Vechi hîrtii bucureştene
"Foncieră", o ştim cu toţii, e numele de altădată al impozitului pe terenuri, taxa funciară. Credeam că aşa-l pronunţa Moromete. Uite că nu; aşa scrie aici, pe o chitanţă emisă în 1915 de circumscripţia de percepere din comuna Văleni, districtul Prahova. S-au plătit zece lei pentru "verificare cazane". Cazane de ţuică? Alte rubrici, pentru hectarul de vii sau de pruni, au fost lăsate în alb. Poate că era cazanul de aramă de la baie, în care focul de lemne aprins dedesubt încălzea apa. "Fonciera" a fost de 24 lei şi 38 bani, alte sume fiind indicate pentru "patentă" (permis de funcţionare: în acest caz, pentru o societate cooperativă, tipografia "Neamul Românesc"), pentru "fondul comunei" şi pentru "drumuri". În acelaşi cufăr, plicuri peste plicuri. Ce e aici? Alte chitanţe îngălbenite, de data asta de la "Primăria comunei Bucuresci". Sînt din anii 1898-1900, pentru casa din str. Icoanei, 64. Taxele se plăteau de două ori pe an, la 1 noiembrie şi la 1 mai. Abonamentul la serviciul de colectare a gunoaielor era de 8 lei şi 10 bani. Atît despre administraţia financiară. Cum stăm cu societatea civilă? Stăm bine, dar hîrtiile pe care le răsfoiesc acum sînt de la Iaşi, din timpul refugiului din 1916-1917, fiindcă poartă ştampila cenzurii militare. O invitaţie din partea Ligii Femeilor din România, care-şi ţinea adunarea generală în casele Emilian, strada Vovidenia, nr. 4, şi încă una, de la Asociaţiunea pentru emanciparea civilă a Femeilor Române, secţiunea Iaşi. Întrunirile Cercului Femenin aveau loc în fiecare joi, de la 4 la 7 p.m., "în casele D-nei Laura Zaharia, str. Buna-Vestire, nr. 1, unde se află şi Biblioteca Asociaţiei". Ce s-o fi întîmplat cu cărţile? Dar cu acele doamne militante? Nu-mi vine să cred că bunică-mea, cu răspunderea unei familii de zece persoane, în vremuri aşa de grele, mai găsea timp ca să asiste la şedinţele sufragetelor noastre. Cît despre cochetăria firească pe care o sugerează prezenţa unor prospecte de coafură şi parfumerie printre aceste hîrtii, în fruntea acelor instituţii de primă necesitate se afla "Maison Dortheimer", cu sediul în str. C.A. Rosetti nr. 7. Clientelor li se ofereau "lucrări artistice de păr, modele şi ultime creaţiuni pariziene". Cu aceste reclame am ajuns după război, cînd străbunică-mea împlinise 80 de ani şi îşi completa cîrlionţii cărunţi cu "postişele" de la Dortheimer. Furnizorul în 1922 era "Parfumerie Royale", care, în afară de Bucureşti, avea sucursale la Paris, Londra, Berlin, Viena şi Varşovia. Conform listei de preţuri, vindea creme, parfumuri, pudre, săpunuri, şampoane, săruri de baie şi lacul de unghii "LâOja". Ca şi cuvintele godin sau joben, oja vine deci de la numele unui produs comercial. La vîrsta ei, străbunica mea avea nevoie de diverse medicamente, care i-au protejat sănătatea pînă la 92 de ani, în 1934. Reţetele proveneau de la Voitinovici (Calea Victoriei, 206) sau de la Emil Schuster (Farmacia "La Ochiul lui Dumnezeu", tot pe Calea Victoriei). Bănuiesc că tot ea a tăiat dintr-un ziar reclama pentru un "nou tratament senzaţional al boalelor prin electricitate". Cabinetul medical "din strada Aurel Vlaicu, 82 A, colţ Romană" se lăuda că vindecă prin această metodă "nevralgii, sciatice, paralizii, insomnii, lumbago, boale de nutriţie, hypertensiune, reumatice şi nevroze stomacale". Pe dosul unei foi de calendar din 1892, cineva notase leacul pentru "colica la cai" (de ce? trăsura se vînduse de mult): "să vindecă dîndu-le să bei 6 grăunţe afion în 40 dramuri rachiu, apoi a să lua sînge". Afion înseamnă opiu; nu ştiu ce părere ar avea un veterinar, dar zic că era păcat de rachiu să-l strice aşa! O reţetă de cozonac din aceeaşi vreme întrebuinţa "la o ocă" (1291 gr) "de făină, 8 dramuri de drojdie, 1 litră lapte, l litră zahar, 17 ouă, 50 dramuri unt curat topit gata", la care se adăugau "o ciaşcă de rom, de celi de cafe negră, dar mărişoră, şi smîntînă de vreo 40 de bani". Lungile ceasuri de singurătate ale bătrînei doamne, pe care surzenia începuse s-o izoleze, treceau cu pasienţe. Aici şi-a notat un întreg cod: "şapte de treflă - inocenţă sedusă, şapte de cupă - amiciţie, va purcede grea, opt de treflă - vei întîlni o femeie frumoasă, vei căpăta o bună zestre". În afară de interesul pe care-l au numai pentru mine, aceste crîmpeie de viaţă cotidiană din cufărul în care mai sînt cărţi de rugăciuni, invitaţii la nuntă şi scrisori pline de preocupări gospodăreşti, deschid o fereastră către altă istorie decît cea oficială. În ţările anglo-saxone îndeosebi, reconstituirea sociologică se îndreaptă, de la o vreme, spre acest nivel al existenţei omeneşti, a cărui banalitate l-a făcut să rămînă neobservat. Oare chiar nu s-au păstrat şi la noi arhive private din care se pot culege asemenea informaţii?
