Cu ochii-n 3,14

Publicat în Dilema Veche nr. 1022 din 9 noiembrie – 15 noiembrie 2023
© M. Pleșu
© M. Pleșu

ANUL ACESTA, REALITATEA ESTE AMESTECATĂ CU FORME ȘI CULORI ÎMBIETOARE PENTRU A NU LEZA PERSOANELE ÎNALTE DE DOI-TREI METRI

● Cele mai populare nume de copii neutre ca gen înregistrate în Statele Unite anul acesta: Parker, River, Rowan, Riley și Avery. (M. C.)

● Am fost cu Sophie în parcul Grădina Icoanei. Am pierdut o jachetă roz. La scurt timp după ce ne-am dat seama, am refăcut întregul traseu. Nici urmă de haină. Cineva a luat-o. S-a lăsat cu lacrimi, dar măcar am inventat o poveste, cu o jachetă călătoare. Cînd realitatea e insuportabilă, tot ficțiunea ne salvează. (A. M. S.)

● În California a apărut tatuajul funerar: cerneala este amestecată cu cenușa persoanelor apropiate care au decedat. Potrivit lui Kat Dukes, una dintre artistele care au promovat această tendință, în loc să le ții rămășițele acasă, într-o urnă, să le porți cu tine, sub piele, este o formă de respect mult mai adîncă. Ad litteram. (S. G.)

● Dacă nu știați (eu n-am știut pînă mai adineauri), covorașele de baie nu au doar dimensiuni, forme și culori diferite, ele se prezintă și sub diverse nume, ca să știm cu cine stăm de vorbă. Iată cîteva, dintr-o mulțime: Kiruna, Totebo, Lillhaga, Oleby, Munga, Fagersta, Berg, Pershagen, Bergby, Nissafors, Vittinge, Lerdala, Rosvik, Nolvik, Hallstavik, Tobo, Saltvik, Rydbo, Gimo, Brunn, Orrefors etc. Încîntat de cunoștință. (D. S.)

● Un hoț din Satu Mare a adormit în apartamentul de unde sustrăsese cîteva pungi cu carne de pasăre și una cu vinete, după ce a fost deturnat de niște sarmale îmbietoare aflate în oala de pe aragaz, de la care nu s-a putut abține. Proprietara a sunat la 112 după ce a avut surpriza deloc plăcută de a-l găsi pe canapeaua din bucătărie, făcîndu-și siesta după cele patru sarmale. Prejudiciul fiind mic, s-a decis renunțarea la acuzații. Ulterior, făptașul a recidivat și a intrat peste o altă femeie singură, furînd din bucătăria de vară 50 de lei, așa că magistrații de la Judecătoria Carei au decis să-l trimită după gratii 2 ani și 8 luni. (A. A. D.)

● Citesc într-o știre că în 2025 o să apară noul film pentru copii Albă-ca-Zăpada. Varianta reinterpretată a basmului propune cîteva îmbunătățiri în ceea ce privește reglementarea „relațiilor de putere” și lezarea unor categorii, lucruri peste care un basm publicat la început de secol XIX și ecranizat în prima jumătate a secolului XX trecea cu ușurință. Prin urmare: în Albă-ca-Zăpada și cei șapte pitici nu vor mai fi pitici pentru a nu leza persoanele cu nanism, Albă-ca-Zăpada nu va fi doar o prințesă, ci va fi una independentă și feministă, care nu se va lăsa sărutată de prinț, adică hărțuită. Într-o lume nebună, ce mai contează poveștile, însă întrebarea e alta: pe cine ajută această narațiune adaptată și cui îi face, de fapt, un serviciu? (I. M.)

● Se înmulțesc plantațiile de canabis ca ciupercile după ploaie. Dacă un olandez avea, în Dîmbovița, o cultură de canabis într-o seră, de unde au fost ridicate, după percheziție, 133 de plante, înalte de doi-trei metri, și 24 de kilograme de muguri de canabis, nici românii nu stau mai prost. Un fost procuror din Vrancea avea și el o cultură de canabis pitită într-o plantație de vie, de unde au fost recoltate probe – asta după ce, mai demult, le-a spus reprezentanților legii care l-au vizitat că semințele de canabis sînt pentru o plăcintă tradițională. (A. A. D.)

