Kitsch vs. prost gust

Publicat în Dilema Veche nr. 918 din 11 – 17 noiembrie 2021
Kitsch vs  prost gust jpeg

Între 28 octombrie și 1 noiembrie a avut loc la Paris cea de-a 26-a ediție a Salonului Internațional de Ciocolată, iar unul dintre exponatele care au făcut senzație a fost o reproducere gurmandă a tabloului Guernica al lui Picasso – o reproducere în mărime naturală, de șapte metri lungime și trei înălțime – pentru care au fost folosite aproximativ 500 de kilograme de ciocolată și munca a 40 de cofetari, toți din Țara Bascilor. Inaugurarea tabloului consumabil s-a făcut cu fast, începînd cu un moment coregrafic și încheindu-se cu o prezentare de modă, în care modelele au defilat pe podium îmbrăcate în rochii de ciocolată, și ele inspirate din scenele pictate de Picasso.

Inițial, ideea mi s-a părut de prost gust (deși, fiind vorba despre ciocolată, calamburul e destul de greu de stăpînit) – să reproduci Guernica din ciocolată!

Apoi am căutat mai multe informații despre inițiativa cofetarilor – și anume, de ce au ales taman acest tablou apăsător, care vorbește despre atrocitățile celui de-al doilea război mondial, în special despre bombardamentele care au distrus orașul spaniol Guernica.

Cînd am aflat că ideea a avut ca punct de plecare dorința lor de a comemora 85 de ani de la bombardamente, învinuirea de prost gust pe care le-o adusesem în minte mi s-a mai domolit. Totuși, n-am putut trece cu lejeritate peste ideile adiacente, mai ales peste parada de modă cu rochii comemorative din ciocolată, ceea ce m-a dus cu gîndul la alt verdict – acela de kitsch. Apoi m-am întrebat: care este, pînă la urmă, diferența între prost gust și kitsch? Este vreo diferență?

Bunăoară, mi-am amintit că acum cîțiva ani, fiind în Italia, în Taormina, am fost la o operă turistică – un concept inedit, care împletea, în spectacolul extrem de reușit, arii celebre și artiști impecabili, cu lejeritatea unei zile de vacanță: la răstimpuri, artiștii se pretau la diferite scenete interactive, se alergau prin sală, mimînd conflicte amoroase, cerînd spectatorilor să medieze izbucnirile imaginare de gelozie. În plus, la pauză, spectatorii erau invitați pe terasa clădirii, serviți cu vin spumant pe post de șampanie, în pahare cu picior lung, de plastic, nu de cristal, îmbiați să deguste niște minunate sticksuri pe post de amuse-bouche. Deși nu puteai spune că ești la Scala din Milano, nici o secundă nu te-ai fi gîndit la acel spectacol ca fiind unul de prost gust. Din contra, totul era gîndit și totul era extrem de muncit, chiar dacă imita rafinamentul – era, cu alte cuvinte, un kitsch?

„În utilizarea sa generală, conceptul de kitsch este cu siguranță unul încărcat de multă confuzie”, scria, în lucrarea sa din 1934, Kitschstil und Kitschzeitalter (Stilul și era kitsch-ului) sociologul german Norbert Elias. „Dacă, totuși, vrem să indicăm ceva mai concret în definirea sa, mai mult decît o serie de curiozități lipsite de gust, dacă trebuie să-l condensăm într-un fenomen, extrăgîndu-l din generalitatea vagă pe care i-o conferim în actualitatea zilelor noastre, atunci trebuie să-i căutăm conținutul și limitele în evoluţia formelor estetice ale societăţii burgheze. Faptul că specificul unei epoci este vizibil mai întîi printr-un semn negativ nu este fără precedent în istorie. Expresii precum «baroc» sau «gotic» nu aveau inițial o conotație mult mai pozitivă decît conceptul de «kitsch». Conținutul lor valoric s-a schimbat însă în urma dezvoltării societăților. Fără a acorda prea multă greutate paralelei istorice, «stilul kitsch» va experimenta și el, după toate probabilitățile, o asemenea schimbare de optică.”

