Cîinele nostru, stăpînul nostru
În România, situaţia animalelor de companie rămîne una controversată. La ţară sau în oraşele mici, cîinele, ba chiar şi mai răsfăţata pisică se află încă, într-o oarecare măsură, în rolul tradiţional al animalului domestic, avîndu-şi locul şi rolul strict utilitar în curte. Sau, uneori, în cazul celor cu stăpîni mai delăsători, chiar pe străzile locale, în parcurile centrale sau în gări: imaginea a cîteva capre şi găini ce se agită prin praful drumului e, de mult, consacrată... În oraşele mari şi, cu precădere, în Bucureşti, animale care ar putea fi ale cuiva se amestecă în mulţimea trecătorilor, adaptîndu-se cum pot vieţii urbane haotice (cîinii comunitari şi mult discutatele lor obiceiuri, de la traversarea pe zebră pînă la atacarea, făţişă, a străinilor de cartierul în care îşi fac veacul sînt exemplele arhicunoscute...). În sfîrşit, tot aici, fraţii lor mai norocoşi îşi ocupă, regulamentar, locurile în apartamente sau case bucuroase de prezenţa lor. Şi nu e vorba strict de căţei (deşi ei rămîn pe locul 1 în topul neoficial al pet-urilor), ci şi de pisici, rozătoare, păsări, peşti, iguane, şerpi, ba chiar... capre de talie mică sau ponei. Pentru această ultimă categorie - şi pentru stăpînii lor dornici să le facă pe plac, şi cu oarece posibilităţi materiale - s-a creat, în ultimul timp, o adevărată industrie: cabinete veterinare, pensiuni, saloane cosmetice şi de coafură, şcoli de dresaj, psihologi canini, magazine, cimitire, ba chiar creatori de modă... ROMÃNII ŞI CÎINII COMUNITARI Veronica Tulpan, coordonator de programe naţionale la Fundaţia "Vier Pfoten", îmi spune că în 2005, cînd s-a pus problema atitudinii bucureştenilor faţă de animalele fără stăpîn, rezultatele sondajului întreprins atunci nu au înclinat balanţa în nici una dintre posibilele direcţii: în Bucureşti, aproximativ 50% s-au pronunţat în favoarea lor, 50% - împotrivă... Nu se poate spune că, cel puţin bucureştenii, nu iubesc animalele de companie, fie ele cu stăpîn, fie libere, pe stradă. Numărul mare de cabinete veterinare din Capitală (în jur de 200 - aflu de la unul dintre medicii întrebaţi) şi de alte servicii care se adresează acestora este un semn. S.V., posesoare, mulţi ani, a unui Schnautzer uriaş, spune că, deşi îşi lua cam peste tot căţeaua cu ea, foarte rar a auzit comentarii negative sau ostile în legătură cu prezenţa acesteia (destul de impunătoare) în diverse locuri publice. Totuşi (adaug eu), cred că anumite prejudecăţi "naţionale" în privinţa aceasta există: de pildă, nu toţi taximetriştii acceptă să ducă oameni cu căţei; în autobuz sau metrou - călătorii sînt şi mai ostili; cît priveşte prezenţa cîinilor în cafenele, aşa cum am văzut în străinătate, nu se poate vorbi de un obicei, încă, la noi... Pentru cîinii vagabonzi, cred că există un grad de toleranţă; dar mai cred că, atunci cînd e vorba de "asumarea" unui cîine anume, pentru care să faci tot ce trebuie ca să fie "legal" (semnezi pentru el cînd e adus înapoi de la sterilizare), oamenii nu se înghesuie... În orice caz, cele două categorii de animale, cele cu stăpîn şi cele fără, cîinii în mod special, cel puţin în Bucureşti, se pare că vor continua să convieţuiască în paralel: în momentul de faţă, aflăm de la Veronica Tulpan, sînt 30.000 de cîini comunitari în Bucureşti. Şi vor rămîne, probabil, aşa, pentru că cel puţin politica "Vier Pfoten" este să îi returneze în teritoriu: sînt sterilizaţi şi apoi preluaţi, pe semnătură, de