Întrebările nepotrivite pot dăuna grav conversaţiei

Publicat în Dilema Veche nr. 324 din 29 aprilie - 5 mai 2010
Întrebările nepotrivite pot dăuna grav conversaţiei jpeg

„Nu-ţi întreba copilul într-o zi ploioasă ce i-ar plăcea să facă: te asigur că ceea ce lui i-ar plăcea să facă, ţie nu ţi-ar plăcea să vezi.“  (Fran Lebowitz) 

Scrisoarea a doua, către fratele meu, exasperat de răspunsurile monosilabice ale fiului său 

Frate,

Adu-ţi aminte cum bombăni cînd te întreb „ce ai făcut azi la serviciu?“: „muncesc, ce să fac?!“.

Dacă vrei ca dialogul dintre tine şi copilul tău să dureze mai mult de treizeci de secunde, nu-l întreba „ce-ai făcut azi la grădiniţă?“. Răspunsul, „m-am jucat“, previzibil, ar trebui decretat brand al vîrstei preşcolare: copiii răspund aşa fiindcă 1) la vîrsta lor, jocul este principala formă de activitate, fie că învaţă, fie că se relaxează. Iar 2) habar n-au că ceea ce îţi doreşti tu să afli, de fapt, este dacă a mîncat, cu cine s-a jucat, ce poezie a învăţat, ce joc nou l-a bucurat, dacă are un prieten, ce îl supără şi de ce, ce l-a pus pe gînduri etc. Nu ştiu, la vîrsta lor, să descrie emoţii, gînduri, sentimente, experienţe. Întrebările ţintite pe detalii îi vor ajuta să povestească, să-şi amintească fapte, întîmplări, să reţină, prin repetare sau descriere, cunoştinţele şi deprinderile asimilate în clasă. Aşa că fă bine şi spune-i simplu şi direct ce vrei să ştii.

Apoi, vrei răspunsuri ample şi idei complexe? Lasă deoparte întrebările care cer răspunsuri în da sau nu (Ţi-a plăcut spectacolul? A fost frumos în parc? Îţi place să te joci cu Gigel?). Sau completează-le cu alte întrebări (Cu cine te-ai întîlnit în parc? Ce jucării ţi-au plăcut acolo? Ce (nu) îţi place la Gigel?)

Bun, şi acum să ne gîndim împreună la o altă problemă spinoasă: afli, de la o terţă persoană – educatoarea, prietenul, vecina furioasă – că a intrat într-un conflict, de orice fel, cu altcineva, copil sau adult. Tu nu ai fost de faţă. Cum faci să afli adevărul? Nici să nu te gîndeşti să începi cu „de ce ai făcut asta?“

Doar nu porneşti de la premisa că ceilalţi ştiu sigur adevărul şi că el este vinovat. Semnalul pe care trebuie să i-l transmiţi este că ai încredere în el şi că îţi va spune exact cum s-a întîmplat. Important pentru tine, şi pentru el, este să rezolvaţi problema împreună, nu să-l pedepseşti. Deci: încearcă întîi cu „Vreau să ştiu ce s-a întîmplat, de fapt“. Apoi, lasă-l să spună toate detaliile întîmplării, chiar dacă ţie ţi se par irelevante. Pe el ar putea să-l ajute să-şi dea seama cum a ajuns în acel conflict. După ce sfîrşeşte de povestit tot incidentul, vine şi momentul clarificării: „deci, ai făcut asta?“. Dacă răspunsul este „da“, evită întrebarea care începe cu „de ce“: pus la zid, va încerca să găsească justificări, să dea vina pe soartă sau pe colegi. Descrie-i în propoziţii simple consecinţele greşelii lui şi felul în care va trebui să repare daunele.

Dar despre cum, cînd şi de ce corectăm un comportament, îţi voi mai scrie. 

