Cu ochii-n 3,14

Publicat în Dilema Veche nr. 726 din 18-24 ianuarie 2018
Cu ochii n 3,14 jpeg

O MULȚIME DE GREȘELI
CREATE DE SPECIALIȘTI
CATIFELEAZĂ TENUL
ÎNAINTE SĂ DEVII ROBINET IPOCRIT

● Noile ceasuri inteligente Apple Watch au o mulțime de funcții: calendar, agendă, e-mail, Facebook, player, radio, telecomandă, GPS, starea vremii, pulsoximetru și cîte și mai cîte. Nu m-am uitat la ceas, dar cred că trebuie să fi durat o oră pînă să găsesc și funcția esențială, adică deșteptătorul. Cînd prea multă inteligență frizează prostia! (M. M.)

● Dl ex-prezident Traian Băsescu, urechist (trăsătură comună, de altfel, marii majorități a bugetarilor din Parlamentul României), consideră la rîndu-i că graba cu care s-au modificat (măsluit, n.n.) legile Justiției a condus la „greșeli formidabile“. Nu, dle fost președinte, actual parlamentar, greșelile nu pot fi formidabile, ele sînt monstruoase, impardonabile, de neiertat, mari, grave, grosolane, hidoase, ticăloase etc., totul în registrul conotației negative a oricărui asemenea calificativ. Or, „formidabil“ implică o conotație benefică, pozitivă, senină, luminoasă, care nu poate fi atribuită greșelilor voit formulate în statutul noii Justiții române. De altfel, ca mariner cu state vechi, ar fi trebuit să știți, dle Băsescu, că numai tanti Mița are drept exclusiv de uzufruct. Parol! (R. M.)

● Două pilule recent create de specialişti vor schimba radical felul în care umanitatea va interacţiona de acum încolo: cu una dintre pilule se poate urmări, în timp real, pe telefon, traseul intestinal al pîrţurilor, iar cealaltă le îmbunătăţeşte mirosul. Să auzim de bine! (M. C.)

● Mai nou, puteți cumpăra lapte de măgăriță, în flacoane farmaceutice cu numele ESAN (elixirul-sănătății-aur-natural), la prețul de 100 de lei litrul. Se spune că scade colesterolul, ferește de colici, catifelează tenul, tratează epistaxisul și multe altele… Panaceu, șmecherie sau doar o măgărie? (M. P.)

● „În căutare urgentă de băutură, un bărbat din Rusia a furat un transportor blindat de armată MT-LB și a intrat cu el prin vitrina unui magazin alimentar din orașul Apatitî, regiunea Murmansk. Înainte de a spulbera geamurile magazinului «Semia» de pe strada Severnaia 25, bărbatul a intrat cu vehiculul în mai multe mașini parcate în apropiere. După ce a pătruns în magazin, hoțul a luat o sticlă de vodcă (sau de vin, conform altor relatări) și a plecat «senin» pe străzile orașului.“ Sigur că a fost prins la scurt timp, dar ce mai contează? (A. M. S.)

● Dintr-un top al lucrurilor care au şanse mai mari să ţi se întîmple decît să cîştigi marele premiu la o loterie: să ieşi cu un supermodel, să devii preşedinte, să ajungi star de film, să naşti cvadrupleţi identici, să devii astronaut, să te îneci în cadă, să mori din cauza unui asteroid, să găseşti un trifoi cu patru foi, să scrii un bestseller New York Times (dacă eşti deja scriitor). (C. Ş.) 

● Cică, la Ploiești, apa de la robinet e sfințită: un preot a sfințit lacul de acumulare (și utilajele aferente) de la Paltinu, de unde este aprovizionat orașul. Cetățenii vor găsi pe factură, separat, o „taxă pentru sfințire“? (D. C.)


