Jurnalist de televiziune

Publicat în Dilema Veche nr. 640 din 26 mai - 2 iunie 2016
Jurnalist de televiziune jpeg

Anul trecut, Ziua Mondială a Cărții și a Dreptului de Autor, 23 aprilie, a fost sărbătorită într-un mod inedit de către un grup de liceeni de la Colegiul Naţional „Dr. Ioan Meşotă“ din Brașov. Vreme de cîteva luni, în urma unei campanii organizate pe Facebook, ei au strîns, din donații, peste 1000 de cărți, cu care au construit o piramidă uriașă. Scopul lor declarat a fost de a încuraja lectura, de a le aminti brașovenilor importanța cărților. Cu îndemnul: „Fii baza piramidei noastre, donează şi tu o carte!“, evenimentul a fost reluat în iunie, iar cele 3000 de cărţi strînse au fost donate unor azile, spitale și biblioteci.

Ideile liceenilor din Brașov nu s-au oprit aici: au invitat scriitori români să‑și lanseze cărțile la Brașov și au organizat conferințe în care tinerii să discute cu persoane publice despre care ei consideră că ar avea de transmis o poveste, un mesaj. Sau, cel puțin, așa mi-au spus mie cînd m-au invitat, în ajunul Zilei Mondiale a Cărții din acest an, să vorbesc la evenimentul „Raftul de cultură“, găzduit de Cinemateca Patria din Brașov, alături de alți oameni din media, despre începuturi și piedici în jurnalism. Mi-au mărturisit că ideea le-a venit de la un articol al meu din Dilema veche, „A fi sau a nu fi vedetă de televiziune“. Pomeneam acolo despre speranțele cu care pornești la drum, într-o profesie, despre ușurința cu care depășești greutățile cînd ești foarte tînăr și despre înțelepciunea cu care, la maturitate, accepți că lucrurile, chiar dacă nu se croiesc mereu după visele tale, sînt parte a devenirii tale în această lume.

Liceenii s-au ocupat de organizarea evenimentului, au făcut afișul și au scris comunicatul de presă, au vorbit cu librăria și i-au invitat pe cititori. Încă de atunci m-au impresionat prin îndrăzneală, dar nu tupeu, rapiditate, dar nu superficialitate, creativitate, dar nu kitsch. Am observat cît de diferiți sînt de noi, cei care eram aproape adolescenți la Revoluție, cît de obișnuiți cu lumea, în toată diversitatea ei. Mi-am dat seama că nu pot fi păcăliți. Că singura soluție este să te prezinți așa cum ești, în fața lor, și să îi lași pe ei să tragă concluziile.

În introducerea evenimentului, au punctat că am terminat Jurnalismul, că moderez o emisiune la TVR și că, în 2015, mi-am lansat prima carte de proză scurtă. Aproape că nu mai știam ce să adaug. Au dorit să audă lucrurile mai puțin plăcute, dificile, reale. Așa că am recunoscut că mereu mi‑a fost rușine să afirm răspicat ce mi‑aș dori. Și cred că acesta ar trebui să fie primul pas în urmarea oricărui vis: să îl afirmi cu voce tare și apoi să-ți canalizezi energia în direcția lui. Dacă vrei să apari la televizor, recunoaște asta, dacă vrei să scrii o carte, spune că tu vei fi scriitor, într-o bună zi. Un anume gen de educație și de mentalitate, aparţinînd generațiilor trecute, cred că ne-a împins la conformism și o la excesivă teamă de „gura lumii“. Le-am mai spus că se află la vîrsta la care au timp pentru orice, inclusiv să încerce de mai multe ori, de cîte ori este nevoie. Că eu chiar cred că orice vis se împlinește dacă e urmărit cu perseverență – oamenii sînt cei care decid să renunțe sau să îl înlocuiască cu altceva. Că trebuie să-și pună deoparte, cu dărnicie, timp pentru familie și prieteni. Balanța nu se echilibrează pe parcurs, așa cum s-ar crede. Întotdeauna va apărea o emisiune nouă, un proiect nou, un „să treacă perioada asta și îmi voi face mai mult timp pentru mine“. Timpul „pentru tine“ nu apare niciodată pe drum, dacă nu e rezervat din start. În final, am admis că, după 13 ani de televiziune, eu încă am emoții. Cînd se aprinde becul roșu de la camera spre care fac introducerea emisiunii, cînd cunosc oameni noi care schimbă un pic lumea în bine.

Au vrut să știe multe. De la cartea preferată la subiectele emisiunilor mele, de ce nu m-am gîndit să îmi întemeiez o familie, dacă aș mai alege același drum încă o dată, dacă aș schimba ceva în viața mea. Cineva așezat mai în spate m-a întrebat ce-mi doresc în viitorul apropiat. I-am răspuns că vreau să scriu un roman și eventual să mă întorc în Cluj, mai aproape de familie, dar nu a părut mulțumit de răspuns. Cred că se referea la ce îmi doresc să am, nu să fac. Și la asta, în general, oamenilor le este mai greu să răspundă.

