A fi sau a nu fi mamă...

Publicat în Dilema Veche nr. 80 din 28 Iul 2005
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

istorii trăite şi auzite Testul are două liniuţe albastre, toate semnele vorbesc de la sine, doctorul confirmă cu un zîmbet şi undeva, sus, barza îţi face cu ochiul. Nu mai încape nici o îndoială: a sosit timpul să ai un copil. Fie că te inundă o mare şi fierbinte bucurie, fie că te cuprinde o disperare subită, fie că vestea era îndelung aşteptată şi dorită, fie că a picat ca un fulger, un singur lucru e mai presus de orice îndoială: viaţa ta a ajuns la o cotitură. Poţi să te bucuri împreună cu "autorul faptei", căutînd împreună nume drăgălaşe şi făcînd planuri roz-bombon sau albastre-azurii... sau poţi să te întrebi cu groază, singură şi oarecum pierdută într-un vîrtej care aşteaptă să te înghită, cu Cine şi cu Ce o să creşti acest copil şi încotro o va lua viaţa ta. Clişeele şi poveştile cu happy-end spun că "orice copil este o bucurie". Pînă la urmă, poveştile pot deveni reale, doar că realitatea devine poveste cînd vrea ea, şi nu vrea tot timpul, şi cere, de cele mai multe ori, sacrificii... Pregătiri pentru Marele Moment La început, se aliniază toate frumos, cu burticile la înaintare. Fiecare îşi măsoară, cu discreţie dar şi cu o curiozitate nestăpînită, partenerele "de suferinţă", evaluîndu-le rotunjimile. Sala de gimnastică e mare, luminoasă, plină de poze cu bebeluşi şi diverse obiecte a căror destinaţie finală rămîne încă o necunoscută, dar care probabil se va lămuri după Marele Moment, moment ce pare încă îndepărtat şi oarecum improbabil. Posesoarele de burtici se prezintă fiecare (numele şi datele esenţiale şi definitorii, cum ar fi: vîrsta sarcinii, data probabilă a naşterii, spitalul ales etc.), ceea ce aminteşte de şedinţele alcoolicilor anonimi, văzute prin filmele americane: "Mă numesc Ana-Maria şi am 26 de săptămîni". Urmează apoi o serie de exerciţii (un soi de aerobic light, dacă pot să îl numesc aşa), care au, pe lîngă rolul ingrat de a menţine silueta - în măsura în care ea mai există - şi pe acela nobil de a ajuta în viitor la "marea încercare", de la capătul celor 9 luni. După o oră de astfel de gimnastică, deloc obositoare, viitoarele mămici se întind pe salteluţe pentru momentul de relaxare. Ni se cere să închidem ochii şi să ne aşezăm într-o poziţie confortabilă. Vocea instructoarei capătă brusc inflexiuni joase şi cu vagi intenţii hipnotizatoare, anunţînd misterioasa apariţie a unei lumini albe şi blînde, apărută din neant pentru a ne învălui şi a ne induce - după cum era de aşteptat din partea unei astfel de lumini - o plăcută stare "de bine şi calm". În timp ce lumina îşi face nestingherită treaba, sîntem rugate, de către aceeaşi voce iniţiatică, să începem ritualul de vizualizare. Trebuie să ne imaginăm o frumoasă plajă pustie, valurile clipocind, briza mării şi alte elemente menite să amplifice starea de bine şi cald, indusă de lumina binevoitoare. Treaba nu e grea în sine, doar că pentru asta trebuie să îţi ştergi complet din minte imaginea litoralului românesc, altfel rişti ca vreo manea răutăcioasă, apărută din senin, să-ţi invadeze spaţiul de autorelaxare. După aceea, rămînînd în continuare pe plaja virtuală şi învăluită de lumina cea binefăcătoare, sîntem rugate să ne mîngîiem burticile pentru a "intra în contact cu fătul", căruia trebuie să îi vorbim, transmiţîndu-i astfel plăcutele stări