— Foto: M. Chivu

314 m chivu 1 jpg jpeg

● DEX online a făcut publice cele mai căutate zece cuvinte în fiecare an din 2008 încoace şi rezultatele aşteaptă să fie analizate cum se cuvine. Spre exemplu, care e legătura din faptul că între 2008 și 2011 oamenii au căutat asiduu „pulă“, iar în 2017, „bîzdîc“? Cuvintele care se află în topul căutărilor an de an sînt acestea: „empatie“, „misogin“, „ipocrit“, „paradigmă“, „pragmatic“ şi „exhaustiv“ – ce spune asta despre noi ca popor? În 2008, unul dintre cuvintele care dădeau bătaie de cap românilor era „recesiune“, în 2014, „diasporă“, iar în 2017, „abrogare“ şi „amnistie“. Aproape în fiecare an însă, oamenii caută intens în dicţionar şi după „vis“, ceea ce pare dătător de speranţă. (M. C.)

DOM’LE, AI ZICE CĂ CINEVA ÎMBUNĂTĂȚEȘTE LA MAXIMUM
SUBIECTUL DE DOUĂ ORI DRĂGĂLAȘ

● Iarnă grea, dom’le… Cobori scările la metrou și te izbește în față, cu forța unei vijelii, oferta sezonului: „Nămeți de reduceri pentru întreaga familie la toată gama de detergent capsule“. (D. S.)

● Cineva a avut ideea să calculeze cîţi oameni mor din voinţa directă a lui Dumnezeu în Biblie (cu tot cu ploaia de pucioasă şi potop) şi a ajuns la această cifră: 2.476.635. Asta în timp ce numărul oamenilor -morţi din confruntarea directă cu Diavolul este de 10. Ai zice că Dumnezeu e un personaj de Tarantino. (M. C.)

● Cineva a furat, de la o expoziție în Danemarca, o sticlă de vodcă estimată la peste un milion de dolari – aceasta fiind realizată din aur, argint și diamant. Sticla a fost găsită pe un șantier, însă goală. Asta numesc eu să mori de curiozitate. (S. G.)

● Un sondaj a relevat faptul că femeile sînt stresate mai tare de soţii lor decît de copii. Autorul articolului notează că „dacă soțul nu mai este, starea de sănătate a soției se îmbunătățește“. Iată un bun început de roman poliţist. (C. Ş.)

● Bărbații din viața mea: paznicul care s-a împiedicat cînd m-a văzut bîțîindu-mă pe Modern Talking-ul dat la maximum la radioul lui, taximetristul care a așteptat să se asigure că intru în siguranță în bloc & puștiul de 3-4 ani care mi-a oferit din pufuleții lui. (C. Ş.)

● Foarte mulţi dintre cei care au vrut să comande pe Amazon cartea lui Michael Wolff Fire and Fury. Inside The Trump White House au comandat, în schimb, cartea lui Randall Hansen Fire and Fury. The Allied Bombing of Germany. De unde se vede că nu toţi cititorii sînt mai presus de subiectul cărţii. (M. C.)

● Mi-a fost oferită agheasmă, cu indicaţia de a o folosi la ceai. Nu pot să nu mă întreb: dacă fierbi agheasma, se cheamă că e de două ori sfinţită? (C. Ş.)

● Am fost, recent, într-o gospodărie de provincie, în care aproape fiecare piesă de mobilier sau aparat electrocasnic era acoperit/ă de un șervet sau de un milieu. Chiar și la baie, totul în afară de WC. Am avut o acută senzație de întoarcere în timp, dar și de protecție sufocantă: kitsch-ul drăgălaș-nostalgic e încă destul de prezent printre noi. (I. P.)