P.S. Ştiu că eşti interesat de cărţi pentru copii, în limbi străine. Am descoperit o mină de aur: compania de distribuţie de carte străină Prior Books Distributors. La sediul ei din Bucureşti, strada Răspîntiilor nr. 32, sau pe site, găseşti cărţi şi jocuri pentru toate vîrstele, în franceză, engleză, germană, italiană, enciclopedii, albume, ghiduri, din toate domeniile: educaţie, psihologie, matematică, ficţiune, medicină, mîncare – ce mai… timp şi bani să ai, pentru cîte are magazinul de oferit.

Maria Iordănescu este psiholog.

imagine principala jpg
Divertismentul digital după 2030: cum ar putea evolua platformele online în următorii ani
Ținând cont de viteza spectaculoasă de evoluție a tehnologiei, cu impact direct asupra divertismentului digital, a anticipa cum va arăta acest sector peste mai mulți ani este o provocare deloc simplă chiar și pentru specialiștii din industria de entertainment.
e1940afd872dd2b58aab38a6da3183985c jpg
Hygge în stil românesc: 7 idei pentru o casă caldă și primitoare toamna
Toamna se întunecă mai devreme, temperaturile scad și petreci tot mai mult timp acasă. E momentul perfect să transformi livingul, dormitorul sau bucătăria în locuri în care chiar îți face plăcere să stai. Și nu ai nevoie de renovări sau de un buget mare
WhatsApp Image 2026 10 15 at 10 37 29 (1) jpeg
De ce merită să-ți traduci cartea într-o altă limbă
Să scrii o carte durează luni sau ani. Să o publici presupune alte câteva etape, de la editare și corectură până la copertă, tipar sau distribuție. După toate acestea, traducerea poate părea un lux pe care îl lași pentru mai târziu.
1790680973 KE7j jpg
Cultura organizațională se vede și în mobilierul de conducere
Se vede cultura organizațională și în mobilierul de conducere sau e doar o chestiune de gust? Data viitoare când intri într-o companie, fă un exercițiu simplu: uită-te la scaune.
spatiu de lucru jpg
Ordinea materială ca formă de gândire: despre organizarea spațiilor de lucru
Există încăperi în care lucrurile par așezate fără o regulă și totuși cineva știe imediat unde să găsească orice obiect. Există și spații impecabile în care fiecare căutare începe cu o întrebare. Între aceste două situații se află o diferență care nu ține doar de estetică.
pexels artbovich 6980564 jpg
Bucătăria modulară, pas cu pas: cum o compui fără să greșești
O bucătărie modulară se compune ca un joc de cuburi: alegi modulele, le așezi unul lângă altul și obții exact frontul care îți trebuie.
GettyImages 1311472388 jpg
De la economii la finanțare: rolul contului bancar în accesarea creditelor
Drumul de la economisire la finanțare nu începe în momentul în care completezi o cerere de credit.
Dilemaveche ro jpg
Accesul la produse financiare se mută online: cont bancar, credite și carduri
Accesul la produse financiare se mută tot mai mult din sucursale în aplicații și platforme web.
sos bolognese png
De ce sosul bolognese nu se face niciodată în grabă și de ce merită așteptarea
Un ragù bolognese bun nu se construiește din grabă, ci din timp, tehnică și echilibru. De la sofrito până la rolul vinului și al laptelui, diferența dintre o simplă pastă cu sos de carne și un bolognese autentic stă în felul în care fiecare ingredient este tratat.
GettyImages 1281297414 jpg
Vacanțele din septembrie: cum plătești inteligent în țară și în străinătate
Plata inteligentă în vacanțele din septembrie presupune utilizarea instrumentelor bancare digitale pentru a evita comisioanele nefavorabile de schimb valutar, taxele neprevăzute la ATM și riscurile de securitate asociate numerarului
Dilemaveche ro jpg
Bankingul viitorului: cont online, credit și card de credit în câteva clickuri
Îți amintești vremurile în care deschiderea unui cont bancar înseamnă o dimineață întreagă pierdută la ghișeu, cu rând, cu formulare completate de mână și cu o programare stabilită cu două săptămâni în avans?
Articol Dilema jpg
Cum te ajută aplicațiile bancare să gestionezi mai bine cheltuielile din sezonul de toamnă
