Copiii din ultima bancă
”Am fost încurajată de personalul centrului: Alexandra, Marius, Sanda şi, cel mai mult, Mia şi Odesa, profesoarele mele de română şi matematică. Datorită ajutorului pe care l-am primit la centru la mate şi română, la examene am luat note la care nici nu mă aşteptam: 6 la matematică şi 8,5 la limba română. Notele mele la şcoală au crescut tot mai mult, iar profesorii m-au lăudat – acest lucru mi-a plăcut mult“, spune Gabriela B., într-un mesaj scris către cei ce lucrează în centrul EveryChild, în ultimele zile cînd a mers la centru. A fost admisă în clasa a IX-a, activităţile centrului incluzînd doar copii care sînt în învăţămîntul primar.
Acum doi ani, cînd a mers pentru prima oară la centrul de zi al Fundaţiei Române pentru Copii, Comunitate şi Familie, din Cluj, Gabriela era corijentă la matematică. Profesoara de matematică, o doamnă mai în vîrstă care ţipa la copii, nu reuşea să o facă să „îndrăgească“ calculele. Nici la limba română nu avea rezultate prea bune, deşi e o materie care îi place. La centrul din strada Ilie Măcelaru, Gabriela a mers aproape zilnic. Îşi făcea temele însoţită de profesori şi voluntari, participa la tot felul de activităţi organizate. Ca fire, e mai „sperioasă“. „Cînd cineva ţipa, una-două mi se făcea frică şi nu mai ştiam nimic“, spune ea. În timp, prin jocurile şi activităţile de la centru, a prins încredere în propriile forţe, iar clasa a VIII-a a încheiat-o cu note bune. Pe 12 septembrie, a început şcoala la Liceul Teoretic „Eugen Pora“, din Cluj, la clasa de profil uman.
„Gabriela e un caz fericit, pentru care s-a intervenit la timp“, spune Alexandra Moldovan, coordonatoarea centrului EveryChild. Sînt copii care însă n-au acelaşi noroc. Pentru cele 45 de locuri disponibile în centru prin proiectul finanţat prin Fondul ONG, granturile Spaţiului Economic European, s-au primit din partea şcolilor peste 80 de recomandări pentru sprijin la teme şi alte sarcini şcolare. În general, copiii cu rezultate slabe la învăţătură, cu absenţe, corijenţe şi care proveneau din familii care nu reuşeau să îi ajute. De regulă, familii cu venituri mici, pînă în 600 de lei pentru fiecare membru, sau cu spaţii de locuit mici sau familii numeroase care locuiau mai multe persoane în aceeaşi cameră.
Atunci cînd familiile se confruntă cu dificultăţi destul de mari, mulţi dintre copii abandonează şcoala. Fără modele pozitive, cineva care să îi ghideze şi să le imprime reguli, copiii „intră în grupuri rău famate şi ajung să aibă tot felul de comportamente deviante“. Petrec mult timp pe stradă, pot ajunge să fure, să se drogheze sau să aibă relaţii distructive.
Oricum ar fi, fără puţin ajutor, majoritatea rămîn în cercuri vicioase. Sărăcia şi mediul familial îi fac să abadoneze şcoala, iar abandonul îi duce tot la sărăcie. De multe ori, problemele familiilor din zonele sărace sînt mai mari decît abandonul şcolar. Sînt părinţi abuzivi, care consumă alcool sau pentru care delicvenţa e un stil de viaţă. Mulţi dintre aceştia nu ştiu să îşi ajute copiii, au abandonat şcoala devreme, la rîndul lor, nu ştiu să scrie sau să citească. Sprijinul vine atunci din afara familiei.