dobîndite în timpul acestui exerciţiu. După ce această conexiune s-a realizat, vocea ne dă voie, în sfîrşit, să "mişcăm cîte un degeţel", pentru a reveni, încetul, cu încetul, la realitate. Lumina dispare brusc din cadru, la fel de misterios precum a intrat... "La ce vă gîndiţi cînd vă învăluie lumina?", le întreb pe viitoarele mămici, la vestiar, după terminarea orei. "La ce naiba să mă gîndesc?", vine răspunsul prompt din partea Cristinei (18 săptămîni). "Mă gîndesc la cît sînt de obosită după cele 9 ore de stat la birou şi ce de treabă mai am acasă!" "Eu, una, profit de ocazie să mai trag un pui de somn!", recunoaşte, uşor ruşinată, Eliza (25 de săptămîni). "Mie chiar îmi place, eu mă gîndesc la mare, pe care nu mai apuc să o văd anul asta.", spune Anca (37 de săptămîni). Viaţa de gravidă nu pare atît de grea atunci cînd ai pe cineva lîngă tine, care să se supună necondiţionat tuturor hachiţelor şi poftelor specifice. Dintre tortœrile obligatorii aplicate bărbaţilor-viitori-tătici am reţinut doar cîteva: trimisul în miez de noapte după mici la grătar cu muştar, căutarea de pepene verde în timpul iernii ("Al meu s-a dus tocmai pînă la Metro Ploieşti!", se confesează satisfăcută Cristina), alergatul prin supermarket-uri după un anumit fel de măsline verzi. Toate acestea sînt percepute ca dovezi de supremă iubire de către doamnele însărcinate, care nu se sfiesc să emită cele mai extravagante pretenţii şi capricioase dorinţe, parcă anume pentru a testa capacitatea de rezistenţă a partenerilor. Ei încep să presteze munci, considerate odinioară sub demnitatea lor masculină, cum ar fi: dusul gunoiului, mersul la piaţă sîmbătă dimineaţă, întinsul rufelor şi alte asemenea suplicii casnice, cărora doamnele nu le mai pot face faţă, din cauza dimensiunilor şi, bineînţeles, a indicaţiilor medicului. Cu toate acestea, singurii care nu par a fi impresionaţi de "condiţia delicată" a gravidelor şi rezistă neclintiţi sînt şefii, patronii şi angajatorii, cărora concediul de doi ani pentru creşterea copilului li se pare o utopie: ei acceptă cu greu chiar şi cele 126 de zile legale ale concediului de maternitate. "Eu muncesc pînă în ultima lună!", îmi spune Eliza, manager într-o mare companie. "Ăştia nu vor să îmi dea concediu prenatal şi prefer să îmi iau concediul postnatal, de care o să am mai multă nevoie. E posibil să mă apuce naşterea la birou, dar nu am ce să fac, aşa e politica în companie!" Nu pare foarte stresată de această posibilitate, pentru că a avut o "sarcină uşoară" şi oricum are un întreg arsenal de soacre, mătuşi şi bunici, gata să intre în acţiune atunci cînd va sosi momentul. Nici una dintre ele nu îşi doreşte de fapt să întrerupă serviciul, în mare parte din cauza banilor pe care i-ar pierde astfel. "Mai ales de cînd s-a propus legea aia minunată cu 3 milioane jumate pe lună, nu prea ai de ales. Nu înţeleg cine poate să crească un copil cu banii ăia!", continuă Eliza, care în prezent cîştigă cam de zece ori mai mult. Milioane de noi accesorii şi produse speciale pentru bebeluşi au apărut şi, dacă deschizi una din zecile de reviste sau site-uri "de profil", ai senzaţia că toate sînt absolut indispensabile şi că nici un copil nu ar putea creşte fericit fără: loţiuni cu extract de aloe pentru după baie, cu extract de levănţică pentru înainte de masă, uleiuri relaxante cu muşeţel pentru noapte, biberoane cu design revoluţionar şi tetine din materiale