Chişinăul - ca o fotografie

Publicat în Dilema Veche nr. 307 din nr. 307
Chişinăul   ca o fotografie jpeg



Pentru prima dată după mulţi ani, Chişinăul a avut un Crăciun liniştit, cu un singur brad, fără scandalurile din trecut cînd „se aresta bradul“ sau scenele pentru spectacol erau „sechestrate“. Era o adevărată concurenţă între Guvern şi Primăria condusă de cel mai tînăr primar din Europa, fostul asistent de la Surprize-Surprize: cine să organizeze festivităţile de Crăciun? Cine să instaleze bradul în centrul oraşului?

Anul acesta, a fost doar un brad. Al Primăriei.

Gara „de tren“

O sală întunecoasă şi rece. De altfel, curată, cu un acvariu cu peşti coloraţi în sala de bilete pentru călătoriile internaţionale, o frizerie unde te poţi tunde scurt înainte de plecarea trenului, chiar şi un magazin de suveniruri.

Eu – şi încă vreo zece călători ajunşi mai devreme. Stăm cu nasul ascuns în fular şi mîinile în mînecile hainelor, pe post de manşon. Doi tineri în stînga mea stau tăcuţi şi îmbrăţişaţi (îşi sînt dragi unul altuia? sau doar se încălzesc?...).

Vorbesc despre gara „de tren“  pentru că la Chişinău există şi ceea ce unii localnici numesc gara „de rutier“ (un fel de autogară de-a noastră). Ei bine, din gara în care mă aflu pleacă zilnic trei trenuri spre Moscova. Spre Bucureşti – unul la două zile. În zilele cu soţ (pînă de curînd era un tren pe zi, însă numărul călătorilor a scăzut).

Pînă la Moscova, trenul face 27 de ore. Pînă la Bucureşti – 13. Din cele 13 – vreo 3, uneori 4, staţionează. La vamă, la Ungheni. Poliţiştii de frontieră şi vameşii, care poartă măşti chirurgicale de teama gripei pandemice, trec pe rînd din vagon în vagon. Între timp, se schimbă roţile. Trenul este tras într-un depou, vagoanele sînt susţinute de nişte scripeţi, se scot roţile de România şi se pun cele de Moldova (sau invers, depinde de unde vii).

Manevra se face pentru că în Republica Moldova (ca şi în tot spaţiul fost sovietic) distanţa dintre şinele de cale ferată este mai mare decît cea din România. Cu aproape 10 centimetri. Căile ferate moldovene au fost construite la sfîrşitul secolului al XIX-lea (mai exact în urmă cu 136 de ani). Ruşii le-au făcut mai „late“ pentru a controla circulaţia trenurilor româneşti şi europene pe teritoriul basarabean, şi aşa au rămas pînă astăzi.

În cele 3-4 ore, cît se schimbă roţile, se închid toate WC-urile din tren, ca nu cumva să se ascundă vreun imigrant ilegal. Trenul – cu perdeluţe, draperii şi mochetă pe jos – pare dintr-o altă epocă. Te duce cu gîndul ba la Orient Express, ba la filmele despre familia imperială Romanov.

Pe stradă

Cum se lasă întunericul, centrul oraşului aproape că se blochează. Maşină după maşină, troleibuze oprite în trafic sau alte „rutiere“ (maxi-taxi) care opresc oricînd, fără nici o regulă, oriunde. Claxoane. Pietoni care se strecoară printre maşinile oprite, indiferent de culoarea semaforului.

Asta se întîmplă spre seară, cînd se aglomerează. Peste zi însă, maşinile circulă cu o viteză năucitoare. Prima regulă pe care o înveţi ca pieton la Chişinău e să nu crezi niciodată că, dacă traversezi pe zebră, eşti în siguranţă. Trecerile nesemaforizate sînt de evitat, pentru că acolo rareori opreşte vreo maşină.

