Cu ochii-n 3,14

Publicat în Dilema Veche nr. 476 din 28 martie - 3 aprilie 2013
Cu ochii n 3,14 jpeg

POVESTEA CU APETITUL PENTRU
ULTIMUL TIMP NU S-A TERMINAT:
DACĂ AJUNGI SĂ DAI
ÎN FIECARE ZI CU NERVII
MAI DEPARTE,
CU CE O SĂ NE HRĂNIM
DE-ACUM ÎNCOLO?


● Povestea cu Pluto nu s-a terminat. Astronomul Alan Stern nu e de acord cu retrogradarea lui Pluto la rangul de planetă pitică şi crede că ea „va impune mai mult respect“ după ce vor putea fi văzute noile prim-planuri realizate de nava spaţială New Horizons. Doar că mai sînt doi ani pînă atunci. (M. C.)

● Cu o zi înaintea inaugurării Salonului de Carte de la Paris, preşedintele Franţei François Hollande s-a întîlnit cu editorii şi librarii francezi. Printre altele, pentru a da asigurări că Guvernul sprijină, în continuare, sectorul cultural şi în special producţia şi difuzarea de carte. El a vorbit despre „datoria de a le stîrni tinerilor apetitul pentru lectură“, afirmînd, în concluzie: „Citiţi, citiţi, asta vă face fericiţi şi inteligenţi.“ După decenii întregi de „Scrieţi, numai scrieţi“, se pune, în sfîrşit, şi problema cititului. (M. M.)

● Mă urc într-un taxi cu un şofer cu care nu mai mersesem de ceva timp. Îmi spune, aşa, deodată, pe un ton informal: „Am multe să vă povestesc, de cînd nu ne-am văzut în ultimul timp. De două ori am avut moarte clinică. Ştiţi, m-am văzut deasupra propriului trup…“ Constat că pînă şi conversaţiile casual cu serviciile nu mai sînt ce-au fost odată. (I. P.)

● Din categoria „Ce-are Marga cu vehemenţa?“, astăzi vă prezentăm: „Conchidem observînd că vehemenţa nu dispensează de obligaţia argumentelor. Filip Florian, cu nivelul lui jalnic de cultură, este doar vehement“ şi „Informarea prealabilă discutării unui subiect nu-l obsedează şpe Andrei Pleşu, n.m.ţ. Vehemenţa, ştim bine, nu este, însă, argument.“ Am putea conchide observînd că, dacă ajungi să dai în fiecare zi cîte două comunicate de presă în care scrii numai măgării despre unul şi altul, ai putea măcar să mai variezi măgăriile. (L. V.)

● De fiecare dată cînd văd în cutia poştală cîte un aviz, mă ia cu un fior rece pe şira spinării. La un moment dat îmi iau inima în dinţi şi intru în Oficiul 22, mic, central şi întotdeauna foarte aglomerat. Ultima dată am nimerit în plină distopie: un domn venise după pensie şi am crezut că o să moară aşa, în picioare, şi cu cotul atîrnat de ghişeu. O altă doamnă îşi aruncase facturile la gunoi şi i-a înmînat funcţionarei un teanc de plicuri goale, femeile care lucrează acolo par din ce în ce mai stoarse de puteri şi cu nervii praştie, şi oricînd mă aştept să cedeze nervos, iar sunetul obsedant de ştampile să se transforme în focuri adevărate de armă. Eu nu mă mai îndoiesc, în Bucureşti apocalipsa vine cu poşta. (A. M. S.)

● Într-o zi mi-a atras atenţia următoarea postare de pe Facebook: „Distrugătorul Dahle 40104, recomandat pentru uz normal la birou.“ Înainte să mă bucur că s-a inventat, în sfîrşit, o maşinărie care te scapă de şefi/colegi nesuferiţi sau de unele sarcini de serviciu anoste, am citit repede mai departe: nu distrugea decît documente. (P. M.)