inovatoare, cărucioare cu ABS şi multe alte asemenea cuceriri ale ştiinţei şi tehnicii. Aşa că nu ai de ales decît să munceşti în continuare pentru a ţine pasul cu toate acestea, pentru a asigura fericirea absolută a copilului, pe care nu mai apuci să îl vezi decît seara tîrziu, dormind. Cum e cînd barza vine prea repede... Alinuţa mă priveşte cu ochi candizi şi în privirea ei se citeşte o urmă de inocenţă copilărească, şi în acelaşi timp un soi de resemnare blîndă. O privesc şi eu, neînţelegînd de unde îi vine seninătatea asta, aparent prostească... E la fel de mică şi de slăbuţă precum o ştiam dintotdeauna, un fel de femeie nedezvoltată într-un trup de copil. Dacă nu te-ai uita cu atenţie, n-ai observa că e însărcinată. Dacă nu ai cunoaşte-o, ai crede că fetiţa cu ochii mari şi castanii de lîngă ea e sora mai mică, nu fiica ei. Şi totuşi, îmi repet pentru a mă convinge, Alina e mamă şi urmează să fie din nou în cîteva luni. Are numai 21 de ani, nu este măritată, a rupt orice fel de relaţii cu familia, nu a mai apucat să termine liceul şi trăieşte "în concubinaj" cu tatăl copiilor - pentru a rezuma în cîteva cuvinte seci şi dure situaţia şi drama ultimilor trei ani ai vieţii ei. "Eram în clasa a doişpea..." îşi aminteşte Alinuţa mea agramat şi cu o oarecare nostalgie. "De cunoscut, ne-am cunoscut în curtea liceului, prin nişte prieteni comuni. De fapt, el era pe vrăjeală cu o colegă de-a mea de clasă." Vrăjeala s-a evaporat rapid şi s-a reînfiripat, de data aceasta cu Alinuţa. Nu era foarte greu - pentru un bărbat de 35 de ani - să sucească minţile unei puştoaice. "Îţi dai seama că eram superîndrăgostită!" mărturiseşte Alina, în limbajul fetelor de liceu, aproape fîstîcindu-se. "Şi el?", întreb, neîncrezătoare. El era "marfă" în ochii ei, în primul rînd datorită vîrstei ("îţi dai seama că toate colegele mureau de ciudă"), în al doilea rînd avea maşină (nu orice, mai precis un BMW, e drept că ceva mai vechi şi cumpărat la second hand), în al treilea rînd avea experienţă, ceea ce îl făcea să mînuiască fără mari probleme arta "coruperii tinerelor nevinovate". Avea şi un fel de ocupaţie dubioasă, ceea ce îi dădea şi o oarecare doză de mister. "Ceva cu telefoane mobile", îmi explică Alinuţa evaziv. Clasica poveste de amor între o fată naivă şi un semimafiot de cartier? "La început mă simţeam ca o prinţesă", reia firul amintirilor, dar după aceea el a început să "o răcească" şi tocmai atunci ea a rămas însărcinată. Coincidenţă sau neglijenţă sau premeditare? Alina nu vrea să mărturisească. "Pur şi simplu s-a întîmplat! Şi mi-am dat seama prea tîrziu...". Atunci a început drama... Reacţia lui a fost în primul rînd una de furie. "O vreme nici nu a mai vrut să mă vadă, zicea că de unde să ştie el că e copilul lui, m-a făcut tîrfă şi inconştientă, a zis să nu cumva să mă aştept la ceva din partea lui. Şi a dispărut!" Multă vreme, Alinuţa a ascuns totul de frica părinţilor, dar pînă la urmă a trebuit să le spună adevărul, pentru că devenea prea evident. "Atunci ai mei m-au dat afară din casă!", şi ochii ei mari se umplu brusc de lacrimi. "Noi care te-am făcut şi te-am crescut, şi te ţinem la şcoală, ne faci familia de rîs şi de ruşine, ieşi afară din casa asta, de astăzi nu mai eşti copilul nostru" - cîteva fraze reprezentative ale scandalului domestic ce a avut loc. Alina a plecat, pur şi simplu, pe străzi, plîngînd, cu o valiză în mînă, în care apucase să-şi strîngă cîteva