Jocul încrederii și construcția împreună

Publicat în Dilema Veche nr. 646 din 7-13 iulie 2016
Jocul încrederii și construcția împreună jpeg

„Vreau să știu, ce ține lumea închegată?“, se întreabă Goethe în Faust. Ce anume ne face, e drept că nu foarte des, în această lume atît de competitivă, să reușim să ne înțelegem și să colaborăm unii cu alții?  Să fie oare vorba de încredere, de predispoziția noastră de a crede în buna-voință și buna-credință a semenului nostru? Încrederea exprimă esența legăturilor sociale pentru că reușește adesea să genereze reciprocitatea. Iată de ce sociologii au numit încrederea ca fiind „vaselina“ care asigură funcționarea mecanismelor sociale și ingredientul fără de care n-ar putea exista nici o comunitate umană.

Mai mult decît atît, din perspectivă antropologică, conform lui Mary Douglas, fiecare dintre noi este definit și profund afectat de încrederea pe care o dăruiește sau pe care o primește. Cu alte cuvinte, oricine a acceptat încrederea cuiva, sau a dăruit încredere celuilalt, cunoaște puterea legăturii sociale. În acest context, nu este deloc exagerată remarca lui La Rochefoucauld – „neîncrederea noastră îndreptățește înșelătoria celuilalt“.

Cu acest gînd, nu pare a fi de prisos să privim cu multă atenție la complexitatea construcției vieții noastre sociale, la „frumusețea și urîțenia“ deopotrivă a jocului continuu dintre „noi și ei“, dintre „eu și tu“. De unde pornim construcția împreună, care este punctul de unde începe totul?   

Încrederea și reciprocitatea: premisele construcției împreună

Jonathan Haidt, în cartea Teoria fericirii (The Happiness Hypothesis), ne amintește că reciprocitatea exprimă esența naturii umane și este, probabil, cea mai importantă unealtă pe care o folosim pentru a ne înțelege unii cu alții. Iar pentru ca reciprocitatea să se desfășoare în toată splendoarea ei, este necesar să fie provocată de darul încrederii. Dar tocmai din „jocul încrederii“ (și al reciprocității) ni se dezvăluie o realitate profundă, copleșitoare: cu toții sîntem ipocriți. Facem tot ceea ce este necesar pentru „a arăta bine“, pentru „a da bine“ în orice situație. Ne folosim, mai mult sau mai puțin conștient, de mecanisme mentale prin care ne demonstrăm că sîntem mai buni decît ceilalți și că noi reprezentăm „binele“, iar ceilalți reprezintă „răul“.

Ipoteza conform căreia civilizația presupune o doză de ipocrizie nu este nouă. De pildă, noi sîntem cei care investim încredere în ei (ceilalți) și, în mod firesc, dar și aparent, așteptăm să ni se răspundă cu aceeași monedă. Dar pentru ego-ul nostru această așteptare implicită, rezonabilă și rațională, nu este îndeajuns, ci ia în calcul concomitent și înșelăciunea probabilă a celorlalți, reușind să-și dovedească astfel, indiferent de ce anume se va întîmpla în realitate, propria superioritate morală și socială. Iar ceilalți procedează la fel ca noi. Problema este că toți au dreptate, și noi, dar și ei (ceilalți). Să fie doar un joc iluzoriu al propriului nostru ego sau un model cultural al societății în care trăim?

Oricum ar fi, esența vieții noastre sociale rezidă în același nou și vechi început: încrederea cu care plecăm la drum în relațiile pe care le construim. Evident că, în imaginația noastră, noi avem mai multă încredere decît ceilalți și după cîteva eșecuri ajungem să ne întrebăm dacă mai este cazul să avem încredere. Și vestea cea bună este că, după multe eșecuri, cei mai mulți dintre noi reușeșc să acorde încă o dată și încă o dată încrederea lor. Dar oare responsabilitatea noastră socială este numai o problemă a încrederii? Să ne amintim de întrebarea fundamentală a lui Goethe în Faust: „Vreau să știu, ce ține lumea închegată?“

„Jocul încrederii și al răzbunării“

Nu de puține ori, încrederea este copilăroasă, fragilă, cu perspective pe termen scurt și se poate transforma cu mare ușurință în răzbunare. De aici și gîndul dacă, într-un astfel de scenariu, mai putem vorbi despre o legătură socială autentică și trainică, despre o construcție valoroasă și durabilă pe care să o realizăm împreună.

