Cu ochii-n 3,14
NUTRIM SPERANȚE CĂ A MAI APĂRUT O FORMĂ DE SFIALĂ DE CÎND TRECUTUL A FOST ANULAT DIN CAUZA DURATEI
● Aflăm de pe site-ul hotnews.ro că farmaciile rusești au rămas fără Viagra, după ce compania biofarmaceutică americană Viatris a informat Rusia că sistează livrarea tabletelor albastre. Nutrim speranțe că Putin o va lăsa mai moale cu războiul. (M. P.)
● Pe lîngă schemele clasice prin care li se cere oamenilor să transfere bani într-un cont, fie cu pretextul că o rudă a avut un accident, fie că altfel le vor fi închise adresele de e-mail sau divulgate informații financiare, a mai apărut o formă de înșelăciune: un mesaj trimis pe e-mail-ul de serviciu, venit chiar din partea Inspectoratului General al Poliției. Destinatarilor li se spune că sînt pasibili de urmărire penală pentru infracțiuni din sfera criminalității cibernetice și li se cere să contacteze de îndată organul emitent. Unii oameni, mai naivi, intră în panică. Alții se amuză, mai ales cînd constată că mesajul, în care sînt menționate și INTERPOL, și EUROPOL se termină cu puncte de suspensie, pentru un efect dramatic. (A. A. D.)
● Fără sfială sau reținere, dintr-un preaplin al inimii, stau înșirate și surîzătoare, pe o tarabă de la Piața Reșița, mere din soiul Generos. (D. S.)
● Primarul Nicușor Dan a fost acuzat de către ANI de abuz în serviciu. Abuz? Nicușor? Carevasăzică, să fi făcut totuși ceva de cînd e primar, fie și măcar un biet abuz? De necrezut! (A. M.)
● O actriță din Florida a descoperit un portret al ei, realizat acum mai bine de zece ani, pe coperta unui roman erotic. Portretul provenea dintr-un portofoliu cu fotografii cerut la casting-uri, iar portretele au fost realizate de un fotograf care se pare că a vîndut mai departe imaginile către Getty Images. Gestul imoral al fotografului și coperta romanului au transformat-o pe femeie, dintr-o actriță anonimă, într-o figură foarte populară pe canalele de socializare. S-ar spune că trecutul conservă mai multe speranțe decît ceea ce poate rezerva prezentul sau viitorul. (I. M.)
● Știri recente din lumea woke. „Dacă plantele sînt atît de inteligente, n-ar trebui să nu le mai mîncăm?” – editorial în The Guardian. Universitatea din Bergen, Norvegia, a lansat un program pentru studierea rolului jucat de vopseaua albă în răspîndirea ideilor rasiste. În Irlanda, casting-ul pentru spectacolul de teatru Așteptîndu-l pe Godot a fost anulat din cauza faptului că distribuția nu conține roluri feminine. O școală din Statele Unite și-a cerut scuze că, în Luna Istoriei Negre, la cantină s-au servit pui, pepene și vafe, considerate mîncăruri ce perpetuează stereotipurile negative cu privire la populația de culoare. (M. C.)
● Speciile de mamifere care trăiesc în grupuri au o durată de viaţă în general mai mare comparativ cu cele solitare, a descoperit un grup de cercetători chinezi. Mamiferele prezintă o variaţie de 100 de ori a duratei maxime de viaţă, de la mai puţin de doi ani, în cazul chiţcanilor (soricide), pînă la peste 200 de ani, la balenele de Groenlanda. Întrebarea existențialistă „Solitari sau solidari?” capătă noi sensuri. (A. M. S.)
ÎN REST, ÎNTR-UN GRUP DE PRODUSE, PERSONALITATEA SIMPLĂ MERGE ÎNAINTE CU UN AER ABSENT
● Auzite de Ziua Iubirii. Un cuplu pe la vîrsta medie, ea îi reproșează lui că s-a mai dus un an în care a trecut ca tractorul peste Ziua Îndrăgostiților, el îi răspunde: „Dar noi nu sîntem îndrăgostiți, noi sîntem căsătoriți”. Un cuplu de adolescenți așteptînd la semafor, el: „Auzi, bă, poate împarți cu mine pachetul tău de țigări, eu n-am mai avut bani să-mi iau, ți-am luat flori ca să nu mai zici prin clasă că tu nu primești nimic”. Seara, pe Bulevardul Unirii, o doamnă voluptuoasă strigă: „Domnișoară, scoală jos de pe bicicleta aia și ia niște flori de la mine, le dau la reducere, vai de tine!”. 14 februarie e o zi a celor mai hilare momente din an. În rest, iubire tot anul, pentru toată lumea. (I. M.)
