Cu ochii-n 3,14

Publicat în Dilema Veche nr. 697 din 29 iunie – 5 iulie 2017
Cu ochii n 3,14 jpeg

CE LEGĂTURĂ EXISTĂ
ÎNTRE O RANĂ LA CAP
ȘI VOCEA POPORULUI ZGOMOTOS, CARE NU A MAI PUTUT SĂ ALUNECE?

● Ce legătură există între o cunoscută bloggeriță franceză – cu 55.000 de fani pe Facebook și 154.000 de follower-i pe Instagram – și un sifon de frișcă? Una mortală, aflăm de la BBC: într-un accident domestic, doamna Burger a fost ucisă de explozia subită a unui sifon de frișcă. (M. P.)

● Text dintr-un Abecedar, la litera „P“: „Paula a urcat cu Paul la Cabana Căprioarelor. Poiana e plină de nea. Pe cărare e o căprioară. Ea are o rană la cap. Paul cară căprioara cu nenea Popa. Apare lupul. Nenea Popa ia arma. Poc! Lupul pleacă.“ Așadar, un soi de „Moartea căprioarei“ reloaded. Mai lipsește „Puiul“, că tot sîntem la litera „P“. Pa și pusi! (A. P.) 

● Recentul caft politic dintre pesediști mi-a adus în minte o vorbă din registrul înțelepciunii cinice care spune că e bine, mai degrabă, să ai încredere într-un hoț decît într-un mincinos. Cu această vorbă în minte, am privit confruntarea dintre Dragnea și Ponta/Grindeanu și am încremenit în nehotărîre: care-i care? Nici vocea poporului, criteriul sfînt al democrației, nu m-a lămurit. Dragnea spunea că primește nenumărate mesaje care îi susțin demersul. Grindeanu ne spunea că și el primește nenumărate mesaje care îl îndeamnă să reziste. Chiar că rămîn cu ochii-n 3,14. Mi-am adus aminte și de Christoph Daum, bietul antrenor al echipei naționale de fotbal. După eșecul epic al ultimei campanii de calificare, toată lumea vizibilă i-a cerut, firesc, demisia. Ne-a anunțat că nu demisionează pentru că a primit nenumărate mesaje să continue. Ceva îmi spune că misterul nenumăratelor mesaje va produce consecințe serioase încă multă vreme în viața noastră publică, politică ori nu… (S. V.)

● În metrou, o fată strănută zgomotos. Dinspre scaune, o voce de robot se aude: „Sorry!“ Se pare că ghidul roboților pentru a se preface că sînt oameni a dat greș. De data asta. (C. Ș.)

● Instanţa a decis falimentul personal al lui Boris Becker. Fostul sportiv avea o datorie la bancă pe care nu a mai putut s-o plătească. Banca o să-i execute silit averea – printre altele, şi o casă în Mallorca. Lumea e un pic mai dreaptă. Marele Boris intră şi el în rîndul sutelor, miilor de datornici care nu-şi pot plăti ratele. (M. M.)

● Ce ți se poate întîmpla într-o duminică ploioasă, într-un restaurant din centru (la Journey Pub): să plouă pe terasă, fix pe partea din mijloc, pe unde trece chelnerul cu paharele; să vezi un șoricel în grădină în timp ce-ți mănînci pastele; și, cel mai grav, să ieși împreună cu cineva de acolo, care să alunece pe rampa de la intrare (unde există mochetă, ce-i drept, însă doar o fîșie mică, acoperind-o parțial), care să cadă și să-și spargă capul în cădere. Deși persoana respectivă a scăpat cu viață, încă mă mai întreb unde-i normalitatea, totuși, în toate astea. (I. P.)

PENTRU CE AR FI TREBUIT
SĂ DISCUTĂM O SITUAȚIE FĂRĂ DINȚI?

● Ultima săptămînă de școală. Un puști de vreo zece ani, cocoțat pe un cap de zid, perimetrul Mănăstirii de la Sîmbăta de Sus, își bălăngăne picioarele a nerăbdare. „Cît dai snopul?“ „10 lei.“ „Ai fost în pădure după ele?“ „Da.“ „Cu cine?“ „Cu mama.“ „Dar la școală mergi?“ „Da. Da’ acum nu mă mai duc.“ „Ai luat deja vacanță?“ „Nu. Da’ ne-a cerut bani și n-am.“ „Pentru ce?“ „Nu știu, ne-a cerut 30 de lei. Și nu mă mai duc.“ Și țigănușul, cu degetele vinete de afine, își negocia mai departe marfa… Inutil să ne întrebăm retoric cine-i de vină. Școlerul chiulangiu sau… Sau mai bine nu. Să lăsăm pînă la toamnă… numărăm atunci bobocii… bob cu bob. (R. M.)

