Despre Cluj: un oraş care se schimbă de la sine

Publicat în Dilema Veche nr. 298 din 29 Oct 2009
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Nicăieri, în alte oraşe din ţară, n-am întîlnit semafoare a căror culoare roşie să dureze la nesfîrşit, cum sînt cele de la Cluj. Aparent poate să pară o lipsă de consideraţie faţă de pietonii nevoiţi să aştepte cîteva minute ca să traverseze strada, însă doamna Lazlo, vecina care făcea prăjituri haioş (un foietaj cu gem al cărui aluat conţine osînză de porc) atît de faimoase, încît veneau gospodine tocmai din Mănăştur care să le guste şi să-şi scrie reţeta, mi-a dat, în urmă cu aproape 20 de ani, o altă explicaţie posibilă: "Dacă mă întîlnesc pe stradă cu o prietenă, pînă se schimbă culoarea la stop, numai ce avem vreme să mai povestim, după aceea fiecare e cu drumul ei!". Într-adevăr, la Cluj poţi vedea în intersecţii mici grupuri de oameni care nu se grăbesc " între două stopuri, uită să traverseze, pentru a se saluta, pentru a lua în serios banala şi complezenta întrebare "ce mai faci?", pentru a se interesa şi de soarta altora, nu doar de cea a interlocutorilor, a cunoştinţelor comune cu care se vor întîlni probabil la următoarea intersecţie. Este doar un mic amănunt, însă care spune ceva despre ritmul oraşului, dar şi despre farmecul său. De la an la an, Clujul se schimbă, iar cei care îl vizitează periodic sînt de acord cu faptul că "oraşul arată din ce în ce mai bine" sau că "aici nu te mai simţi în România". Nu este vorba doar de schimbări superficiale, de cîteva clădiri de patrimoniu restaurate, de o infrastructură pe alocuri refăcută şi de cartiere întregi lăsate în paragină (cum s-a întîmplat la Sibiu, înainte de a deveni Capitală Culturală Europeană). Sînt schimbări în profunzime, aduse nu doar de "banii lui Boc" " cum spun acei clujeni care îl apreciază " sau de investitorii străini. Aproape fiecare stradă are acel ceva "de civilizaţie", de multe ori doar nişte detalii care, în prima clipă, nici măcar nu-ţi atrag atenţia: o curte cochetă şi îngrijită, un rond de flori pe care nimeni nu le smulge, terasa unei cafenele, o casă zugrăvită recent, însă nu în culorile ostentative pe care le poţi vedea pe Valea Prahovei, un loc de joacă pentru copii ce pare alcătuit din piese Lego abia scoase din cutie sau pur şi simplu coşuri de gunoi pe care nu le răstoarnă nimeni. Însă faptul că ele se repetă, sub alte forme şi pe o altă stradă, atît în centru, cît şi în cartiere, îţi dă senzaţia de normalitate. De fapt, sînt schimbări care vin de la sine, căci ceea ce nu a fost nevoie să se schimbe în Cluj, de-a lungul timpului, este atitudinea pozitivă a oamenilor faţă de oraşul lor (care lipseşte cu desăvîrşire în Bucureşti, de pildă). Te plimbi pe străzile unui oraş pe care locuitorii săi îl iubesc şi din această cauză te ataşezi, la rîndul tău, simţi că-i aparţii. Gheorgheni " un cartier cu repere Cartierul Gheorgheni de acum nu diferă foarte mult de cel al copilăriei mele. A rămas cel mai liniştit cartier al Clujului, un "cartier dormitor", locuit în mare parte de pensionari, cu multe spaţii verzi, cu blocuri socialiste mai puţin dizgraţioase doar din cauza faptului că au doar patru etaje, despărţite de alei care îţi amintesc de cele ale unei staţiuni balneoclimaterice. Şi reperele Gheorgheniului, cele pe care le cunosc taximetriştrii, au rămas tot unele din trecut, fostele complexe agro-alimentare din vremea comunismului: la Hermes, la Gostat, la Ciupercă şi la Mercur. Complexul Hermes, cel unde pe timpuri se formau cozile la unt şi la salam (puii sfrijiţi din care bunicile noastre reuşeau să gătească trei feluri de mîncare "se băgau" la Gostat, Ciuperca era faimos pentru croitoria sa, iar la Mercur de obicei bătea vîntul prin galantare), este acum în paragină. Supermarketul deschis prin anii ’90, la parter, n-a rezistat fiindcă locuitorii cartierului