Schimbarea de optică, de la termenul care denumea inițial ceva „ieftin” la curentul unei arte subversive, a transformat kitsch-ul într-un stil, ridicîndu-l în rang, scoțîndu-l astfel din sfera prostului gust.

„Conceptul de kitsch” – afirmă Elias – „nu este altceva decît expresia tensiunii între gustul rafinat și dezvoltat de specialiști și gustul îndoielnic manifestat de mase.”

Potrivit lui Elias, termenul aparține începutului de secol XX – cînd turiștii americani cumpărau așa-numitele sketch-uri, desene comercializate de artiștii germani din München, fără o valoare artistică, însă pe care americanii le prețuiau ca atare.

„Se spunea că ceea ce era destinat vînzării era verkitschen (vînzare ieftină). Și tot disprețul specialiștilor față de gustul necultivat al societății capitaliste, dar și tragedia unei constelații de artiști, a dealer-ilor sau editorilor nevoiți, din motive economice, să distribuie sau să producă ceea ce disprețuiesc, au luat numele de kitsch.”

Cu alte cuvinte, kitsch-ul este o pseudo-artă, care generează doi poli – pe de o parte specialiștii care o detestă, dar se întrețin financiar din ea, pe de alta o masă socială pluriformă care o consumă, avînd senzația că participă la un act creator.

Ce se întîmplă însă cînd kitsch-ul însuși este imitat? Cînd iese din sfera pseudo-artei, iar cei care prind gustul comercializării nu mai sînt specialiști, ci chiar foști consumatori de kitsch, cei care, neavînd nici o fibră de artist în ei, nici un dram de creator și nici o tangență cu arta, înaintează cu pași fermi, înarmați doar cu o ambiție de comerciant stradal? Apare vulgaritatea, apare prostul gust – un epigon al kitsch-ului sau mai degrabă un pseudo-kitsch.

În cartea sa Le Goût du moche (Flammarion, 2021), jurnalista Alice Pfeiffer descrie prostul gust ca fiind o „tradiție a grotescului, a miștocărelii, a absurdului”. Nu este nici antonimul „frumuseții”, dar nici sinonimul „urîtului”, de vreme ce, susține jurnalista, „urîtul posedă o formă de putere și o noblețe care mobilizează emoții profunde”. Astfel, prostul gust nu reușește decît să provoace emoții vulgare și ridicole, fiind rezultat al excesivului, al distorsionatului, generînd o așa-numită „cultură a agresivității” pe care o întîlnim atît în mass-media, cît și în social media – blog-uri, site-uri web sau rețele de socializare online.

Și, într-adevăr, dacă e să ne gîndim doar la nenumăratele emisiuni așa-zise de „divertisment” care rulează la televiziunile românești, nu vom găsi, de fapt, nici o urmă de kitsch în ele, ci doar cea mai pură formulă de prost gust. Calate toate pe același calapod – cel al conflictului ieftin, de mahala –, scenariile acestor emisiuni sînt de-a dreptul uluitoare, și nu în sensul bun. Dacă acum vreo zece ani show-urile mai aveau măcar pretenția să imite ceva de calitate, azi nici măcar nu se mai obosesc s-o facă.

Cum de vreo șase ani nu mai am televizor, zilele trecute, petrecînd un week-end la mama, am fost fascinată să descopăr că, oricît zapam, părea că văd aceeași emisiune, căci toate, pe toate canalele, au aceeași rețetă. În primul rînd se urlă foarte mult. Dacă sînt mai mult de doi invitați în studio, cacofonia e garantată, căci fiecare ține să-și facă simțită, văzută, auzită prezența. În al doilea rînd, în vacarmul iscat, nici nu-ți dai seama dacă se ceartă sau rîd, pentru că totul este un soi de miștocăreală continuă, majoritatea poantelor avînd tentă sexuală (nici măcar nu le poți numi grosiere, ci, pur și simplu, jenant de proaste). Bineînțeles, în toate aceste emisiuni defilează o întreagă societate de dive închipuite și masculi ridicoli, care nu se limitează la rolul de papițoi care le este atribuit, mulțumindu-se să se scălămbăie, dar mai au și pretenția să fie niște erudiți. Și mulți sînt porniți să dea sfaturi. Să critice. Să aibă opinii ferme în toate domeniile, de la modă la politică. Deși nu prea au tangențe nici măcar cu o limbă română vorbită corect. Inutil să spun că siajul unor asemenea emisiuni este lehamitea – divertismentul pe care acestea și-l arogă fiind, în fapt, un pestriț scandal plin de mojicii.