● „În primul rînd vreau să îmi cer iertare tuturor românilor pentru greșeala pe care am făcut-o, în sensul că ar fi trebuit să discutăm mai mult în partid despre variantele de prim-ministru“, a afirmat Liviu Dragnea, președintele PSD, în legătură cu Sorin Grindeanu. Domnul Dragnea ar putea să-și ceară iertare în fiecare zi. Motive ar avea din plin. Doar că nu ne ajută la nimic. (A. M. S.)

● Într-o situație legată de niște pașapoarte care erau ținute prea mult timp la un oficiu de înregistrare din Berlin, am auzit o polițistă nemțoaică zicînd: „Nu se poate mai repede, asta-i Germania, ce poți să faci…“ Am amuțit. (A. M.)

● (urmare din numărul trecut) Templul Inimii SRL, Vechea Ogradă SRL, Spitalul De Motoare SRL, Medical Puf Marin SRL, Medical Puf Alpin SRL, Medical Puf Stelar SRL, Micile Detalii SRL, Orizont Deschis SRL, Sus Textila SRL, 292 De Lemne Megaproiect Design SRL, Profesii Helen SRL, Sănătate În Bucate SRL, Partenerul Meu New Concept SRL, Energic SRL, Jules Verne Imobiliare SRL, Chez Moi SRL, H2O International SRL, Oferte Fermecate SRL, Apollo Moldoveanu SRL, Gustul Pasiunii SRL, Denevoie SRL, Reparații Imposibile SRL, Educarea Și Supravegherea Copiilor Mell SRL, Club Nomad SRL, Ne Intersectăm SRL-D, Calul Fără Dinți SRL, Agenția Defazată SRL, Taxi Mania SRL, Mikey Și Fetele SRL, Centrul De Îmbunătățire A Calității Vieții Deceneu SRL, Agurida Unlimited SRL, Ceai În Micul Paris SRL, Forța Reciclării Bogdan SRL-D, Apetit Atractiv SRL, Cristale Minerale Roci SRL, Recviem Impex SRL, Foarte Frumos SRL, La Dolofanul SRL, Sociopat Records SRL, Soare Accept Conta SRL, Fabulistului Heights SRL, Adulmec Ro SRL, Totcetrebuie Distribution SRL, Spirit Nordic SRL, Viața Pur & Simplu SRL, Sandu Valabilu Serv SRL, Automatizări Bune SRL, Dizident Trading SRL, Burghez Food SRL, Să Fie Bine SRL, Chaos Consulting SRL, Cadoul De Ceară SRL-D, Fructul Copt SRL, Deci Se Poate SRL. (D. S.)

