Comitetul de bloc

Dl Ciontu îmi arată o crăpătură lungă de aproape doi metri şi adîncă de vreo trei centimetri, chiar la baza imobilului, lîngă uşa de la ghenă. "O vedeţi? Dacă vine un cutremur mai măricel, de aici crapă... am vorbit şi cu Dumitrescu care a fost arhitect şi mi-a zis că e clar! Afectează structura de rezistenţă." Mă uit la crăpătură, ca să-i fac pe plac. Am mai văzut-o de cel puţin cîteva ori, căscîndu-se în diferite moduri, pe faţadele mai multor blocuri de pe Calea Moşilor. Ca o zgîrietură urîtă, dar superficială. Blocul nostru cu opt etaje este construit în 1981. Îi spun că nu are de ce să-şi facă griji. "Ba n-aveţi dreptate! Aici trebe lucrări de consolidare, nu glumă! Şi să vedeţi ce e în subsol... Aţi fost vreodată în subsol?" Recunosc că n-am fost pentru că nu m-a chemat nimeni. "Păi, acolo e teroare! Vă zic io, teroare! Iar bani de investit ar fi ceva, ceva, dar îs blocaţi, pentru că n-are cine să semneze... în momentul ăsta sîntem în stare de avarie, pentru că nu avem comitet de bloc!" Ştiu ce urmează. Va trebui să promit că voi participa la următoarea şedinţă, ca să alegem, în sfîrşit, comitetul. La ultimele trei, n-a mai venit nimeni, decît tot ei. I-am auzit, prin pereţi, certîndu-se şi vociferînd, pe palierul de la etajul 9, din faţa spălătoriei. Şi nu puteau să se aleagă între ei. Lipsea electoratul. "Măi, băieţi, dacă voi nu vă implicaţi atunci cine?!" - mă întreabă cu reproş Ciontu. Mă uit instinctiv în spate şi nu văd pe nimeni. Unde or fi dispărut "băieţii"? "Dacă veniţi, poate că vă alegem chiar preşedintă... că avem nevoie şi de oameni tineri în blocul ăsta, nu-i aşa?". Asta mai lipsea! Promit că voi participa la şedinţă, apoi Ciontu (63, geacă galbenă din fîş, bască de inginer constructor, de fapt chiar a fost şef de şantier pe timpuri) lipeşte oftînd afişul cu un ultimatum. Lui i s-a dat această sarcină pentru că fiul său are computer cu imprimantă (deşi doamnele în vîrstă de la etajele 3, 4 şi 5 au un dinte împotriva ăstora cu computere, căci de cînd au pus ei stăpînire pe bloc, nu mai pricep nimic din lista cu plata întreţinerii, nici cu ochelarii de citit, nici cu ăilalţi de mers la piaţă şi la biserică. "Ce, nu era bun el, pixu’, săracu’?" - am auzit-o plîngîndu-se pe madam Buzatu). Pe afiş scrie că, dacă nu venim sîmbătă la alegeri, nu se vor mai plăti facturile către Apa Nova şi RADET şi că vom rămîne fără apă curentă şi fără căldură. Candidaţii Cum am ajuns însă în "starea de avarie" şi fără comitet? E o poveste lungă şi tristă. Pe scara II sînt două grupuri de interese. Două "partide" cu ceva forţă politică (ca la americani). Ar mai fi şi un al treilea, care îl are în frunte pe "colonel", însă e prea radical, după părerea multora, şi n-are nici o şansă în alegeri. Primul, conservator, este condus de familia Ciocan de la etajul 8. El şi ea, 86 şi 82, pensionari. Nedespărţiţi de parcă ar fi lipiţi cu Superglue. El, fost miliţian, a păstrat dintotdeauna cartea de imobil în care sîntem trecuţi cu toţii. Are cataractă avansată la ambii ochi şi de cele mai multe ori tace, sprijinit în baston, privind în zare sau spre propriul trecut. Ea este purtătorul lui de cuvînt. Vorbeşte în locul şi în numele lui. În rest, gruparea este