îşi fac cumpărăturile la Iulius mall sau la piaţă, în locul cofetăriei de la etaj unde îmi cheltuiam pe vafe cu fistic cei 10 lei primiţi în "zi de pensie", e un bar obscur. Un mai mare succes l-au avut, în schimb, cele trei magazine second-hand care nu au fost înlocuite de cele cu haine turceşti de duzină, "orice produs la 15 lei". Sînt haine de bună calitate, atent "selecţionate", aduse din Italia, Germania şi Ungaria, care se pot proba şi nu au acel miros pătrunzător de lucru uzat şi de dezinfectant ca majoritatea hainelor purtate. Interesantă este însă atitudinea respectabilelor doamne din Gheorgheni care le pipăie, le aleg şi le cumpără ca şi cum s-ar afla într-un magazin de lux, cu haine "de firmă", în timp ce se conversează pe un ton molcom cu vînzătoarele, despre pliuri şi cusături. Chiar dacă preţurile sînt derizorii, nu cumpără nimic care "să nu le vină bine", iar gesturile lor nu trădează jena omului sărac care se mulţumeşte cu orice. A avea o garderobă şic "din second" este ceva de laudă pentru o clujeancă, chiar dacă este de condiţie medie. Lîngă Hermes, piaţa care în urmă cu 20 de ani era alcătuită din trei tarabe cu lubeniţe şi cu cartofi a înflorit. Aici vin acum ţărăncile de la Vîlcele, Feleac, Apahida şi din alte sate din împrejurimi transformate în "suburbii" ale Clujului, femeile care nu aveau voie să-şi vîndă în mod "oficial" laptele, caşul şi smîntîna şi cunoşteau aproape fiecare scară de bloc din Gheorgheni pentru a bate la anumite uşi şi a-şi oferi produsele, uneori şi în schimbul unui tiv cusut la o fustă sau a unui pachet cu cafea, adus pe sub mînă din Ungaria. A face piaţa la Cluj este o bucurie, un schimb permanent de zîmbete şi amabilităţi, de aceea de cele mai multe ori aceleaşi respectabile doamne din Gheorgheni cumpără, la final, şi cîte un buchet de flori, simple, de cîmp, nu pentru a le dărui cuiva, ci pentru ele şi din respect de sine. Petrec o jumătate de oră în părculeţul din spatele blocului. Sînt aceleaşi leagăne pe care mă căţăram cînd eram copil, aceleaşi bănci " oare cum de au rezistat? Pe o bancă, aceleaşi vecine îmbrăcate în capoatele lor cu flori sporovăiesc şi împletesc jerseuri. Printre ele, bunica mea care are acum 90 de ani. Nu aude nimic din ce se vorbeşte, dar se preface că ascultă şi clatină din cap, cu gravitate. Într-una dintre grădiniţele înjghebate sub balcoane (o iniţiativă stranie, de prin anii ’80, a locatarilor nostalgici după viaţa lor de la ţară de a avea "pămînt" şi a împărţi o parte din spaţiul verde în parcele " fiecare apartament cu grădina lui) un bătrîn mînuieşte stîngaci o greblă. Un copil îl strigă pe altul "să iasă afară". Soarele a asfinţit, doar sus pe Feleac a mai rămas o pată de soare. Acolo s-a construit cartierul de vile Bună ziua, după numele ultimei străzi de la capătul oraşului care "te saluta" atunci cînd ajungeai cu maşina la Cluj. Clujul se extinde, unii spun că în cîţiva ani va deveni o metropolă. Însă acolo, în părculeţul din spatele blocului, nu s-a schimbat nimic, iar sentimentul este atît de reconfortant încît poţi căpăta convingerea că anumite locuri există doar pentru a avea în permanenţă unde te întoarce. Patriotism local şi nunţi cosmopolite Patriotismul local, acela care îi determină să facă haz de "mitici" şi să le spună "să-şi ia paşaport de Ardeal", îmbinat cu un soi de naţionalism naiv (în copilăria mea, Andreea "românească" n-a avut nimic de împărţit cu Andreea "ungurească" şi se jucau împreună) i-a costat destul de mult pe clujeni. În urma mandatelor lui Funar s-au ales doar cu bănci tricolore, cu cîteva statui hidoase şi cu escavaţii în preajma statuii lui Matei Corvin, pentru a se descoperi "dovezi ale latinităţii". În 2004, oraşul era viu, dar arăta prăfuit şi avea acel aer trist provincial, ca şi cum timpul ar fi fost încremenit pe loc. "Şi eu l-am votat, însă nu-mi mai amintesc din ce