Un episod paideic

Publicat în Dilema Veche nr. 282 din 12 Iul 2009
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Coboram deunăzi scările laterale ale corpului principal al Universităţii (din Iaşi, n.a.). Cînd ajung pe la etajul I, aud un vuiet teribil dinspre coridorul din dreapta, vuiet pigmentat de chiţcăieli şi icnete infantile. Vacarmul are ceva năvalnic, se află într-un crescendo ameninţător. Mă opresc în capul scărilor, tulburat. E ora unsprezece treizeci, moment de maximă activitate academică, în care, în majoritatea amfiteatrelor din zonă, ar trebui să fie cursuri. Întorc alarmat privirea şi observ un grup de fete fugărindu-se zgomotos şi defazat. O veritabilă "cavalcadă în(spre) iad", aş fi spus, cu vorba unui celebru prozator, dacă strania deplasare în forţă nu ar fi fost altceva decît un joc benign (rîsetele isterice ale împricinatelor şi fericirea extatică de pe figurile lor indicau, neechivoc, această ipoteză). Brusc, lidera grupului (sau, în sfîrşit, tînăra "fugărită") face un pas greşit şi alunecă violent, chiar în clipa în care se pregătea să vireze către scări. Cade rău (complet "nesportiv") şi dă cu capul de ciment, făcînd întreaga incintă să rezoneze la ecoul unui sunet amplu, de turbină goală (nu e nici o ironie, aşa s-a auzit, parole d’honneur!). Amuţim cu toţii, şi eu şi, cum să le numesc, "fugăritoarele". După două-trei secunde de şoc şi confuzie, victima se ridică în fund, îşi pune mîna pe cap şi începe să urle, cu lacrimile ţîşnindu-i din ochi: "Aulio-ulio-ulio, aulio-ulio-ulio, aulio-ulio-ulio, fată! Ci mă doare! Curge, fată, sîngi?". Interogaţia ultimă este însoţită de gestul spăimos-delicat de întindere a capului către prietenele îngrozite. Se strîng toate în jurul accidentatei şi încep să o caute, cu frică, în păr. "Nu, fată-tu, eşti bini! Saltă-n sus, fată-hăi, cî n-ai nimic!" " zice una dintre ele convingător. "Fugărita" nu mai plînge, revine în poziţia verticală a lui homo sapiens, se freacă puţin la baza occipitalului şi, surîzînd nătîng, strigă spre grup: "Cini-ajungi ultima la veceu îi proaaastăăă". Izbucneşte un rîs general nebunesc. Vacarmul se reia la fel de tumultuos, iar tropăitul se readaptează la ritmul dement de mai devreme. Rămîn un timp blocat, aşteptînd ca viitura să se stingă undeva, în depărtare, pe coridoarele, cînd paralele, cînd perpendiculare, ale Universităţii, apoi cobor, confuz şi ameţit, în parcare. În cap îmi sună sacadat un cîntecel ciudat, asemănător cu simptomele delirului spontan: "Noi sîntem ciupercuţe, / Frumoase şi drăguţe. / După ploaie noi ieşim / Şi lumea-nveselim". Mi-au trebuit minute bune de introspecţie şi (auto)psihanaliză, pentru a reuşi să localizez buclucaşa melodie şi, mai ales, dubiosul asociaţionism prin care ajunsese să-mi cînte în cap, tocmai atunci, cu atîta claritate. E vorba despre un cîntecel învăţat, cu aproximativ treizeci şi cinci de ani în urmă, în grupa mare de grădiniţă, pentru Serbarea de Crăciun (la vremea respectivă, "Serbarea de Iarnă"). Îl repetasem într-atît cu admirabila noastră educatoare (căreia îi păstrez, şi azi, o amintire deosebit de frumoasă), încît, iată, el mi s-a fixat definitiv undeva, pe palierele subliminale ale psihicului, ieşind, ca untdelemnul la suprafaţa apei, în clipe de restrişte. M-am revăzut, mic şi speriat, "îmbrăcat" în ciupercuţă, dansînd, alături de colegi, pe scena Ateneului din Iaşi, acolo unde ne ţineam, de regulă, serbările preşcolare. De ce, acum, aceste imagini pe fond muzical, vă veţi întreba, aşa cum, de altfel, m-am întrebat şi eu, îndată ce am ajuns la aer şi mi-am revenit, uşor-uşor, din nebuloasa