Kitul de supraviețuire și exteriorul

Publicat în Dilema Veche nr. 957 din 11 – 17 august 2022
Zizi și neantul jpeg

Prin anii ’70-’80, exteriorul, așa cum am mai povestit, nu-ți oferea mare lucru. De asta trebuia să fii mereu pregătit. Orice acțiune astăzi simplă era tratată, pe atunci, ca o operațiune de comando.

Vorbeam de mersul la piscină. Da, înotul te făcea să te simți atotputernic și să-ți depășești limitele. Dușul de după, mai puțin. Cabinele de duș de acum și dotările lor de la centrele de fitness erau SF atunci: nu-ți dădea nimeni prosoape, nu era săpun pe niciunde și cu atît mai puțin vreun uscător de păr. Așa că trebuia să vii cu toate pregătite de acasă, să tîrăști un sac precum cel al lui Moș Crăciun de colo pînă colo, ca să fii sigur că poți ieși, din toate împrejurările vieții, întreg și curat. 

Fie că erai în oraș, în timpul orelor de școală sau lucru, fie că erai în vacanță, trebuia să umbli cu kitul de supraviețuire după tine. Ba mai mult de atît, părinții hiperconștiincioși, precum mama mea, îți și prezentau exteriorul ca pe o permanentă amenințare și te instruiau să fii mereu în gardă. Ieșirile pe stradă și contactele cu spații publice necesitau adevărate inițieri: erai pregătit precum supereroii pentru bătăliile decisive. De pildă, mi se spusese clar că în băile publice nu trebuia să ating nimic și nici lucrurile mele nu trebuiau s-o facă.

Așa că mereu eram cu ochii-n patru unde-mi pun prosopul, săpunul, hainele. Dacă ceva cădea pe jos, era gata contaminat și scos din circuit. Pe scurt, trăiam un fel de nevroză a exteriorului în copilăria și adolescența mea din anii ’70-’80. Pe de o parte exagerată, pe de alta – îndreptățită. Oricît de incredibil ar părea, pe vremea de atunci nu existau hîrtie și săpun la toalete. Doar la hoteluri, din cîte-mi amintesc.

La mare, și-n general în toaletele publice, o doamnă respectabilă, îndeobște mai spre vîrsta a treia, îți înmîna un petic de hîrtie, zgrunțuroasă, din mîna ei în mîna ta, ca pe un lucru de mare preț. Și așa și era, căci se găsea cu greu, spre deloc, în ultimul timp. Era o epocă ciudată în care nesatisfacerea nevoilor esențiale ale cetățenilor Republicii Socialiste România (căci așa se numea țara noastră oficial atunci), cele alimentare și cele igienice, se îmbina cu o apetență, pe scară mai largă, pentru cultură, într-un amestec pe care nici nu știu cum să-l caracterizez. E lucru cunoscut că „lumea“ citea mai mult, mergea la teatru și la Cinematecă în vremea aceea. În mod evident, și pentru că nu existau alte distracții, nici măcar program la televizor mai mult de două ore, în ultimul timp, și atunci cultura înaltă cam devenise cultură populară. Target-ul ei nu mai erau doar intelectualii, ea devenise cultură de consum pe care o „ronțăiau“, în felul lor, diverșii „oameni ai muncii“.

Era ciudat, repet, cum te-mbulzeai și chiar te-mbrînceai pentru un pachet de unt, la coadă, ca apoi să redevii brusc cool (am zice azi) și să savurezi un film de Fellini sau de Tarkovski la Cinematecă, un spectacol al lui Tocilescu la Bulandra sau unul al Cătălinei Buzoianu la Teatrul Mic și să răsfoiești unul din volumele lui Durrell sau măcar cîteva pagini din Shogun înainte de culcare. Asta după ce te uitaseși la Telejurnal și, sîmbăta, la un episod din Dallas. Sigur, existau și alte forme de cultură populară, mai aproape de înțelesul ei din studiile de azi: dar mai toate, de la „Cîntarea României“ la Cenaclul „Flacăra“, erau ideologizate și cu voie de la stăpînire, modalități de control și manipulare ale populației. Zic „mai toate“ pentru că a existat, un timp, și „Poezia muzicii tinere“, organizată de Florian Pittiș la Bulandra, care era chiar un spectacol de calitate și rebel pe bune. Era poate singura manifestare de cultură populară reală a epocii, destinată tinerilor, puștilor. Acolo am rămas pentru prima dată cu gura căscată la poeziile lui Walt Whitman și la o parte din cîntecele Beatleșilor pe care nu le mai auzisem pînă atunci și pe care nu le-am mai uitat o viață.

