Cu ochii-n 3,14

Publicat în Dilema Veche nr. 810 din 29 august – 4 septembrie 2019
Cu ochii n 3,14 jpeg

EXISTĂ PE STRĂZI, DUPĂ CUM SE ȘTIE, ANIMALE GRAMATICALE CU NUME
DE METALE SAU, MAI BINE ZIS,
DESENE ANIMATE RURALE

● Radu Paraschivescu, în rubrica sa din New Money: „Există, după cum se ştie, o lungă tradiţie a sfinţirii funcţionale în România ultimelor decenii. S-au sfinţit, printre altele, barele porţilor unui teren de fotbal, o telegondolă de la mare, o telecabină de la munte, o fabrică de conserve, o tabelă de marcaj, două grajduri reamenajate, ba chiar şi un cenaclu literar“. Și la ce ne a ajutat? (D. C.)

● Vara, pe străzi: mulți Domnul Goe adulți, în pantaloni scurți, adesea cu burți. Mamița o fi ațipit. (D. S.)

● Am dovada că videoclipurile cu animale din specii știut ostile care se-nțeleg între ele nu sînt doar exagerări: am văzut cu ochii mei, într-o curte de prin țară, cum un cîine negru urma, docil, o pisică la fel de neagră (ce-i drept, cu plastronaș alb). (I. P.)

● În Quito, capitala Ecuadorului, un grup de aşa numiţi vigilantes umblă noaptea pe străzi şi corectează greşelile gramaticale ale graffiti-urilor. La noi, graffiti-urile astea greşite sînt spoite în Parlament direct pe creiere. (M. C.)

● Unde se intersectează două străzi cu nume de metale prețioase în Brașov, Argintului cu Bronzului, în locul vechii alimentare de pe colț a răsărit un magazin doar cu produse italienești, eco, bio, natural, sănătos, clasica reclamă atrăgătoare de hipsteri, dar cu steag de peninsulă. S-a modernizat, s-a europenizat, dar terasa din curte a rămas neschimbată: aceiași oameni stau la prînz sub umbrele cu reclamă la bere românească și beau din halbe lichidul auriu și rece. N-am reușit să-mi dau seama de o fi vreo bere italienească ce savurează ei acolo, dar jur că pare pur românism: penne ca la mama lor, sosuri pe măsură, dar și-o terasă pentru Ciuc-ul la draft, să mulțumim pe toată lumea. (A. Z.)

● În Malta am văzut peste tot reclame la bombonele pentru pisici. Și nu orice fel de bombonele, ci din acelea care oferă beneficiul de a curăța dantura micilor feline. Adică, ce mai, și pisicile trebuie să se spele pe dinți. Sau, mai bine zis, stăpînii trebuie să cheltuiască ceva și pentru a preveni mersul cu pisica la dentist (o fi existînd și așa ceva?). (A. M.)

● Ceva, totuși, merge bine și în țara asta. Depozitul de carte de la Biblioteca Națională din București, unde se depun exemplarele de semnal. Site-ul te trimite la date și termene riguros exacte, fără să mai trebuiască să verifici telefonic informația. Odată ajuns la fața locului cu pricina, pe vipia sfîșietoare, ești întîmpinat de un cap zîmbitor, ieșit, ca în desene animate, din munți de cărți și mormane legate cu sfoară, care-și așteaptă ordinea în ordinea din raft. Ești invitat cu eleganță să iei loc, în răstimp verificarea documentelor se face cu maximă rapiditate, ștampila și semnătura… și gata. Nici un comentariu legat de faptul că, fiind o ediție bibliofilă, depui doar două exemplare, și nu nouă, ca în cazul edițiilor obișnuite. Din contra: „Frumoasă carte!“, urmat, automat, de „Vă mulțumesc!“ Și eu, la rîndu-mi. Un bibliofil adevărat în locul sfințit… (R. M.)

● Dintr-un meniu bulgăresc tradus în limba română, nivelul începători, la Cavarna: Salate – Salată de lapte (lapte tratat, nuci și castraveți); Pizza calzone (piure de roșii, șuncă, ciupercă, acru castraveți, de sus, brînză și sos de usturoi); Începători calzi – inimile de pui în unt, cașcaval pane = brînză congelată, cartofi țărănești = cartofi rurale, friptură de porc (gît), lingură de porc (asta chiar nu știu ce e), file de pui cu file de spanac. Desigur că prima dată am comandat niște începători calzi, apoi am trecut la „moluștele comestibile“, totul a fost minunat, ceea ce demonstrează că papilele gustative n-au, de fapt, nici o legătură cu vreo limbă. (A. P.) 