lucruri. Era atunci în luna a şasea şi, peste două luni, colegii ei aveau să dea bacalaureatul. Îmi vine să o întreb de ce nu a făcut "ceva", dar văzînd minunea cu ochi căprui care îmi zîmbeşte de lîngă ea, mi se face ruşine de acest gînd şi îmi reprim întrebarea. "Şi ce ai făcut aşa, singură?", întreb totuşi, consternată. A stat o vreme la nişte prietene de liceu, apoi o mătuşă mai miloasă a luat-o la ea. Bani şi haine îi mai aducea soră-sa mai mare, pe furiş, fără să ştie părinţii. Ea continua să plîngă şi să-l caute pe el, viitorul tată, care o gonea "ca pe un cîine". La şcoală nu se mai putea duce, că nu voia să devină "batjocura liceului". În luna iulie a născut, din fericire uşor şi fără complicaţii, o fetiţă - Mara. Brusc, faţa i se luminează, îşi ia în braţe fetiţa şi îi vorbeşte în şoaptă, de parcă pe lume ar fi numai ele două: "Şi atunci, tati s-a întors la noi... da, aşa a fost, tati a venit şi ne-a luat de la spital şi ne-a adus aici să aibă grijă de noi, pentru că tati ne iubeşte foarte mult!". Lovitură de teatru sau mai degrabă telenovelă? Alina mă lămureşte însă repede, schimbînd brusc tonul: "A făcut-o numai pentru copil, e topit după ea... pe mine mă suportă doar aşa, pentru că ştie că copilul are nevoie de o mamă. La început a vrut să-mi ia fetiţa şi să i-o dea maică-sii să i-o crească. Ea l-a convins să mă ia şi pe mine, că n-am nici o vină şi că e urît să mă lase aşa, pe străzi." Mă uit mai bine în jur, pentru a-mi masca uimirea. Apartamentul e mic, prost împărţit şi cu un aer uşor sordid, dat de nişte draperii roşii vechi. Pe pereţi atîrnă nişte picturi kitschoase şi nişte vechi icoane, contrastînd cu sistemul audio superperformant, care tronează lîngă televizorul cu plasmă. Noroc cu jucăriile Marei, care mai salvează ceva din atmosferă... Şi, cum a decurs viaţa ei de atunci? Alinuţa îmi povesteşte cu aceeaşi seninătate că el "o tolerează" în casă, îi dă bani să ia tot ce are nevoie pentru ea şi copil, dar "are libertatea lui". Adică? Adică iese cu prietenii lui în oraş, se duce "unde vrea muşchii lui", are prietene pe care le aduce în casă... "Dar să ştii că nu o neglijează pe Mara; duminică ieşim împreună cu toţii în parc, ca o familie fericită!", mă asigură Alinuţa satisfăcută. Şi studiile? O să le reia cîndva, cînd o să aibă timp, după ce o să mai crească şi al doilea copil. Pe vremuri voia să dea la Limbi străine, îşi aminteşte fără mari nostalgii. Acum e foarte fericită că va avea un băieţel şi că el pare foarte încîntat de treaba asta... Mai stăm ceva de vorbă, se face seară, Mara continuă să ne zîmbească şi mă pregătesc să plec. În hol, în timp ce îmi iau la revedere, uşa se deschide şi am plăcerea în sfîrşit să îl cunosc pe El: un individ bărbos, îmbătrînit înainte de vreme, îmbrăcat în imitaţii de haine de firmă, cu un aer şmecheresc, dar oarecum plictisit. Apoi observ că este însoţit de o tipă blondă, strident machiată şi niţel jenată de situaţie. Aflînd scopul vizitei mele, el se enervează brusc şi o apostrofează brutal pe Alinuţa: "Ce dracu', eşti proastă de-a binelea? Ce-s fazele-astea, crezi că eşti vreo şmecheră să dai interviuri? Hai, treci şi fă ceva de mîncare, că ne e foame!". Mă evaporez rapid către lift, cu gîndul de a pleca mai repede de acolo, dar Alinuţa mă ajunge din urmă, şoptindu-mi, cu zîmbetul ei candid: "Nu-l lua în seamă, să ştii că e băiat bun şi chiar ne iubeşte, în felul lui! Era numai un pic băut!".

