Cu ochii-n 3,14

UMORUL ESTE CAPACITATEA DE A VEDEA DISPOZITIVE ANTI-SURPRINDERE ÎNTR-O ZONĂ DE ELAN REZERVAT

● Două citate în semn de omagiu adus caricaturiştilor de la Charlie Hebdo: „Simţul umorului este un medicament grozav împotriva fanatismului… Umorul conţine capacitatea de a rîde de tine însuţi. Umorul este relativism, umorul este capacitatea de a te vedea aşa cum s-ar putea să te vadă ceilalţi, umorul este capacitatea de a înţelege că, indiferent cîtă dreptate ai şi cît de crunt ai fost nedreptăţit, există o latură a vieţii care e amuzantă“ (Amos Oz) şi „Formaţi de o jumătate de secol în spiritul respectului diferenţei, acum sîntem îndemnaţi să nu evaluăm o religie străină după criteriile noastre occidentale… De ce o religie, doar una, ar scăpa de climatul de ironie care este o regulă pentru celelalte?“ (Pascal Bruckner). (M. C.)

● Un titlu de ştire pe site-ul Naşul.tv: „Declaraţie incendiară a unui fost şef al Armatei Române: Populaţia României este atacată cu arme psihotronice din interiorul ţării, iar în marile pieţe din Bucureşti sînt amplasate dispozitive anti-răscoală.“ Curat SF! (A. P.)

● Dincolo de obişnuita maşină cu cisternă, pe care o ştiam, am observat cu oarecare surprindere că un vidanjor „regional“ din Ilfov circula cu un automobil mic, un Ford Ka. M-am întrebat dacă nu cumva avea chiar două asemenea automobile. Doar aşa, pentru rimă. (A. M.)

● Într-o zonă rurală de cîmpie, în apropiere de cîrciuma sătească şi de magazinul universal, deasupra şoselei principale care trece prin Moara Vlăsiei, trona un banner pe care scria „Cruciada împotriva comunismului“. Sînt tare curios ce vrea să mai însemne „comunismul“ pe acolo. (A. M.)

● Primăria comunei Jilava afişează de-a lungul şoselei DN5, cu un bizar elan electoral, sloganul „Jilava, mai aproape de tine!“. Mie, unuia, îmi sună uşor ameninţător. (M. P.)

● Şefii de stat – cei occidentali, cel puţin – nu sînt neapărat vedete TV. Apar rar în emisiuni, dau declaraţii de presă doar pentru a marca anumite evenimente sau pentru a indica direcţii. În ultimii zece ani însă, ne-am obişnuit, în România, cu un preşedinte Băsescu omnivorbitor la TV. Noul preşedinte, Iohannis, e mai rezervat. Ba chiar omnităcător. E, şi asta, o calitate. (M. M.)

UN MARE PROIECT NAŢIONAL:

CUM SĂ-ŢI LAŞI CIUBOTELE SENZUALE UNDEVA PE LA MIJLOC,

ÎN MAI MULTE LOCURI DE PE GLOB

● Din ciclul „Neobositul domn Geoană“. Într-un interviu la RFI, întrebat dacă va vota moţiunea de cenzură împotriva guvernului PSD, Mircea Geoană a reamintit că „voturile mele şi ale apropiaţilor mei au determinat căderea Guvernului Ungureanu“ (aşa, şi?), că „nu am intenţia ca prin votul meu şi al apropiaţilor mei care sînt numeroşi să schimb o guvernare mediocră a PSD-ului cu o guvernare mediocră a PNL-ului“ şi a zis că ne trebuie „un mare proiect naţional, un guvern de tip german“. Aşadar, reţineţi: dl Geoană a evoluat de la faza „preşedinte pentru o noapte“ la faza „am apropiaţi mulţi şi mă cred neamţ“. Interesant. (M. V.)

● În timp ce News Feed-ul Facebook-ului desfăşura numai postări legate de masacrul de la Charlie Hebdo, se mai strecura cîte o postare gen „Cum să-ţi faci manichiura să dureze o săptămînă cu orice ojă ieftină“, „Ruşii au transformat un tanc în taxi“, „Iată noua siglă a Stelei“. (M. C.)