Aplicațiile bancare pot ajuta la gestionarea cheltuielilor de toamnă prin trei tipuri de funcții: urmărirea tranzacțiilor, organizarea banilor pe obiective și controlul plăților.
DilemaVeche (1) (1) jpg
De ce ne exfoliem atât? Scurtă istorie a obsesiei moderne pentru pielea „perfectă”
Într-o cultură care asociază tinerețea cu vitalitatea și frumusețea, apariția semnelor îmbătrânirii poate fi percepută negativ. Suntem evaluați, adesea fără să vrem, și prin felul în care arătăm, iar îngrijirea pielii a devenit pentru mulți un mod de a recâștiga senzația de ....
dilemaveche ro 258 0 jpg
A îmbătrâni nu este un diagnostic. Când schimbările de după 65 de ani merită evaluate medical
Există o formulă pe care o folosim cu o ușurință surprinzătoare atunci când vorbim despre părinții sau bunicii noștri: „E de la vârstă.”
inkstar 04 jpg
După un piercing, primele zile contează: ce merită să clarifici cu salonul despre îngrijirea de bază
Primele zile după un piercing sunt mai ușor de gestionat atunci când pleci din salon cu instrucțiuni clare, potrivite zonei în care a fost făcut și bijuteriei folosite.
1786610560 SAWn jpg
Blender Philips pentru smoothie-uri, supe și sosuri: ghid pentru rezultate constante
Îți place să începi dimineața cu un smoothie cremos, să mănânci la prânz o supă fină și să completezi cina cu un sos făcut în casă? Cu un blender potrivit, pregătești toate aceste lucruri rapid, fără complicații și fără să umpli bucătăria de vase.
Greseli pe care le faci cand alegi un fiset metalic pentru birou jpg
Greșeli pe care le faci când alegi un fișet metalic pentru birou
Amenajarea unui birou eficient înseamnă mai mult decât alegerea unui mobilier cu un design plăcut.
Monteaza hota din inox profesionala si scapa de mirosurile neplacute din bucatarie jpg
Montează hotă din inox profesională și scapă de mirosurile neplăcute din bucătărie
Mirosurile persistente din bucătărie nu reprezintă doar un disconfort temporar, ci pot influența întreaga experiență de lucru, pot afecta calitatea aerului și pot crea un mediu mai puțin plăcut atât pentru angajați, cât și pentru clienți.
e1f968fcf438071d07be7afbd697630df3 jpg
Hotel aproape de plajă sau resort mare în Grecia: ce alegi pentru vacanța de vară?
Grecia rămâne una dintre primele opțiuni pentru vacanța de vară. Zbori două ore până în Creta sau Rhodos, mergi cu mașina până în Thassos sau Halkidiki, iar la finalul drumului te așteaptă mare limpede, plaje curate și seri lungi în taverne.
e11cab09fc205ea2eea18828db7a4d97e9 jpg
8 modele de sandale cu toc care alungesc vizual silueta
Vrei să pari mai înaltă fără să îți schimbi garderoba complet? Începe cu pantofii. Sandalele cu toc bine alese pot modifica proporțiile ținutei și pot crea o linie vizuală mai lungă a picioarelor.
dilemaveche png
Anvelope all season în oraș: soluție practică sau compromis?
În oraș, mașina este folosită diferit față de drumurile lungi sau traseele montane. Distanțele sunt mai scurte, opririle sunt mai dese, vitezele sunt mai mici, iar asfaltul poate trece rapid de la uscat la umed, mai ales în perioadele cu vreme schimbătoare.
cpap7 jpg
Sforăitul, somnul fragmentat și oboseala care nu trece: când zgomotul nopții e un semnal medical
Există o scenă familiară multor cupluri: unul doarme, celălalt se holbează la tavan. Nu din insomnii propriu-zise, ci pentru că ritmul haotic al sforăitului din camera alăturată sau din același pat transformă noaptea într-un exercițiu de răbdare.
clasicii literaturii n ediii de colecie jpg
Clasicii literaturii în ediții de colecție
Portretul lui Dorian Gray rămâne același roman, fie că îl citești într-o ediție simplă sau într-una legată elegant. Totuși, dacă ai ținut vreodată în mână o carte bine făcută, știi că experiența nu este chiar aceeași.
Cum s a transformat industria fashion de a lungul marilor epoci istorice Magnific jpg
Cum s-a transformat industria fashion de-a lungul marilor epoci istorice
Modul de a se îmbrăca oamenii de-a lungul timpului a reflectat valorile, resursele și transformările societății din care făceau parte.