● Dacă vă consolează cu ceva, nu doar laptele are probleme zilele astea din cauza aflatoxinei, dar s-a descoperit că şi aripioarele de rechin conţin beta-metilamino-L-alanină, o neurotoxină care are legătură cu maladii precum Parkinson, Alzheimer sau Lou Gehrig. Nu ştiu cu ce o să ne mai hrănim de-acum încolo. (M. C.)

POVESTEA CU TOT CE APARE
ÎN ALTE LOCURI NU S-A TERMINAT:
TRĂIM ÎN ALTE SCOPURI

● Tot ce apare la ştiri mai mult de două ori, sub o formă vagă (sau mai apăsată) de ameninţare, devine subiect de isterie naţională, mai ales dacă are o legătură directă cu viaţa noastră de zi cu zi. Căpuşa, păianjenul ucigaş de pe litoral, gripa porcină, mai nou alfatoxina din lapte. Nimeni nu-şi face probleme că mîncăm „plastic“ pe post de mezeluri, însă tuturor ne-a căşunat brusc pe bietul lapte. Vacile (sacrificate în disperare de cauză de fermieri) n-au nici o vină că, de fapt, consumatorii sînt nişte boi. (A. P.)

● Am ajuns duminică, pentru o tristă întîmplare, în Cimitirul Sărindar Nou din Calea Giuleşti şi am auzit un preot foarte îngrijorat de furtul tuturor obiectelor de metal (garduri, uşi, mînere, bănci) din locul cu verdeaţă. Ne aşteptăm, zicea omul descumpănit, să ni se fure şi clopotul: o să tragem clopotul dimineaţa şi o să facem noi: dang-dang! În alte locuri, prima idee ar fi să chemi Poliţia. (S. S.)

● Într-un interviu (foarte interesant) publicat de adevarul.ro, Mihai Aniţei, preşedintele Colegiului Psihologilor din România, spune că trăim într-un ritm demenţial şi ne îndeamnă: „Români, odihniţi-vă!“ Dacă tot revizuim Constituţia, eu zic să compunem şi un nou imn naţional, sau măcar să schimbăm „Deşteaptă-te, române!“ cu „Odihneşte-te, române!“ (M. V.)

● Programul „Cornul şi laptele“ a fost sistat de către premierul Ponta, care a declarat că banii alocaţi respectivului proiect pot (şi vor fi) folosiţi în alte scopuri, „mai bune“. De cînd cu criza, Scrooge apare şi de Paşti, nu doar de Crăciun. (S. G.)

POVESTEA CU PARTICIPAREA
LA NAŞTERE NU S-A TERMINAT BINE:
UNIŢI-VĂ STRIGĂTUL

● Dintre cuvintele frumoase pe care le-au avut de spus cîţiva scriitori români despre participarea României la Salonul de Carte de la Paris, cel mai mult mi-a plăcut o frază a lui Emil Mladin: „Nu ştiu de ce mi se pare că prezenţa României ca invitat de onoare la Salon du Livre 2013 nu este decît un semn al integrării Europei în ea însăşi.“ (L. V.)

● Săptămîna trecută au fost zilele de naştere ale lui Urmuz şi Philip Roth, doi mari scriitori care nu au nimic altceva în comun decît micul cititor din mine. Am ţinut să spun asta. (M. C.)

● Îl mai ţineţi minte pe grădinarul Chauncey, interpretat de Peter Sellers, din filmul Being There (Un grădinar face carieră) cu Shirley MacLaine? Cel care a devenit consilierul preşedintelui Statelor Unite? Ei, bine, cineva anunţă la mica publicitate că a lucrat în Italia, Anglia, Danemarca, Scoţia, Franţa, Germania şi că ştie să vorbească italiana, engleza şi franceza. Apoi, scrie că are şi certificat de motostivuitorist obţinut în Franţa şi că e interesat de un loc de muncă de… grădinar. (A. M.)

● Din ciclul „Aforişti din toată lumea, uniţi-vă şi lăsaţi-ne în pace“. Paulo Coelho: „Aş vrea ca moartea să mă găsească un om viu.“ Te pomeneşti – Doamne, iartă-mă – c-o să-l găsească moartea ne-viu… (M. V.)