La centru, copiii vin imediat după ore. Primesc o masă caldă, apoi sînt ajutaţi să-şi facă temele. „Cei din clasele I-IV lucrează cu predilecţie cu psihopedagogul şi pregătesc temele pentru a doua zi împreună cu voluntarii, iar cei de clasele V-VIII se pregătesc la română şi la matematică, cu cele două profesoare; de asemenea, îşi pregătesc lecţiile la limba engleză, geografie sau alte materii. Copiii primesc sprijin în fiecare zi pentru teme, sînt ajutaţi să-şi pregătească portofoliul sau unele lecţii. Pedagogul organizează săptămînal grupuri de consiliere psihopedagogică. Pedagogul, în consilierile de grup, lucrează cu copiii care au o motivaţie de învăţare scăzută sau nu utilizează tehnici de învăţare. La fel şi psihologul, lucrează individual cu fiecare copil şi urmăreşte dacă are probleme emoţionale, comportamentale sau anumite anxietăţi. Atacă problemele prin grupuleţe, în care învaţă cum să se comporte în grupul de prieteni, cum să facă faţă situaţiilor şcolare, atunci cînd şi-a pregătit foarte bine tema şi are emoţii, de exemplu“, povesteşte Alexandra Moldovan.
Uneori, sprijinul copiilor înseamnă mai mult decît lecţiile făcute în centru. „Urmărim care e motivul real al rezultatelor scăzute. Sînt copii care, de exemplu, nu îşi fac tema pentru că acasă nu au o masă la care să lucreze, nu pentru că nu vor să lucreze. Singura masă pe care o au e cea din bucătărie, unde mama găteşte. La centru vin, îşi fac temele, apoi singura lor grijă este să îşi facă ghiozdanul şi să se joace. (…) Cei mai mulţi dintre ei au un nivel de cunoştinţe foarte scăzut, la cele mai multe materii au note foarte mici. La cele de bază, română şi matematică, mulţi dintre ei sînt corijenţi. Dacă nu ştiu înmulţirea, nu pot face nici împărţirea. O bună parte dintre ei au stima de sine scăzută, probleme de comportament, conflicte cu profesoarele, cu diriginţii, cu colegii, ceea ce îi împiedică să ia note pe merit, pentru cunoştinţele pe care le deţin, ci mai mult pentru comportament.“ Deşi intervenţia e complexă, costurile nu sînt atît de mari: „Aproximativ 300 de lei pe lună pentru fiecare copil, cu tot cu utilităţi şi plata salariilor. Copiii din familiile defavorizate participă gratuit la activităţi.“
Pentru mulţi dintre copiii din familii sărace, un an de sprijin nu e suficient. „Ar fi nevoie de un ciclu primar şi unul gimnazial. Copiii, de multe ori, nu se descurcă nici cînd sînt ajutaţi. Dacă nu le insuflă nimeni sentimentul că pot, că au abilităţi, ajung să nu îşi facă temele, să nu mai fie interesaţi de şcoală. Şcoala valorizează de multe ori numai reuşita şcolară. Copiii au şi alte abilităţi care nu sînt validate de şcoală“, mai spune doamna Moldovan.
Dacă, în România, media abandonului şcolar ajunge la 19%, realitatea din comunităţile cele mai sărace arată că abandonul şcolar e mai mare. „Dacă stai cu capul într-o găleată cu gheaţă şi cu picioarele în foc, per total eşti bine“, spune Laura Marin, doctorand în ştiinţele educaţiei şi preşedinta Asociaţiei Human Catalyst. „Am putea lansa ideea că în mediul rural nivelul abandonului şcolar ar fi dublu.“ Dintr-un studiu realizat de Laura Marin reiese că „aproape 300.000 de elevi din învățămîntul primar și gimnazial din România învață în școli defavorizate, cu risc ridicat de abandon. Din aproximativ 5000 de școli din țară cu învățămînt primar și gimnazial, primele 414 din listă sînt încadrate în clasa 1 de risc socio-educațional, adică cel mai înalt grad de risc pe o scară de la 1 la 5.“ „Asta înseamnă că se află într-o localitate săracă, cu elevi săraci şi primării sărace, cele mai defavorizate sînt în zona rurală şi în ghetourile din zona urbană“, adaugă Laura Marin.