Poţi să alegi însă să circuli cu transportul în comun. Autobuze sau troleibuze vechi, ruginite (de mai bine de 20 de ani pe străzile Chişinăului) – străbătute de o femeie care poartă la brîu o borsetă. E taxatoarea care, între staţii, merge de la un capăt la altul al autobuzului şi vinde (cu 3 lei moldoveneşti) bilete, călătorilor care tocmai s-au urcat. Participă şi ea, împreună cu toţi călătorii, la mişcările acelea vălurite – înainte/înapoi – cînd şoferul pune frînă brusc sau porneşte în trombă. Cei 3 lei moldoveneşti valorează cam 1 leu românesc. Biletele s-au scumpit de curînd şi Primăria a eliminat şi o parte din gratuităţile pentru pensionari.

Dacă mergi pe străzile din Chişinău e imposibil să nu constaţi că te afli într-un oraş al contrastelor. De la cartierele cu blocuri înghesuite, care parcă înconjoară oraşul pe toate părţile, la magazinele luxoase din centru, cu preţuri mai mari decît în Bucureşti, în condiţiile în care în Republica Moldova sînt salarii foarte mici pentru Europa (salariul minim – circa 50 de euro). Găseşti şi magazine cu preţuri în euro sau restaurante la care poţi mînca, de exemplu, o porţie de somon cu legume la aproape 70 de lei sau poţi să bei un ceai cu aproape 20 de lei. Nu lipsesc însă aşa-numitele restaurante populare – cărora cei din Chişinău le spun „cafenele“ – şi unde poţi să mănînci un prînz foarte gustos cu 15  de lei (vă recomand cu căldură cafeneaua de pe bulevardul central Ştefan cel Mare – Nota Bene). Un meniu simplu, deloc sofisticat: ciorba cu sfeclă roşie sau soleanca, o vestită ciorbă rusească, cu legume tăiate fîşii subţiri, se adaugă şi salam, costiţă, afumătură, castraveţi muraţi şi măsline, iar la final – lămîie şi smîntînă. O ciorbă deasă care ţine de foame şi… de cald. Nu lipsesc vestitele pîrjoale, iar la garnitură hrişca fiartă, care mie mi-a plăcut la nebunie. Mi-a plăcut şi că puteam să beau la Nota Bene un pahar de compot sau unul cu chefir. Cum spuneam: simplu, deloc sofisticat, dar gustos. Obişnuiam să iau prînzul la Nota Bene şi-mi plăcea să privesc trecătorii – majoritatea tineri. Fete cochete, neapărat pe tocuri înalte (un mister pentru mine, cum reuşesc) şi băieţi emancipaţi cu căştile de la iPod în urechi. Peste drum de Nota Bene – un afiş: trei copii zîmbesc încrezători. Dedesubt – mesajul: „Chişinău – noi sîntem viitorul tău!“.

La Piaţă

Puţin mai jos, pe strada Mitropolit Varlaam – Piaţa Centrală (pînă în 1991 la intrare scria în ruseşte). Este cea mai mare şi cea mai aglomerată din oraş. Un adevărat spectacol. Legume, fructe, peşte (de toate felurile – proaspăt, afumat, marinat), oameni. Şi ei de toate felurile. Foarte mulţi însă par să fie ţărani. Poţi vedea femei de la ţară care au venit să vîndă la piaţă un singur pui. Tăiat, jumulit, pîrlit. Se vede că e pasăre de curte şi îţi imaginezi ce supă gustoasă ar putea să iasă! Hala de carne e fascinantă. N-am văzut nicăieri atîta carne la un loc. Vînzătorii tranşează cu mişcări scurte şi sigure hălci de carne pe care le agaţă în cîrlig. Curcani întregi de peste 10 kg. Iepuri „încălţaţi“ (cum mai văzusem în urmă cu doi ani în piaţa din Tiraspol). Osînză. „Adidaşi“. Bucăţi de ficat şi de creier băltind într-o tavă plină cu sînge. Căpăţînă de porc cu ştampila de securitate alimentară aplicată între ochi. Cum ziceam – un spectacol!