Foto: Alin Blaj

1790680973 KE7j jpg
Cultura organizațională se vede și în mobilierul de conducere
Se vede cultura organizațională și în mobilierul de conducere sau e doar o chestiune de gust? Data viitoare când intri într-o companie, fă un exercițiu simplu: uită-te la scaune.
spatiu de lucru jpg
Ordinea materială ca formă de gândire: despre organizarea spațiilor de lucru
Există încăperi în care lucrurile par așezate fără o regulă și totuși cineva știe imediat unde să găsească orice obiect. Există și spații impecabile în care fiecare căutare începe cu o întrebare. Între aceste două situații se află o diferență care nu ține doar de estetică.
pexels artbovich 6980564 jpg
Bucătăria modulară, pas cu pas: cum o compui fără să greșești
O bucătărie modulară se compune ca un joc de cuburi: alegi modulele, le așezi unul lângă altul și obții exact frontul care îți trebuie.
GettyImages 1311472388 jpg
De la economii la finanțare: rolul contului bancar în accesarea creditelor
Drumul de la economisire la finanțare nu începe în momentul în care completezi o cerere de credit.
Dilemaveche ro jpg
Accesul la produse financiare se mută online: cont bancar, credite și carduri
Accesul la produse financiare se mută tot mai mult din sucursale în aplicații și platforme web.
sos bolognese png
De ce sosul bolognese nu se face niciodată în grabă și de ce merită așteptarea
Un ragù bolognese bun nu se construiește din grabă, ci din timp, tehnică și echilibru. De la sofrito până la rolul vinului și al laptelui, diferența dintre o simplă pastă cu sos de carne și un bolognese autentic stă în felul în care fiecare ingredient este tratat.
GettyImages 1281297414 jpg
Vacanțele din septembrie: cum plătești inteligent în țară și în străinătate
Plata inteligentă în vacanțele din septembrie presupune utilizarea instrumentelor bancare digitale pentru a evita comisioanele nefavorabile de schimb valutar, taxele neprevăzute la ATM și riscurile de securitate asociate numerarului
Dilemaveche ro jpg
Bankingul viitorului: cont online, credit și card de credit în câteva clickuri
Îți amintești vremurile în care deschiderea unui cont bancar înseamnă o dimineață întreagă pierdută la ghișeu, cu rând, cu formulare completate de mână și cu o programare stabilită cu două săptămâni în avans?
Articol Dilema jpg
Cum te ajută aplicațiile bancare să gestionezi mai bine cheltuielile din sezonul de toamnă
Aplicațiile bancare pot ajuta la gestionarea cheltuielilor de toamnă prin trei tipuri de funcții: urmărirea tranzacțiilor, organizarea banilor pe obiective și controlul plăților.
DilemaVeche (1) (1) jpg
De ce ne exfoliem atât? Scurtă istorie a obsesiei moderne pentru pielea „perfectă”
Într-o cultură care asociază tinerețea cu vitalitatea și frumusețea, apariția semnelor îmbătrânirii poate fi percepută negativ. Suntem evaluați, adesea fără să vrem, și prin felul în care arătăm, iar îngrijirea pielii a devenit pentru mulți un mod de a recâștiga senzația de ....
dilemaveche ro 258 0 jpg
A îmbătrâni nu este un diagnostic. Când schimbările de după 65 de ani merită evaluate medical
Există o formulă pe care o folosim cu o ușurință surprinzătoare atunci când vorbim despre părinții sau bunicii noștri: „E de la vârstă.”
inkstar 04 jpg
După un piercing, primele zile contează: ce merită să clarifici cu salonul despre îngrijirea de bază
Primele zile după un piercing sunt mai ușor de gestionat atunci când pleci din salon cu instrucțiuni clare, potrivite zonei în care a fost făcut și bijuteriei folosite.
1786610560 SAWn jpg
Blender Philips pentru smoothie-uri, supe și sosuri: ghid pentru rezultate constante
Îți place să începi dimineața cu un smoothie cremos, să mănânci la prânz o supă fină și să completezi cina cu un sos făcut în casă? Cu un blender potrivit, pregătești toate aceste lucruri rapid, fără complicații și fără să umpli bucătăria de vase.
