Un episod paideic

Publicat în Dilema Veche nr. 282 din 12 Iul 2009
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Coboram deunăzi scările laterale ale corpului principal al Universităţii (din Iaşi, n.a.). Cînd ajung pe la etajul I, aud un vuiet teribil dinspre coridorul din dreapta, vuiet pigmentat de chiţcăieli şi icnete infantile. Vacarmul are ceva năvalnic, se află într-un crescendo ameninţător. Mă opresc în capul scărilor, tulburat. E ora unsprezece treizeci, moment de maximă activitate academică, în care, în majoritatea amfiteatrelor din zonă, ar trebui să fie cursuri. Întorc alarmat privirea şi observ un grup de fete fugărindu-se zgomotos şi defazat. O veritabilă "cavalcadă în(spre) iad", aş fi spus, cu vorba unui celebru prozator, dacă strania deplasare în forţă nu ar fi fost altceva decît un joc benign (rîsetele isterice ale împricinatelor şi fericirea extatică de pe figurile lor indicau, neechivoc, această ipoteză). Brusc, lidera grupului (sau, în sfîrşit, tînăra "fugărită") face un pas greşit şi alunecă violent, chiar în clipa în care se pregătea să vireze către scări. Cade rău (complet "nesportiv") şi dă cu capul de ciment, făcînd întreaga incintă să rezoneze la ecoul unui sunet amplu, de turbină goală (nu e nici o ironie, aşa s-a auzit, parole d’honneur!). Amuţim cu toţii, şi eu şi, cum să le numesc, "fugăritoarele". După două-trei secunde de şoc şi confuzie, victima se ridică în fund, îşi pune mîna pe cap şi începe să urle, cu lacrimile ţîşnindu-i din ochi: "Aulio-ulio-ulio, aulio-ulio-ulio, aulio-ulio-ulio, fată! Ci mă doare! Curge, fată, sîngi?". Interogaţia ultimă este însoţită de gestul spăimos-delicat de întindere a capului către prietenele îngrozite. Se strîng toate în jurul accidentatei şi încep să o caute, cu frică, în păr. "Nu, fată-tu, eşti bini! Saltă-n sus, fată-hăi, cî n-ai nimic!" " zice una dintre ele convingător. "Fugărita" nu mai plînge, revine în poziţia verticală a lui homo sapiens, se freacă puţin la baza occipitalului şi, surîzînd nătîng, strigă spre grup: "Cini-ajungi ultima la veceu îi proaaastăăă". Izbucneşte un rîs general nebunesc. Vacarmul se reia la fel de tumultuos, iar tropăitul se readaptează la ritmul dement de mai devreme. Rămîn un timp blocat, aşteptînd ca viitura să se stingă undeva, în depărtare, pe coridoarele, cînd paralele, cînd perpendiculare, ale Universităţii, apoi cobor, confuz şi ameţit, în parcare. În cap îmi sună sacadat un cîntecel ciudat, asemănător cu simptomele delirului spontan: "Noi sîntem ciupercuţe, / Frumoase şi drăguţe. / După ploaie noi ieşim / Şi lumea-nveselim". Mi-au trebuit minute bune de introspecţie şi (auto)psihanaliză, pentru a reuşi să localizez buclucaşa melodie şi, mai ales, dubiosul asociaţionism prin care ajunsese să-mi cînte în cap, tocmai atunci, cu atîta claritate. E vorba despre un cîntecel învăţat, cu aproximativ treizeci şi cinci de ani în urmă, în grupa mare de grădiniţă, pentru Serbarea de Crăciun (la vremea respectivă, "Serbarea de Iarnă"). Îl repetasem într-atît cu admirabila noastră educatoare (căreia îi păstrez, şi azi, o amintire deosebit de frumoasă), încît, iată, el mi s-a fixat definitiv undeva, pe palierele subliminale ale psihicului, ieşind, ca untdelemnul la suprafaţa apei, în clipe de restrişte. M-am revăzut, mic şi speriat, "îmbrăcat" în ciupercuţă, dansînd, alături de colegi, pe scena Ateneului din Iaşi, acolo unde ne ţineam, de regulă, serbările preşcolare. De ce, acum, aceste imagini pe fond muzical, vă veţi întreba, aşa cum, de altfel, m-am întrebat şi eu, îndată ce am ajuns la aer şi mi-am revenit, uşor-uşor, din nebuloasa spectacolului de pe scări? Explicaţia nu poate fi decît una singură şi ea constituie, volens-nolens, centrul de greutate al revelaţiei prilejuite de întîlnirea cu grupul studentelor "alergătoare". Ca efect al scurtului exerciţiu mnemotehnic, mi-am dat seama că, la vîrsta "ciupercuţelor" (cinci-şase ani), aveam şi noi un joc similar, în pauzele de repetiţie. Este drept că nu foloseam cuvîntul "veceu", ci eufemismul "cabină", la recomandarea doamnei educatoare, dar, în esenţă, psihologia de desfăşurare rămînea aceeaşi. Se apuca unul să ţipe, deodată, ca un apucat " "Cine ajunge ultimu’ la cabină-i prooost!" " şi năvăleam cu toţii, reptilian, spre mica toaletă (de cîţiva metri pătraţi), aidoma unei hoarde de tătari. Şocul întîmplării recente (de la Universitate), împreună cu nostalgia trecutului îndepărtat (din Grădiniţă) m-au dus invariabil către (re)validarea unei teorii mai vechi, expuse de mine şi cu alte ocazii. Asistăm, în interiorul sistemului educaţional actual, la instaurarea unui retard emoţional îngrijorător. Nu a retardului intelectual, repet, ci a unuia "sufletesc", "emoţional". Învăţămîntul nostru şi-a pierdut componenta formatoare, civilizatoare, subordonîndu-se unui efort unidirecţional, de impunere a informaţiei şi de construcţie a savanţilor. Din păcate, numai un procent mic din tinerii studioşi ai patriei ajung "savanţi", se-nţelege, restul devenind nişte roboţei cu cip-uri informaţionale incomplete şi " ce e mai grav " fără valori morale sau personalitate civică. Nu mă mir deloc că se joacă "prinsa", la ora actuală, prin Universitatea "bolognizată". Mă întreb, serios, cît de departe este vremea în care voi fi nevoit să intru în amfiteatrul arhiplin, să ridic mînile în slăvi pentru a solicita atenţia, să dau tonul elegant ("Do-re-mi-fa-sol-la-do-do") şi să încep, ulterior, să dirijez frenetic, în timp ce sutele de voci studenţeşti fredonează: "Noi sînteem ciupercuţeee / Frumoasee şi drăguuţeee...".