● Nu eram prea sigur c-a venit primăvara, dar strigătul unei comerciante stradale de flori m-a convins: „Zambiluţe la ofertă!“ (D. S.)

Foto: L. Muntean

e1940afd872dd2b58aab38a6da3183985c jpg
Hygge în stil românesc: 7 idei pentru o casă caldă și primitoare toamna
Toamna se întunecă mai devreme, temperaturile scad și petreci tot mai mult timp acasă. E momentul perfect să transformi livingul, dormitorul sau bucătăria în locuri în care chiar îți face plăcere să stai. Și nu ai nevoie de renovări sau de un buget mare
WhatsApp Image 2026 10 15 at 10 37 29 (1) jpeg
De ce merită să-ți traduci cartea într-o altă limbă
Să scrii o carte durează luni sau ani. Să o publici presupune alte câteva etape, de la editare și corectură până la copertă, tipar sau distribuție. După toate acestea, traducerea poate părea un lux pe care îl lași pentru mai târziu.
1790680973 KE7j jpg
Cultura organizațională se vede și în mobilierul de conducere
Se vede cultura organizațională și în mobilierul de conducere sau e doar o chestiune de gust? Data viitoare când intri într-o companie, fă un exercițiu simplu: uită-te la scaune.
spatiu de lucru jpg
Ordinea materială ca formă de gândire: despre organizarea spațiilor de lucru
Există încăperi în care lucrurile par așezate fără o regulă și totuși cineva știe imediat unde să găsească orice obiect. Există și spații impecabile în care fiecare căutare începe cu o întrebare. Între aceste două situații se află o diferență care nu ține doar de estetică.
pexels artbovich 6980564 jpg
Bucătăria modulară, pas cu pas: cum o compui fără să greșești
O bucătărie modulară se compune ca un joc de cuburi: alegi modulele, le așezi unul lângă altul și obții exact frontul care îți trebuie.
GettyImages 1311472388 jpg
De la economii la finanțare: rolul contului bancar în accesarea creditelor
Drumul de la economisire la finanțare nu începe în momentul în care completezi o cerere de credit.
Dilemaveche ro jpg
Accesul la produse financiare se mută online: cont bancar, credite și carduri
Accesul la produse financiare se mută tot mai mult din sucursale în aplicații și platforme web.
sos bolognese png
De ce sosul bolognese nu se face niciodată în grabă și de ce merită așteptarea
Un ragù bolognese bun nu se construiește din grabă, ci din timp, tehnică și echilibru. De la sofrito până la rolul vinului și al laptelui, diferența dintre o simplă pastă cu sos de carne și un bolognese autentic stă în felul în care fiecare ingredient este tratat.
GettyImages 1281297414 jpg
Vacanțele din septembrie: cum plătești inteligent în țară și în străinătate
Plata inteligentă în vacanțele din septembrie presupune utilizarea instrumentelor bancare digitale pentru a evita comisioanele nefavorabile de schimb valutar, taxele neprevăzute la ATM și riscurile de securitate asociate numerarului
Dilemaveche ro jpg
Bankingul viitorului: cont online, credit și card de credit în câteva clickuri
Îți amintești vremurile în care deschiderea unui cont bancar înseamnă o dimineață întreagă pierdută la ghișeu, cu rând, cu formulare completate de mână și cu o programare stabilită cu două săptămâni în avans?
Articol Dilema jpg
Cum te ajută aplicațiile bancare să gestionezi mai bine cheltuielile din sezonul de toamnă
Aplicațiile bancare pot ajuta la gestionarea cheltuielilor de toamnă prin trei tipuri de funcții: urmărirea tranzacțiilor, organizarea banilor pe obiective și controlul plăților.
DilemaVeche (1) (1) jpg
De ce ne exfoliem atât? Scurtă istorie a obsesiei moderne pentru pielea „perfectă”
Într-o cultură care asociază tinerețea cu vitalitatea și frumusețea, apariția semnelor îmbătrânirii poate fi percepută negativ. Suntem evaluați, adesea fără să vrem, și prin felul în care arătăm, iar îngrijirea pielii a devenit pentru mulți un mod de a recâștiga senzația de ....
dilemaveche ro 258 0 jpg