Făcînd, așadar, o paralelă între proverbialul pește de sticlă pus pe televizor și emisiunile care rulează astăzi, îți dai seama de diferența dintre kitsch și prost gust. Dacă kitsch-ul este, pînă la urmă, ceva benign, trăgîndu-și metaforic seva precum maiaua, dintr-un dram de creație artistică, prostul gust este paralel cu orice formă de măiestrie, apelînd nu la nevoia oamenilor de frumos, ci, din contra, generînd o nevoie de agresivitate și ură.

„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Aix-les-Bains și tinerii francezi de 70 de ani (II)
Dar poate că mai mult decît plimbarea în sine conta acel „împreună”.
p 19 jpg
Cultul virginității
Ideea că virginitatea fizică atestă puritatea și inocența depășește granițele religioase, devenind un construct social și ipocrit prin care unei femei i se anulează calitățile morale în favoarea celor fizice, ajungînd să fie prețuită mai degrabă integritatea trupului decît mintea și sufletul.
p 20 San Filippo Neri WC jpg
Despre creștinism și veselie
Multe dintre textele clasice ale creștinismului dovedesc o relație încordată pe care Sfinții Părinți o întrețineau cu rîsul.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Migdalul lui Origen
Editat, tradus, redescoperit în bogăția și autenticitatea sa în ultimul secol, Origen revine de fiecare dată în atenția cititorilor cu o înnoită putere de atracție.
Zizi și neantul jpeg
Dacia roșie
Era o oază, într-o vreme în care lucrurile se degradau pe zi ce trecea: la cantina de acolo se putea mînca bine și ieftin, ba chiar și cumpărai una-alta pentru acasă, uneori.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
La Galați, o candidată a fost surprinsă în timp ce încerca să fraudeze examenul de bacalaureat cu un pix-telefon. Avea 45 de ani și era absolventă a unui liceu particular, la frecvenţă redusă.
41580801101 373a7ea5c2 c jpg
Oamenii fac orașele
Paradigmei moderniste de producție a noilor cartiere, Jacobs îi opune observația directă și studiul la firul ierbii, sau la bordura trotuarului, a vieții urbane.
Zizi și neantul jpeg
Roți și vremuri
Trebuia să mănînci nu știu cîți ani numai iaurt și să economisești, să pui bani la CEC ca să-ți poți cumpăra o Dacie.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Aix-Les-Bains și tinerii francezi de 70 de ani (I)
În Aix zilele de vară se mișcă în ritm de melc, par nesfîrșite, exact ca acelea din vacanțele copilăriei.
E cool să postești jpeg
Tastatura sau creionul?
Este un avantaj real acest transfer al informațiilor direct pe dispozitivele elevilor?
p 20 WC jpg
Religiile manevrate de dictatori
Sîntem înconjuraţi de spaţii unde religia e folosită în beneficiul unor regimuri antiliberale: Rusia lui Putin, Turcia lui Erdogan, Ungaria lui Orbán.
Theodor Pallady jpeg
Discretul eroism al moderației
Nu prea cunoaștem opera românilor americani, iar numele care circulă simultan în cele două culturi provin cu precădere din zona umanistică.
p 23 Lea Rasovszky, Bubblegun of Sweet Surrender (Soft War) I  Codre jpg
„Războiul este doar «eu» și nici un pic «tu»” – artiștii și galeriile în timp de război
„Un fel de așteptare epuizantă la capătul căreia sperăm să fie pace.”
p 24 A  Damian jpg
Cu ochii-n 3,14
După ce, cu o săptămînă în urmă, doi lei au încercat zadarnic să evadeze din grădina zoologică din Rădăuți, un șarpe mai norocos a pătruns în Spitalul Orășenesc din Balș.
Zizi și neantul jpeg
Mare, pofte, necuprins
Tocmai ăsta era hazul vacanței: împletirea ciudată de pofte concrete și visări abstracte. Figurau, cu toatele, într-un meniu pestriț și cu pretenții.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Vacanțe de altădată
Nu pot vedea mai multe, însă sînt convinsă că au și bomboane străine sau ciocolată, poate că au și gume cu surprize.
E cool să postești jpeg
S-o fi supărat pe mine?
Ca să nu „supere” această societate, foarte multe femei ajung să fie prizoniere ale unor prejudecăți pe care și le autoinduc, perpetuîndu-le, uitînd de cele mai multe ori de ele însele.
p 20 Sf  Augustin WC jpg
De ce scandalizează creștinismul?
Scandalul creștinismului stă așadar în neverosimilul lui. Însuși Dumnezeu vorbește, dar nu o face ca un stăpîn.
setea de absolut convorbiri cu christian chabanis jpg
Setea de absolut
Atunci cînd am întrevăzut cîteva adevăruri esențiale este dureros să simțim că, în măsura în care vrem să le comunicăm oamenilor, ele capătă limitele noastre, impuritățile noastre, degradîndu-se în funcție de acest aliaj.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
O femeie din București a fost pusă sub control judiciar, fiind bănuită de săvîrșirea infracțiunii de înșelăciune prin vrăjitorie.
Edgar Allan Poe, circa 1849, restored, squared off jpg
Prăbușirea casei Usher
Una dintre cele mai emoționante descrieri de arhitectură din literatura universală este tabloul creionat de Edgar Allan Poe în debutul nuvelei „Prăbușirea casei Usher”.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cum e să pleci în vacanță bolnav și complet epuizat
N-am mai fost într-o vacanță parțial din cauza pandemiei, însă mai mult din cauza faptului că nu mi-am mai permis o vacanță.
p 20 Ierusalim, Muntele Templului WC jpg
Loc disputat
De curînd, la Ierusalim au izbucnit din nou – dar cînd au încetat? – tensiunile pe esplanada Cupolei Stîncii.
Theodor Pallady jpeg
Scurtă oprire în biblioteca perfectă
Cel mai adesea afli despre autorii de cărți din cărțile altor autori: circulația bibliografică prin notele de subsol asigură ventilația academică din care se compune tradiția intelectuală a oricărei societăți moderne.