alcătuită din doamnele în vîrstă de la etajele 3, 4 şi 5. Sediul central este reprezentat de cele două bănci care aparţin Primăriei sectorului 2, unde ţin şedinţe interminabile atunci cînd timpul frumos le permite. Neplăcut este că le au de partea lor şi pe femeile de serviciu, Mariana, cea pe care bărbatul o bate "cu semne" (mers şchiopătat, ochi vînăt etc.) şi Lili, cea pe care nu o bate, e doar beţiv. Cred că deja v-aţi dat seama că adevăratul şef al grupării este dna Ciocan. Ea decretează care este starea materială a tinerilor (proprietari şi chiriaşi) din bloc, în funcţie de cum arată maşinile parcate şi de numărul sacoşelor cu care aceştia vin de la cumpărături. Ea hotărăşte că "avem voie cu animale de companie", doar pentru că dna Buzatu deţine un pekinez, un şoricar şi un bichon. Ea spune cine şi mai ales de ce are dreptul să folosească ascensorul şi contorizează urcările şi coborîrile. "Tinerii ăia doi de la şapte ar trebui să fie trecuţi patru la întreţinere că toată ziua se plimbă cu liftul!" Ea este responsabilă cu închisul şi deschisul ferestruicilor de pe paliere. În noaptea în care bătrînul colonel a venit pentru a nu-ştiu-cîta oară din "campanie" cu cămaşa sfîşiată la umăr şi fără cheile de la garsonieră şi s-a gîndit că cel mai cuminte ar fi să doarmă pe palier, ca să nu spargă uşa şi să facă hărmălaie în timpul "orelor de linişte", dna Ciocan a fost cea care a urlat "să se deschidă toate ferestrele de pe paliere, pen’că în blocul ăsta miroase urît! Ce vină am eu că zevzecul ăsta iar şi-a pierdut cheile şi doarme p-afară?!". Şi aşa a răcit colonelul! Şi tot dna Ciocan a fost cea care le-a băgat în cap tuturor celor care au avut răbdare să o asculte că "Dumitrescu a dus blocul de rîpă!" şi că "a furat de n-a mai putut!". Dumitrescu, de profesie arhitect (75, ochelari cu rame aurite, parpalac gri, costum, cravată) este preşedinte de bloc din tată-n fiu. La noi a avut deja două mandate, şi unul ca administrator. Gruparea pe care o conduce şi din care face parte şi Ciontu pare democratică şi plină de idei novatoare. Cum ar fi "să luăm în gestiune punctul termic ăsta din spate, să angajăm doi oameni, în două schimburi, că mai mult nu trebe, pe care să-i plătească asociaţiile de la cele patru blocuri care depind de acest punct termic şi o să vedeţi cu cît se vor reduce costurile la întreţinere, pă timp de iarnă! Dar ce credeţi că au vrut ăştia de la RADET?". Dumitrescu este cel care în fiecare zi, îmbrăcat "la patru ace", are, n-are treabă, merge în audienţe la Primărie. Cel care compune sesizări şi petiţii şi, cu ajutorul băiatului lui Ciontu, le scrie pe calculator. Cel care a adus repartitoarele în bloc, însă doamnele de la etajele 3, 4 şi 5 au ajuns la concluzia că "e o afacere personală a lui Dumitrescu cu firma de repartitoare". Cel care, cu chiu şi vai, a izolat terasa. El însuşi, la cei 76 de ani ai săi, s-a urcat pe bloc ca să vadă cum merg lucrările. Cel care a pus un afiş la avizier cu "începînd de astăzi, puteţi plăti întreţinerea la Banca Transilvania, în contul... Precizaţi doar numele proprietarului şi numărul apartamentului". Am fost la bancă şi n-am putut să precizez nimic. Casiera mi-a făcut cu ochiul: "E contul lui Dumitrescu, nu-i