GREU MAI GĂSEȘTI SINGURUL LUCRU CARE SE MIȘCĂ LIBER (SUB FORMĂ
DE PAIE) ÎNTR-UN REFUGIU ETERN 

● De la Sibiu, propun următoarea nouă intrare în dicționar: LUCRUSLÁB, lucruslaburi, subst. n. – 1. fleac, ciuruc, vechitură. Ex.: „Am fost în piață la lucruslaburi“; 2. Om neserios, om de nimic. Ex.: „Greu mai găsești angajați competenți – numai lucruslaburi“. (M. M.)

● Pe plaja Compo din Connecticut, vizibil deranjată de altă femeie care stătea la soare topless, o doamnă a sunat la poliție să reclame indecența. Luată la întrebări, dama bronzată fără urme de sutien a făcut singurul lucru care i s-a părut logic: și-a dat jos și restul costumului de baie. (C. Ș.)

● Din replicile de pe Twitter: „Ştie cineva de ce în Iran este interzis şahul?“ – „Poate pentru că Regina se mişcă liber.“ (M. C.)

● O companie trimite într-o rachetă urna cu cenuşa celor dispăruţi într-o călătorie de doi ani de zile în jurul Pămîntului. O altă companie a dezvoltat un sistem prin care cenușa rezultată în urma incinerării devine îngrășămînt natural pentru creșterea unui arbust de apartament, în timp ce o altă companie folosește cenușa umană pentru a presa un disc cu muzica preferată a celui dispărut. Mai nou, o companie amestecă cenuşa în compoziția unui tub de artificii. Se pare că cei mai mulţi dintre noi abia sub formă de cenuşă vom face ceva cu adevărat semnificativ/spectaculos în viaţă. (M. C.)

● Cu mediul, cum o dai, nu-i bine. După ce McDonald’s a anunțat mîndru că înlocuiește paiele din plastic prin care milioanele de clienți sorb băuturile ce însoțesc hamburger-ii cu unele de hîrtie, activiștii de mediu – pe care nu-i păcălești așa de ușor! – au reclamat o altă problemă. Studiile lor arată că aceste paie de hîrtie sînt mult mai dificil de reciclat decît erau cele de plastic. Ei, acum să văd bestia asta de corporație poluatoare ce face… (S. V.)

● Un copil de 8 ani din Germania a furat mașina părinților și s-a plimbat pe autostradă cu 140 km/h. Copilul a fost găsit într-un refugiu al autostrăzii. Regulamentar, aprinsese și avariile și pusese și triunghiul reflectorizant. După ce polițiștii s-au îndreptat spre el, copilul le-a spus că tot ce a vrut să facă a fost o plimbare. Apoi a început să plîngă. Candoare și viteză mare. (A. M. S.)

● O selecție din numele celor 62 de firme abilitate să execute lucrări funerare în cimitirele bucureștene: Grand Boboc SRL, Unic Marial Construct SRL, Bebym Activ SRL, Mozaic Radu SRL, Elvida Funerare SRL, Sile Prestări Servicii SRL, Bebe Marmo Construct SRL, Claudia Special Construct SRL, Lord Confort SRL, Thanatos Imperial SRL, Robyspecial Construct SRL, White Angel Style SRL, Gin-San SRL, Buga Nicanor PFA, Etern Super Construct SRL. (M. P.) 

CHIAR N-AM ȘTIUT – PORUMBEII POT FI VĂZUȚI COMPARÎNDU-SE CU OMUL

● Printre scuzele invocate de contribuabilii din Marea Britanie care nu și-au depus declarațiile fiscale anuale au fost: „Soacra mea e vrăjitoare și m-a blestemat“, „Sînt prea scund și n-am ajuns la cutia poștală“ sau „Era prea frig și n-am putut să scriu pe tastatură“. Acum înțeleg de ce românescul „Chiar n-am știut cum“ nu ține. (S. G.)