Foto: Dana Catona

e1940afd872dd2b58aab38a6da3183985c jpg
Hygge în stil românesc: 7 idei pentru o casă caldă și primitoare toamna
Toamna se întunecă mai devreme, temperaturile scad și petreci tot mai mult timp acasă. E momentul perfect să transformi livingul, dormitorul sau bucătăria în locuri în care chiar îți face plăcere să stai. Și nu ai nevoie de renovări sau de un buget mare
WhatsApp Image 2026 10 15 at 10 37 29 (1) jpeg
De ce merită să-ți traduci cartea într-o altă limbă
Să scrii o carte durează luni sau ani. Să o publici presupune alte câteva etape, de la editare și corectură până la copertă, tipar sau distribuție. După toate acestea, traducerea poate părea un lux pe care îl lași pentru mai târziu.
1790680973 KE7j jpg
Cultura organizațională se vede și în mobilierul de conducere
Se vede cultura organizațională și în mobilierul de conducere sau e doar o chestiune de gust? Data viitoare când intri într-o companie, fă un exercițiu simplu: uită-te la scaune.
spatiu de lucru jpg
Ordinea materială ca formă de gândire: despre organizarea spațiilor de lucru
Există încăperi în care lucrurile par așezate fără o regulă și totuși cineva știe imediat unde să găsească orice obiect. Există și spații impecabile în care fiecare căutare începe cu o întrebare. Între aceste două situații se află o diferență care nu ține doar de estetică.
pexels artbovich 6980564 jpg
Bucătăria modulară, pas cu pas: cum o compui fără să greșești
O bucătărie modulară se compune ca un joc de cuburi: alegi modulele, le așezi unul lângă altul și obții exact frontul care îți trebuie.
GettyImages 1311472388 jpg
De la economii la finanțare: rolul contului bancar în accesarea creditelor
Drumul de la economisire la finanțare nu începe în momentul în care completezi o cerere de credit.
Dilemaveche ro jpg
Accesul la produse financiare se mută online: cont bancar, credite și carduri
Accesul la produse financiare se mută tot mai mult din sucursale în aplicații și platforme web.
sos bolognese png
De ce sosul bolognese nu se face niciodată în grabă și de ce merită așteptarea
Un ragù bolognese bun nu se construiește din grabă, ci din timp, tehnică și echilibru. De la sofrito până la rolul vinului și al laptelui, diferența dintre o simplă pastă cu sos de carne și un bolognese autentic stă în felul în care fiecare ingredient este tratat.
GettyImages 1281297414 jpg
Vacanțele din septembrie: cum plătești inteligent în țară și în străinătate
Plata inteligentă în vacanțele din septembrie presupune utilizarea instrumentelor bancare digitale pentru a evita comisioanele nefavorabile de schimb valutar, taxele neprevăzute la ATM și riscurile de securitate asociate numerarului
Dilemaveche ro jpg
Bankingul viitorului: cont online, credit și card de credit în câteva clickuri
Îți amintești vremurile în care deschiderea unui cont bancar înseamnă o dimineață întreagă pierdută la ghișeu, cu rând, cu formulare completate de mână și cu o programare stabilită cu două săptămâni în avans?
Articol Dilema jpg
Cum te ajută aplicațiile bancare să gestionezi mai bine cheltuielile din sezonul de toamnă
Aplicațiile bancare pot ajuta la gestionarea cheltuielilor de toamnă prin trei tipuri de funcții: urmărirea tranzacțiilor, organizarea banilor pe obiective și controlul plăților.
DilemaVeche (1) (1) jpg
De ce ne exfoliem atât? Scurtă istorie a obsesiei moderne pentru pielea „perfectă”
Într-o cultură care asociază tinerețea cu vitalitatea și frumusețea, apariția semnelor îmbătrânirii poate fi percepută negativ. Suntem evaluați, adesea fără să vrem, și prin felul în care arătăm, iar îngrijirea pielii a devenit pentru mulți un mod de a recâștiga senzația de ....
dilemaveche ro 258 0 jpg
A îmbătrâni nu este un diagnostic. Când schimbările de după 65 de ani merită evaluate medical
Există o formulă pe care o folosim cu o ușurință surprinzătoare atunci când vorbim despre părinții sau bunicii noștri: „E de la vârstă.”
inkstar 04 jpg
După un piercing, primele zile contează: ce merită să clarifici cu salonul despre îngrijirea de bază
Primele zile după un piercing sunt mai ușor de gestionat atunci când pleci din salon cu instrucțiuni clare, potrivite zonei în care a fost făcut și bijuteriei folosite.
1786610560 SAWn jpg
Blender Philips pentru smoothie-uri, supe și sosuri: ghid pentru rezultate constante
Îți place să începi dimineața cu un smoothie cremos, să mănânci la prânz o supă fină și să completezi cina cu un sos făcut în casă? Cu un blender potrivit, pregătești toate aceste lucruri rapid, fără complicații și fără să umpli bucătăria de vase.
Greseli pe care le faci cand alegi un fiset metalic pentru birou jpg
Greșeli pe care le faci când alegi un fișet metalic pentru birou
Amenajarea unui birou eficient înseamnă mai mult decât alegerea unui mobilier cu un design plăcut.
Monteaza hota din inox profesionala si scapa de mirosurile neplacute din bucatarie jpg
Montează hotă din inox profesională și scapă de mirosurile neplăcute din bucătărie
Mirosurile persistente din bucătărie nu reprezintă doar un disconfort temporar, ci pot influența întreaga experiență de lucru, pot afecta calitatea aerului și pot crea un mediu mai puțin plăcut atât pentru angajați, cât și pentru clienți.
e1f968fcf438071d07be7afbd697630df3 jpg
Hotel aproape de plajă sau resort mare în Grecia: ce alegi pentru vacanța de vară?
Grecia rămâne una dintre primele opțiuni pentru vacanța de vară. Zbori două ore până în Creta sau Rhodos, mergi cu mașina până în Thassos sau Halkidiki, iar la finalul drumului te așteaptă mare limpede, plaje curate și seri lungi în taverne.
e11cab09fc205ea2eea18828db7a4d97e9 jpg
8 modele de sandale cu toc care alungesc vizual silueta
Vrei să pari mai înaltă fără să îți schimbi garderoba complet? Începe cu pantofii. Sandalele cu toc bine alese pot modifica proporțiile ținutei și pot crea o linie vizuală mai lungă a picioarelor.
dilemaveche png
Anvelope all season în oraș: soluție practică sau compromis?
În oraș, mașina este folosită diferit față de drumurile lungi sau traseele montane. Distanțele sunt mai scurte, opririle sunt mai dese, vitezele sunt mai mici, iar asfaltul poate trece rapid de la uscat la umed, mai ales în perioadele cu vreme schimbătoare.
cpap7 jpg
Sforăitul, somnul fragmentat și oboseala care nu trece: când zgomotul nopții e un semnal medical
Există o scenă familiară multor cupluri: unul doarme, celălalt se holbează la tavan. Nu din insomnii propriu-zise, ci pentru că ritmul haotic al sforăitului din camera alăturată sau din același pat transformă noaptea într-un exercițiu de răbdare.
clasicii literaturii n ediii de colecie jpg
Clasicii literaturii în ediții de colecție
Portretul lui Dorian Gray rămâne același roman, fie că îl citești într-o ediție simplă sau într-una legată elegant. Totuși, dacă ai ținut vreodată în mână o carte bine făcută, știi că experiența nu este chiar aceeași.
Cum s a transformat industria fashion de a lungul marilor epoci istorice Magnific jpg
Cum s-a transformat industria fashion de-a lungul marilor epoci istorice
Modul de a se îmbrăca oamenii de-a lungul timpului a reflectat valorile, resursele și transformările societății din care făceau parte.
autobronzant jpg
Autobronzant gradual: Ce este și cum funcționează
Autobronzantul gradual este o loțiune sau cremă care îți oferă un bronz treptat, prin aplicări repetate, fără expunere la soare. Îl folosești zilnic, ca pe o cremă de corp, iar culoarea se intensifică de la o zi la alta. Rezultatul? Un ton cald, uniform, pe care îl controlezi ușor.