oameni din zona în care se află cîinii. Se recurge la această soluţie, nu cea mai fericită, pentru că nu există atîtea locuri în adăposturi cîţi cîini sînt şi ar fi mult prea costisitor. În adăposturi trebuie duşi cîinii agresivi, ridicaţi în urma sesizărilor. Oricum, se pare că, odată sterilizaţi, cîinii devin mai calmi. Soluţia mai radicală, cu eutanasierea lor, a intrat în ilegalitate: prin Legea 9 din ianuarie 2008, este interzisă omorîrea animalelor sănătoase. Că aceasta nu se respectă, cel puţin în anumite zone ale ţării, e lucru ştiut. La Urziceni, de pildă, există adevărate campanii ilicite de otrăviri, aflu de la presa locală de acolo: pe la 1-2 noaptea, se aruncă salam cu Furadan; apoi, pe la 5 dimineaţa, vin deja cei de la salubrizare cu lopeţile; îi lovesc pe cîini în cap şi-i omoară. S-a întîmplat, uneori, să-i vadă chiar copiii chinuindu-se, pe lîngă locul de joacă... Alteori au murit şi cîini cu stăpîn. Sigur că acestea sînt cazuri extreme. Totuşi, situaţia rămîne nerezolvată şi nerezolvabilă, pînă la capăt, pe termen lung. Între timp, "Vier Pfoten" face ce poate: încearcă să arate, prin cîteva programe, că nici maidanezii nu sînt inutili: prin "Cîini pentru oameni" antrenează o serie de căţei care să-i ajute pe copiii cu dizabilităţi. Tot ei încearcă să-i înveţe pe copii, în general, mergînd prin şcoli, cum să se poarte cu animalele, ce atitudine să aibă faţă de ele... DR. DOLITTLE PENTRU HIGHLIFE Dacă unii îşi arată dragostea de animale preluînd responsabilitatea unui maidanez sterilizat, alţii aleg să şi-o asume, full time, pe cea a propriului patruped. Un cîine costă cam 2-300 de lei pe lună, cu mîncare şi asistenţă medicală standard (vaccinurile obligatorii, deparazitările), ne spune dr. Cristian Dragomir, de la "Marco Vet" - un complex, să spunem, de... 5 stele pentru animale, care cuprinde spital, pensiune, teren de dresaj, cosmetică şi coafură, magazin. Coordonat de un profesor italian (dr. Massimo Floris), spitalul este ultramodern, după modelul clinicilor vestice. Există aici, printre altele, un laborator performant, ecograf, endoscopie gastro-intestinală, cardiologie, neurologie, fizioterapie unică în România... Se pot face chirurgie abdominală şi toracică, anestezie cu intubaţie de ultimă generaţie. Au existat intervenţii complexe, chiar pe suprafaţa cordului, operaţii de mare complexitate pe abdomen, de ortopedie. Specialişti italieni vin să opereze aici şi asigură training pentru personalul de specialitate - 12 doctori. Se pot face şi intervenţii stomatologice. Urgenţele sînt tratate non-stop, există ambulanţe care se deplasează permanent. Într-adevăr, plimbîndu-mă prin Spitalul "Marco Vet", am fost cu adevărat impresionată: am văzut acolo aparatură pe care nu o observasem în spitalele unde fusesem, cu diverse ocazii, să mă tratez eu însămi. Nu e nici o ironie aici: cred că animalele, dacă se poate, trebuie să beneficieze de condiţii maxime; problema e că în cazul României şi al sistemului ei medical inegal, oamenii nu au întotdeauna parte de aşa ceva... În orice caz, am înţeles, vorbind cu medicii veterinari, că animalele de companie, cîinii mai ales, suferă de boli asemănătoare oamenilor. Gabriel Neagoe, medic la Complexul "Rin Tin Tin", un stabiliment asemănător, pregătit pentru a fi dat în funcţiune, spune că cele mai frecvente boli ale animalelor sînt cele de metabolism şi alimentaţie, cauzate de hrănirea necorespunzătoare, şi anume obezitatea, alergiile, bolile