Lupta cu exteriorul s-a păstrat, chiar cînd n-a mai fost cazul. Ne intrase deja în instinct: oriunde ne-am fi dus, trebuia să fim pregătiți. Și de-asta, în anii ’90, pe românii din aeroporturi îi recunoșteai de la distanță:  totdeauna aveau cele mai multe bagaje de mînă, tîrau după ei, burdușite, pungi și sacoșe. Copilăria fiului meu a fost marcată de rucsacul de supravietuire pe care-l luam oriunde ieșeam din casă, chiar doar pînă la magazinul din colț.

Aveam acolo apă, un schimb, un dezinfectant, un pansament, vreo două-trei pastile de temperatură și stomac, o umbrelă, o haină mai groasă, o șapcă sau pălărie, o jucărie sau o cărticică, ceva de ronțăit, eventual. Fobia de exterior ni s-a mai diminuat, odată cu îmblînzirea lui firească și treptată – măcar hîrtie și săpun la toaletă găsim. Atitudinea noastră a devenit, cu timpul, mai puțin ostilă și am învățat să ne simțim tot mai mult acasă și-n spații publice. Kitul de supraviețuire, însă – glumind sau nu –, a reînceput să-și recîștige o oarecare utilitate de rezervă în vremurile astea cu iz mai apocaliptic.

Cea mai bună parte din noi jpeg
Cît timp mai dăm vina pe părinți?
Cu sau fără terapie, o idee posibil cîștigătoare ar fi acceptarea părinților noștri, dacă îi mai avem, așa cum sînt. Ei nu se mai pot schimba. Noi, însă, da.
Zizi și neantul jpeg
Tot de toamnă
Tot în compunerile de toamnă își aveau mereu locul și păsările călătoare.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Noua limbă de lemn. Cu drag!
Pupici, frumi, grădi, lunițe. Am „evoluat” de la clasicele diminutive și alinturi de cîrciumă de tipul „Ce fel de ciorbiță?”
E cool să postești jpeg
O lume ipotetică
cu cît ne percepem ca fiind mai valoroși, cu atît vom considera că merităm o viață bună și vom fi mai încrezători în propriile forțe.
p 20 WC jpg
Apărătorul credinţei ori apărătorul credinţelor?
Spiritul anglican, spunea istoricul dominican Guy Bedouelle (Revue française de science politique, 1969), poate fi caracterizat prin două calităţi: fidelitate faţă de tradiţie şi toleranţă.
Theodor Pallady jpeg
Predoslovie postmodernă
Orice mărturisitor al creștinismului este în criză de timp și de timpuri! Nu-și mai poate apăra credința într-o nișă cimentată, întorcînd spatele lumii, așa cum trăiește și gîndește ea astăzi, în secolul al XXI-lea.
p 21 WC jpg
PREVI (2)
Este PREVI un succes sau un eșec? După peste patru decenii de la darea în folosință, nici o familie nu a părăsit locuința ocupată, ci, dimpotrivă, a mărit-o și a modelat-o prin prisma utilizării ei.
p 24 S M Georgescu jpg
Cu ochii-n 3,14
La 88 de ani, a murit actrița Louise Fletcher al cărei chip va rămîne pentru totdeauna în memoria iubitorilor de film drept imaginea rece de-ți îngheață sîngele a sorei-șefe Ratched din Zbor deasupra unui cuib de cuci, capodopera lui Milos Forman din 1975.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Ne vedem în zona de confort
Poate, în loc să ne păcălim că sîntem oameni liberi pentru că nu-l cunoaștem pe „trebuie“, am putea s-o ascultăm, din cînd în cînd, pe Nina Simone și să ne fie mai puțin frică.
Zizi și neantul jpeg
Greierele și furnica
După revoluție, mentalitățile au început să se schimbe, slavă Domnului. Ne-am dat seama, măcar, că nu putem fi cu toții furnici. Și că își au și greierii rostul lor, și chiar grăunțele lor.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Găina care năștea pui vii – cum recuperăm anii ’90? –
Citiți Scînteia tineretului de prin anii ’70, să vedeți acolo ce condeie! Ce stil! Dacă ștai cum să te strecori puteai să faci presă adevărată, ba mai mult decît atît, literatură!”
E cool să postești jpeg
Votant la 16 ani?
Totuși, în toate aceste discuții pro și contra nu există de fapt argumentul de la care ar trebui să plece, în mod firesc, întreaga dezbatere: vocea adolescenților. Vor ei să voteze?
p 20 Fragii salbatici jpg
Visul adevărat. Două întrebări ale lui Marin Tarangul
Materia spiritului nu este o țesătură de concepte, ci o adîncime a lucrului însuși, acolo unde acesta își descoperă chipul, împreună cu rădăcina, posibilitățile și înrudirile lui esențiale.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Din nou despre Augustin
Știința despre Treime, desigur, prin care inclusiv filosofia ciceroniană cunoaște o paradoxală supraviețuire.
p 24 1 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Nouă autovehicule parcate în curtea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului din Bacău, pe strada Ghioceilor, au luat inexplicabil foc în noaptea de joi spre vineri. Pentru a nu știu cîta oară, La Bacău, la Bacău, într-o mahala, / S-a ’ntîmplat, s-a ’ntîmplat / O mare dandana
Cea mai bună parte din noi jpeg
Cîți prieteni v-au mai rămas?
Generația mea, formată în comunism și imediat după, nu a fost învățată să-și facă din prieteni o familie.
Zizi și neantul jpeg
Primul an
Nu mă recunoșteam, nu recunoșteam familiarul în comportamentele colegilor și profesorilor mei.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Prima mea călătorie
Aș vrea să vă spun că ceea ce am cîștigat în prima mea călătorie „adevărată” va dura pe termen lung, însă mi-am dat seama încă din primele zile ale întoarcerii că nu va fi așa.
E cool să postești jpeg
Anularea gîndirii
„Dacă ar fi fost rasist, Karl May nu i-ar fi lăsat pe Winnetou și Old Shatterhand să devină frați de cruce”.
p 20 WC jpg
Două modele ale diversităţii religioase
Cînd coexistenţa religiilor e privită în lumina Sursei lor transcendente, ea poate deveni întîlnire în cunoaştere.
Theodor Pallady jpeg
Un capitol tainic de Filocalie siriacă
Prea multe nu știm despre viața sfîntului Isaac Sirul, iar datele disponibile se pot consulta în volumul recenzat aici.
Rivero y Compania in Calle Tetuan Old San Juan   DSC06841 jpg
PREVI (1)
Importanța experimentului PREVI este majoră nu numai pentru arhitectura socială participativă, în particular, ci pentru arhitectură în general.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Din cauza porțiunilor de drum decapat, mai mulți bicicliști participanți la Turul României s-au accidentat, căzînd de pe biciclete în zona Ambud-Petin din județul Satu Mare.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Așteptați, reconfigurăm traseul
După 16 ani în care aproape m-am identificat cu locul de muncă și n-am făcut mai nimic în rest, vîrsta de mijloc care începe mai mereu cu 4 și care se apropia mă speria cumplit.