A îmbătrâni nu este un diagnostic. Când schimbările de după 65 de ani merită evaluate medical
Există o formulă pe care o folosim cu o ușurință surprinzătoare atunci când vorbim despre părinții sau bunicii noștri: „E de la vârstă.”
inkstar 04 jpg
După un piercing, primele zile contează: ce merită să clarifici cu salonul despre îngrijirea de bază
Primele zile după un piercing sunt mai ușor de gestionat atunci când pleci din salon cu instrucțiuni clare, potrivite zonei în care a fost făcut și bijuteriei folosite.
1786610560 SAWn jpg
Blender Philips pentru smoothie-uri, supe și sosuri: ghid pentru rezultate constante
Îți place să începi dimineața cu un smoothie cremos, să mănânci la prânz o supă fină și să completezi cina cu un sos făcut în casă? Cu un blender potrivit, pregătești toate aceste lucruri rapid, fără complicații și fără să umpli bucătăria de vase.
Greseli pe care le faci cand alegi un fiset metalic pentru birou jpg
Greșeli pe care le faci când alegi un fișet metalic pentru birou
Amenajarea unui birou eficient înseamnă mai mult decât alegerea unui mobilier cu un design plăcut.
Monteaza hota din inox profesionala si scapa de mirosurile neplacute din bucatarie jpg
Montează hotă din inox profesională și scapă de mirosurile neplăcute din bucătărie
Mirosurile persistente din bucătărie nu reprezintă doar un disconfort temporar, ci pot influența întreaga experiență de lucru, pot afecta calitatea aerului și pot crea un mediu mai puțin plăcut atât pentru angajați, cât și pentru clienți.
e1f968fcf438071d07be7afbd697630df3 jpg
Hotel aproape de plajă sau resort mare în Grecia: ce alegi pentru vacanța de vară?
Grecia rămâne una dintre primele opțiuni pentru vacanța de vară. Zbori două ore până în Creta sau Rhodos, mergi cu mașina până în Thassos sau Halkidiki, iar la finalul drumului te așteaptă mare limpede, plaje curate și seri lungi în taverne.
e11cab09fc205ea2eea18828db7a4d97e9 jpg
8 modele de sandale cu toc care alungesc vizual silueta
Vrei să pari mai înaltă fără să îți schimbi garderoba complet? Începe cu pantofii. Sandalele cu toc bine alese pot modifica proporțiile ținutei și pot crea o linie vizuală mai lungă a picioarelor.
dilemaveche png
Anvelope all season în oraș: soluție practică sau compromis?
În oraș, mașina este folosită diferit față de drumurile lungi sau traseele montane. Distanțele sunt mai scurte, opririle sunt mai dese, vitezele sunt mai mici, iar asfaltul poate trece rapid de la uscat la umed, mai ales în perioadele cu vreme schimbătoare.
cpap7 jpg
Sforăitul, somnul fragmentat și oboseala care nu trece: când zgomotul nopții e un semnal medical
Există o scenă familiară multor cupluri: unul doarme, celălalt se holbează la tavan. Nu din insomnii propriu-zise, ci pentru că ritmul haotic al sforăitului din camera alăturată sau din același pat transformă noaptea într-un exercițiu de răbdare.
clasicii literaturii n ediii de colecie jpg
Clasicii literaturii în ediții de colecție
Portretul lui Dorian Gray rămâne același roman, fie că îl citești într-o ediție simplă sau într-una legată elegant. Totuși, dacă ai ținut vreodată în mână o carte bine făcută, știi că experiența nu este chiar aceeași.
Cum s a transformat industria fashion de a lungul marilor epoci istorice Magnific jpg
Cum s-a transformat industria fashion de-a lungul marilor epoci istorice
Modul de a se îmbrăca oamenii de-a lungul timpului a reflectat valorile, resursele și transformările societății din care făceau parte.
autobronzant jpg
Autobronzant gradual: Ce este și cum funcționează
Autobronzantul gradual este o loțiune sau cremă care îți oferă un bronz treptat, prin aplicări repetate, fără expunere la soare. Îl folosești zilnic, ca pe o cremă de corp, iar culoarea se intensifică de la o zi la alta. Rezultatul? Un ton cald, uniform, pe care îl controlezi ușor.

