Cîteva lucruri mărunte
În parcul Floreasca, în afară de băncuţele pensionarilor, unde întotdeauna cîte un lider de opinie se străduie să-i convingă pe ceilalţi de viziunile sale politice, toată lumea este ocupată cu supravegherea copiilor la groapa cu nisip. E o lume în miniatură, cu personaje bune şi rele, cu prietenii şi antipatii, cu conflicte şi împăcări. O lume în care există, uneori, o doză mare de nepăsare. Posesorii de cîini sînt rareori văzuţi "la cuţodrom", pe motiv că spaţiul e prea mic şi animalele pot face depresii, aşa că preferă să îi plimbe liberi pe alei şi pe spaţiile verzi, printre copiii care merg de-a buşilea. Părinţii, bunicii sau bonele ţipă îngroziţi, luîndu-şi odraslele pe sus şi apostrofîndu-i pe posesorii de cîini. Se nasc certuri pătimaşe, în care fiecare îl invită, nu foarte discret, pe celălalt, să se ducă dracului, după care concluzionează cu regret "nu le pasă, domâle, de nimeni, sînt nişte nesimţiţi!". La sfîrşitul anului trecut, parcul a suferit o amplă operaţiune de cosmetizare, la initiaţiva Primăriei de sector şi a Administraţiei Lacuri, Parcuri şi Agrement. Vreo două săptămîni, parcul a fost invadat de camioane, din care s-au descărcat arbuşti, conifere şi foioase, tufe de flori, precum şi batalioane de grădinari înarmaţi cu ustensile, în frunte cu o domnişoară blondă, înarmată cu planuri şi hărţi ("project manager"-ul). Faptul că pentru a sădi un simplu brăduţ era nevoie de o întreagă echipă de grădinari, plus o domnişoară-şefă dînd indicaţii, a stîrnit amuzamentul obişnuiţilor parcului. Un mister şi mai mare a rămas însă dispariţia fulgerătoare a unui sfert din pomişori, la numai cîteva zile de la încheierea lucrărilor, precum şi distrugerea sistematică a noilor straturi de flori, proaspăt plantate lîngă groapa cu nisip a copiilor. O "comisie de investigare" a descins în parc, s-a apucat să numere pomii rămaşi, după principiul "doi la Primărie, doi la Prefectură", încurcînd coniferele cu foioasele şi aruncînd priviri bănuitoare către cîini şi copii. Evident, nimeni nu ştia cine ar fi putut fi vinovaţii. În afara ipotezei SF a vreunui atac extraterestru, a însufleţirii subite a puilor de arbori ("Poate c-or fi făcut picioare", şi-a dat cu părerea un domn în vîrstă) şi a bănuielii că stăpînii de cîini i-ar fi trimis pe aceştia să distrugă straturile de flori de lîngă groapa cu nisip, ca un fel de vendetta personală împotriva părinţilor cu care se aflau în conflict, Comisia nu a reuşit să găsească nici o explicaţie. După o vreme, au renunţat să cerceteze cazul sau să mai planteze flori şi au adus drept decor nişte bolovani mai mari, imposibil de urnit din loc. Mai nou, se pare că şi nisipul din locurile de joacă pentru copii ar fi rîvnit de hoţi, care îl vînd după aceea mai departe, în construcţii, sau îl folosesc (mai probabil) în uzul propriu la renovarea locuinţei. Aşa că edilii au fost nevoiţi să găsească o soluţie-antidot: sarea în nisip. Măsura a provocat disperarea mamelor, care se tem că clorura de sodiu poate fi dăunătoare pentru copii. Nu ştim dacă asta i-a împiedicat sau nu pe hoţi, în demersurile lor... Încă dinainte de Revoluţie, la mine în bloc se fură sistematic becul ce luminează holul, iar locatarii sînt nevoiţi să bîjbîie cu cheile pe întuneric; aceiaşi locatari însă îşi scot cu nonşalanţă pe palier lucrurile care nu le mai sînt de folos în casă sau resturile de materiale de la renovarea apartamentului, blocînd aproape accesul celorlalţi. Dna Filip de la 8 a fost nevoită, în repetate rînduri, să pună afişe lipite cu scotch pe uşa liftului: "Băi, nesimţitule care sînteţi, nu sîntem obligaţi să suportăm gunoiul tău. Dacă nu ţi-l iei pînă mîine, îţi arunc tot pe geam!". Mesajul său a fost în deplină armonie cu cel al administratorului Panţu, postat la avizier, la fel de incisiv, dar pe un ton mult mai paşnic: "Stimaţi locatari, vă rog cu insistenţă nu mai urinaţi în lift şi nu mai aruncaţi coji de pepene direct în ghenă, că se înfundă!". Ăst timp, firmele de Internet "de cartier", aflate la concurenţă acerbă, îşi taie una alteia cablul de pe blocuri sau îşi fură router-ul, pentru a cîştiga supremaţia "pe zonă". De aceea, mecanicul blocului, nea Pitulice, schimbă noaptea pe furiş yala de la uscătorie, ca să "nu mai intre toţi tîmpiţii p-acolo şi să strice"; rezultatul este că uscătoria nu mai poate fi folosită aproape niciodată de către cei care chiar au nevoie. Acest război de uzură continuă, cu mici variaţiuni, pînă în ziua de astăzi, cam în orice bloc... La orice picnic la pădure, în împrejurimile Bucureştiului, este imposibil să găseşti un locşor verde, fără ambalaje aruncate în natură şi manele duduind din boxele din portbagaj. Un tip înalt şi burtos, dînd alene cu piciorul încălţat în şlap într-o minge de fotbal, s-a pus pe răcnit atunci cînd a fost rugat să dea muzica mai încet. El a venit aicea ca să se simtă şi el bine şi nimeni n-o să-i spună lui ce muzică să asculte. Că d-aia trăim noi într-o ţară liberă. Cui nu-i place n-are decît să se ducă acasă, să-şi facă picnic pe balcon! Chiar şi oameni altminteri civilizaţi pot fi surprinşi aruncînd cu discreţie cîte un PET sau vreun şerveţel în iarbă, pe motiv că: "Păi, ce mai contează acum una-n plus, la cîtă mizerie e aici?!". Iar dacă vreo ecologistă convinsă se apucă să militeze pentru strîngerea gunoiului post-picnic, întotdeauna se va găsi cineva să o ia la mişto: "Băi, asta e d-aia care mereu vrea să salveze ceva. Lumea, delta, stratuâ de ozon, ultima balenă, copiii din Somalia. N-are ce face, frate, în loc să-şi vadă de-ale ei!". Iar dacă începi să le explici că "ale ei" sînt, pînă la urmă, şi "ale noastre", se uită ciudat la tine şi se duc să dea drumul mai tare la muzică...
