Măicuţa

Publicat în Dilema Veche nr. 480 din 24 aprilie - 2 mai 2013
Dragoste şi răzbunare jpeg

Toată lumea o ştia de… „Măicuţa“. Aşa îi ziceau toţi. Era o apariţie bizară, din altă lume, venită direct din visul somnului de după-masă al unui împătimit de suprarealism. O vedeam des, mergînd legănat, ca o corabie mare. Ţinea privirea în pămînt şi căra mereu după ea o geantă neagră, încăpătoare. Diminutivul nu i se potrivea de nici un fel. Era departe de a fi o fiinţă firavă. Plus straiul călugăresc de pe ea, veşmîntul care o făcea să pară ceva puternic, de neclintit. Ori de cîte ori o vedeam, purta pe chip urma unui surîs care se terminase demult. N-o puteai rata dacă apărea în peisaj.

Un orăşel, o staţiune tăiată în inima pădurii, un loc în care toată lumea se ştia. Cei care veneau la tratament de mai mulţi ani deveniseră de-ai casei, cunoscînd toate bîrfele şi deprinzînd moravurile locului. Unii îşi trăiau aici, vreme de cîteva săptămîni pe an, a doua viaţă. Aia frumoasă. Iar viaţa reală, din oraşele de unde erau, de la familiile şi locurile lor de muncă, se transforma într-un fel de preţ care trebuia plătit pentru această scurtă şi măreaţă bucurie. Mersul la staţiune. Scufundarea în poveştile şi în farmecul de neexplicat al comunităţii de adopţie. Aici puteai fi, cumva, liber. Nu că beţia ar fi fost privită cu un soi de îngăduinţă, dar recunoaşterea valorii ei de punere în abis plutea discret pe feţele multora. Nu că adulterul n-ar fi fost ceva condamnabil, dar binele făcut unei doamne singure – cu copilul adormit în camera de hotel şi soţul rămas departe, în oraşul din care doamna venise la tratament – se considera ca un gest de solidaritate comunitară, de patriotism. Orăşelul era mereu plin, indiferent de anotimp. Seriile de oaspeţi ai staţiunii curgeau neîntrerupt, cu dependenţi care reveneau la viaţa lor secretă şi cu prospătură care defila generos, expunîndu-se evaluării. Pe terase şi în parcul ca o grădină botanică de mare soi, viermuia o lume pestriţă, mereu dedată poveştilor, discuţiilor în contradictoriu, flirtului, bîrfelor care mergeau cu bere ca grisinele şi alunele sărate.

Măicuţa locuia „la blocurile din Ceceu“, în partea de sus a staţiunii. Erau vreo trei la număr, construite lîngă nişte vile de protocol ale Comitetului Central al Partidului. Nimeni nu ştia cu exactitate cînd îşi făcuse apariţia, dar Măicuţa îşi cumpărase apartamentul cu banii jos, alimentînd, în felul ăsta, fără să ştie, şirul de zvonuri şi fabulaţii zglobii care spuneau că era plină de bani. Pe seama ei circulau o mulţime de poveşti. Normal. Era singura măicuţă din staţiune. Cum să scapi aşa un subiect? Unii ziceau că a fost profesoară, undeva, la un liceu mare, la Bucureşti. Alţii că a fost ingineră pe şantiere, că a sedus-o unu’, un şofer, a lăsat-o gravidă şi a părăsit-o. Ea a născut, a dus copilul la Orfelinat şi, pe urmă, s-a călugărit. Altă variantă care circula cu succes zicea că fusese contabilă şi o prinseseră cu o delapidare. Cheltuise bani publici, ducînd-o boiereşte, pînă cînd fusese luată la ochi. Pînă la urmă, cu chiu cu vai, scăpase cu suspendare şi alesese calea pocăinţei. Toate poveştile astea erau vehiculate cu o oarecare detaşare, cu dorinţa de a povesti, mai degrabă decît cea de a şti cu adevărat cine era Măicuţa. Pentru că, de fapt, nimeni nu ştia aproape nimic despre ea. În funcţie de starea din momentul în care povestea ei ajungea la rînd, era cînd o ticăloasă pocăită, cînd o naivă sedusă şi abandonată, ba o zgîrcită plină de bani, ba o fiinţă de geniu, cu vreo trei facultăţi, retrasă în meditaţie, departe de lumea marilor oraşe. Unii ziceau chiar că ştia vreo cinci limbi străine „la perfecţie“, dar nu vrea să le mai vorbească, pentru că de la alea i se trăgea depresia care o făcuse să se călugărească.