Mai sînt şi cele două hale de brînză (am rămas din nou uimită de cîtă brînză am văzut la un loc!). Vînzătoarele poartă şorţuri şi bonete albe, ca nişte coroniţe aşezate pe creştetul capului. Fac poze şi femeile mă întreabă curioase de unde sînt. Aici încep să curgă întrebările: „Nu ştiţi pe cineva la Paşapoarte?“; „Vrem şi noi cetăţenie şi am depus dosarul de luni de zile!“; „Vrem doar să se rezolve mai repede, ca să putem să plecăm şi noi prin Europa“. Le dezamăgesc cu răspunsul meu, dar mă îmbie totuşi să gust ba din brînză, ba din smîntînă, şi o fac cu plăcere.

Există şi un întreg raion la care se vînd „bunătăţi murate“: morcovi şi ţelină date prin răzătoare, ciuperci murate, castraveţi, gogonele, varză, dar şi aşa-numita „varză de mare“, tot murată (noi o cumpărăm pe post de delicatesă de la restaurantele chinezeşti, ca salată de alge). Văd şi pepeni muraţi. Şi un dovleac uriaş.

La un moment dat, în toată vînzoleala din piaţă aud înfundat „deşteaptă-te româââne, din soooomnul cel de mooooarte, în care te adînciiiiră…“ şi totul se termină cu un dulce „Alio?“… Era – v-aţi prins! – soneria unui telefon mobil.

Limba română

Neculce, Alecu Russo, Anton Pan, Agîrbiceanu... sînt autorii ale căror cărţi se găsesc cu uşurinţă în librăriile din Chişinău. Plus – cărţi de poveşti. Am intrat în vreo cinci librării, toate în zona centrală. Cărţile în limba română cred că nu reprezentau mai mult de 10%. În rest – cărţi în limba rusă. Chiar şi bonurile fiscale pe care le primeşti în unele magazine sînt în limba rusă. Iar la cinematograful central din Chişinău toate filmele sînt dublate în ruseşte.

Aflu că nici la Biblioteca Naţională fondul de carte în limba română nu depăşeşte 20%. Iar pe stradă şi în magazine auzi de cele mai multe ori vorbindu-se ruseşte. Însă la centrele de limbi străine care-şi fac reclamă pe bulevardul central poţi învăţa, pe lîngă engleză, germană sau spaniolă, chiar şi limba română.

Recent, Guvernul de la Chişinău a trecut pe site-urile ministerelor de la limba „moldovenească“ la limba română, iar noul guvern a declarat ca va încerca să modifice Constituţia pentru a elimina conceptul de „limbă moldovenească“. Chiar dacă Marian Lupu, preşedintele Partidului Democrat din Moldova şi fost preşedinte al Parlamentului Republicii Moldova, declara înainte de 1 Decembrie că „e moldovean şi nu va participa la sărbătoarea altui stat“. Iar pînă nu demult, la nivel oficial erau frecvente acuzaţiile la adresa României, cum că s-ar implica în treburile guvernului de la est de Prut. Ultima acuzaţie de acest gen a venit odată cu revoltele din aprilie, de la Chişinău, de la fostul preşedinte Voronin.

Locuitorii de rînd ai capitalei modoveneşti însă privesc cu simpatie către România. Şi cu speranţă. Nu degeaba au votat (cei cu dublă cetăţenie) aproape în totalitate cu Traian Băsescu. În mandatul său s-a înregistrat cel mai mare număr de moldoveni care au primit cetăţenie română. Numai anul trecut, aproape 5000, în total fiind circa 100.000 de deţinători ai ambelor cetăţenii.

La teatrele din Chişinău – afişe cu Stela şi Arşinel, Fuego sau Paula Seling. Iar la concertul de la Filarmonică, dat în cinstea zilei de 1 Decembrie, s-au cîntat arii din compozitori români şi a urcat pe scenă şi un solist din Bacău.

Am mai încercat însă într-o seară, un concert de chitară la celebra Sală cu orgă (construită la începutul secolului al XX-lea – moldovenii spun că sala ar fi unică în Europa, datorită acusticii şi a celor 4000 de tuburi în 41 de registre ale orgii). Numai că, între piese, chitaristul făcea tot felul de comentarii în limba rusă. Publicul rîdea cu poftă. Mai puţin eu, care nu înţelegeam o iotă.