Cea mai bună parte din noi jpeg
Iubirea e testul pentru curaj
Cîteodată, îți dorești atît de mult unele lucruri încît, atunci cînd apar în viața ta, te temi că le-ai inventat chiar tu – credibil, pînă la ultimul detaliu.
Zizi și neantul jpeg
Stradale
Uneori, mai ales cînd e frumos afară, strada e pur și simplu bucurie. Te plimbi și te bucuri, fără să ai vreun motiv anume. Sau avîndu-le, de fapt, pe toate.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Ce șanse are copilul ăsta?
Probabil că vecina mea deduce doar că ne certăm și e îngrijorată din cauza asta.
E cool să postești jpeg
Simțire fără rațiune
„Azi, rețelele de socializare au impus emoția, în detrimentul rațiunii”
p 20 Minastirea Sfintul Mihail, Kiev WC jpg
Diferite diversităţi religioase
Întîlnirea religiilor cere, chiar mai intens decît politicul, cunoaşterea interlocutorului: cel din faţa ta şi Cel de deasupra tuturor.
Theodor Pallady jpeg
Religia în școală, o veche poveste
După mine, neîncrederea în autorități (partide politice, instituții publice, lideri) s-a transferat și în tabăra seculariștilor anticlericali.
p 24 D  Stanciu jpg
Cu ochii-n 3,14
L-am rugat pe Siri (aplicația cu funcție de „asistent personal”) să-mi spună istoria controversatei aplicații TikTok.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Vreau să mai verific o dată
Încerc să îmi spun, cînd nu dorm de grija tuturor lucrurilor care ar putea merge prost, că este doar o încercare a minții, care vede pericole peste tot, de a mă proteja.
Zizi și neantul jpeg
Parcul Tineretului
Așa am început să ne apropriem teritoriul parcului, colțișor cu colțișor și tufiș cu tufiș, și să nu ne mai temem de el.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Am vrut să scriu
despre sărăcie, dar am scris despre cîrciumi și despre hipsteri
Oameni tineri, relaxați, care par să nu fi muncit o zi în viața lor sau în nici un caz o muncă din asta mai de duzină, numai treburi fine, intelectuale.
p 20 jpg
Sărăcia lucrurilor. Despre felul de a vedea al celor simpli
Cei simpli se află în posesia unui adevăr pe care îl știu și copiii încredințați de ocrotirea părintească: aceea că lumea, în absența lui Dumnezeu, este prea fragilă pentru a putea exista.
E cool să postești jpeg
Violența contra profesorilor
„Violența împotriva profesorilor este în creștere”, titra la sfîrșitul anului trecut și Tagesschau un articol despre un sondaj recent, potrivit căruia „Insultele, intimidarea și atacurile fizice împotriva profesorilor au ajuns să fie la ordinea zilei în multe școli din Germania”.
foto BTC DV bis jpeg
Latina la bacalaureat
Se poate începe cu pasul just și minimal al reintroducerii latinei ca materie de bacalaureat.
p 24 S  Voinescu jpg
Cu ochii-n 3,14
Cîndva în anii ’70, Coreea de Nord a făcut o comandă de o mie de mașini Volvo, pe care nu le-a plătit nici pînă azi. La fiecare șase luni, suedezii le reamintesc să facă plata.
Zizi și neantul jpeg
Mame și mama
Nu mi-a plăcut niciodată prea mult ziua de 8 Martie.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Ce film revedem astăzi?