„De ce, totuși, televiziune?“ – a insistat cineva, după ce am înșirat o listă întreagă de neajunsuri ale acestei profesii, printre care programul neregulat, faptul că depinzi de alții, de mulți alții, stresul termenelor-limită sau emoția directului. Mi-am amintit că la prima facultate pe care am început-o, Informatica, învățam diverse limbaje de programare. La examen, ni se dădea să concepem un program care să rezolve o problemă. Pe profesor nu-l interesa, concret, arhitectura programului. Funcționalitatea lui era verificată introducîndu-se mai multe valori pentru care el trebuia să ducă la un rezultat. Să nu dea eroare, cum ziceam noi. La eroare, te pica. Înainte de un astfel de examen din anul II, am făcut un fel de pariu cu mine însămi. Să iau rezultatul examenului ca pe un test. Să consider posibila eroare un semn clar că nu mai e nevoie să pierd încă doi ani într-un domeniu în care nu credeam să lucrez vreodată. Și că trebuie să încerc la Jurnalism.

Astăzi nu mai cred că o variabilă pentru care programul a dat eroare mi-a schimbat mie destinul, ci, mai mult ca sigur, nepotrivirea cu un domeniu și convingerea că aș fi mai bună în altă parte, la altceva. Revenind la întrebare, am ales televiziunea pentru că înseamnă și spectacol, și culoare, și emoție, și direct, și oameni mulți care fac lucrurile să se întîmple. Pentru că înveți să nu-ți mai fie frică. Sau rușine.

Am auzit în ultima vreme păreri vehemente legate de destinul Televiziunii Române. Că ar trebui închisă, oamenii dați afară cu toții, resursele folosite altfel. Că acest serviciu public, plătit și din banii cetățeanului, ar trebui desființat. Nu mă pricep la soluții manageriale pentru a salva o astfel de instituție și nici nu cunosc în amănunt motivele pentru care s‑a ajuns în acest punct. Eu, de 13 ani încoace, știu să fac emisiuni. Să mă gîndesc ce teme ar fi interesant să discutăm, ce invitați să aducem, ce reportaje s-ar putea filma. Sînt unul dintre zecile care au avut ocazia să şi prezinte o emisiune în direct și, probabil, la fel ca mine ar putea să o facă mulți alții, nevăzuți. Cunosc oameni care au ajuns în televiziune pentru că asta și-au dorit, oameni care au regretat și au plecat, oameni care au rămas și care se pricep la o grămadă de lucruri. Sînt și oameni care stau degeaba sau care nu știu să facă mai nimic? Probabil. Ca peste tot, în viață.

Dar nu despre oamenii fără vise am povestit cu liceenii din Brașov. Mai degrabă despre faptul că viața nu e, mereu, echitabilă sau cinstită. Că succes nu e posibil să ai pe toate planurile; de aceea, ideal e să-l găsești pe acela care să aibă, pentru tine, o arhitectură a programului atît de ingenioasă, încît acesta să nu dea eroare pentru nici o valoare introdusă. Acolo e locul tău. Altfel, ca să parafrazez un personaj al lui Woody Allen, în viaţă e ca-n Las Vegas. Eşti cînd sus, cînd jos, dar, în final, casa cîştigă întotdeauna. Ceea ce nu înseamnă că nu te-ai şi distrat un pic, undeva, pe parcurs.

Anda Docea este jurnalistă la TVR. A publicat cartea Camere de hotel, Editura Herg Benet, 2015.  