„DE VREI SĂ ȘTII CE ÎNSEAMNĂ MAJORITATEA VECHE, ASCULTĂ NISIPUL CARE A AJUNS PESTE TOT“

● Rucsacul unui tînăr găsit mort pe Valea Caraimanului a fost furat. Salvamontiștii au făcut apel la cel care l-a luat: „Poate conține date vitale pentru întregul caz”. Am citit știrea, apoi un prieten și-a amintit de o melodie a lui Dan Spătaru. Versurile sînt, acum, de-o ironie absolută: „De vrei să știi ce înseamnă român, / Ascultă doina ciocîrliei cîntată de cu zori / Și vino pe la noi de sărbători”. (A. M. S.)

● De la apariția lor în anii 1920, cabinele telefonice roșii au devenit unul dintre principalele simboluri ale Londrei și ale întregului Regat Unit, însă majoritatea au dispărut odată cu apariția telefoanelor mobile. În prezent au mai rămas doar 20.000 de telefoane publice în stare de funcționare (față de aproximativ 100.000 în anii 1990). 7.200, nefuncționale, au fost recuperate de comunități, diverse asociații sau chiar biserici. Unele au fost transformate în chioșcuri de informare pentru turiști, altele în stații de defibrilatoare, altele în chioșcuri de fast-food. Cele mai norocoase au devenit mini-biblioteci. (S. G.)

● Radu Cosașu ar fi împlinit săptămîna trecută, pe 29 octombrie, 93 de ani. A fost prima aniversare fără el. Invadarea Ucrainei se desfășura de luni bune cînd ne-am văzut ultima oară, iar în dedicația pe care mi-a dat-o atunci, pe o carte mai veche a lui, a scris: „…în cea mai neagră situație în care prietenia noastră contează”. (M. C.)

● O ipoteză rezonabilă a fost lansată de cercetători de la Universitatea New York, în ceea ce privește Sfinxul din Egipt. Acesta, spun ei, în urma unor studii pe care le-au efectuat, ar fi fost modelat mai întîi de forțele naturii, adică de nisipul transportat de vînt, iar forma rezultată i-a inspirat pe sculptorii egipteni de pe vremea faraonului Kefren să o lucreze și s-o accentueze, transformînd-o în figura pe care o putem vedea astăzi. Ipoteza, destul de plauzibilă, vine după multe alte încercări de explicare științifică sau magică. Poate că oamenii de știință (eventual, tot cei americani) ar trebui să se preocupe și de Sfinxul nostru de lîngă Babele, a cărui origine (de bună seamă naturală) pare să fi fost în mare parte pusă în umbră de fantasmagoriile dacopate. (A. M.)

● E adevărat că Tetris e primul joc video care a ajuns în spațiu? Da. În 1993, un cosmonaut rus a adus cu el pe stația orbitală o consolă portabilă Tetris, pentru a se relaxa. E adevărat că petrecem 18 ore pe săptămînă pe Internet? Da. În acest ritm, o persoană care trăiește 80 de ani va ajunge să petreacă 8 ani și 6 luni din viață navigînd pe Internet. E adevărat că cea mai lungă dezbatere televizată a durat 18 ore? Nu. O dezbatere dedicată vieții lui Buddha, care a avut loc la o televiziune din Nepal, a durat 62 de ore și 12 minute. E adevărat că Walt Disney și-a împrumutat vocea lui Mickey Mouse? Da. Pînă în 1947, Walt Disney era cel care dubla vocea lui Mickey Mouse; în cele din urmă a fost nevoit să renunțe din cauza tusei sale tabagice. E adevărat că Pierce Brosnan a lucrat într-un circ? Da. Înainte să devină actor și să joace rolul lui James Bond, Brosnan a lucrat într-un circ, unde era înghițitor de flăcări. (Dis-moi! C’est vrai?, Verthé Valentin, Larousse, 2018) (M. P.)