Cea mai bună parte din noi jpeg
Cît timp mai dăm vina pe părinți?
Cu sau fără terapie, o idee posibil cîștigătoare ar fi acceptarea părinților noștri, dacă îi mai avem, așa cum sînt. Ei nu se mai pot schimba. Noi, însă, da.
Zizi și neantul jpeg
Tot de toamnă
Tot în compunerile de toamnă își aveau mereu locul și păsările călătoare.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Noua limbă de lemn. Cu drag!
Pupici, frumi, grădi, lunițe. Am „evoluat” de la clasicele diminutive și alinturi de cîrciumă de tipul „Ce fel de ciorbiță?”
E cool să postești jpeg
O lume ipotetică
cu cît ne percepem ca fiind mai valoroși, cu atît vom considera că merităm o viață bună și vom fi mai încrezători în propriile forțe.
p 20 WC jpg
Apărătorul credinţei ori apărătorul credinţelor?
Spiritul anglican, spunea istoricul dominican Guy Bedouelle (Revue française de science politique, 1969), poate fi caracterizat prin două calităţi: fidelitate faţă de tradiţie şi toleranţă.
Theodor Pallady jpeg
Predoslovie postmodernă
Orice mărturisitor al creștinismului este în criză de timp și de timpuri! Nu-și mai poate apăra credința într-o nișă cimentată, întorcînd spatele lumii, așa cum trăiește și gîndește ea astăzi, în secolul al XXI-lea.
p 21 WC jpg
PREVI (2)
Este PREVI un succes sau un eșec? După peste patru decenii de la darea în folosință, nici o familie nu a părăsit locuința ocupată, ci, dimpotrivă, a mărit-o și a modelat-o prin prisma utilizării ei.
p 24 S M Georgescu jpg
Cu ochii-n 3,14
La 88 de ani, a murit actrița Louise Fletcher al cărei chip va rămîne pentru totdeauna în memoria iubitorilor de film drept imaginea rece de-ți îngheață sîngele a sorei-șefe Ratched din Zbor deasupra unui cuib de cuci, capodopera lui Milos Forman din 1975.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Ne vedem în zona de confort
Poate, în loc să ne păcălim că sîntem oameni liberi pentru că nu-l cunoaștem pe „trebuie“, am putea s-o ascultăm, din cînd în cînd, pe Nina Simone și să ne fie mai puțin frică.
Zizi și neantul jpeg
Greierele și furnica
După revoluție, mentalitățile au început să se schimbe, slavă Domnului. Ne-am dat seama, măcar, că nu putem fi cu toții furnici. Și că își au și greierii rostul lor, și chiar grăunțele lor.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Găina care năștea pui vii – cum recuperăm anii ’90? –
Citiți Scînteia tineretului de prin anii ’70, să vedeți acolo ce condeie! Ce stil! Dacă ștai cum să te strecori puteai să faci presă adevărată, ba mai mult decît atît, literatură!”
E cool să postești jpeg
Votant la 16 ani?
Totuși, în toate aceste discuții pro și contra nu există de fapt argumentul de la care ar trebui să plece, în mod firesc, întreaga dezbatere: vocea adolescenților. Vor ei să voteze?
p 20 Fragii salbatici jpg
Visul adevărat. Două întrebări ale lui Marin Tarangul
Materia spiritului nu este o țesătură de concepte, ci o adîncime a lucrului însuși, acolo unde acesta își descoperă chipul, împreună cu rădăcina, posibilitățile și înrudirile lui esențiale.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Din nou despre Augustin
Știința despre Treime, desigur, prin care inclusiv filosofia ciceroniană cunoaște o paradoxală supraviețuire.
p 24 1 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Nouă autovehicule parcate în curtea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului din Bacău, pe strada Ghioceilor, au luat inexplicabil foc în noaptea de joi spre vineri. Pentru a nu știu cîta oară, La Bacău, la Bacău, într-o mahala, / S-a ’ntîmplat, s-a ’ntîmplat / O mare dandana
Cea mai bună parte din noi jpeg
Cîți prieteni v-au mai rămas?
Generația mea, formată în comunism și imediat după, nu a fost învățată să-și facă din prieteni o familie.
Zizi și neantul jpeg
Primul an
Nu mă recunoșteam, nu recunoșteam familiarul în comportamentele colegilor și profesorilor mei.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Prima mea călătorie
Aș vrea să vă spun că ceea ce am cîștigat în prima mea călătorie „adevărată” va dura pe termen lung, însă mi-am dat seama încă din primele zile ale întoarcerii că nu va fi așa.
E cool să postești jpeg
Anularea gîndirii
„Dacă ar fi fost rasist, Karl May nu i-ar fi lăsat pe Winnetou și Old Shatterhand să devină frați de cruce”.
p 20 WC jpg
Două modele ale diversităţii religioase
Cînd coexistenţa religiilor e privită în lumina Sursei lor transcendente, ea poate deveni întîlnire în cunoaştere.
Theodor Pallady jpeg
Un capitol tainic de Filocalie siriacă
Prea multe nu știm despre viața sfîntului Isaac Sirul, iar datele disponibile se pot consulta în volumul recenzat aici.
Rivero y Compania in Calle Tetuan Old San Juan   DSC06841 jpg
PREVI (1)
Importanța experimentului PREVI este majoră nu numai pentru arhitectura socială participativă, în particular, ci pentru arhitectură în general.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Din cauza porțiunilor de drum decapat, mai mulți bicicliști participanți la Turul României s-au accidentat, căzînd de pe biciclete în zona Ambud-Petin din județul Satu Mare.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Așteptați, reconfigurăm traseul
După 16 ani în care aproape m-am identificat cu locul de muncă și n-am făcut mai nimic în rest, vîrsta de mijloc care începe mai mereu cu 4 și care se apropia mă speria cumplit.