cardiovasculare... după care urmează tumorile mamare, cauzate de dezechilibre hormonale din tratamente necorespunzătoare. Cîinii care stau mult singuri în casă pot deveni chiar depresivi. Cătălin Cornea, dresor şi responsabil cu Centrul de dresaj ce se va înfiinţa la "Rin Tin Tin", este absolvent de psihologie şi ne povesteşte că nici cu căţeii lucrurile nu sînt atît de simple cum par la prima vedere: "Sînt şi cîini neadaptaţi la mediul înconjurător. Aici, în cadrul şcolii, vrem să facem un departament de psihologie canină. Atît agresivitatea, cît şi timiditatea excesivă se rezolvă prin desensibilizare: se presupune că un asemenea cîine are o anumită reacţie în raport cu un om, cu o postură a acestuia. Încercăm să schimbăm semnificaţia semnalelor pe care le primeşte cîinele: îl facem să perceapă anumite situaţii ca fiind normale". Cătălin îşi propune să lucreze atît cu cîinii, cît şi cu stăpînii lor, care trebuie să-şi însoţească animalul şi care pot participa la conferinţe şi filme pe teme de specialitate. De asemenea, un alt vis al lui este să pregătească cîini actori, apţi să joace în reclame şi filmuleţe. Deja a produs cîteva: la Poiana, Domo, Millenium Bank. HOTEL DE LUX... Atît "Rin Tin Tin", cît şi "Marco Vet" au, pe lîngă spitale, şi locuri de cazare pentru animalele ai căror stăpîni sînt ocupaţi sau trebuie să plece din localitate. La "Marco Vet", pensiunea conţine 26 de locuri pentru cîini. Condiţiile care există aici - ne explică Liviu Culpă, dresor şi directorul pensiunii - nu le găseşti în altă parte. Au padocuri de interior şi de exterior, monitorizare non-stop, instalaţie de căldură prin pardoseală, "clientul" este scos la plimbare de trei ori pe zi. O astfel de cameră costă 79 de lei cu hrana adusă de acasă. La "Rin Tin Tin" vor fi cazaţi aproximativ 80 de cîini şi vreo 40 de pisici, spune dr. Neagoe. Şi ei vor avea condiţii maxime. O consultaţie va costa cam 20 de lei. Vor exista şi două sau trei maşini, ca să asigure transportul animalelor de acasă. Cele două complexe asigură şi partea estetică a clienţilor lor: la "Marco Vet" există cosmetică şi coafor, la "Rin Tin Tin" e în plan o paradă a modei la căţei - colecţia e aproape gata. Ambele complexe arată impresionant: ocupă suprafeţe imense, "Rin Tin Tin"-ul are trei etaje şi aduce ca noutate o sală de dresaj imensă (de obicei există doar terenuri exterioare). Cei de la "Marco Vet" au cuşti pentru pisici, cu dispozitive speciale pentru căţărat, diferite pentru cele mai bătrîne... Lista ar putea continua, confortabil... E cert că animalele de companie ai căror stăpîni se bucură de venituri suficiente pot avea o viaţă decentă şi pot trăi fericite pînă la adînci bătrîneţi. Chiar şi atunci, pot fi îngropate dacă nu cu pompă, măcar civilizat, la cimitirul "Raiul animalelor", unde li se repartizează un mormînt, cu poză şi lumînare. Contra unei taxe de 80 de lei pentru animale mici, 100 - pentru cele medii şi 130 - pentru exemplarele mari. Ieşind încîntată de la "Marco Vet", din nefericire însă, pe jos, am reintrat, cam brusc, în realitatea românească obişnuită şi inegală: prin pustietăţile comunei Voluntari, unde mă aflam, pe orice drum voiai s-o apuci, te aşteptau, din bălării... cete de cîini vagabonzi. Care nu păreau, cel puţin la o mai îndepărtată vedere, în nici un fel asumaţi sau sterilizaţi. După multe ocoluri, am scăpat, nevătămată, dar mai filozoafă: mi-am dat seama, încă o dată, de evoluţia "originală" şi contradictorie a României.
