ANI DE LICEU - S-a spart gaşca!

În apropierea liceului erau două baruri, o gogoşerie, o cofetărie şi un "biliard". Barul nostru neoficial se afla chiar vizavi de "intrarea profesorilor" şi se numea "Anita". Un soi de dugheană, însă înăuntru spaţiul era prietenos şi-ţi amintea de sala de mese a unei cabane. Vara avea şi terasă, dar nimeni nu stătea afară, căci existau mari şanse să te vadă profii care treceau pe bulevard, în drum spre şcoală. Aşadar, înăuntru erai în siguranţă, niciodată nu venea aici nici un prof, deşi unii mai aruncau cîte o replică acidă, în clasă, la adresa vreunui chiulangiu: "Nu-mi spune mie că ai fost la dentist, cînd eu ştiu că doar ai trecut strada şi te-ai dus la ŤAnita!»". O singură dată, printr-a IX-a, s-a organizat o razie şi i-a ridicat pe ăia de-a unşpea de pe la mese. Pe vremea aceea, nu frecventam "Anita", eram prea mică. De obicei, la "Anita" mergeau grupurile de fete mai "şmechere" în care rareori era rătăcit şi cîte un băiat. Ocupau o masă sau două şi comandau ceai, cafea sau cola. O singură dată am băut vin fiert, într-o iarnă. Cei care chiuleau ca să bea, adică grupurile de băieţi, în frunte cu cel de la B, mergeau dincolo, la "Achim". "Anita" nu era deloc un bar de fiţe, era mai degrabă un confesional. Aici puteai asculta poveştile despre Liviu sau despre Andi, întrerupte de cîte un oftat: "Ah, Liviu!" sau "Oh, Andi!", şi atît, căci alte cuvinte erau de prisos. Din cînd în cînd, mai aflai şi amănunte picante de genul "anul trecut la mare cînd am ieşit noaptea ca să ne plimbăm singuri pe plajă..." sau "am fost pe la el ca să-i duc caietul de mate şi maică-sa nu era acasă, era doar bunică-sa, dar aia n-aude..." sau "la bairamul lui Lumi, mai ştii că la un moment dat era blocată uşa de la baie?". Aici am aflat că iubitul colegei mele de bancă "şi-o trăgea în venă". A fost un şoc. Pe atunci, nici măcar "iarba" nu era la modă, confundam marijuana cu ţigările străine şi ne feream de orice fum suspect care nu era Monte Carlo sau Leme. Însă iubitul colegei mele era unul dintre cei mai bogaţi puşti din liceu, cu tatăl diplomat sau ceva de genul ăsta, mai mult plecat prin străinătate, iar el ajunsese la faza cu vîndutul lucrurilor de prin casă şi cu căutatul dolarilor prin sertare. A fost de departe cea mai interesantă confesiune care mi s-a făcut vreodată la "Anita", nu se compara cu cele cu Liviu şi cu Andi. Cei care intrau în bar şi nu ştiau că e "al liceului" erau priviţi ca nişte intruşi. A venit la un moment dat un tip de vreo douăzeci şi ceva de ani. Era singur, s-a aşezat la o masă, a băut o bere şi s-a uitat la noi. A venit şi a doua, şi a treia zi. Cu timpul, ne-am obişnuit să-l vedem la aceeaşi masă, holbîndu-se la noi. Am tras repede concluzia: "Ăsta-i obsedat sexual!". De fapt, era student la Instalaţii, adică la doi paşi de liceu, şi-şi aştepta prietena de-a doişpea care trebuia să iasă de la ore. Am fost o dată sau de două ori la "Achim". Pe străduţă, vizavi de biserică. Era o "bodegă ordinară" cu mese şi scaune din tablă şi cu bere la halbă. O astfel de bere nu puteau să bea decît muncitorii. Noi, fetele, nu înţelegeam de ce le plăcea băieţilor acolo. Mai ales că, uneori, mai dădeau şi peste proful de română, citindu-şi ziarul. Pe prof nu-l interesa că ăia chiuleau, dacă nu era ora lui. De multe ori le făcea cinste cu o bere. Aici s-a îmbătat odată Cătălin de la B, de-a intrat beat la teză. Un loc rău famat! La gogoşerie nu mergeau decît fraierii de-a IX-a şi doar în pauze, repejor, ca să nu întîrzie la oră. Socializau la coadă, mare distracţie! Dar gogoşile erau bune. În cofetărie nu intrau decît cupluşoarele sau băieţii care voiau să impresioneze vreo fată. De 1 şi de 8 martie era full. Să le vezi pe toate tocilarele din liceu, înzorzonate, îmbrăcate în fuste şi în ciorapii cei noi cu lycra, etalîndu-şi pe mese, lîngă farfurioara cu ecler sau cu amandină, ghioceii şi zambilele pe care le primiseră de la nu ştiu cine şi cîte un ochelarist nepopular cumpărîndu-le suc, apoi încercînd timid să facă conversaţie despre subiectele care s-au dat la A... ţi se făcea lehamite! Nici nu-ţi venea să mai intri în cofetărie, mai ales că nu se fuma. La "biliard", cam departe de liceu, adică zece minute de mers pe jos, era stylish, dar scump. Ca fată, nu mergeai dacă nu erai invitată de băieţi. Aici era singurul loc unde se uneau găştile