Parteneri

Jovo Lukic, Universitatea Cluj (Sportpictures) jpg
Meci intens în Superliga României: „Am crezut că jucăm contra Barcelonei”
U. Cluj a învins categoric Corvinul Hunedoara, cu puțin noroc.
asocierea turco română Gülermak Somet a lansat primul TBM jpg
Magistrala 6 de metrou ar putea fi gata abia în 2032. Avertismentul Asociației Pro Infrastructură: „Asta doar dacă se asigură banii lipsă”
În contextul lansării primului TBM pe secțiunea Tokyo - Otopeni a Magistralei 6 de metrou, Asociația Pro Infrastructură a avertizat, într-o postare, că metroul ar putea deveni funcțional abia în 2032, în cel mai optimist scenariu.
Tudorel Toader - declaraţii / FOTO Inquam Photos / Octav Ganea / 3 apr 2019
Reacția lui Tudorel Toader după arestarea fiului său: „Justiția se face în sala de judecată, nu la televiziune”
Fostul ministru al Justiției, Tudorel Toader, a declarat sâmbătă, 24 octombrie, după arestarea preventivă a fiului său, Alexandru Toader, acuzat de viol și agresiune sexuală, că justiția „se face în sala de judecată, nu la televiziune”.
Viorel Paunescu, in 2006 (Sportpictures) jpg
A murit fostul președinte al clubului Steaua: Viorel Păunescu avea 91 de ani
Un om emblematic din istoria roș-albaștrilor a încetat din viață.
Meghan Markle cu tatăl ei, Thomas Markle  sursa foto   Profimedia jpg
Tatăl lui Meghan Markle, anchetat în Filipine după ce fiul său ar fi descoperit imagini cu copii abuzați sexual
Tatăl lui Meghan Markle, Thomas Markle Sr., este vizat de o anchetă în Filipine privind presupusa deținere a unor imagini cu copii abuzați sexual, după ce fiul său ar fi descoperit materialele și le-ar fi predat poliției.
Bloc de pe Drumul Taberei, rupt de cutremur
Evacuări într-un bloc cu risc seismic din Drumul Taberei, după apariția unei crăpături. Posibilă legătură cu cutremurul din 19 octombrie
Un bloc cu risc seismic din Sectorul 6 al Capitalei este evacuat după ce a fost semnalată o crăpătură între două scări, întinsă de la etajul 5 până la etajul 8. Autoritățile verifică situația, în condițiile în care nu se știe deocamdată dacă fisura are legătură cu seismul din 19 octombrie.
Dana Nălbaru  (1) jpg
Dana Nălbaru a împlinit 50 de ani! Ce cadou special i-au pregătit copiii: „Eu mi-am dorit doar atât”
Într-o societate dominată de opulență afișată, lux de fațadă și competiții sterile de imagine, Dana Nălbaru continuă să fie o voce rară, autentică și profund asumată.
Final Adevarul studiu Android sau iPhone png
Android vs. iPhone: cine conduce cu adevărat? Depinde ce numeri
Discuția Android versus iPhone este aproape la fel de veche ca smartphone-urile. Unii jură că Android oferă mai multă libertate, alții nu ar renunța la iPhone pentru nimic în lume.
Nicole Kidman  jpg
Cum arată Nicole Kidman în costum de baie la 59 de ani. Actrița a făcut furori cu silueta sa: „Dumnezeule!”
La 59 de ani, Nicole Kidman demonstrează că frumusețea și senzualitatea nu țin cont de vârstă. Celebra actriță de la Hollywood a realizat o ședință foto spectaculoasă pentru ediția din noiembrie a revistei Vogue Australia, afișând o siluetă impecabilă într-un costum de baie negru decoltat.