Foto: adevarul.ro

image png
Supraviețuire
Pentru că am aflat de pe Facebook că o pisică îngheață și moare de frig la -15 de grade.
image png
Autenticitatea, între parfum și mujdei
În psihologie, esența unei personalități este definită, în principiu, de cinci caracteristici centrale.
image png
Speranța
Speranţa este una dintre virtuţile teologice.
image png
Scriptura: arbore, spital, cer
Pentru că Dumnezeu însuși li se dezvăluie ca o carte care „nu se închide”.
image png
Inima casei
Acum, la facultate, împreună cu colegele mele, doctorande în arhitectură, Irina Scobiola și Silvia Costiuc, îi învățăm pe studenții noștri cum să proiecteze o locuință.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Sau că liliecii sînt, în unele privințe, niște creaturi de invidiat? Sau că bat sex e totuna cu bad sex?
image png
Moș Nicolae
Poveștile lor nu mi-au diminuat cu nimic credința în Moși.
Cea mai bună parte din noi jpeg
„Sărbătorile vin!”
Problema nu prea are legătură cu renul Rudolf și vorbește mai mult despre tine.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Să găsești oameni la fel ca tine
A îndrăzni să vorbești despre o boală înseamnă a crea o comunitate.
Zizi și neantul jpeg
„Luna cadourilor” și cenușiul
Simțeam cum realitatea tindea, făcea chiar presiuni asupra noastră, a locuitorilor ei, să se transforme în irealitatea din Lumea de lemn.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cine o mai ține minte pe „fata de la pagina 5?” – cum recuperăm anii ’90?
Ar trebui să existe undeva la un loc de cinste într-un muzeu al presei românești de după 1989.
E cool să postești jpeg
Termopanul, valoare națională
„O bojdeucă trendy“, „Parchetul este cumpărat de la Dedeman sau Praktiker?“
p 20 Balaam WC jpg
Originea regilor magi
E un mag dintre caldeeni? Un ghicitor în stele? Un vrăjitor malefic?
Theodor Pallady jpeg
O carte despre oameni și îngeri
Cititorul va descoperi în text rațiunea tainică a Întrupării: doar omul – cu anatomia lui de lut și sufletul său nemuritor – avea să fie o imago Dei.
p 24 F  Prica jpg
Cu ochii-n 3,14
„Un cal a reușit cumva să iasă din boxa lui și umblă prin avion.”
image png
Oamenii din fotografii
Să-i facem să supraviețuiască.
image png
Malliștii
După film, ne-am dus să ne căutăm mașina în parcarea subterană, acolo, în hruba aia imensă și întunecoasă se termină fericirea.
image png
Lectura, antidotul violenței?
Cel mai des, este invocată lipsa timpului: „N-am mai citit pentru că m-a copleșit oboseala”.
image png
Mărturia lui Pascal
Cuvinte care „nu vor trece”, pline de „har și de adevăr”.
p 20 Iași WC jpg
Provincia ca problemă
Iar faptele, cîte și cum se fac ele, capătă cadențe cosmice, ca în sfîșietorul testament al Olguței.
p 21 la Lorin WC jpg
Olimpul litoralului românesc (2)
Ceva din spiritul stațiunii, un je-ne-sais-quoi, îi face și pe sportivii de performanță să își facă aici cantonamentele.
p 24 S M  Georgescu jpg
Cu ochii-n 3,14
„Lacrimile ei se amestecă cu cele ale acestui bazin“.
image png
Toate lucrurile care s-au schimbat
E nevoie de atît de puțin după ce anii își fac treaba.
image png
Capoate și feminități
Așa, diferențele dintre interior și exterior erau într-o măsură abolite.

Adevarul.ro

image
Kim Basinger împlinește 70 de ani: iubirile pasionale ale actriței. Ce roluri i-au adus celebritatea VIDEO
Actriță și fost model, Kim Basinger a devenit celebră datorită rolurilor în filme precum Batman, L.A. Confidential și 9 1/2 Weeks. Vedeta premiată cu Oscar a avut o carieră excepțională, precum și o viață personală fascinantă. Astăzi, vedeta de la Hollywood împlinește 70 de ani.
image
Moartea misterioasă a uneia dintre cele mai mari vedete rock. Ultimele clipe din viața lui Jim Morrison, solistul trupei The Doors
Solistul trupei americane The Doors a fost unul dintre cele mai mari staruri rock din toate timpurile. La 52 de ani de la dispariția sa prematură, moartea sa este încă învăluită în mister, iar mulţi cred că Jim trăieşte şi azi.
image
Cartofii la cuptor, un deliciu. Cum faci cea mai ușoară mâncare de post, condimentele care îi fac irezistibili
Este un preparat simplu, dar deosebit de gustos. În post, cartofii la cuptor sunt o masă sățioasă și ușor de pregătit. Pot fi serviți cu murături, salată de legume ori cu sos de usturoi.

HIstoria.ro

image
Moartea lui Aurel Vlaicu. Concluziile anchetei
În cursul anchetei în cazul accidentului aeronautic în care și-a pierdut viața Aurel Vlaicu (31 august/13 septembrie 1913) s-au conturat două ipoteze, pe care locotenentul av. Gheorghe Negrescu le prezintă astfel:
image
Zguduitoarea dramă amoroasă din Brăila, care a captivat presa interbelică
În anii 1923-1924, numita Anny Bally din Brăila, „de o frumuseţe rară“, a încercat să se sinucidă din dragoste. În 8 noiembrie 1924, tot din amor, şi-a împuşcat iubitul, după care s-a împuşcat şi ea.
image
Importanța stației NKVD de la Londra în timpul celui de-al Doilea Război Mondial
În 1941, stația NKVD de la Londra era cea mai productivă din lume, comunicând Moscovei 7.867 de documente diplomatice și politice, 715 documente pe probleme militare, 127 referitoare la aspecte economice și 51 legate de activități sau operațiuni ale serviciilor de informații.