Adevarul.ro

edi iordanescu selectioner jpg
Edward Iordănescu, făcut praf: Gică Popescu a dat un verdict devastator după campania din Liga Națiunilor
În ianuarie, selecționerul vorbea despre promovarea în Liga A. În septembrie, a dus România în Liga C. De pe ultimul loc în grupă!
umit yildirim m9FBEtUTRXY unsplash jpg
Schimbări mari prin lucruri simple. Soluția clară pentru traficul din București
România ocupă locul al doilea în Uniunea Europeană la producția de biciclete, cu peste 2.5 milioane de unități, dar suntem la coada clasamentului când vine vorba de pistele pentru utilizarea lor.
corina sirghi taraful jean americanu foto dana cotovanu jpeg
Corina Sîrghi și Taraful Jean Americanu, despre lăutăria care a mai rămas
Puțini mai sunt cei care astăzi duc mai departe muzica lăutărească așa cum a fost ea lăsată. Pe lista scurtă se numără Corina Sîrghi, o fată aparent plăpândă, dar cu voce din timpuri străvechi, care cântă alături de Taraful Jean Americanu – și doar ei știu care sunt tainele lăutăriei de odinioară.

HIstoria.ro

image
Bălcescu, iacobinul român despre care nimeni nu mai vorbește
Prima jumătate a veacului al XIX-lea a reprezentat pentru Ţările Române un timp al recuperării. Al recuperării parţiale – ideologice şi naţionale, cel puţin – a decalajului ce le despărţea de Occidentul european. Europa însăşi este într-o profundă efervescenţă după Revoluţia de la 1789, după epopeea napoleoniană, Restauraţie, revoluţiile din Grecia (1821), din Belgia şi Polonia anului 1830, mişcarea carbonarilor din Italia, toată acea fierbere socială şi naţională, rod al procesului de industria
image
„Historia Special”: 100 de ani de la încoronarea regilor României Mari
„Historia Special”: 100 de ani de la Încoronarea de la Alba Iulia
image
Victor Babeș, cel mai elegant savant român
Victor Babeș a fost savant, profesor universitar, unul dintre cei mai renumiți oameni de știință, cunoscut și recunoscut în toată lumea. Când apărea profesorul Babeș la catedră, sau cu alte ocazii, acesta era îmbrăcat impecabil, foarte elegant, având o ținută exemplară.