● În Kenya a fost arestat un tip care se pretindea avocat, deși nu era membru în Barou și nu avea nici studii juridice. Veți zice că escroci de genul acesta se găsesc peste tot, de ce mi-ar atrage o asemenea știre ochii în 3,14? Pentru că tipul a apărut în procese. Și nu într-unul, ci în 26. Și nu oriunde, ci la cea mai înaltă instanță din sistemul kenyan –echivalentul local al Înaltei Curți de Casație și Justiție de la noi. Și nu doar că a pledat în 26 de procese în fața celei mai înalte instanțe, dar – atenție! – le-a cîștigat pe toate. Ei da, falsul avocat, fără studii juridice formale, a cîștigat toate procesele în care a intrat. N-a pierdut nici unul! În cîteva dintre aceste procese, ni se spune, a stat împotriva unor veritabile glorii ale barei kenyene. În general, la o asemenea știre nu te mai întrebi cum de a fost posibil, ci cum de l-au prins. Poate că invidia profesională... (S. V.)

poate o vedeta sa parieze online fara sa fie recunoscuta jpg
Poate o vedetă să parieze online fără să fie recunoscută?
Pentru vedetele din România, telefoanele fanilor fac parte din viața de zi cu zi. O plimbare prin mall ajunge pe Instagram, o cină la restaurant devine subiect pentru site-urile mondene, iar o vizită într-o agenție stradală poate apărea pe rețelele sociale înainte de fluierul final
dilemaveche winner jpg
Fascinația lucrurilor gratuite: de ce o ofertă ne poate schimba decizia de cumpărare
Un produs oferit cadou, transportul gratuit sau o lună de abonament fără costuri pot influența rapid decizia unui consumator.
dilemaveche 888 jpg
Norocul, între superstiție și probabilitate: de ce continuăm să credem în numere norocoase
Unii oameni evită numărul 13, alții aleg mereu cifra 7 sau consideră anumite date favorabile pentru decizii importante. Credința în numere norocoase există în numeroase culturi și continuă să influențeze comportamentul oamenilor, chiar și într-o societate în care matematica și statistica sunt...
historia(1) jpg
Între ecrane și conversație: locul șemineului în ritualurile unei seri acasă
Într-o seară obișnuită, sufrageria poate găzdui mai multe lumi care nu se întâlnesc. Cineva urmărește un film, altcineva răspunde la mesaje, iar o a treia persoană caută, fără prea mult succes, începutul unei conversații. Nimeni nu este neapărat nepoliticos.
imagine principala png
Tehnici tradiționale de prelucrare a lemnului, redescoperite la Festivalul internațional DRANICA din Sighetu Marmației
Dacă întrebi un meșter care lucrează cu lemnul cum alegi un arbore bun pentru șindrilă, fii pregătit să ai timp să îl asculți. Vei auzi o poveste întreagă. Îți va spune pe ce versant a crescut, în ce perioadă a fost tăiat, ce vârstă avea, de ce l-a ales și așa mai departe.
imagine principala jpg
Divertismentul digital după 2030: cum ar putea evolua platformele online în următorii ani
Ținând cont de viteza spectaculoasă de evoluție a tehnologiei, cu impact direct asupra divertismentului digital, a anticipa cum va arăta acest sector peste mai mulți ani este o provocare deloc simplă chiar și pentru specialiștii din industria de entertainment.
e1940afd872dd2b58aab38a6da3183985c jpg
Hygge în stil românesc: 7 idei pentru o casă caldă și primitoare toamna
Toamna se întunecă mai devreme, temperaturile scad și petreci tot mai mult timp acasă. E momentul perfect să transformi livingul, dormitorul sau bucătăria în locuri în care chiar îți face plăcere să stai. Și nu ai nevoie de renovări sau de un buget mare
WhatsApp Image 2026 10 15 at 10 37 29 (1) jpeg
De ce merită să-ți traduci cartea într-o altă limbă
Să scrii o carte durează luni sau ani. Să o publici presupune alte câteva etape, de la editare și corectură până la copertă, tipar sau distribuție. După toate acestea, traducerea poate părea un lux pe care îl lași pentru mai târziu.
1790680973 KE7j jpg
Cultura organizațională se vede și în mobilierul de conducere
Se vede cultura organizațională și în mobilierul de conducere sau e doar o chestiune de gust? Data viitoare când intri într-o companie, fă un exercițiu simplu: uită-te la scaune.
spatiu de lucru jpg
Ordinea materială ca formă de gândire: despre organizarea spațiilor de lucru
Există încăperi în care lucrurile par așezate fără o regulă și totuși cineva știe imediat unde să găsească orice obiect. Există și spații impecabile în care fiecare căutare începe cu o întrebare. Între aceste două situații se află o diferență care nu ține doar de estetică.