image png
Supraviețuire
Pentru că am aflat de pe Facebook că o pisică îngheață și moare de frig la -15 de grade.
image png
Autenticitatea, între parfum și mujdei
În psihologie, esența unei personalități este definită, în principiu, de cinci caracteristici centrale.
image png
Speranța
Speranţa este una dintre virtuţile teologice.
image png
Scriptura: arbore, spital, cer
Pentru că Dumnezeu însuși li se dezvăluie ca o carte care „nu se închide”.
image png
Inima casei
Acum, la facultate, împreună cu colegele mele, doctorande în arhitectură, Irina Scobiola și Silvia Costiuc, îi învățăm pe studenții noștri cum să proiecteze o locuință.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Sau că liliecii sînt, în unele privințe, niște creaturi de invidiat? Sau că bat sex e totuna cu bad sex?
image png
Moș Nicolae
Poveștile lor nu mi-au diminuat cu nimic credința în Moși.
Cea mai bună parte din noi jpeg
„Sărbătorile vin!”
Problema nu prea are legătură cu renul Rudolf și vorbește mai mult despre tine.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Să găsești oameni la fel ca tine
A îndrăzni să vorbești despre o boală înseamnă a crea o comunitate.
Zizi și neantul jpeg
„Luna cadourilor” și cenușiul
Simțeam cum realitatea tindea, făcea chiar presiuni asupra noastră, a locuitorilor ei, să se transforme în irealitatea din Lumea de lemn.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cine o mai ține minte pe „fata de la pagina 5?” – cum recuperăm anii ’90?
Ar trebui să existe undeva la un loc de cinste într-un muzeu al presei românești de după 1989.
E cool să postești jpeg
Termopanul, valoare națională
„O bojdeucă trendy“, „Parchetul este cumpărat de la Dedeman sau Praktiker?“
p 20 Balaam WC jpg
Originea regilor magi
E un mag dintre caldeeni? Un ghicitor în stele? Un vrăjitor malefic?
Theodor Pallady jpeg
O carte despre oameni și îngeri
Cititorul va descoperi în text rațiunea tainică a Întrupării: doar omul – cu anatomia lui de lut și sufletul său nemuritor – avea să fie o imago Dei.
p 24 F  Prica jpg
Cu ochii-n 3,14
„Un cal a reușit cumva să iasă din boxa lui și umblă prin avion.”
image png
Oamenii din fotografii
Să-i facem să supraviețuiască.
image png
Malliștii
După film, ne-am dus să ne căutăm mașina în parcarea subterană, acolo, în hruba aia imensă și întunecoasă se termină fericirea.
image png
Lectura, antidotul violenței?
Cel mai des, este invocată lipsa timpului: „N-am mai citit pentru că m-a copleșit oboseala”.
image png
Mărturia lui Pascal
Cuvinte care „nu vor trece”, pline de „har și de adevăr”.
p 20 Iași WC jpg
Provincia ca problemă
Iar faptele, cîte și cum se fac ele, capătă cadențe cosmice, ca în sfîșietorul testament al Olguței.
p 21 la Lorin WC jpg
Olimpul litoralului românesc (2)
Ceva din spiritul stațiunii, un je-ne-sais-quoi, îi face și pe sportivii de performanță să își facă aici cantonamentele.
p 24 S M  Georgescu jpg
Cu ochii-n 3,14
„Lacrimile ei se amestecă cu cele ale acestui bazin“.
image png
Toate lucrurile care s-au schimbat
E nevoie de atît de puțin după ce anii își fac treaba.
image png
Capoate și feminități
Așa, diferențele dintre interior și exterior erau într-o măsură abolite.