● O americancă și-a pierdut motanul, pe Tucker, în timp ce traversa țara din Florida în Michigan. Undeva în Tennessee, Tucker, un maestru al evadărilor, a ieșit din camera de hotel și dus a fost. Cineva însă l-a găsit și i-a postat fotografia într-un grup de pisici fără casă de pe Facebook, unde femeia l-a recunoscut. Dat fiind că cheltuielile cu transportul motanului pînă în Michigan ar fi fost prea mari pentru stăpîna lui, cea care l-a salvat a așteptat ca bunicii ei să parcurgă drumul de 12 ore cu mașina pînă la o locuință pe care o aveau în Michigan și l-a trimis cu ei. Reuniunea a avut însă loc abia peste o lună, timp în care motanul, instalat confortabil în noua lui casă, a putut fi găsit la telefon. (A. A. D.)
● Urmărind într-o seară, la televizor, cîteva calupuri publicitare, am avut revelația misiunii umanitare a acestora – căci majoritatea ne îndeamnă să iubim. Nu doar să apreciem sau doar să ne placă niște produse, ci să revărsăm asupra lor un întreg noian de iubire. Să iubim ciocolata, soluțiile demachiante, detergenții, siropurile de tuse, hîrtia igienică. Aproape că am ajuns să iubesc să mă uit la reclame. (S. G.)
● Pe stradă, un puști de vreo cinci ani a început să urle ca din gură de șarpe, să-și boscorodească mama și să-și lovească nervos bunica, din cauză că nu-l lăsau să mănînce o ciocolată. Ambele încercau să-i oblojească nervii, rugîndu-l să aștepte pînă ce ajung acasă. M-am gîndit că totuși o parte bună există: cel puțin nu-i era inhibată personalitatea. (S. G.)
● La șase zile după cutremurele din Turcia, echipele de salvare au scos de sub dărîmături o femeie de 70 de ani, după 121 de ore. Primele cuvinte ale supraviețuitoarei, după ce a fost salvată din ruinele blocului în care locuia, au fost: „Mai există lumea?“. Cea mai simplă și mai tulburătoare întrebare. (A. M. S.)
● În grădina zoologică din Nagasaki s-a produs ceva neașteptat. Gibonița cu mîini albe Momo a născut un pui deși era ținută singură în cușcă. Testele ADN au dovedit că „vinovatul” a fost Ito, gibonul cu mîini negre din cușca alăturată. Cu acribia tipică japonezului, s-au cercetat toate împrejurările și – atenție! – după doi ani abia, adică de curînd, s-a descoperit că în peretele care despărțea cele două cuști exista o găurică de 9 mm. Așa a fost posibil. Povestea mi se pare extraordinară pentru că spune ceva frumos și măreț despre viața însăși. Din motive evidente, nu reproduc aici comentariile pe care le-am putut citi sub această știre, pe forumul sursei de unde am pescuit-o și eu. Totuși, e important să precizez pentru recenții Facebook că așa se numesc rasele celor doi amorezi: gibon cu mîini albe (pentru ea) și gibon cu mîini negre (pentru el), și că nu e nimic rasist în asta. Dar dacă totuși vreunul crede că e ceva rasist aici, să-și dea palme în fața oglinzii ca să se trezească. După cum dovedesc Momo și Ito, viața merge înainte indiferent de pereți. (S. V.)
● Pe bulevardul Iancu de Hunedoara din Capitală, un tînăr cuplu rom se află în plină criză conjugală. Ea merge în urma lui, cu un aer absent, iar el, vizibil iritat, îi reproșează, privind peste umăr: „Mă vezi că disper și mi-arunci vorbe ca la căței… Dă-te-n p**a mea de aici!”. (M. P.)