pexels artbovich 6980564 jpg
Bucătăria modulară, pas cu pas: cum o compui fără să greșești
O bucătărie modulară se compune ca un joc de cuburi: alegi modulele, le așezi unul lângă altul și obții exact frontul care îți trebuie.
GettyImages 1311472388 jpg
De la economii la finanțare: rolul contului bancar în accesarea creditelor
Drumul de la economisire la finanțare nu începe în momentul în care completezi o cerere de credit.
Dilemaveche ro jpg
Accesul la produse financiare se mută online: cont bancar, credite și carduri
Accesul la produse financiare se mută tot mai mult din sucursale în aplicații și platforme web.
sos bolognese png
De ce sosul bolognese nu se face niciodată în grabă și de ce merită așteptarea
Un ragù bolognese bun nu se construiește din grabă, ci din timp, tehnică și echilibru. De la sofrito până la rolul vinului și al laptelui, diferența dintre o simplă pastă cu sos de carne și un bolognese autentic stă în felul în care fiecare ingredient este tratat.
GettyImages 1281297414 jpg
Vacanțele din septembrie: cum plătești inteligent în țară și în străinătate
Plata inteligentă în vacanțele din septembrie presupune utilizarea instrumentelor bancare digitale pentru a evita comisioanele nefavorabile de schimb valutar, taxele neprevăzute la ATM și riscurile de securitate asociate numerarului
Dilemaveche ro jpg
Bankingul viitorului: cont online, credit și card de credit în câteva clickuri
Îți amintești vremurile în care deschiderea unui cont bancar înseamnă o dimineață întreagă pierdută la ghișeu, cu rând, cu formulare completate de mână și cu o programare stabilită cu două săptămâni în avans?
Articol Dilema jpg
Cum te ajută aplicațiile bancare să gestionezi mai bine cheltuielile din sezonul de toamnă
Aplicațiile bancare pot ajuta la gestionarea cheltuielilor de toamnă prin trei tipuri de funcții: urmărirea tranzacțiilor, organizarea banilor pe obiective și controlul plăților.
DilemaVeche (1) (1) jpg
De ce ne exfoliem atât? Scurtă istorie a obsesiei moderne pentru pielea „perfectă”
Într-o cultură care asociază tinerețea cu vitalitatea și frumusețea, apariția semnelor îmbătrânirii poate fi percepută negativ. Suntem evaluați, adesea fără să vrem, și prin felul în care arătăm, iar îngrijirea pielii a devenit pentru mulți un mod de a recâștiga senzația de ....
dilemaveche ro 258 0 jpg
A îmbătrâni nu este un diagnostic. Când schimbările de după 65 de ani merită evaluate medical
Există o formulă pe care o folosim cu o ușurință surprinzătoare atunci când vorbim despre părinții sau bunicii noștri: „E de la vârstă.”
inkstar 04 jpg
După un piercing, primele zile contează: ce merită să clarifici cu salonul despre îngrijirea de bază
Primele zile după un piercing sunt mai ușor de gestionat atunci când pleci din salon cu instrucțiuni clare, potrivite zonei în care a fost făcut și bijuteriei folosite.
1786610560 SAWn jpg
Blender Philips pentru smoothie-uri, supe și sosuri: ghid pentru rezultate constante
Îți place să începi dimineața cu un smoothie cremos, să mănânci la prânz o supă fină și să completezi cina cu un sos făcut în casă? Cu un blender potrivit, pregătești toate aceste lucruri rapid, fără complicații și fără să umpli bucătăria de vase.
Greseli pe care le faci cand alegi un fiset metalic pentru birou jpg
Greșeli pe care le faci când alegi un fișet metalic pentru birou
Amenajarea unui birou eficient înseamnă mai mult decât alegerea unui mobilier cu un design plăcut.
Monteaza hota din inox profesionala si scapa de mirosurile neplacute din bucatarie jpg
Montează hotă din inox profesională și scapă de mirosurile neplăcute din bucătărie
Mirosurile persistente din bucătărie nu reprezintă doar un disconfort temporar, ci pot influența întreaga experiență de lucru, pot afecta calitatea aerului și pot crea un mediu mai puțin plăcut atât pentru angajați, cât și pentru clienți.
e1f968fcf438071d07be7afbd697630df3 jpg
Hotel aproape de plajă sau resort mare în Grecia: ce alegi pentru vacanța de vară?
Grecia rămâne una dintre primele opțiuni pentru vacanța de vară. Zbori două ore până în Creta sau Rhodos, mergi cu mașina până în Thassos sau Halkidiki, iar la finalul drumului te așteaptă mare limpede, plaje curate și seri lungi în taverne.