Un lucru era foarte clar – în ciuda oricăror bîrfe, Măicuţa ajunsese, de fapt, un personaj foarte respectat în comunitate. Avea un glas frumos, cald, vorbea extraordinar de îngrijit, cu cuvinte măiestru alese şi cu fraze care păreau scoborîte din cărţi. Noi, elevimea orăşelului, o ştiam cu toţii şi o salutam cu un „săru’ mîna“ plin de respect, în care se amestecau toate poveştile şi tembelismele auzite despre ea în discuţiile aprinse ale adulţilor, dar şi starea pe care o impunea simpla ei apariţie. Parcă avea un fel de energie, deschizînd nişte porţi misterioase, din dosul cărora venea o adiere răcoroasă, abia simţită, cu miros de busuioc şi tămîie. Tot timpul mergea la biserică şi cînta în strană, deşi părintele nu se arăta prea fericit de chestia asta, pentru că i se părea că ea se bucura, într-un fel, de mai multă atenţie. În plus, la o biserică din asta normală, de comunitate mică, nu prea vezi în fiecare zi o maică, pe deasupra şi atît de impunătoare, mereu cu straiele perfecte, decupată, parcă, dintr-o pictură de pe pereţii bisericii.

Odată cu trecerea anilor, o vedeam din ce în ce mai rar. Zvonul care se auzea tot mai persistent şi mai convingător era că fusese scoasă la pensie de la Episcopie, care oricum o tolerase atîta vreme, şi care nu-i mai dădea voie să poarte straiele călugăreşti. Fusese văzută de mai multe ori intrînd la Miliţie, unde i se pusese în vedere că se făcea vinovată de „port ilegal de uniformă“. Nu voia însă, nici în ruptul capului, să renunţe la hainele de măicuţă. Îmbătrînise foarte tare – cică nu mai auzea foarte bine – şi, atunci cînd apărea pe la biserică, le cînta cam fals, cam pe lîngă. Pentru că auziseră ei că nu mai avea voie să poarte „uniforma“, mulţi o priveau cu un soi de ironie duşmănoasă. Nu ştiau nici atunci cine era ea cu adevărat, dar un lucru se dovedea clar – purta ilegal „uniforma“. Tîrziu am aflat că, în blîndeţea şi bunătatea ei, comunitatea îi găsise de multă vreme o poreclă. Îi ziceau „Maica Epizdichia“.

Cătălin Ştefănescu este realizatorul emisiunii Garantat 100% la TVR 1.