motive" " spune Alexandra, cercetătoare. Mircea, un alt cercetător care locuieşte de cîţiva ani în cartierul Bună ziua şi e încîntat de priveliştea de sus asupra oraşului, de care se bucură în fiecare dimineaţă, cînd îşi bea cafeaua, spune că îi place Clujul aşa cum e acum. "E un oraş suficient de mare ca să nu te simţi apăsat şi să nu te plictiseşti, dar suficient de mic ca să duci o viaţă liniştită." Mergem cu maşina lui prin centru şi îmi atrage atenţia asupra bunelor maniere ale şoferilor care aşteaptă la semafor fără să se enerveze şi "îşi fac cu farurile" nu ca să se înjure, ci în semn de salut. Apoi, îşi aminteşte de o altă perioadă "de înflorire" a Clujului, cea din perioada Caritas-ului, cînd "mergea la liceu cu taxiul". Atunci au explodat preţurile mai ales la locuinţe şi terenuri, iar Clujul a devenit un oraş scump. Inevitabil, cînd ultimii bani depuşi la Caritas n-au mai fost recuperaţi niciodată, perioada "de glorie" a trecut. Astăzi, Clujul e un oraş care tinde să devină "universal". Am întîlnit în tren doi studenţi din Israel care urmau să-şi petreacă următorii doi ani la Facultatea de Medicină din Cluj. Nu ştiau nimic despre oraşul în care aveau să locuiască, însă buna reputaţie a facultăţii a fost suficientă ca să-i convingă să vină aici. Doreau să-şi închirieze o locuinţă care să aibă şi o curte pentru ca unul dintre ei să-şi aducă şi cei trei cîini de acasă. "În plus, nu sînt bombe!" " au rîs ei " un alt argument destul de solid. În centru sînt la modă fast-food-urile cu specific chinezesc, deoarece clujenii s-au convins că pot mînca mai sănătos în pauzele de prînz decît la McDonald’s. Pe de altă parte, birtul din Mănăştur, de vizavi de cimitir, loc unde se împărţeau pomenile şi se organizau parastase, s-a transformat într-un decent restaurant tradiţional românesc în care nu ţi-e jenă să inviţi un străin, căci în meniu au şi altceva în afară de mititei şi de sarmale. CFR Cluj, o echipă de fotbal de succes în ultimii ani are cei mai mulţi stranieri dintre toate echipele din România. Fanii mall-urilor " deschise tot în ultimii ani " sînt discreţi şi nu merg acolo "de fiţe". Iar o studentă de la Facultatea de Ştiinţă a Mediului a renunţat să se uite la filme hollywoodiene şi le-a descoperit pe cele europene datorită TIFF-ului. Într-o duminică de septembrie, în Parcul Mare, într-un foişor, un ofiţer de stare civilă oficia cununii "în aer liber". La coadă stăteau mai multe perechi de miri, însoţite de nuntaşii lor, pe margine erau o sumedenie de gură-cască. Atmosfera de petrecere cosmopolită (am auzit vorbindu-se româneşte, maghiară, nemţeşte şi engleză) se îmbina cu cea de picnic. Pe mese pliante erau înşirate pahare de şampanie şi sticle de whisky, ardelence grăsuţe cu alură de mătuşi se plimbau printre invitaţi cu platouri cu prăjituri de casă, marşul nupţial se auzea în surdină. Chipurile mireselor, impecabil machiate, ca acelea din broşurile Oriflame, erau radioase, rochiile lor atrăgeau privirile tuturor celor din mulţime, printre flori şi baloane. Treizeci de nuntaşi se înghesuiau unii într-alţii ca să încapă într-o poză de grup, mireasa o ţinea de braţ pe o bătrînică de la ţară cu o privire năucă şi insista "ca mamaie să treacă în faţă!". Ceva mai departe de foişor, în diferite colţuri "idilice" ale parcului, încă mai puteai vedea alţi miri care îşi luau, la indicaţiile vreunui fotograf, o poziţie studiată pentru acea poză "artistică", unică, ce-ar fi trebuit să surprindă întreaga împlinire a acelui moment şi care urma să fie înrămată şi ţinută pe noptiera din dormitor o viaţă întreagă. Dacă ai trecut prin parc, nu poţi să nu te simţi injectat cu o doză de fericire, ca atunci cînd te uiţi la o comedie romantică şi ignori clişeele, după care ai o superficială, dar plăcută stare de bine. Şi cu atîtea mirese în jur, nu poţi să nu-ţi închipui că-ţi va merge bine cel puţin un an.