La începutul anilor 2000, Ernst Fehr, profesor al Universității din Zürich de cercetări economice experimentale, a pus la punct un experiment cunoscut sub numele de „jocul încrederii și al răzbunării“. Experimentul și-a propus să descopere tiparele prin care noi, oamenii, ne acordăm încredere unii celorlalți și ce facem în momentul în care încrederea ne este înșelată de către semenii noștri.

În cadrul experimentului, fiecare dintre noi primește bani, să spunem 100 de euro, iar un partener anonim primește și el aceeași sumă. Experimentul are o succesiune de două episoade.

În primul episod, dacă alegem să trimitem banii partenerului anonim, cercetătorii mai pun 300 de euro și astfel celălalt va avea 500 de euro. De aici și întrebarea de ce să dăm din mînă cei 100 de euro și pe ce anume ne bazăm cînd sperăm că partenerul anonim, în loc să‑și păstreze toți banii, ne va trimite înapoi 250 de euro? Dacă partenerul nostru anonim gîndește rațional, va păstra pentru el toți cei 500 de euro. În mod firesc, noi știind acest lucru și gîndind rațional, nu vom trimite banii (100 de euro), iar experimentul va lua sfîrșit.

În mod surprinzător la prima vedere, cercetările realizate în Elveția, Olanda, SUA etc. arată că majoritatea oamenilor au trimis cei 100 de euro și, de asemenea, mulți parteneri anonimi au returnat 250 de euro. Dar experimentul nu se oprește aici.

În episodul al doilea, dacă partenerul anonim alege să păstreze cei 500 de euro, avem ocazia de a cheltui o parte din banii noștri (din buzunarul propriu) pentru a-l pedepsi pe așa-zisul nostru partener lacom. Astfel, pentru fiecare euro cheltuit din buzunarul propriu, cel care ne-a înșelat încrederea pierde 20 de euro. Dacă decidem să cheltuim 25 de euro, partenerul lacom va pierde toți cei 500 de euro.

În mod rațional, ne așteptăm ca aceia care au pierdut bani să nu piardă și mai mulți cheltuind cu răzbunarea. Și cu toate acestea, majoritatea celor care au primit șansa de a se răzbuna pe cel care le‑a trădat încrederea au profitat de aceasta cheltuind cu scopul de a-l pedepsi. Mai mult decît atît, s-a constatat că ideea de a-și pedepsi partenerii lacomi le făcea plăcere celor care au decis să o facă.

„Jocul încrederii și al răzbunării“ în cultura occidentală

Concluzia experimentului „jocul încrederii și al răzbunării“ ne arată că majoritatea occidentalilor, care se găsesc în diverse interacțiuni sociale și economice, se bazează pe principii iraționale, că încrederea investită în ceilalți este preponderent irațională. Astfel, încrederea, ce poate fi privită drept pilonul care ține laolaltă orice corp social, rezidă în însăși natura umană, în predispoziția noastră de a crede în bunavoință și buna-credință a celuilalt.

În momentul în care încrederea ne este înșelată, așa cum remarca Dan Ariely, se formează două instincte interne – încrederea și răzbunarea –, fiecare fiind irațional, dar care de-a lungul istoriei au ajutat la progresul afacerilor, al societății și al întregii comunități umane.

Dar să nu ne oprim aici cu interpretarea pentru că în povestea „jocul încrederii și al răzbunării“ există și alte perspective, cum ar fi, de pildă, cea culturală. Drept urmare, ne întrebăm cum anume influențează cultura unei organizații, a unei comunități sau a societății, în ansamblul ei, acordarea încrederii și pedepsirea nedreptății, refacerea echilibrului social.

În cultura occidentală, pattern-ul comportamental al majorității este de a acorda încrederea celuilalt (bazîndu-se preponderent pe iraționalitate, pe intuiție sau pe instinct) și de a aștepta din partea acestuia un comportament just, echitabil (să i se răspundă cu aceeași monedă). În momentul în care celălalt trădează încrederea, pattern-ul comportamental demonstrat de majoritatea occidentalilor este de a se implica în mod activ, de a restabili echilibrul social (de a căuta să-și facă dreptate pedepsindu-și partenerul dacă acesta nu s‑a comportat conform așteptărilor, a fost lacom și inechitabil).

