Între responsabilitate şi vinovăţie
Un părinte bănuiește că directoarea grădiniței la care și-a înscris copilul are un comportament abuziv cu elevii. Poliția descoperă cîteva înregistrări video, în care educatoarea îi tîrăște pe copii în spații izolate și îi lovește. Cercetările mai scot la iveală faptul că instituția privată cu pricina nu are acreditare din partea Ministerului Educației, că funcționează de șapte ani într-un cartier select al Capitalei, dar că abia acum un an a depus o cerere de acreditare, care a fost respinsă din cauza documentației incomplete. Ajunsă în instanță cu propunere de arestare preventivă, educatoarea violentă a fost eliberată, sub control judiciar. Decizia instanței și motivarea acesteia au inflamat opinia publică: în actul oficial se spune că actele de abuz au fost izolate și că părinții au și ei responsabilități atunci cînd își înscriu copilul la o instituție școlară privată.
Ar fi de făcut, cred, următoarele observații.
Reacția autorităților de stat a fost promptă: faptele reclamate au fost cercetate, persoana învinuită a fost adusă în fața instanței, instituția a fost închisă. Prin comparație, cazurile asemănătoare din învățămîntul de stat, semnalate atît de presă, cît și de părinți, au un deznodămînt nefericit: se întrunesc zeci de comisii, se poartă dialoguri nesfîrșite, se caută cu înfrigurare legi și circumstanțe atenuante, iar sentințele se diluează în vagi și „îngrijorate“ comunicate de presă.
Nu cunosc legea, drept care nu pot spune dacă educatoarea acuzată ar trebui să stea în arest, socotită fiind, deci, un pericol social. Eu, una, n-aș califica-o drept pericol public, dar sînt ferm convinsă că o asemenea persoană nu are ce căuta în învățămînt, ba chiar ar trebui să îi fie interzis pentru totdeauna dreptul de a mai profesa meseria de pedagog.
Da, cred cu adevărat că părinții au responsabilitatea de a verifica instituția privată la care vor să își înscrie copilul: CV-urile cadrelor didactice, dotările, programele școlare, rezultatele și, mai ales, acreditările. În fond, ne-am obișnuit deja să cercetăm minuțios ambalajele produselor pe care le cumpărăm, să cerem referințe despre coafeza care ne tunde sau despre doctorul care ne tratează, să facem un tur de probă cu mașina pe care o cumpărăm și să îi verificăm istoricul. De ce nu am face același lucru cu cei pe mîna cărora lăsăm copiii și educația lor?
Pe de altă parte, instituția Ministerului Educației care are în grijă verificarea școlilor private, și anume Agenția Română pentru Asigurarea Calității în Învățămîntul Preuniversitar, pare că se grăbește, în mod iresponsabil, să se spele pe mîini de orice răspundere: știu, ministerul și agenția din subordine nu pot lua la pas străzile țării pentru a verifica toate căsuțele în care „oameni răi“ și neprofesioniști primesc ilegal copii în îngrijire. Dar aici vorbim despre o „grădiniță“ dintr-un cartier select al Bucureștiului, care este deja înscrisă în statisticile lor cu o cerere de acreditare refuzată. Agenția este cumva un simplu ghișeu, unde se depun cereri? Firesc ar fi fost ca, odată ce a aflat de existența unei instituții școlare private, să urmărească dacă deciziile statului sînt puse corect în aplicare.
Grădinița în discuție este înscrisă ca atare în documentele Ministerului de Finanțe. Cu alte cuvinte, statul a dat voie unei persoane să înființeze o firmă care are ca obiect de activitate „prestarea de activități școlare“, fără să îi ceară acreditări de la Ministerul Educației sau fără să îi impună un termen-limită pînă la care trebuie să facă rost de ele. Altfel spus, Ministerul de Finanțe a primit timp de șapte ani taxe și impozite dintr-o activitate desfășurată ilegal.
Știu, din proprie experiență și din relatările presei, că nu vorbim despre un caz singular și că abuzurile comise în instituțiile școlare, fie ele de stat sau private, sînt mai multe și nu mai puțin grave decît cele descrise aici. Dar povestea grădiniței din Cotroceni mi se pare importantă pentru că pune în dezbatere, mai apăsat ca în alte dăți, probleme esențiale: responsabilitatea statului vs responsabilitate privată, competențele pedagogice ale tuturor adulților, fie ei părinți sau educatori.
Maria Iordănescu este psiholog.