Greseli pe care le faci cand alegi un fiset metalic pentru birou jpg
Greșeli pe care le faci când alegi un fișet metalic pentru birou
Amenajarea unui birou eficient înseamnă mai mult decât alegerea unui mobilier cu un design plăcut.
Monteaza hota din inox profesionala si scapa de mirosurile neplacute din bucatarie jpg
Montează hotă din inox profesională și scapă de mirosurile neplăcute din bucătărie
Mirosurile persistente din bucătărie nu reprezintă doar un disconfort temporar, ci pot influența întreaga experiență de lucru, pot afecta calitatea aerului și pot crea un mediu mai puțin plăcut atât pentru angajați, cât și pentru clienți.
e1f968fcf438071d07be7afbd697630df3 jpg
Hotel aproape de plajă sau resort mare în Grecia: ce alegi pentru vacanța de vară?
Grecia rămâne una dintre primele opțiuni pentru vacanța de vară. Zbori două ore până în Creta sau Rhodos, mergi cu mașina până în Thassos sau Halkidiki, iar la finalul drumului te așteaptă mare limpede, plaje curate și seri lungi în taverne.
e11cab09fc205ea2eea18828db7a4d97e9 jpg
8 modele de sandale cu toc care alungesc vizual silueta
Vrei să pari mai înaltă fără să îți schimbi garderoba complet? Începe cu pantofii. Sandalele cu toc bine alese pot modifica proporțiile ținutei și pot crea o linie vizuală mai lungă a picioarelor.
dilemaveche png
Anvelope all season în oraș: soluție practică sau compromis?
În oraș, mașina este folosită diferit față de drumurile lungi sau traseele montane. Distanțele sunt mai scurte, opririle sunt mai dese, vitezele sunt mai mici, iar asfaltul poate trece rapid de la uscat la umed, mai ales în perioadele cu vreme schimbătoare.
cpap7 jpg
Sforăitul, somnul fragmentat și oboseala care nu trece: când zgomotul nopții e un semnal medical
Există o scenă familiară multor cupluri: unul doarme, celălalt se holbează la tavan. Nu din insomnii propriu-zise, ci pentru că ritmul haotic al sforăitului din camera alăturată sau din același pat transformă noaptea într-un exercițiu de răbdare.
clasicii literaturii n ediii de colecie jpg
Clasicii literaturii în ediții de colecție
Portretul lui Dorian Gray rămâne același roman, fie că îl citești într-o ediție simplă sau într-una legată elegant. Totuși, dacă ai ținut vreodată în mână o carte bine făcută, știi că experiența nu este chiar aceeași.
Cum s a transformat industria fashion de a lungul marilor epoci istorice Magnific jpg
Cum s-a transformat industria fashion de-a lungul marilor epoci istorice
Modul de a se îmbrăca oamenii de-a lungul timpului a reflectat valorile, resursele și transformările societății din care făceau parte.
autobronzant jpg
Autobronzant gradual: Ce este și cum funcționează
Autobronzantul gradual este o loțiune sau cremă care îți oferă un bronz treptat, prin aplicări repetate, fără expunere la soare. Îl folosești zilnic, ca pe o cremă de corp, iar culoarea se intensifică de la o zi la alta. Rezultatul? Un ton cald, uniform, pe care îl controlezi ușor.
BRAT jpg
BRAT își prezintă poziția față de textul curent al Digital Omnibus VII și atrage atenția asupra importanței acestuia pentru sustenabilitatea și libertatea presei
Biroul Român de Audit Transmedia (BRAT) își exprimă poziția față de textul actual al Digital Omnibus VII, propus de Președinția Cipriotă a Consiliului Uniunii Europene în data de 21 mai 2026, si susține propunerea de excludere din acest proiect de lege a prevederii privind gestionarea ...
pexels artbovich 6301180 (1) jpg
Produse esențiale pentru confortul casei tale
Confortul unei locuințe nu este dat doar de dimensiunea spațiului sau de aspectul mobilierului, ci de modul în care toate elementele funcționează împreună pentru a crea o atmosferă echilibrată.