Plecînd de la aceste observații, putem spune că modelul occidental de construcție împreună se bazează inițial pe o încredere copilăroasă, fragilă (irațională) și pe dezvoltarea unor așteptări echitabile de la celălalt. În faza ulterioară a construcției împreună este nevoie de mult mai mult decît doza inițială de încredere, de o implicare activă în menținerea echilibrului, chiar dacă aceasta presupune răzbunarea, pedepsirea celui care a trădat.

Iar acum să vedem cum stau lucrurile pe la noi, în spațiul mioritic.

„Jocul încrederii și al răzbunării“ în cultura românească

În perioada 2013-2015, în cadrul diverselor proiecte care vizau creșterea încrederii și a consensului organizațional, împreună cu colegii de la Result Development am realizat o serie de experimente (în oglindă cu cel descris mai sus) pe tema „Jocul încrederii și al răzbunării“, pe 32 de grupuri de participanți din mai multe companii.

La fel ca în cazul occidentalilor, cei mai mulți dintre participanți au investit încredere în partenerii anonimi și au trimis cei 100 de euro. Dar spre deosebire de occidentali, doar aproximativ jumătate dintre ei au dezvoltat așteptări de a primi înapoi suma de 250 de euro. Și asta nu este decît vîrful de lance. Cea mai mare deosebire de occidentali este cu privire la cum reacționează cei mai mulți dintre cei care au participat la aceste experimente cînd încrederea lor a fost trădată, fraudată. Din peste 650 de participanți, doar trei au fost cei care au plătit din buzunarul propriu pedepsirea partenerului lacom. Noi am putea traduce asta prin faptul că doar trei persoane s-au răzbunat. Dar să nu uităm că, în acest caz, răzbunarea, pedepsirea celui care nu s-a comportat demn de încrederea acordată înseamnă restabilirea echilibrului, căutarea dreptății. Una dintre concluziile acestor jocuri a fost că aproape toți participanții au „înghițit gălușca fierbinte“ cînd li s-a făcut o nedreptate, au ales să rămînă cu „buza umflată“, frustrați și nemulțumiți, dar cu gîndul, manifest în mintea lor, că era de așteptat să se întîmple asta, că ceea ce s‑a întîmplat nu este decît o confirmare a realității. Ei, cei care au acordat încredere, sînt „cei buni“, iar partenerii lor anonimi sînt „cei răi“. Deci vorbim despre ceea ce înseamnă autoprofeția împlinită (numită și efectul Pygmalion). Surprinzător, mulți dintre participanți au acordat încredere, deși au plecat de la premisa că partenerul lor anonim este un suspect și potențial trădător. Vorbim, așadar, despre o demonstrație în forță a încrederii aparente, neavînd încredere.

(va urma)