● În nordul Dublin-ului, pentru zburătoare, toamna se lasă cu o mare petrecere: porumbeii pot fi văzuți învîrtindu-se beți pe străzi, după ospețele cu pere sălbatice fermentate. (C. Ș.)

● Președintele american Donald Trump stîrnește noi controverse comparîndu-se cu Mesia. Vorbind despre cîștigarea războiului comercial cu China, liderul de la Casa Albă le-a spus reporterilor că el este „alesul“. El chiar spune ce gîndește. (A. M. S.)

● Emerson Moser, omul care a creat 1,4 miliarde de creioane colorate pentru brand-ul Crayola, vreme de aproape 40 de ani, a dezvăluit, după ce a ieşit la pensie, că e daltonist. „Dacă nu-mi făceam un control de rutină, nici n-aş fi aflat“, a spus omul. (M. C.)

Foto: C. Ștefan

e1940afd872dd2b58aab38a6da3183985c jpg
Hygge în stil românesc: 7 idei pentru o casă caldă și primitoare toamna
Toamna se întunecă mai devreme, temperaturile scad și petreci tot mai mult timp acasă. E momentul perfect să transformi livingul, dormitorul sau bucătăria în locuri în care chiar îți face plăcere să stai. Și nu ai nevoie de renovări sau de un buget mare
WhatsApp Image 2026 10 15 at 10 37 29 (1) jpeg
De ce merită să-ți traduci cartea într-o altă limbă
Să scrii o carte durează luni sau ani. Să o publici presupune alte câteva etape, de la editare și corectură până la copertă, tipar sau distribuție. După toate acestea, traducerea poate părea un lux pe care îl lași pentru mai târziu.
1790680973 KE7j jpg
Cultura organizațională se vede și în mobilierul de conducere
Se vede cultura organizațională și în mobilierul de conducere sau e doar o chestiune de gust? Data viitoare când intri într-o companie, fă un exercițiu simplu: uită-te la scaune.
spatiu de lucru jpg
Ordinea materială ca formă de gândire: despre organizarea spațiilor de lucru
Există încăperi în care lucrurile par așezate fără o regulă și totuși cineva știe imediat unde să găsească orice obiect. Există și spații impecabile în care fiecare căutare începe cu o întrebare. Între aceste două situații se află o diferență care nu ține doar de estetică.
pexels artbovich 6980564 jpg
Bucătăria modulară, pas cu pas: cum o compui fără să greșești
O bucătărie modulară se compune ca un joc de cuburi: alegi modulele, le așezi unul lângă altul și obții exact frontul care îți trebuie.
GettyImages 1311472388 jpg
De la economii la finanțare: rolul contului bancar în accesarea creditelor
Drumul de la economisire la finanțare nu începe în momentul în care completezi o cerere de credit.
Dilemaveche ro jpg
Accesul la produse financiare se mută online: cont bancar, credite și carduri
Accesul la produse financiare se mută tot mai mult din sucursale în aplicații și platforme web.
sos bolognese png
De ce sosul bolognese nu se face niciodată în grabă și de ce merită așteptarea
Un ragù bolognese bun nu se construiește din grabă, ci din timp, tehnică și echilibru. De la sofrito până la rolul vinului și al laptelui, diferența dintre o simplă pastă cu sos de carne și un bolognese autentic stă în felul în care fiecare ingredient este tratat.
GettyImages 1281297414 jpg
Vacanțele din septembrie: cum plătești inteligent în țară și în străinătate
Plata inteligentă în vacanțele din septembrie presupune utilizarea instrumentelor bancare digitale pentru a evita comisioanele nefavorabile de schimb valutar, taxele neprevăzute la ATM și riscurile de securitate asociate numerarului
Dilemaveche ro jpg
Bankingul viitorului: cont online, credit și card de credit în câteva clickuri
Îți amintești vremurile în care deschiderea unui cont bancar înseamnă o dimineață întreagă pierdută la ghișeu, cu rând, cu formulare completate de mână și cu o programare stabilită cu două săptămâni în avans?
Articol Dilema jpg
Cum te ajută aplicațiile bancare să gestionezi mai bine cheltuielile din sezonul de toamnă
Aplicațiile bancare pot ajuta la gestionarea cheltuielilor de toamnă prin trei tipuri de funcții: urmărirea tranzacțiilor, organizarea banilor pe obiective și controlul plăților.
DilemaVeche (1) (1) jpg
De ce ne exfoliem atât? Scurtă istorie a obsesiei moderne pentru pielea „perfectă”