Parteneri

turisti plaja jpg FOTO Pixabay
Trei destinații spectaculoase care vor atrage turiști din toată lumea în 2027. Căutările au explodat
O scurtă privire în calendar ne va arăta că deja începem să ne îndreptăm cu pași repezi către luna noiembrie, iar mulți oameni se gândesc deja la vacanțele din 2027. Potrivit experților în turism, aceste destinații vor fi cele mai populare de-a lungul anului următor.
stevepb shopping 879498 jpg
Casele de marcat automate, mai costisitoare decât se așteptau supermarketurile. De ce revin unii comercianți la casieri
După investiții importante în casele de marcat automate, menite să reducă cheltuielile cu personalul și să accelereze procesul de plată, unele lanțuri de supermarketuri își regândesc strategia și revin la casele cu casieri.
crystal710 event venue 1597531 jpg
Unde ieșim la teatru în weekendul 24–25 octombrie. Ce spectacole putem vedea în București
Bucureștenii pot alege în weekendul 24–25 octombrie între comedii, drame și spectacole pentru copii. Oferta este completată de Festivalul Național de Teatru, care se încheie duminică și aduce pe scenele Capitalei actori din mai multe orașe ale țării.
terci ovaz istock jpg
Medicii neurologi recomandă acest mic dejun de toamnă. Ajută memoria și protejează sănătatea creierului
Deja știm cu toții cât de important este micul-dejun, motiv pentru care cei mai mulți oameni încearcă să servească numai alimente pline de nutrienți importanți dimineața. Iar potrivit experților, există un anumit preparat specific toamnei care este perfect pentru prima masă din zi.
umerase pixabay jpg
Ai bani uitați în șifonier și nici nu știi. Unde poți vinde hainele pe care nu le mai porți și cât poți câștiga
Rochii cumpărate pentru o singură petrecere, pantofi purtați de două ori sau haine care încă au eticheta atașată. În multe garderobe se ascund sute sau chiar mii de lei cheltuiți pe lucruri care nu mai sunt folosite.
Elon Musk Donald Trump FOTO Shutterstock jpg
Donald Trump: Elon Musk a restabilit accesul Ucrainei la Starlink. Ce spun oficialii ucraineni
Donald Trump a afirmat joi, 22 octombrie, că Elon Musk, directorul executiv al SpaceX, a restabilit accesul Ucrainei la rețeaua Starlink, însă a refuzat să spună dacă a discutat personal cu miliardarul despre acest subiect.
masa de pranz la serviciu la restaurant cu colegii mancare sanatoasa 0 jpeg
Cum te conving restaurantele să cheltuiești mai mult. 12 trucuri ascunse în meniuri
Felul în care este construit meniul unui restaurant poate influența alegerile clienților la fel de mult ca aspectul preparatelor sau recomandările ospătarilor. De la poziția prețurilor pe pagină până la denumiri, restaurantele folosesc o serie de tehnici prin care cresc valoarea comenzii.
image png
A murit Tom Skerritt, starul din „Top Gun”, „Alien” și „Steel Magnolias”. Actorul avea 93 de ani
Actorul american Tom Skerritt, cunoscut mai ales pentru rolurile din Top Gun, Alien și Steel Magnolias, a murit la vârsta de 93 de ani. Decesul său a fost confirmat miercuri de familie.
Revoluția ungară din 1956 jpeg
23 octombrie: 70 de ani de la Revoluția Ungară. Cum a sfidat Budapesta dominația sovietică în 1956
Revoluția pornită pe 23 octombrie la Budapesta a evoluat într-o revoltă a muncitorilor din întreaga țară și s-a terminat pe 11 noiembrie odată cu proclamarea, de către Janos Kádár, omul sovieticilor, a înăbușirii revoluției. Tot pe 23 octombrie 25.000 de femei au cerut dreptul la vot în America.