Parteneri

Razvan Burleanu (Sportpictures) jpg
FRF ia atitudine! Răzvan Burleanu refuză să trimită naționala la turneul FIFA, după acceptarea Rusiei
România se numără printre țările care au refuzat participarea la turneul FIFA U15 din Azerbaidjan.
briose cu feta si spanac jpg
Brioșe cu feta și spanac, pufoase și pline de gust
Pufoase și ușor sărate, brioșele cu feta și spanac sunt o idee delicioasă pentru micul dejun, pachet sau o gustare între mese. Brânza feta le dă un gust intens, care se îmbină perfect cu spanacul, iar porțiile mici le fac ușor de servit și de luat oriunde.
lingouri
Prețul gramului de aur, 22 octombrie 2026. Aurul s-a ieftinit
Prețul gramului de aur a scăzut joi, 22 octombrie 2026, potrivit cotației anunțate de Banca Națională a României (BNR). Un gram de aur a ajuns la 625,6821 lei, după ce în ședința precedentă fusese cotat la 629,3552 lei.
1  Imagine principala JPG
FLOTA ZOR: Investiții care duc mai departe promisiunea unor livrări mai eficiente
24 de autocamioane și 12 remorci noi înseamnă mai mult decât o flotă modernizată. Pentru Poșta Română, investiția consolidează capacitatea de transport, eficientizează legăturile dintre centrele logistice și creează premisele unor servicii de curierat mai bine adaptate nevoilor clienților.
historia jpg
De la vatră la focarul închis: cum s-a schimbat construcția șemineului
Un șemineu de astăzi, cu geam rezistent la temperaturi înalte și flacăra vizibilă din fotoliu, pare o continuare firească a vetrei dintr-o locuință veche. În realitate, între cele două stau secole de încercări de a rezolva aceeași problemă.
curs euro leu jpg
Curs valutar BNR, 22 octombrie 2026. Toate valutele au crescut
Banca Națională a României (BNR) a publicat joi, 22 octombrie 2026, noile cotații pentru principalele valute. Euro a crescut la 5,3485 lei, dolarul american a ajuns la 4,7640 lei, iar francul elvețian și lira sterlină s-au apreciat.
atac rusesc kiev
Atac masiv asupra Kievului: Rusia a lansat 21 de rachete balistice în trei valuri. Cel puțin două persoane au murit
Rusia a lansat 21 de rachete balistice asupra Kievului, în trei valuri de atacuri desfășurate în noaptea de miercuri spre joi. Loviturile au distrus infrastructuri și au avariat clădiri rezidențiale și comerciale, provocând moartea a cel puțin două persoane.
bancnote bani lei FOTO Shutterstock
Instalație de hidrogen verde nefuncțională, după plăți de 58,3 milioane de lei. Ce a constatat Ministerul Energiei la un proiect PNRR din Bihor
Proiectul Tehnomir SRL pentru producția de hidrogen verde, finanțat prin PNRR, ridică întrebări privind stadiul implementării și plățile efectuate. Ministerul Energiei a constatat că instalația din localitatea Avram Iancu, județul Bihor, era complet nefuncțională.
Bitcoin, criptomonede, portofel virtual FOTO Shutterstock
Un băcăuan, reținut după ce ar fi convins o femeie să investească peste 250.000 de lei. Ce făcea cu banii
Un bărbat din Bacău a fost reţinut de poliţiştii din Alba joi, 22 octombrie, după ce, sub pretextul că o vor ajuta să obţină venituri din investiţii la bursă, ar fi păcălit o femeie de 68 de ani, din Blaj, să-i dea peste 250.000 de lei. Ulterior, acesta a achiziționat criptomonede.