Într-o cultură care asociază tinerețea cu vitalitatea și frumusețea, apariția semnelor îmbătrânirii poate fi percepută negativ. Suntem evaluați, adesea fără să vrem, și prin felul în care arătăm, iar îngrijirea pielii a devenit pentru mulți un mod de a recâștiga senzația de ....
dilemaveche ro 258 0 jpg
A îmbătrâni nu este un diagnostic. Când schimbările de după 65 de ani merită evaluate medical
Există o formulă pe care o folosim cu o ușurință surprinzătoare atunci când vorbim despre părinții sau bunicii noștri: „E de la vârstă.”
inkstar 04 jpg
După un piercing, primele zile contează: ce merită să clarifici cu salonul despre îngrijirea de bază
Primele zile după un piercing sunt mai ușor de gestionat atunci când pleci din salon cu instrucțiuni clare, potrivite zonei în care a fost făcut și bijuteriei folosite.
1786610560 SAWn jpg
Blender Philips pentru smoothie-uri, supe și sosuri: ghid pentru rezultate constante
Îți place să începi dimineața cu un smoothie cremos, să mănânci la prânz o supă fină și să completezi cina cu un sos făcut în casă? Cu un blender potrivit, pregătești toate aceste lucruri rapid, fără complicații și fără să umpli bucătăria de vase.
Greseli pe care le faci cand alegi un fiset metalic pentru birou jpg
Greșeli pe care le faci când alegi un fișet metalic pentru birou
Amenajarea unui birou eficient înseamnă mai mult decât alegerea unui mobilier cu un design plăcut.
Monteaza hota din inox profesionala si scapa de mirosurile neplacute din bucatarie jpg
Montează hotă din inox profesională și scapă de mirosurile neplăcute din bucătărie
Mirosurile persistente din bucătărie nu reprezintă doar un disconfort temporar, ci pot influența întreaga experiență de lucru, pot afecta calitatea aerului și pot crea un mediu mai puțin plăcut atât pentru angajați, cât și pentru clienți.
e1f968fcf438071d07be7afbd697630df3 jpg
Hotel aproape de plajă sau resort mare în Grecia: ce alegi pentru vacanța de vară?
Grecia rămâne una dintre primele opțiuni pentru vacanța de vară. Zbori două ore până în Creta sau Rhodos, mergi cu mașina până în Thassos sau Halkidiki, iar la finalul drumului te așteaptă mare limpede, plaje curate și seri lungi în taverne.
e11cab09fc205ea2eea18828db7a4d97e9 jpg
8 modele de sandale cu toc care alungesc vizual silueta
Vrei să pari mai înaltă fără să îți schimbi garderoba complet? Începe cu pantofii. Sandalele cu toc bine alese pot modifica proporțiile ținutei și pot crea o linie vizuală mai lungă a picioarelor.
dilemaveche png
Anvelope all season în oraș: soluție practică sau compromis?
În oraș, mașina este folosită diferit față de drumurile lungi sau traseele montane. Distanțele sunt mai scurte, opririle sunt mai dese, vitezele sunt mai mici, iar asfaltul poate trece rapid de la uscat la umed, mai ales în perioadele cu vreme schimbătoare.
cpap7 jpg
Sforăitul, somnul fragmentat și oboseala care nu trece: când zgomotul nopții e un semnal medical
Există o scenă familiară multor cupluri: unul doarme, celălalt se holbează la tavan. Nu din insomnii propriu-zise, ci pentru că ritmul haotic al sforăitului din camera alăturată sau din același pat transformă noaptea într-un exercițiu de răbdare.
clasicii literaturii n ediii de colecie jpg
Clasicii literaturii în ediții de colecție
Portretul lui Dorian Gray rămâne același roman, fie că îl citești într-o ediție simplă sau într-una legată elegant. Totuși, dacă ai ținut vreodată în mână o carte bine făcută, știi că experiența nu este chiar aceeași.
Cum s a transformat industria fashion de a lungul marilor epoci istorice Magnific jpg
Cum s-a transformat industria fashion de-a lungul marilor epoci istorice
Modul de a se îmbrăca oamenii de-a lungul timpului a reflectat valorile, resursele și transformările societății din care făceau parte.
autobronzant jpg
Autobronzant gradual: Ce este și cum funcționează
Autobronzantul gradual este o loțiune sau cremă care îți oferă un bronz treptat, prin aplicări repetate, fără expunere la soare. Îl folosești zilnic, ca pe o cremă de corp, iar culoarea se intensifică de la o zi la alta. Rezultatul? Un ton cald, uniform, pe care îl controlezi ușor.

