Chiriaş de meserie

Am două categorii de prieteni: corporatiştii şi boemii. Cu primii vorbesc despre piaţa imobiliară şi condiţiile de creditare (ei se plîng că "ai văzut, dragă? preţurile la case au ajuns ca la Paris!"), cu ceilalţi - despre chirii, mansarde şi proprietari cam într-o doagă care-i spionează din dosul perdelelor, să vadă dacă nu cumva primesc vizite nocturne, pentru a-i taxa mai apoi la plată. Se vorbeşte chiar că anumiţi proprietari îşi golesc apartamentul de mobilă, pe care încearcă apoi să ţi-o închirieze separat ("nişte speculanţi"), în timp ce alţii au bizara idee de a-ţi cere taxă de folosire a scării imobilului. Ca să nu mai vorbim despre tot ce are de îndurat o fată singură căreia proprietarul, trecut de prima tinereţe, îi face ochi dulci... O prietenă mi-a povestit că s-a trezit într-o bună dimineaţă cu un cuţit înfipt în uşă, în chip de declaraţie de amor. Mitul mansardei Printre absolvenţii de facultăţi cu profiluri artistice circulă mitul urban al mansardei înzestrate cu misterioase proprietăţi creative. Raiul lor este, pare-se, prin Cotroceni, la ultimul etaj al unor vile vechi, iar locuitul într-o astfel de mansardă, cît mai mică şi cît mai lipsită de facilităţi (din pat sari direct în dulap, iar baia este comună, pe hol), creşte probabilitatea de a te lovi inspiraţia şi de a crea o operă nemuritoare. În plus, simţi genul acela de libertate cu miros de Montmartre, pe care îl visează orice tînăr artist în tinereţe. Tocmai de asta, mansardele sînt greu de obţinut; se vorbeşte despre ele numai în şoaptă, iar veştile circulă într-un cerc închis, rezervat numai iniţiaţilor ("Băi, vezi că peste-o lună pleacă Vera păpuşăreasa, că şi-a găsit o combinaţie prin Europa, şi se eliberează mansarda 3, da’ să nu mai spui la nimeni! Dacă vrei, te introduc io la proprietăreasă!"). Dacă ai terminat ASE-ul, şi nu teatrologia, coregrafia sau magia, ia-ţi gîndul de la mansardele din Cotroceni şi vezi mai bine de un credit la o bancă serioasă şi de o garsonieră cu dotări! Anda, absolventă de Arte - păr lung stil hippie, pantaloni coloraţi, accesorii-fantezie în formă de flori sau gărgăriţe - stă cu chirie într-o mansardă într-un bloc vechi de pe Calea Victoriei. Se ceartă zilnic cu "moşu’ ăla nebun" (administratorul blocului), îi cam plouă în hol şi nu poate dormi nopţile din cauza zgomotului pe care-l fac porumbeii cu gheruţele pe acoperişul clădirii. Mi-a declarat că va sfîrşi omorîndu-l fie pe moş, fie cîţiva porumbei! Între timp, pictează poveşti cu prinţese şi dragoni pe pietre găsite la mare şi face mărţişoare. Proprietăresei (madam Pitulice, o babă obeză, care visează să devină administrator de bloc) îi soseşte un văr octogenar din Franţa şi vrea să-l cazeze în locul Andei, aşa că, dacă ştiţi cumva vreo mansardă de închiriat, ieftină şi bună, şi mai ales liniştită, vă rog daţi-i de veste, pentru că în curînd va trebui să se mute... De altfel, dacă stai de vorbă cu oamenii din bloc, majoritatea pensionari, nu se arată prea încîntaţi de prezenţa unei fete colorate care umblă pe holuri cu pensula-n mînă ("Cine, fata aia? E ciudată rău, adică e-n lumea ei..."), dar pînă la urmă sînt de acord că mai bine aşa, decît cine ştie ce "firmă de arabi" care fac gălăgie, te mai şi inundă şi pot fi - Doamne, păzeşte! - cuib de terorişti. Prietenie bazată pe chirie Cum de multe ori nu-şi permit să plătească singuri chiriile (care cresc exponenţial an de an), unii tineri se cuplează cu prieteni şi locuiesc împreună în acelaşi apartament mai mare, pentru a împărţi cheltuielile. După o vreme însă, fetele încep să doarmă mai mult pe la iubiţii lor şi nu mai dau pe acasă decît ca să-şi ia haine de schimb, deşi plătesc chiria în continuare. În locul lor, încep să se perinde prietenele băieţilor şi, uneori, animalele lor de companie: cîini, broaşte ţestoase, sticleţi. Nu prea se mai ştie în final cine locuieşte cu adevărat acolo, e un talmeş-balmeş ca-n Melrose Place, în care mereu oameni vin şi pleacă, uneori se aciuează a friend of a friend of a friend, care a fost dat afară de nevastă şi e găzduit temporar, pînă la vremuri mai bune, alteori se desfac cupluri şi apare delicata problemă "care dintre noi pleacă din apartament?". Se ţin petreceri ad-hoc, se discută mult şi numai chestiuni arzătoare şi nimeni nu adoarme într-o astfel de casă mai devreme de 3 dimineaţa: e ca la cămin, în studenţie, sau ca-n tabără. După o vreme însă, chiar şi cei mai boemi dintre boemi încep să obosească şi vor să se aşeze la casele lor, dînd tîrcoale băncilor, în căutare de credite cu dobîndă avantajoasă. Iar aici începe o cu totul altă poveste...