HIstoria.ro

image
Nașterea Partidului Țărănesc, în tranșeele de la Mărășești
În Primul Război Mondial, Mihalache se înscrie voluntar ca ofiţer în rezervă și se remarcă prin curaj și prin vitejie peste tot, dar mai cu seamă la Mărășești. Regele Ferdinand însuși îi prinde în piept ordinul „Mihai Viteazul“ pentru faptele sale de eroism.
image
Dacă am fi luptat și vărsat sânge în 1940 pentru Basarabia, poate că...
Istoria nu se scrie cu autoprotectoarele „dacă...” și „poate că...”. Nimeni nu poate dovedi, chiar cu documente istorice atent selectate, că „dacă...” (sunteţi liberi să completaţi Dumneavoastră aici), soarta României ar fi fost alta, mai bună sau mai rea. Cert este că ultimatumurile sovietice din 26-27 iunie 1940 și deciziile conducătorilor români luate atunci au avut efecte puternice imediate, dar și pe termen lung.
image
Cine a fost Mary Grant, englezoaica devenită simbol al Revoluției de la 1848 din Țara Românească
„România revoluționară”, creația pictorului Constantin Daniel Rosenthal, este unul dintre cele mai reprezentative tablouri ale românilor, simbol al Revoluției de la 1848. Românca surprinsă în tabloul care a făcut istorie a fost, de fapt, la origini, o englezoaică pe nume Mary Grant.