în jurul mesei de biliard pe care nu prea îţi permiteai să o închiriezi mai mult de o oră, două. Mai dădeai cu tacul, mai te lungeai peste masă, îl mai rugai pe unul şi pe altul să-ţi facă o schemă, te mai entuziasmai la ce lovitură de maestru dădea nu ştiu cine şi iată începutul unei frumoase prietenii! Singura condiţie era să nu fii chiar bîtă la biliard, căci făceau mişto de tine. Dacă nu aveai experienţă trebuia să găseşti un băiat drăguţ şi priceput care să te şcolească, însă astfel de băieţi preferau fetele cu experienţă. Deşi era departe de liceu, în centru, chiar lîngă Cişmigiu, merită amintit fast-food-ul "Copli", acel paradis al adolescenţilor din anii ’90, pe vremea cînd nu exista nici un Mc, locul unde aveai senzaţia că trăieşti un soi de fast-life, o telenovelă, sub lumina albă a reflectoarelor, a neoanelor şi în mirosul de prăjeală al hamburgerilor pe care nu aveai voie nici măcar să-i guşti, pentru că erai mereu "la cură". La "Copli" o singură replică putea să te facă celebră în liceul tău, o singură privire pe care ţi-a aruncat-o tipul din echipa de baschet de la "Lazăr" sau de la "Sava" putea să te transforme peste noapte dintr-o anonimă într-o fată populară. Fiecare liceu îşi avea propriile ascunzişuri, propriile locuri de bîrfe şi de şuete, în general, baruri şi cafenele obscure, necunoscute unei clientele "rafinate", însă "Copli" avea aceeaşi faimă ca La Coupole în Paris. Aici găştile de fete erau mari şi gălăgioase, pentru a ieşi în evidenţă, se comandau zeci de cola light, confesiunile erau înlocuite cu mici obrăznicii spuse în gura mare, trebuia să fii tupeistă pentru a avea succes. În momentul în care se deschidea uşa din sticlă, toate privirile se întorceau într-acolo. Dacă aveai norocul să-l cunoşti vag din vreo tabără sau dintr-o vizită cu părinţii pe unul dintre tipii grozavi care îşi ridicau cîte o sprînceană în timp ce cercetau mesele cu privirea şi îndrăzneai să-l strigi ca să-i spui "Bună!" şi atît, deveneai în grupul tău vedeta serii. Dacă ar fi ştiut patronul arab al fast-food-ului care încerca doar să-ţi bage pe gît o shaorma sau un shake cîte speranţe s-au născut şi cîte vise s-au spulberat la "Copli" probabil că nu şi-ar fi abandonat atît de repede afacerea şi şi-ar fi deschis un lanţ de localuri. Astăzi... Liceul e tot acolo. Vizavi, în locul "Anitei" e acum o pizzerie, cam scumpă. Dacă patronii sînt aceiaşi înseamnă că au avut inspiraţie: adolescenţii de astăzi au mai mulţi bani şi preferă ca ieşirile lor să aibă un scop precis cum ar fi "la o pizza". Barurile obişnuite nu le mai spun mai nimic. Într-o după-amiază, un grup de liceeni, fete şi băieţi, chiulea de la ore. De fapt, era ziua unuia dintre ei. Ocupau două mese pe terasă, fără să le pese că ar putea să treacă profii şi să-i vadă. Vreo cinci dintre ei vorbeau în acelaşi timp la telefonul mobil. Se conversau cu cei care rămăseseră prin clase. "Hai, mă, cum nu poţi să ieşi de la fraiera aia? Îi zici că mergi pînă la toaletă şi dup-aia nu mai intri în clasă... mai e doar un sfert de oră!". "Ce faci în curte? Înveţi la geogra? De ce nu vii, că poţi să înveţi şi aici?". O fată se pupa cu prietenul ei de parcă ar fi fost singuri. De altfel, ceilalţi nu-i prea băgau în seamă. Au comandat toţi pizza, inclusiv o fată grasă care îşi arăta fără complexe buricul. Băieţii şi-au luat bere, unul fără alcool, căci era cu maşina, fetele - cafele de fiţe. La un moment dat, a mai apărut o fată. Primul lucru pe care l-a făcut a fost să-şi dea jos o cordeluţă şi să-şi scuture bretonul care îi venea trendy în ochi. Se simţea foarte mîndră de asta. Şi-a cerut scuze că n-a putut să ajungă mai devreme, dar trebuia să o asculte la istorie, ca să-şi îndrepte o notă. Fata era deprimată, aşa că şi-a comandat un Martini. Sec. Am plecat cînd tocmai stabileau să meargă în week-end la munte, la cabana lui Sis, dar fără ştirea ei. Cu trei maşini. Gogoşeria s-a închis de mult. În locul cofetăriei sînt acum două fast-food-uri. Unul lîngă altul. Mă îndoiesc că acolo se duc tocilarele de 1 martie. La "Achim", acum e un restaurant şi n-am mai văzut nici un chiulangiu. Probabil că locul nu mai e popular, nu mai au nici bere la halbă. De fapt, să bei bere draft nu mai e deloc cool. Despre "biliard" nu mai ştiu nimic. În locul lui "Copli" e un magazin cu produse de panificaţie. Noroc că un McDonald’s e chiar vizavi!