„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Aix-les-Bains și tinerii francezi de 70 de ani (II)
Dar poate că mai mult decît plimbarea în sine conta acel „împreună”.
p 19 jpg
Cultul virginității
Ideea că virginitatea fizică atestă puritatea și inocența depășește granițele religioase, devenind un construct social și ipocrit prin care unei femei i se anulează calitățile morale în favoarea celor fizice, ajungînd să fie prețuită mai degrabă integritatea trupului decît mintea și sufletul.
p 20 San Filippo Neri WC jpg
Despre creștinism și veselie
Multe dintre textele clasice ale creștinismului dovedesc o relație încordată pe care Sfinții Părinți o întrețineau cu rîsul.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Migdalul lui Origen
Editat, tradus, redescoperit în bogăția și autenticitatea sa în ultimul secol, Origen revine de fiecare dată în atenția cititorilor cu o înnoită putere de atracție.
Zizi și neantul jpeg
Dacia roșie
Era o oază, într-o vreme în care lucrurile se degradau pe zi ce trecea: la cantina de acolo se putea mînca bine și ieftin, ba chiar și cumpărai una-alta pentru acasă, uneori.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
La Galați, o candidată a fost surprinsă în timp ce încerca să fraudeze examenul de bacalaureat cu un pix-telefon. Avea 45 de ani și era absolventă a unui liceu particular, la frecvenţă redusă.
41580801101 373a7ea5c2 c jpg
Oamenii fac orașele
Paradigmei moderniste de producție a noilor cartiere, Jacobs îi opune observația directă și studiul la firul ierbii, sau la bordura trotuarului, a vieții urbane.
Zizi și neantul jpeg
Roți și vremuri
Trebuia să mănînci nu știu cîți ani numai iaurt și să economisești, să pui bani la CEC ca să-ți poți cumpăra o Dacie.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Aix-Les-Bains și tinerii francezi de 70 de ani (I)
În Aix zilele de vară se mișcă în ritm de melc, par nesfîrșite, exact ca acelea din vacanțele copilăriei.
E cool să postești jpeg
Tastatura sau creionul?
Este un avantaj real acest transfer al informațiilor direct pe dispozitivele elevilor?
p 20 WC jpg
Religiile manevrate de dictatori
Sîntem înconjuraţi de spaţii unde religia e folosită în beneficiul unor regimuri antiliberale: Rusia lui Putin, Turcia lui Erdogan, Ungaria lui Orbán.
Theodor Pallady jpeg
Discretul eroism al moderației
Nu prea cunoaștem opera românilor americani, iar numele care circulă simultan în cele două culturi provin cu precădere din zona umanistică.
p 23 Lea Rasovszky, Bubblegun of Sweet Surrender (Soft War) I  Codre jpg
„Războiul este doar «eu» și nici un pic «tu»” – artiștii și galeriile în timp de război
„Un fel de așteptare epuizantă la capătul căreia sperăm să fie pace.”
p 24 A  Damian jpg
Cu ochii-n 3,14
După ce, cu o săptămînă în urmă, doi lei au încercat zadarnic să evadeze din grădina zoologică din Rădăuți, un șarpe mai norocos a pătruns în Spitalul Orășenesc din Balș.
Zizi și neantul jpeg
Mare, pofte, necuprins
Tocmai ăsta era hazul vacanței: împletirea ciudată de pofte concrete și visări abstracte. Figurau, cu toatele, într-un meniu pestriț și cu pretenții.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Vacanțe de altădată
Nu pot vedea mai multe, însă sînt convinsă că au și bomboane străine sau ciocolată, poate că au și gume cu surprize.
E cool să postești jpeg
S-o fi supărat pe mine?