aşa? Îl ştim ca pe un cal breaz!". M-am ambiţionat şi am virat totuşi banii în cont, la "Diverse". Nu i-a descoperit nimeni, decît după ce am fluturat factura. Şi tot Dumitrescu este cel care i-a pus pe fugă pe băieţii de la "Astral - creat să evolueze", care veniseră "să securizeze" blocul (operaţiune fără de care nu poţi încheia un contract pentru Internet). "Au venit unii care s-au apucat să dea găuri în pereţi ca să fixeze nişte cutii. Le-am spus că nu avem nevoie pentru că afectează structura de rezistenţă! Eu ştiu pentru că sînt arhitect." Gurile rele spun că Dumitrescu a fost turnător. Că a făcut poliţie politică. Doamnele de la etajele 3, 4 şi 5 cred însă că nu e decît un pungaş de rînd. Totuşi, cum se face că, deşi ambele grupuri de interese îşi doresc puterea, nu mai avem comitet? Dumitrescu s-a săturat, e prea bătrîn ca să mai înfrunte opoziţia şi nu mai vrea să candideze. "Să facă ei ce-or vrea... Io, unul, am luptat destul pentru blocul ăsta, am umblat numai pe drumuri şi nu m-am ales cu nimic! Numai calomnii! Toată lumea mă vorbeşte de rău pe la colţuri, că Dumitrescu a făcut, că Dumitrescu a dres! Ei bine, gata! Mi-a ajuns! Sînt un pensionar bolnav şi am nevoie de linişte! Să pună pă alţii!" - îşi ţine el discursul oftînd. Familia Ciocan, în schimb, şi-ar dori să vină la putere, dar nu are suficient curaj. Nu se simte pregătită. El nu are decît patru clase, ea e analfabetă. Şi, în fond, nu e mai bine în opoziţie, unde nu au altceva de făcut decît să cîrcotească pe băncile făcute cadou de Primăria sectorului 2? Şedinţa de bloc "Vecina" mă opreşte pe palier. Nu ştiu cum o cheamă şi pentru că mă strigă pur şi simplu "vecină!", eu îi zic pur şi simplu "vecina" (41, nemăritată, fumează doar pe palier în colanţi şi în tricou ziua, seara în pijama albă cu floricele roz). "Vecină, să vii vineri la şedinţă! Acuma e musai să vii că e groasă! Ne taie ăştia apa şi căldura pen’că nu mai avem comitet!" Apoi, după o pauză de gîndire: "Cred că e timpul ca noi ăştia, tinerii, să luăm puterea! Să facem ceva în blocul ăsta, că nu se mai poate aşa! Io i-am zis şi lu’ turcaletele ăsta să se implice, el ar vrea, dar nu se poate, că nu e proprietar!". Turcaletele este unul dintre cei mai vechi chiriaşi din bloc. Un băiat liniştit, cu alură hippie. De-a lungul timpului le-a invitat pe toate femeile din bloc, sub 50, "la el, la un cafeu!", dar singura care i-a cedat a fost "vecina". Oare aş avea mustrări de conştiinţă, dacă nu m-aş duce la şedinţă? Singura la care am participat a fost una de acum vreo doi ani, tot pentru alegeri. S-a ţinut pe palierul de la etajul 8, chiar în faţa uşii familiei Ciocan, iar eu am întîrziat. Am nimerit în mijlocul unor discuţii furtunoase. Pe atunci încă trăia dna Mina. Ea era liderul de necontestat al tuturor administratorilor şi preşedinţilor de bloc de pe Calea Moşilor. De-a lungul vremii, a condus trei blocuri, cu o mînă de fier. Nimeni nu crîcnea în faţa ei. Nici instalatorii, nici femeile de serviciu. La 94 de ani, cu o pareză care nu-i mai permitea să comunice decît prin gîngureli şi prin semne, dna Mina era membrul veşnic al oricărui comitet de bloc posibil. Aşadar, cele două tabere faţă în faţă: familia Ciocan cu doamnele de la etajele 