Revizionările ne oferă confort emo­țio­nal, ne dau un sentiment de control asupra vieților noastre și ne conectează cu tre­cutul.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Scriitorul – o specie sălbatică
Am prieteni scriitori care îmi zic: lasă, bre, că scriem pentru generațiile viitoare!
p 20 WC jpg
Nimbul după Bizanţ
Ortodoxia ca model de societate – centrat pe viaţa în Biserică, pe liturghie şi monahism – a fost un model viabil în secolele post-bizantine.
Theodor Pallady jpeg
Paradisul învățaților din actuala patrie a deconstrucției
Războiul cultural declanșat în marja postmodernității a exacerbat contrastul ideologic dintre Epoca Luminilor, moștenitoare a Renașterii umaniste, și Evul Mediu obligatoriu „întunecat”.
p 24 I  Morosan jpg
Cu ochii-n 3,14
Fără cîini cu capul scos pe geamurile mașinilor din Florida – asta vrea să obțină o propunere de lege.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Dispariții
Mai toate cărțile de self-help sugerează să te porți cu oamenii ca și cînd i-ai vedea pentru ultima dată.
Zizi și neantul jpeg
Mărțișoare
Originale și înduioșătoare în hidoșenia lor. Ba, de destule ori, chiar în frumusețea lor.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Fricile mici, „fricuțele”, cum le-ar numi casiera de la supermarket
Am mai spus-o, mă consider un om fricos și îi admir pe cei care în diferite situații, de război, de epidemie de ciumă, de revoltă populară, de activism, dau dovadă de curaj.
E cool să postești jpeg
Micii răsfățați, marii neadaptați?
Copilul nu s-a lăsat înduplecat, continuîndu‑și injuriile și micile violențe, cu o atitudine de zbir, impunîndu-și, în cele din urmă, autoritatea și ronțăind ciocolata.

Adevarul.ro

image
Fiul unui miliardar recunoaște implicarea în moartea unei studente: „un accident sexual“
Fiul unui miliardar yemenit și-a recunoscut implicarea în moartea unei studente norvegiene găsite violate și strangulate în Mayfair, dar nu se va întoarce în Marea Britanie pentru a compărea în fața justiției.
image
Două familii de romi din Timișoara, urmărire cu mașinile la Strasbourg: cinci morți și patru răniți VIDEO
Tragedie în două familii cunoscute de romi din Timișoara: Cârpaci și Stancu. Cinci persoane au murit, alte patru au fost rănite în urma unui accident petrecut marți, 27 martie 2023, în centrul Strasbourgului. Protagoniștii au filmat totul cu telefonul mobil.
image
Austrieci acuzați de discriminarea românilor pe aeroportul din Viena
Pasagerii români ar avea parte de „umilință” pe aeroportul din Viena, pe motiv că țara noastră nu face parte din spațiul Schengen. Afirmația vine din partea europarlamentarului Nicu Ștefănuță, care împreună cu fostul Ministru de Interne, Vasile Blaga, a transmis o cerere directorului aeroportului.

HIstoria.ro

image
Irina Bossy-Ghica: „Îmi consacru toate eforturile pentru a reconstrui ceea ce înaintașii mei au clădit”
Stră-strănepoata lui Ion Ghica și a lui Gheorghe Grigore Cantacuzino a plecat din România în liceu, în 1973, și s-a reîntors prima oară 17 ani mai târziu, după „Revoluția” pe care ține s-o scrie cu ghilimele.
image
Basarabia în anul 1917. Atunci când Unirea nu se întrevedea
Colapsul economic cauzat de starea de război, criza alimentară care a debutat în toamna anului 1916 și tensiunea politică crescândă au creat o situație explozivă în Imperiul Rus, care a culminat cu răsturnarea autocrației țariste, în urma Revoluției ruse din februarie 1917.
image
Populația Bucovinei în perioada stăpânirii austriece
În perioada stăpânirii austriece s-au modificat substanțial atât structura etnică, cât și cea confesională a populației din Bucovina, iar efectul cel mai nefast a fost asupra populației românești.