Parteneri

Cauciucuri de iarna  Foto Magnific com jpg
Când devin obligatorii cauciucurile de iarnă în 2026. „Nu așteptați până când este prognozată ninsoarea”
Anvelopele de iarnă ajută la păstrarea aderenței în condiții de iarnă, dar obligația de a le folosi în România depinde de starea drumului. Șoferii care circulă fără ele pe carosabil acoperit cu zăpadă, gheață sau polei riscă sancțiuni drastice.
Luca Niculescu consultari guvern la PSD 2 jpg
Dilema USR și jocul PSD în negocierile pentru Guvernul Niculescu. Ce șanse are noul Cabinet
Șansele de trecere a Cabinetului sunt mai mari decât în cazul guvernelor propuse anterior de Siegfried Mureșan și Veștea, consideră George Jiglău.
Ceas - schimbarea orei - ora de iarna FOTO Mediafax
Timpul pare să treacă mai rapid pe măsură ce îmbătrânim. Explicațiile experților și trucul de un minut care ne schimbă percepția
Mulți adulți au avut măcar o dată senzația că anii trec tot mai repede. Dacă în copilărie vacanțele de vară păreau nesfârșite, la maturitate lunile și chiar anii par să se scurgă într-o clipă.
Tunelurile feroviare de pe Valea Mureșului  Foto Daniel Guță  ADEVĂRUL (1) jpg
Magistrala rapidă din vest, blocată în subteran: tunelurile care amână finalizarea căii ferate Simeria - Arad până în 2027
Tunelurile feroviare de la Sălciva, construite pe tronsonul Ilteu – Gurasada al magistralei Simeria – Arad, au rămas cele mai întârziate lucrări ale proiectului început în 2017. Construcțiile de pe Valea Mureșului amână finalizarea lucrărilor la calea ferată pentru sfârșitul anului 2027.
Pescar Delta Dunarii FOTO shutterstock 1673848276 jpg
Unde mai merg românii în vacanță și ce destinații pierd teren. Bilanțul turismului după primele opt luni
Turismul românesc a crescut în august, dar avansul nu a fost suficient pentru a recupera scăderile acumulate în prima parte a anului. Datele INS arată o creștere a sosirilor și înnoptărilor în august, dar și că turiștii români rămân pe minus după primele opt luni.
image png
Portalul 10/10 din 10 octombrie 2026. Cum îți poți manifesta dorințele și atrage un nou început
Pe 10 octombrie 2026, Portalul 10/10 revine în atenția celor pasionați de spiritualitate, numerologie și manifestare. Considerată simbolic o zi a noilor începuturi, această dată îi invită pe oameni să își clarifice dorințele, să renunțe la ceea ce nu li se mai potrivește.
ludoteca movileni   sursa foto sorin toma (3) jpeg
Au construit creșe, dar nu le-au deschis nici după 15 ani. Explicația primarilor
Cu aproape 15 ani în urmă, trei primării de la sat, din Olt, își propuneau, în cadrul unor proiecte integrate, să înființeze creșe. Niciuna nu a reușit nici până astăzi, deși investițiile au fost realizate. Au apărut, în schimb, o creșă și două ludoteci în alte trei localități rurale.
Farouk I 1946 jpg
Bogătașul răsfățat care a inventat „al optulea păcat”. Viața incredibilă a regelui-cleptoman care mânca icre negre din cutie
Unul dintre cei mai excentrici suverani din istorie a fost fără îndoială Farouk, penumltimul rege al Egiptului. Acesta a rămas cunoscut în istorie drept „regele cel răsfățat”, un suveran obsedat de lux, rupt de realitățile poporului și pe deasupra cleptoman.
image png
Magazinele renunță treptat la casele self-checkout. De ce nu mai funcționează modelul care părea viitorul retailului
Tot mai multe magazine reduc numărul caselor self-checkout sau chiar renunță complet la acestea, după ce au constatat că sistemul vine la pachet cu pierderi financiare, probleme de eficiență și nemulțumiri din partea clienților.