spectacolului de pe scări? Explicaţia nu poate fi decît una singură şi ea constituie, volens-nolens, centrul de greutate al revelaţiei prilejuite de întîlnirea cu grupul studentelor "alergătoare". Ca efect al scurtului exerciţiu mnemotehnic, mi-am dat seama că, la vîrsta "ciupercuţelor" (cinci-şase ani), aveam şi noi un joc similar, în pauzele de repetiţie. Este drept că nu foloseam cuvîntul "veceu", ci eufemismul "cabină", la recomandarea doamnei educatoare, dar, în esenţă, psihologia de desfăşurare rămînea aceeaşi. Se apuca unul să ţipe, deodată, ca un apucat " "Cine ajunge ultimu’ la cabină-i prooost!" " şi năvăleam cu toţii, reptilian, spre mica toaletă (de cîţiva metri pătraţi), aidoma unei hoarde de tătari. Şocul întîmplării recente (de la Universitate), împreună cu nostalgia trecutului îndepărtat (din Grădiniţă) m-au dus invariabil către (re)validarea unei teorii mai vechi, expuse de mine şi cu alte ocazii. Asistăm, în interiorul sistemului educaţional actual, la instaurarea unui retard emoţional îngrijorător. Nu a retardului intelectual, repet, ci a unuia "sufletesc", "emoţional". Învăţămîntul nostru şi-a pierdut componenta formatoare, civilizatoare, subordonîndu-se unui efort unidirecţional, de impunere a informaţiei şi de construcţie a savanţilor. Din păcate, numai un procent mic din tinerii studioşi ai patriei ajung "savanţi", se-nţelege, restul devenind nişte roboţei cu cip-uri informaţionale incomplete şi " ce e mai grav " fără valori morale sau personalitate civică. Nu mă mir deloc că se joacă "prinsa", la ora actuală, prin Universitatea "bolognizată". Mă întreb, serios, cît de departe este vremea în care voi fi nevoit să intru în amfiteatrul arhiplin, să ridic mînile în slăvi pentru a solicita atenţia, să dau tonul elegant ("Do-re-mi-fa-sol-la-do-do") şi să încep, ulterior, să dirijez frenetic, în timp ce sutele de voci studenţeşti fredonează: "Noi sînteem ciupercuţeee / Frumoasee şi drăguuţeee...".

Zizi și neantul jpeg
Alarme, sonerii, zgomote… – din alte vremi
Aproape vii, ceasurile ne umpleau singurătățile.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
#metoo? În România?! Să fim serioși!
Nu cred că există vreo femeie, cel puțin din generația mea, care să nu fi trecut măcar o dată în viață printr-o experiență de hărțuire sexuală
p 20 N  Steinhardt jpg
N. Steinhardt despre creștinismul firesc
Creștinismul devine un regim natural al vieții, un accent care însoțește gesturile cele mai mărunte ale cotidianului.
Polul jpg
Colonialism și misionarism
Reconcilierea dintre colonialism și misiunea creștină internațională este foarte complexă.
p 24 S M  Georgescu jpg
Cu ochii-n 3,14
A ajuns acasă rîzînd, a rîs toată noaptea și nu s-a oprit nici a doua zi (joi), nimic neputîndu-i pune capăt veseliei.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
În ochii ei era dragoste, multă dragoste
Cît de repede se petrecea totul, fără să analizezi, fără să-ți pui întrebări, fără să te gîndești la un viitor, erau ca niște fire care se înșiră, apoi se deșiră, ca o lumînare care se aprinde undeva în noapte, arde întîi viu, apoi mocnit și se stinge de la sine.
Un album studiu al bisericilor transilvane jpeg
Un album-studiu al bisericilor transilvane
Textul are sobrietate ştinţifică, devotament faţă de documentarea monumentelor şi a vieţii religioase care le-a modelat şi care s-a modelat, de-a lungul timpului, în jurul verticalei lor.
Theodor Pallady jpeg
Tiparul și Cartea cărților
Nu știu să se fi publicat la noi, pînă acum, o asemenea panoramă a edițiilor tipărite ale Sfintei Scripturi de pe orice meridian și în mai toate limbile cunoscute.