Ca să nu „supere” această societate, foarte multe femei ajung să fie prizoniere ale unor prejudecăți pe care și le autoinduc, perpetuîndu-le, uitînd de cele mai multe ori de ele însele.
p 20 Sf  Augustin WC jpg
De ce scandalizează creștinismul?
Scandalul creștinismului stă așadar în neverosimilul lui. Însuși Dumnezeu vorbește, dar nu o face ca un stăpîn.
setea de absolut convorbiri cu christian chabanis jpg
Setea de absolut
Atunci cînd am întrevăzut cîteva adevăruri esențiale este dureros să simțim că, în măsura în care vrem să le comunicăm oamenilor, ele capătă limitele noastre, impuritățile noastre, degradîndu-se în funcție de acest aliaj.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
O femeie din București a fost pusă sub control judiciar, fiind bănuită de săvîrșirea infracțiunii de înșelăciune prin vrăjitorie.
Edgar Allan Poe, circa 1849, restored, squared off jpg
Prăbușirea casei Usher
Una dintre cele mai emoționante descrieri de arhitectură din literatura universală este tabloul creionat de Edgar Allan Poe în debutul nuvelei „Prăbușirea casei Usher”.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cum e să pleci în vacanță bolnav și complet epuizat
N-am mai fost într-o vacanță parțial din cauza pandemiei, însă mai mult din cauza faptului că nu mi-am mai permis o vacanță.
p 20 Ierusalim, Muntele Templului WC jpg
Loc disputat
De curînd, la Ierusalim au izbucnit din nou – dar cînd au încetat? – tensiunile pe esplanada Cupolei Stîncii.
Theodor Pallady jpeg
Scurtă oprire în biblioteca perfectă
Cel mai adesea afli despre autorii de cărți din cărțile altor autori: circulația bibliografică prin notele de subsol asigură ventilația academică din care se compune tradiția intelectuală a oricărei societăți moderne.

Adevarul.ro

image
Experimentul social al unui român care a vrut să afle ce cred românii când li se spune că viaţa în luxul paradisului din Bali costă mai puţin decât în Cluj
Patrik Bindea este specialist în marketing şi de câteva luni a început un experiment social. El a făcut o comparaţie „cosmetizată” a costului vieţii în paradisul din Bali, cu Bucureşti sau Cluj, iar concluziile acestul „clickbait” elaborat au fost surprinzătoare: oamenii au înghiţit „găluşca” şi au generat un trafic nebun postării.
image
Un YouTuber care a vizitat un McDonald's-ul rebrănduit din Rusia a povestit cât de multe diferenţe sunt faţă de varianta americană
Un reporter rus de la un cunoscut canal de YouTube a mers la McDonald's-ul rebranduit din Moscova, care s-a deschis pe 12 iunie, şi a spus că mirosul şi mâncarea sunt diferite.
image
Cum au vrut bulgarii să anexeze toată Dobrogea. Jafuri, crime şi bomboane otrăvite în Primul Război Mondial
După nici jumătate de veac de la ieşirea Dobrogei de sub stăpânirea otomană, provincia dintre Dunăre şi Marea Neagră a cunoscut din nou ororile ocupaţiei, de data aceasta ale bulgarilor, care au încercat să anexeze toată provincia prin jefuirea şi omorârea populaţiei.

HIstoria.ro

image
România, alianțele militare și Războaiele Balcanice
Se spune că orice conflict militar extins are parte de un preambul, iar preludiul Primului Război Mondial a fost constituit de cele două conflicte balcanice din anii 1912 și 1913.
image
„Greva regală” și răspunsul lui Ion Mihalache
În prima parte a lui octombrie 1945, Lucreţiu Pătrășcanu îl abordează pe Mihalache, propunându-i să devină prim-ministru în locul lui Petru Groza.
image
Sultanul Mahmud II – călăul ienicerilor
Sultanul otoman Mahmud II (1808-1839) a fost cel care a iniţiat seria de reforme ce urma să modernizeze îmbătrânitul Imperiu Otoman şi să îl ridice la nivelul puterilor occidentale. Urcând pe tron în contextul luptelor dintre reformatori şi conservatori, Mahmud a înţeles mai bine decât vărul său, sultanul Selim III, cum trebuie implementate reformele la nivelul întregului imperiu.