pompy ciepła (2) jpg
Pompe de căldură - utilizarea, funcționarea și tipurile acestora
În ultimii ani, pompe de căldură s-au remarcat intre dispozitivele utilizate în sistemele moderne de încălzire.
header piese jpg
Sfaturi pentru conducătorii care apreciază piese auto online de calitate și serviciile unor profesioniști
Achiziționarea de piese auto online poate fi o modalitate convenabilă și eficientă de a-ți repara sau întreține mașina.
masa de paste jpg
Cum să aranjezi o masă festivă perfectă: trei sfaturi utile
Nu mai este mult până la sărbătorile de Paște. Chiar dacă poate părea cam devreme să începi pregătirile de sărbătoare, poți începe planificarea de pe acum dacă vrei să-ți impresionezi invitații.
caine in vacanta jpg
Cum să îți pregătești câinele pentru călătorii: 6 sfaturi pentru o vacanță fără probleme
Te pregătești să pleci în prima vacanță alături de câinele tău? Experiența de a pleca într-o călătorie cu cel mai bun prieten al tău poate fi una inedită, care te va încărca cu amintiri plăcute.
image png
Lumea în care trăim
Trăim ceea ce poartă numele de „marea epuizare”.
image png
Flori, lumi și profesoare
Flori le-am dus de cîte ori am avut ocazia, la propriu sau la figurat.
image png
Cît de puțin ne lipsește...
Zic alți psihologi: nu pierde copilul interior, „accesează-l”, joacă-te, have fun! Aiurea!
image png
Zoe, fii feminină!
În prezent, cînd vorbim despre feminism, nu ne mai raportăm la structura rațională a lui Beauvoir, ci la extremismele de tipul Solanas.
p 20 Aleksei Navalnîi WC jpg
O întrebare greu de ocolit
Pentru noi, astăzi, răul şi suferinţa nu sînt doar mari teme teoretice. Nici nu se limitează la experienţa lor privată.
image png
Tîlcuirile tradiției isihaste
O luminoasă excepție de la această triumfală decadență e de găsit în lucrarea Părintelui Agapie Corbu.
1038 21a centrul comunitar din Chiojdu, 2023 jpg
Arhitectura interesului public
Arhitectura interesului public reprezintă o dezvoltare rizomatică orizontală la nivel local.
p 24 M Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Un preot din Spania, împreună cu partenerul său, au fost arestați pentru că ar fi făcut trafic cu Viagra.
image png
Pe ce te bazezi?
Pe măsură ce avansez în vîrstă, tind să cred că ceea ce numim intuiție se bazează pe experiența noastră de viață.
image png
De primăvară
Florile înșiruite mai sus se vindeau pe stradă, din loc în loc, înveselind-o. Schimbînd-o.
image png
Școli private, școli de fițe?
Nu se schimbase nimic, eram din nou o guvernantă „creativă”.
p 20 Valentina Covaci jpeg
Cum vorbim despre Dumnezeu
Merită să explorăm ce spune asta despre societatea noastră și despre discursul public din România.
image png
Călătorii în istoria cultului
A doua carte este o monografie asupra unui obiect liturgic esențial, pe care doar slujitorii îl pot vedea în altar: Antimisul. Origine, istorie, sfințire (Editura Basilica, 2023).
p 21 Geneva WC jpg
Nostalgii helvete
Job-ul (le petit boulot) pe care mi l-am dorit cel mai mult a fost cel de asistent plimbat căței genevezi.
p 24 M  Chivu 2 jpg
Cu ochii-n 3,14
● Un gunoier își dirijează colegul de la volanul autospecialei: „Dă-i, dă-i, dă-i! / Dă-i, că merge, dă-i!”. O versificație relativ salubră. (M. P.)
image png
Acceptăm prinți!
Termenul „sindromul Cenușăreasa” a fost folosit pentru prima dată de dr. Peter K. Lewin într-o scrisoare către Canadian Medical Association Journal, în 1976.
image png
Mama și tarabele
Mama, deși avea gusturi mai nobile și, atunci cînd se juca, îi plăcea să se joace mai luxos, înțelegea și nevoia mea de kitsch-ul nu chiar dulce, ci simpatic.
image png
Tramvaie
Timpul de așteptare e afișat electronic și calculat la secundă.
image png
După 20 de ani: cît ne-a schimbat Facebook viețile?
În 2020, Facebook anunța că nu va verifica reclamele politicienilor pe platformele sale, permițînd astfel și publicarea informațiilor false.
p 20 WC jpg
Proba gustului
Se susţine şi în Vechiul Testament, şi în Noul Testament, spunea Andrei Pleşu într-un curs de angelologie, că „omul e bine să aibă sare, adică să aibă gust bun...

Adevarul.ro

image
Motivul absurd pentru care o vânzătoare a refuzat doi tineri. „Poate credea că îl folosiți la orgii“
Doi tineri, unul de 25, iar celălalt de 21 de ani, susțin că o vânzătoare a refuzat să-i servească și le-a cerut să vină însoțiți de părinți, deși aveau actele și puteau să demonstreze că sunt majori. De fapt, ei nici măcar nu au cerut țigări, alcool sau alte produse destinate exclusiv adulților.
image
Prețul amețitor cu care se vinde un garaj din lemn în Brașov: „E inclusă și mașina în preț?"
Un anunț imobiliar din Brașov pentru vânzarea unui garaj din lemn a stârnit ironii din partea românilor. Garajul de 22 metri pătrați din lemn costă cât o garsonieră.
image
Ianis, sufocat de Hagi: cum un părinte, „orbit“ de subiectivism, a ajuns să facă țăndări imaginea băiatului său
Managerul Farului a mai creat un caz, deranjat că selecționerul nu i-a titularizat băiatul în amicalele cu Irlanda de Nord și Columbia. Episodul lungește lista derapajelor unui părinte care persistă în greșeala de a-și promova agresiv fiul, mărind și mai mult povara numelui pe umerii acestuia.

HIstoria.ro

image
Bătălia codurilor: Cum a fost câștigat al Doilea Război Mondial
Pe 18 ianuarie a.c., Agenția britanică de informații GCHQ (Government Communications Headquarters) a sărbătorit 80 de ani de când Colossus, primul computer din lume, a fost întrebuințat la descifrarea codurilor germane în cel de Al Doilea Război Mondial.
image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.