Parteneri

valerie lungu si partenerul sau Asia express drumul matasii jpg
Asia Express 2026 se apropie de final. Care sunt cele trei echipe care luptă pentru marele premiu și data la care va fi difuzată finala
Competiția „Asia Express – Drumul Mătăsii” se apropie de final, iar cele trei echipe care vor lupta pentru marele premiu au fost stabilite. După probe dificile și eliminări neașteptate, șase concurenți au rămas în cursă și se pregătesc pentru ultimele confruntări din China.
Horoscop, foto Shutterstock jpg
Horoscop luni, 9 noiembrie 2026. O zodie riscă să aibă parte de conflicte în dragoste
Începutul de săptămână vine cu provocări, răsturnări de situație și oportunități pentru cele 12 zodii.
archaeology world jpg
Secrete purtate pe degete. Poveștile fascinante a trei dintre cele mai spectaculoase și misterioase inele din istorie și funcțiile lor neașteptate
De-a lungul veacurilor inelele au fost printre cele mai apreciate bijuterii. Ele au devenit atât simbol al statutului social, dar și adevărate ascunzători secrete pentru cei care le purtau. Câteva modele sunt cu adevărat impresionante și au rămas legendare în istorie.
Model digital de elevație al sitului Aguas Buenas, văzut dinspre est
Un monument construit fără regi și fără elite: misterul celor 372 de movile, integrate într-un plan geometric complex
Cercetările recente efectuate într-un sit arheologic spectaculos din Nicaragua dezvăluie o formă neobișnuită de monumentalitate, construită nu doar prin ridicarea structurilor, ci și prin întreținerea și reînnoirea lor constantă.
image png
Filmul românesc care a cucerit juriul din Germania. „Nu e locul tău aici” a câștigat Marele Premiu la Cottbus
Filmul „Nu e locul tău aici”, regizat de Florin Șerban, a câștigat Marele Premiu la Cottbus. Producția ajunge în cinematografele din România pe 27 noiembrie.
image png
35 de autoturisme de lux, estimate la 2,8 milioane de euro, ridicate de polițiști în Galați. Suspecții ar fi ascuns banii prin achiziții pe numele rudelor
O amplă anchetă privind suspiciuni de spălare de bani a dus la ridicarea a 35 de mașini de lux, evaluate la aproximativ 2,8 milioane de euro, în județul Galați
O vulpe, surprinsă din nou pe străzile Capitalei. Animalul sălbatic a fost filmat plimbându-se prin centrul Bucureștiului
O vulpe, surprinsă din nou pe străzile Capitalei. Animalul a fost filmat plimbându-se prin centrul Bucureștiului
Apariție neașteptată în centrul Bucureștiului, unde o vulpe a fost surprinsă în timp ce se plimba pe străzi. Animalul sălbatic a fost filmat în timp ce mergea pe trotuare, cel mai probabil în căutare de hrană.
3 salariu ludovic orban 1 jpg jpeg
Ludovic Orban revine în PNL. Conducerea partidului a aprobat negocierile de fuziune cu Forța Dreptei | SURSE
Biroul Politic Național al PNL a votat în unanimitate începerea demersurilor pentru constituirea Polului Modernizării. Primul pas vizează deschiderea negocierilor pentru absorbția partidului Forța Dreptei.
dormitor jpg
E normal să-ți fie frică de întuneric dacă ești adult?
Frica de întuneric în postura unui adult. Când trebuie să ne facem griji și cum se tratează.