Adevarul.ro

image
Kim Basinger împlinește 70 de ani: iubirile pasionale ale actriței. Ce roluri i-au adus celebritatea VIDEO
Actriță și fost model, Kim Basinger a devenit celebră datorită rolurilor în filme precum Batman, L.A. Confidential și 9 1/2 Weeks. Vedeta premiată cu Oscar a avut o carieră excepțională, precum și o viață personală fascinantă. Astăzi, vedeta de la Hollywood împlinește 70 de ani.
image
Moartea misterioasă a uneia dintre cele mai mari vedete rock. Ultimele clipe din viața lui Jim Morrison, solistul trupei The Doors
Solistul trupei americane The Doors a fost unul dintre cele mai mari staruri rock din toate timpurile. La 52 de ani de la dispariția sa prematură, moartea sa este încă învăluită în mister, iar mulţi cred că Jim trăieşte şi azi.
image
Cartofii la cuptor, un deliciu. Cum faci cea mai ușoară mâncare de post, condimentele care îi fac irezistibili
Este un preparat simplu, dar deosebit de gustos. În post, cartofii la cuptor sunt o masă sățioasă și ușor de pregătit. Pot fi serviți cu murături, salată de legume ori cu sos de usturoi.

HIstoria.ro

image
Moartea lui Aurel Vlaicu. Concluziile anchetei
În cursul anchetei în cazul accidentului aeronautic în care și-a pierdut viața Aurel Vlaicu (31 august/13 septembrie 1913) s-au conturat două ipoteze, pe care locotenentul av. Gheorghe Negrescu le prezintă astfel:
image
Zguduitoarea dramă amoroasă din Brăila, care a captivat presa interbelică
În anii 1923-1924, numita Anny Bally din Brăila, „de o frumuseţe rară“, a încercat să se sinucidă din dragoste. În 8 noiembrie 1924, tot din amor, şi-a împuşcat iubitul, după care s-a împuşcat şi ea.
image
Importanța stației NKVD de la Londra în timpul celui de-al Doilea Război Mondial
În 1941, stația NKVD de la Londra era cea mai productivă din lume, comunicând Moscovei 7.867 de documente diplomatice și politice, 715 documente pe probleme militare, 127 referitoare la aspecte economice și 51 legate de activități sau operațiuni ale serviciilor de informații.