Una dintre soluţiile pentru prevenirea abandonului şcolar e programul „Şcoală după școală“, un program complementar cursurilor obligatorii. Oferă oportunităţi de învăţare formală şi nonformală, consolidează competenţele, este un program care are ca scop remedierea şi accelerarea învăţării. Toate aceste activităţi se pot desfăşura după programul obligatoriu, doar dacă şcoala are resursele necesare. Pînă acum, after-school-uri au existat doar acolo unde au fost susţinute financiar de părinţi. Sînt localităţi unde Consiliile Locale au alocat fonduri pentru aşa ceva, însă în comunităţile sărace, şansele sînt foarte mici. Astfel, cercul vicios apare, sărăcia din unele comunităţi duce la abandonul şcolar, iar abandonul ţine sărăcia aproape.
Alexandra Moldovan crede că un program „Şcoală după școală“ înseamnă trecerea de la „să se descurce singuri“ la „ce putem să facem pentru ei“, la o dezvoltare armonioasă. „Ar aduce sentimentul de valoare, de încredere în sine şi i-ar obişnui să depună efort zilnic. Din lipsa acestui antrenament, de multe ori ei abandonează înainte să înceapă. Sînt copiii aceia invizibili, care fie sînt puşi în ultima bancă, fie etichetaţi că nu ştiu prea multe, sînt copiii marginalizaţi. Le-ar arăta că şi ei sînt importanţi, pentru ceea ce sînt şi ştiu să facă.“ Din experienţa de la centru, mulţi dintre copii au un ritm mai lent şi probleme de concentrare, au nevoie de mai mult timp ca să înţeleagă sarcinile şcolare. „După şcoală, profesorii ar avea timpul necesar să le explice mai bine, ar fi o perioadă de exersare.“
Există comunităţi unde organizaţiile neguvernamentale au înfiinţat centre de zi sau desfăşoară activităţi de tip after-school în cele deja existente, de cele mai multe ori cu finanţare internaţională. Lucrează într-un stil mai complex, identifică toate problemele ce stau în calea evoluţiei copilului şi fac tot posibilul să le rezolve. Dincolo de faptul că sînt zone ale ţării unde nu există asemenea organizaţii sau nu au capacitatea să acopere toate problemele din zonă, apar dificultăţi pentru găsirea surselor de finanţare. Asociaţia Human Catalyst susţine finanţarea programului „Şcoală după școală“, pentru copiii din familiile defavorizate, de la bugetul de stat. Alături de CeRe – Centrul de Resurse pentru participare publică – au iniţiat anul trecut, printr-un proiect finanţat prin Fondul ONG, gestionat de Fundaţia pentru Dezvoltarea Societăţii Civile, o campanie de advocacy pentru acest lucru. După mai multe întîlniri şi discuţii cu reprezentanţii Ministerului Educaţiei, lucrurile au rămas la nivelul promisiunilor.
Cîţiva paşi în această direcţie s-au făcut. Pachetul naţional antisărăcie include măsuri dedicate pentru programul „Şcoală după școală“. A fost înfiinţată Coaliţia Antisărăcie, unde un grup dedicat educaţiei, format şi din organizaţii neguvernamentale, monitorizează implementarea acestei măsuri şi propune soluţii pentru bunul mers al lucrurilor. Lipsesc însă, în continuare, fondurile. Fondurile structurale acoperă o parte dintre nevoi, însă, din nou, acolo unde are cine să le implementeze, ceea ce nu înseamnă întotdeauna şi acolo unde este cea mai mare nevoie.
Pentru toamna aceasta, Ministerul Educaţiei a anunţat finanţarea unei mese calde, pentru 50 de şcoli din zone defavorizate. Este nevoie însă de un program susţinut, cu acoperire naţională, prin care, pe lîngă o masă caldă, să se acorde copiilor şi atenţia necesară. Cu ajutorul profesorilor şi educatorilor din şcoli, sau în parteneriat cu ONG-urile care ştiu deja să facă asta. Numai prin Fondul ONG au fost finanţate aproape 30 de proiecte cu activităţi de tip after-school, experienţa lor poate fi multiplicată. Fără o investiţie din partea statului în atenţia şi răbdarea de care au nevoie aceşti copii, sînt şanse ca ei să rămînă în ultima bancă. Sau să nu mai meargă deloc la şcoală.
Vera Ularu este coordonator de comunicare la FDSC.