Zizi și neantul jpeg
În mulțime
Oamenii prezenți erau animați de entuziasm, dar de unul mai blînd, mai difuz.
Visez parcaje subterane jpeg
Visez parcaje subterane
Locuitorii la bloc ar trebui să-și privească cartierul ca pe propria curte și să lase mașinile la bulevarde, pentru a se bucura de natură.
Cu ochii n 3,14 jpeg
Cu ochii-n 3,14
Un bărbat de 60 de ani a mers la dentist pentru o plombă și a ajuns la urgență direct în operație, pentru că a înghițit capul frezei care-i scormonea dintele.
Oh salvie levănțică iasomie trandafir jpeg
Oh salvie levănțică iasomie trandafir
La început, l-am întîlnit pe Mircea Anghelescu ca profesor, în Amfiteatrul „Bălcescu“.
Zizi și neantul jpeg
Din mers, „mici” bucurii
Bucuria trece dincolo de tine și o-mpărtășești, involuntar în general, și celorlalți.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Privirea lui Chateaubriand
Memoriile au fost proiectate – cum altfel? – pentru posteritate, dar ca o voce de dincolo de mormînt.
Filosofie și muzică  Gabriel Marcel jpeg
Filosofie și muzică. Gabriel Marcel
Muzica este așadar, în mod primordial, nu un obiect al gîndirii, ci un mod al ei.
Cu ochii n 3,14 jpeg
Cu ochii-n 3,14
...mai mulți americani au murit înecați cu lăptuci decît mușcați de șerpi și de crocodili, combinat.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Speranța moare ultima?
Mereu m-am întrebat dacă speranța care poate aduce cu sine un soi de idealism în a privi lucrurile din jurul tău folosește într-adevăr la ceva.
O lume a poveștilor jpeg
O lume a poveștilor
Narativele care pot subjuga națiuni întregi nu sînt o invenție modernă – după cum afirmă psihiatrul Boris Cyrulnik, în cea mai recentă carte a sa, apărută luna trecută la editura Odile Jacob.
André Scrima: Ziua una şi a opta jpeg
André Scrima: Ziua una şi a opta
Lumina Paştilor: pe cea vizibilă în biserici şi pe străzi, ucrainenii nu şi-au putut-o îngădui; pe cea spirituală, religia patriarhului Kiril o insultă, o sufocă.
Theodor Pallady jpeg
Un Sisif în robă franciscană
Camus a fost doar martorul esențial al asprelor sale vremuri și, prin revolta contra absurdului, aproape un mărturisitor.
Zizi și neantul jpeg
Iarbă verde și obligativități
Avem tendința să ne complicăm puținele zile libere. Să le încadrăm în sisteme, să le tratăm ca pe unele de lucru în alt domeniu: cel al leisure-ului, al entertainment-ului.
Cu ochii n 3,14 jpeg
Cu ochii-n 3,14
Care ar fi playlist-ul ce v-ar alunga pe dumneavoastră de la o demonstrație?
Blocul, strada, etajul și apartamentul jpeg
Blocul, strada, etajul și apartamentul
În locul garajului a apărut un parc, la fel de lipsit de imaginație din punct de vedere urban ca și lamele de blocuri din spatele unității militare, dar care, cu zonele sale verzi, evoca peluza spălătoriei de steaguri.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Ce caută americanul în Europa?
Îmi dau seama că avem de toate aici, pe bătrînul nostru continent, micul nostru paradis terestru, că este (a fost... oare?) una dintre cele mai bune lumi posibile și că mi-ar trebui vreo cinci vieți ca să văd și să trăiesc tot.

Adevarul.ro

image
Implicaţiile distrugerii crucişătorului Moskva, nava amiral a flotei ruse la Marea Neagră | adevarul.ro
Atacul asupra crucisatorului Moskva", nava-amiral a flotei ruse la Marea Neagra, are valoare simbolica si militara, spune profesorul Michael Petersen, citat de BBC. Nava ...
image
Topul celor mai valoroase monumente istorice lăsate în ruină. De ce nimeni nu le-a îngrijit VIDEO | adevarul.ro
O multime de monumente istorice faimoase din judetul Hunedoara nu au mai fost ingrijite si restaurate de mai multe decenii.