Cînd mersul la şcoală (nu) e pentru toţi

Cu puţin înainte de începutul anului şcolar, am fost invitată la o conferinţă de presă organizată de Ministerul Educaţiei: "În şcoală nu e loc pentru discriminare". S-au repus pe tapet problemele discriminării în şcolile din România, o discriminare pe care, statistic, societatea românească o manifestă în legătură cu grupurile dezavantajate, via minoritatea romă. "Aud afirmaţia că ţiganii nu vor să-şi trimită copiii la şcoală" " a declarat Costel Bercuş, fostul director executiv al Romani Criss. "Trebuie însă să avem în vedere că unii părinţi chiar vor să-şi trimită copiii la şcoală, dar un cumul de motive duc inevitabil la abandonul şcolar. Sînt alţii care nu au încredere în şcoală. Vorbim de comunităţile tradiţionale în care de la o vîrstă, fetele nu mai sînt lăsate să meargă la şcoală. Eforturile trebuie să vină atît din interiorul comunităţii, cît şi din exterior." Bineînţeles că dacă un segment al populaţiei e lăsat departe de educaţie, în afara faptului că îi negăm din start şansele egale şi reuşita în viaţă, întreaga societate are de suferit. (De altfel, un studiu în această problemă, efectuat în Ungaria, a relevat şi statistic acest fapt: în urma investiţiilor şi beneficiilor privind educaţia copiilor romi, întregul buget public a avut mult de cîştigat.) În prezent însă, în şcolile din România, conform celor prezenţi la conferinţă, există încă segregare. Liliana Preoteasa, coordonatoarea proiectului, a declarat că "desegregarea din punct de vedere administrativ se poate face mîine, nu costă nimic. E mult mai greu însă să faci instituţia să înţeleagă că desegregarea e benefică pentru toţi, să înţeleagă şi părinţii romi importanţa claselor mixte, pentru că uneori chiar ei preferă doar clase de copiii romi". Ce se petrece în spatele discursurilor oficiale? Pe de o parte, drama copiilor care vor să meargă la şcoală, dar sînt împiedicaţi şi transformaţi în victime şi (sau) în ţinte propagandistice, fără a li se oferi un sprijin concret. În ciuda campaniilor de incluziune, de conştientizare a acestui fenomen, problema încă trenează iar abandonul şcolar (mai ales în rîndul etniei rome) este în creştere. Este segregarea cauzată doar de discriminarea venită din partea majoritarilor, sau şi din lăuntrul propriei etnii? Liderii romi susţin în continuare că cea mai importantă, la momentul actual, este "conştientizarea societăţii", educarea ne-romilor întru acceptarea şi integrarea romilor. Multe voci ale opiniei publice aruncă blamul exclusiv pe romi, spunînd că ei sînt cei care n-au drag de carte. Ce se face însă concret pentru eradicarea fenomenului? La firul ierbii, dascălii se văd puşi faţă în faţă cu probleme sociale care îi depăşesc (de multe ori copiii romi sînt înscrişi mai tîrziu la şcoală, ceea ce îi determină pe profesori să formeze pentru ei clase separate, nu din rasism, ci din motive logistice), iar în încercarea de a găsi o soluţie de integrare cad tocmai în capcana corectitudinii politice, care uneori poartă stigmatul "segregare". Nimeni nu neagă problema discriminării, însă se pare că foarte puţini reuşesc să treacă de clişeele corectitudinii politice şi să observe micile insule de bune intenţii. Faptul că un preot baptist din Bucureşti a înfiinţat o şcoală doar pentru copiii romi dintr-un cartier de periferie poate fi considerat discriminare? E un lucru rău? De multe ori pot fi interpretate greşit tocmai aceste iniţiative concrete venite din alte medii, de la persoane individuale dezinteresate, iar dorinţa sinceră de a ajuta e blamată şi chiar interzisă de nişte canoane corect politice. Bineînţeles, există şi rea voinţă, există şi prejudecată, există şi discriminare. Pe de altă parte, sînt însă şi oameni care doresc să ajute, dar nu găsesc un sprijin real. La mijloc rămîn copiii-statistici fără faţă, fără nume, doar detalii ale marelui context, care se pierd de multe ori într-o problemă uriaşă, fără o aparentă rezolvare. Trăind într-o societate unde întreaga situaţie a învăţămîntului este precară, probabil că problemele ar trebui rezolvate de jos în sus, de la firul ierbii înspre discursurile (corect) politice.