Adevarul.ro

Zalomir2 jpg
Florin Zalomir s-a sinucis: Motivul, dezvăluit de fostul său coleg de echipă
Fostul vicecampion olimpic a avut un destin tragic în viața personală.
Rusi mobilizati FOTO Profimedia jpg
Primele decese ale unor ruși mobilizați: „Infarct, sinucidere, ciroză hepatică”
Cel puțin șase ruși mobilizați au murit din diverse cauze, după ce au fost recrutați, a atras atenția activistul pentru drepturile omului Pavel Cikov, conform publicației de presă independentă MediaZona.
Dmitrii Peskov kremlin.ru
Kremlinul vrea „consultări” pentru a stabili frontierele regiunilor anexate în Ucraina
Kremlinul a declarat că favorizează o „abordare echilibrată” a problemei armelor nucleare, nu bazată pe emoţii, după ce un aliat-cheie al preşedintelui Vladimir Putin a cerut în weekend ca Rusia să folosească o „armă nucleară de mică putere” în Ucraina

HIstoria.ro

image
La sfatul lui Bismark, Carol I se apropie de Rusia și enervează Franța
Opțiunea românilor pentru un domnitor dintr-o dinastie străină la 1866, avea în vedere salvarea existenței statului, afirmarea lui în rândul țărilor europene și, în perspectivă, obținerea independenței. Aceste obiective au fost mereu în atenția diplomației românești și a principelui Carol.
image
Bălcescu, iacobinul român despre care nimeni nu mai vorbește
Prima jumătate a veacului al XIX-lea a reprezentat pentru Ţările Române un timp al recuperării. Al recuperării parţiale – ideologice şi naţionale, cel puţin – a decalajului ce le despărţea de Occidentul european. Europa însăşi este într-o profundă efervescenţă după Revoluţia de la 1789, după epopeea napoleoniană, Restauraţie, revoluţiile din Grecia (1821), din Belgia şi Polonia anului 1830, mişcarea carbonarilor din Italia, toată acea fierbere socială şi naţională, rod al procesului de industria
image
„Historia Special”: 100 de ani de la încoronarea regilor României Mari
„Historia Special”: 100 de ani de la Încoronarea de la Alba Iulia