● După ce am trimis textul la tipar, ceva parcă nu-mi dădea pace. Parcă ceva nu era în regulă… Dar ce?… Sau parcă nu… Şi totuşi, D-zeul editorilor m-a trimis ţintă la ediţia de la Fundaţii, din 1943. Evrika! Lipseau într-adevăr două versuri-cheie, le-aş zice, din „Rînduri pentru Anul Nou“ de Ion Minulescu. După „Să-ţi laşi ciubotele afară“ urmează: „Şi bunda de urs alb, ce mă-nfioară… / că România nu-i Siberia!…“ În ediţiile de după ’44, textul „curge“ fără semnalarea eludării. Şi atunci versurile: „Te-ntîmpin ca pe-un frate adevărat – / Un frate ce-mi va da-napoi / Sticletele ce mi-a furat / Alt frate, mult mai mare decît noi!…“ la ce vor face oare trimitere? Răspunsul în „Antinostalgia“ din nr. trecut. Şi tot acolo povestea „Coliviei cu sticleţi“. Text integral, necroşetat. (R. M.)

● Brand-ul Céline o are ca muză pentru campania sa de primăvară-vară 2015 pe scriitoarea cult Joan Didion. După ce charismaticul rock star Marilyn Manson a pozat pentru Saint Laurent, Julia Roberts pentru Givenchy, iar Balmain a oferit cuplului la modă Kim Kardashian & Kanye West să fie protagonişti ai unei campanii extrem de senzuale, a venit timpul ca Céline să dea o lovitură de imagine cu Joan Didion, scriitoarea în vîrstă de 80 de ani. Poate ar fi timpul să fie tradusă şi la noi. (A. M. S.)

● La începutul bulevardului Constructorilor (din Bucureşti), între o firmă de pompe funebre şi un chioşc de flori, stă veselă o casă de pariuri numită The Winner (Cîştigătorul). Bănuiam mai de mult că succesul trebuie să fie undeva pe la mijloc. (S. G.)

● Un panou publicitar, afişat în mai multe locuri din oraş, anunţă apariţia unui nou produs de uz veterinar: GÎNDACID. Cum să nu se sparie gîndul? (M. P.)

● O postare pe Facebook, de sărbători, a prozatorului Florin Lăzărescu: „Aud la televizor că mai mulţi turişti români sînt izolaţi de inundaţii undeva în Malaezia. Şi observ că parcă oriunde în lume e o catastrofă, un accident, apare şi-un român pe-acolo. Se ciocnesc două TIR-uri în Spania – un român printre victime. Deraiază un tren în India – doi români grav răniţi. Tsunami în insula Velavaru – cinci români luaţi de ape. Mină prăbuşită în Congo – un român prins sub pămînt. Luare de ostatici în Australia – măcar un român printre ei. Boala cămilei nebune în Sahara – un român deja o are. Cutremur în Japonia – zeci de români înfricoşaţi intră pe canalele noastre de ştiri şi-şi povestesc drama… Ori sîntem cea mai răspîndită naţie de pe glob, ori tragem la catastrofă, ori catastrofa trage la noi. Nu m-ar mira să aud în viitor: a explodat o sondă spaţială trimisă pe Venus – doi români accidentaţi plutesc pe orbită.“ (M. C.)

DIN PĂCATE,

NU MAI PUŢIN DE ZECE PERSOANE AU ÎNCEPUT SĂ ZBOARE ÎNAPOI

● Pur şi simplu nu pot să-mi scot din minte imaginile atacului terorist de la sediul publicaţiei Charlie Hebdo din Paris. Pe o stradă liniştită, într-o clădire ca oricare alta, e ora şedinţei de redacţie. Ar putea fi o scenă dintr-un film al lui Michael Haneke. Dar, din păcate, ce s-a întîmplat acolo întrece orice închipuire. (A. M. S.)

● Aproape pentru prima dată am asistat la o Bobotează liniştită şi organizată: la biserica Sf. Ştefan „Cuibul cu barză“, oamenii stăteau cuminţi la coadă, cu sticlele în mînă. Cînd le venea rîndul, nu mai puţin de zece persoane îi preluau şi le umpleau sticlele. Erau păziţi de un poliţist şi de o poliţistă, care, la sfîrşit, şi-au scos chipiele şi s-au lăsat sfinţiţi. (I. P.)

● Se mai întîmplă pe lume, din fericire,  diverse chestii vesele, cum ar fi aceea despre care am aflat dintr-o ştire TV, difuzată în ultimele zile ale anului ce trecu: „Prin Parlamentul georgian au început să zboare cravate smulse cu bestialitate“. (D. S.)

● Potrivit L’Express, o carte poştală trimisă acum 90 de ani a ajuns, în sfîrşit, la destinaţie (dar nu şi la destinatar, care a murit prin 1970). Ilustrata fusese trimisă de o învăţătoare din Angoulême, care îşi ruga vecinii să îi dea înapoi coşurile de prins raci. (L. V.)