3, 4 şi 5, plus dna Mina, şezînd pe un taburet, de o parte, şi Dumitrescu, Ciontu şi încă cîţiva, de cealaltă. Pe scări, e înghesuit electoratul. Eu, "vecina", ţinînd cu degetul mic de la o mînă toarta ceşcuţei de cafea pe care nu apucase să o bea, iar în cealaltă mînă ţigara, turcaletele, care n-avea altă treabă, şi încă vreo patru tineri intimidaţi. Tocmai se discută cu aprindere "problema ghenei". "Cineva răuvoitor de la etajele superioare" înfundă sistematic toboganul. Asta susţine dna Ciocan care aruncă o privire incriminatorie tinerilor alegători. Nu aşa se cucereşte electoratul! Totuşi nea Fane, responsabil cu uşa de la intrare şi vîndut oricărui sistem care e la putere, susţine că sîntem singura asociaţie din zonă "căreia nu i s-au furat încă pubelele de gunoi". "Nu le-au furat pen’că au fundul spart şi nu le-a schimbat nimeni! Şi ştiţi de ce? Nu mai ie nici un ban în fondul de rulment!" - replică dna Ciocan, privindu-l fix pe Dumitrescu, preşedintele în funcţiune. "Io asta am avut de zis!" Soţul Ciocan o aprobă dînd din cap. Dumitrescu îşi drege glasul şi se pregăteşte pentru discursul de adio care durează vreo cinci minute. "Sînt pregătit să-mi dau demisia...", "anumite voci din acest bloc...", "este cît se poate de clar că nu sînt dorit în această funcţie". Privirile îi sînt aţintite spre familia Ciocan. Doamnele de la etajele 3, 4 şi 5, în capoate înflorate, şuşotesc speriate. Dna Mina vrea să zică ceva, dar nu poate. "Dar n-a zis nimeni că nu vă vrea!" - replică dna Ciocan. "Noi doar semnalam nişte nereguli... Eu şi soţul sîntem oricum prea bătrîni pentru preşedinţie! Ce, n-avem altă treabă? Poate îi lăsaţi pe ăştia mai tineri, aşa ziceam!" E o idee bună. Alegătorii se transformă în candidaţi. Cine vrea? Tu! "Vecina" dă speriată din cap. Poate tu? Un tînăr imberb e pe cale de a-şi lua tălpăşiţa. Turcaletele zîmbeşte prietenos. Dar nu putem să punem preşedinte de bloc un turc. Nici măcar nu e proprietar. "Vedeţi! Nu vrea nimeni!" "Atunci e simplu... O punem pe dna Mina!" - zic în cor doamnele de la etajele 3, 4 şi 5. Dna Mina dă din cap încîntată. "Supunem la vot?" - întrebă madam Ciocan. Şi atunci intervine omul din umbră, mic, negru şi agitat, pe care nu-l mai văzusem pînă atunci. "Noi vorbim aici treburi importante dă bloc, iar domnişoara fumează în neştire, în spaţiul asociaţiei!" Domnişoara, care tocmai îşi aprinsese o ţigară, o stinge cu un gest nervos şi se ridică de pe scara pe care şedea. Pare dintr-odată foarte înaltă, însă nu poate să-i spulbere dintr-o suflare pe toţi membrii fostului şi viitorului comitet, căci nu sînt un pachet de cărţi de joc. Sînt cît se poate de reali şi ei "i-au pregătit" lumea în care ea nu are şi nici nu vrea să aibă nici un fel de putere. Înjură ceva printre dinţi şi pleacă. "Unde te duci, vecină?" Pînă la urmă, marea şedinţă de bloc nu s-a mai ţinut. "Cineva, răuvoitor desigur, a furat rulmenţii de la lift, aşa cum s-a întîmplat şi la scara ailaltă săptămîna trecută", iar doamnele de la etajele 3, 4 şi 5 nu au putut să urce pe scări pînă la etajul 9. Se pare însă că va fi ales din nou Dumitrescu. Şi ca preşedinte, şi ca administrator, că nu mai merge cu separarea puterilor în bloc. Vedeţi o altă Românie posibilă?