10) şi zona Bucium – Abrud (DN 74), va fi recepționat în decembrie.
image
Schimbarea la față a Bisericii Ortodoxe Române: Aprobarea Sfintei Mucenițe Anticorupția
Sfântul Sinod a făcut publice măsurile pe care le ia pentru a combate corupția din cadrul Bisericii Ortodoxe. Preoții nu vor mai putea solicita și primi donații decât dacă acestea sunt de un real folos unităţilor bisericeşti, iar cei care vor fi prinși cu mită riscă excluderea din BOR.
image
Cât se pierde dintr-un porc viu după tăiere: Prețul real al unui kilogram de carne
Porcii „în viu” se vând cu prețuri cuprinse între 15 și chiar 25 lei/kg, însă puțini știu că după tăiere se pierde un procent uriaș din greutate, ceea ce face ca prețul să fie mult mai mare.

HIstoria.ro

image
Ce a însemnat România Mare
1 Decembrie 1918 a rămas în mentalul colectiv ca data la care idealul românilor a fost îndeplinit, în fața deschizându-se o nouă etapă, aceea a conștientizării și punerii în aplicare a consecințelor ce au urmat acestui act, crearea României Mari.
image
Trucul folosit Gheorghiu-Dej când a mers la Moscova pentru ca Stalin să tranșeze disputa cu Ana Pauker
Cînd merge la Moscova pentru ca Stalin să tranşeze în disputa cu Ana Pauker, Dej foloseşte, din instinct, un truc de invidiat.
image
Sfântul Andrei și Dobrogea, între legendă și istorie
Îndelung uitate de către establishment-ul universitar românesc, studiile paleocreștine încep să își facă din ce în ce mai clară prezența și la noi. Încurajarea acestor studii și pătrunderea lor în cadrul cursurilor s-au dovedit lucruri absolut necesare. Ultimii ani au dus la noi dezvăluiri arheologice privind primele comunități paleocreștine (paleoeclesii) din Scythia Minor (actuala Dobrogea), conturând două ipoteze și direcții de cercetare pentru viitor: ipoteza pătrunderii pe filieră apostolic