Parteneri

tarta cu varza rosie jpg
Tartă cu varză roșie, o idee inedită pentru mesele de toamnă
Cu un aspect îmbietor și un gust ușor dulceag, tarta cu varză roșie aduce un strop de culoare la masă. Crusta fragedă și umplutura savuroasă se completează într-un preparat potrivit pentru prânz, cină sau un aperitiv de împărțit cu cei dragi.
Sloviansk jpg
Decizie dramatică a Ucrainei după avansul Rusiei: autoritățile evacuează familiile cu copii din ultimele două bastioane din estul țării
Autoritățile din Ucraina au dispus evacuarea obligatorie a familiilor cu copii din Sloviansk și Kramatorsk, ultimele două mari centre urbane din regiunea Donețk aflate sub controlul Kievului, pe fondul intensificării atacurilor rusești și al deteriorării situației de securitate.
DAN AIR suplimentează cursele spre Dublin în perioada Sărbătorilor FOTO DAN AIR
Dan Air, a doua companie aeriană care cere intrarea în insolvență în 2026. Dosarul, înregistrat la Tribunalul Ilfov
Compania aeriană românească Dan Air a cerut oficial intrarea în insolvență joi, 22 octombrie, dosarul fiind înaintat Secției I Civilă a Tribunalului Ilfov.
Mirela Vaida piscina
Mirela Vaida a răbufnit după ce a fost jignită de fani: „Ce e cu răutatea aceasta?” De la ce a pornit totul
Mirela Vaida a reacționat după ce a fost jignită pe rețelele de socializare. Concurenta de la Asia Express le-a prezentat fanilor curtea sa, însă, pe lângă aprecieri, vedeta s-a trezit și cu numeroase comentarii negative.
vaccinare ovine foto AgroInfo jpg
Primele vaccinuri gratuite împotriva pestei și variolei la ovine şi caprine au ajuns în România. Când începe imunizarea şi ce judeţe au prioritate
Primele 300.000 de doze de vaccin gratuit împotriva pestei micilor rumegătoare au ajuns joi în România, iar restul până la 1,1 milioane, urmează să fie livrate până duminică, 25 octombrie.
Darryl Nirenberg LucaNiculescu foto Facebook jpg
Luca Niculescu îşi începe mandatul cu un semnal clar privind relația cu SUA şi direcţia privind politica externă
Noul premier, Luca Niculescu, l-a primit joi, la Palatul Victoria, pe ambasadorul SUA la București, Darryl Nirenberg. Întâlnirea a avut loc la scurt timp de la preluarea mandatului și a avut în prim-plan relația cu Washingtonul.
marian godina facebook jpg
Godină dezvăluie că el a făcut plângerea penală împotriva lui Dan Tanasă: „Am fost hărțuit constant de prietenii acestuia”
Marian Godină, fost polițist și influencer, a anunțat joi, 22 octombrie, că el a depus plângerea penală împotriva deputatului AUR Dan Tanasă, trimis în judecată pentru incitare la ură împotriva muncitorilor străini.
vita kari profimedia jpg
Și-a pus coșuri de răchită în loc de sutien! Cine e influencerița care a șocat la premiera „Wicker”
Vita Kari (31 de ani) a atras privirile la premiera filmului „Wicker”, organizată la Los Angeles, cu o ținută excentrică.
Nicoleta Ghelase jpg
„Medicii nu-mi mai dădeau șanse de supraviețuire”. Drama unei artiste din România
În spatele aparițiilor pline de energie și al succesului de pe scenă, cântăreața Nicoleta Ghelase ascunde o poveste tulburătoare despre reziliență și luptă crâncenă pentru viață.