Cea mai bună parte din noi jpeg
„Te pot suna un minut?“
Am încercat să înțeleg de unde provine această anxietate și am descoperit cîteva posibile cauze.
Zizi și neantul jpeg
Primăvară și sărbători
În timp ce lumea de atunci își răcea gura în dezbateri intense, industria de Sf. Valentin înflorea.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Pisica
A fost atît de specială încît eu, timp de trei ani, n-am știut dacă sînt om sau pisică.
E cool să postești jpeg
Normalitatea anormalității noastre
Zilnic, doar în Capitală, zeci de oameni sînt mușcați de cîini, vagabonzi sau care, chipurile, au stăpîni care îi lasă „liberi”.
p 20 WC jpg
Religia între pandemie şi război
De cîţiva ani încoace, avem de trăit două crize acute, globale.
Theodor Pallady jpeg
Rezonanța culturală a lemnului
Tot ce e cu adevărat tradițional măsoară acest eon silvestru, inaugurat după descoperirea focului, care îi este deopotrivă origine și capăt.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
● Un cuplu a divorțat după ce au descoperit că fiecare avea o aventură online cu celălalt sub nume false. Probabil au divorțat ca să poată fi, în sfîrșit, împreună și să-și consume adulterul. (M. C.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Prietenia între femei – un mit?
Marile bucurii și marile tristeți le cam ducem de unii singuri.
Zizi și neantul jpeg
Zăpadă și săpuneală
Săpuneala era, negreșit, un mini-ritual pre-sexual.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Diete și cîteva gînduri despre nutriție
● Orice dietă implică renunțarea la alcool. Eu nu beau decît vin, dar e bună și o bere. Pînă aici! Nu vreau să fiu un om slab, sănătos, dar trist.
E cool să postești jpeg
Cînd aduci munca acasă
Există, bineînțeles, avantaje clare ale muncii de acasă. Și pentru angajați, și pentru angajatori.
p 20 Kierkegaar WC jpg
Maestrul Kierkegaard
Într-o anumită împrejurare, Wittgenstein a observat: „Un gînditor religios onest este ca un funambul.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Ineditele lui Eliade
E un eveniment care, sper, i-ar fi plăcut lui Eliade, pentru că e o confirmare a importanței arhivei pe care o evoca recurent, aproape obsesiv, în jurnalele sale, știind ce a lăsat în ea.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Dialog între un tată și un fiu (la vîrsta inocenței), în autobuz. Tatăl: „Merg să-i iau lu’ mami ceva.“ Fiul: „Ce?“ Tatăl: „Niște cizme.“ Fiul: „De ce?“ Tatăl: „Nu, că nu găsesc.“ Memorabil. (D. S.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Cînd v-ați simțit singuri ultima dată?
Te poți simți însingurat într-o mare de oameni, dacă relațiile cu ei nu sînt potrivite.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cum se pleca în State în anii ’90?
Astfel, exemplele pot continua, căci românul, odată ajuns cetăţean american, face tot posibilul să-şi uite limba şi obiceiurile, dar năravurile şi le păstrează.
E cool să postești jpeg
Vînzătorul nostru, stăpînul nostru
Rămîne însă o întrebare: politețea, grija, respectul sînt oare condiționate de bani sau derivă din calitatea umană?
p 20 jpg
Incultură religioasă şi incultură universitară
Numeroasele miniaturi ilustrative preiau, alături de modele musulmane, imagistică de tip budist chinez şi creştin bizantin.
Theodor Pallady jpeg
Un iluminist evreu în Țara Românească
Cronica relațiilor dintre români și evrei a fost uneori armonioasă, alteori convulsivă și tragică, în funcție de contexte sociale, dinamici ideologice și evoluții geopolitice inevitabil fluctuante.
index jpeg 3 webp
Cîtă nefericire în urbea lui Bucur!
La noi, aici, în București și în anul de grație 2023, sub ce pictăm oamenii sfîșiați, absurd, de haite, pe cîmpurile năpădite de buruieni ale unui oraș care agonizează fără să o știe?
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Cehoaica Vera Czernak n-a mai suportat infidelitățile soțului ei, așa că într-o zi a decis să se arunce de la balcon. A căzut exact peste soțul ei care tocmai se întorcea acasă. El a murit, ea a supraviețuit.
Cea mai bună parte din noi jpeg
„Ei fac din noapte ziuă ş-a zilei ochi închid”
După ce vorbeam, mă culcam la loc. Nu i-am zis niciodată, dar se pare că știa. Mai tare decît cronotipul (și decît majoritatea lucrurilor) rămîne iubirea, se pare.
Zizi și neantul jpeg
Dimineți de iarnă
Mă făcea să simt că pămîntul nu-mi fuge de sub picioare. Că lucrurile pot avea sens și pot fi la locurile lor.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
La munca de jos
Oare n-ar trebui, la vîrsta lor, să plece în niște excursii ca să vadă lumea, să-și cumpere autorulote cum fac pensionarii din Germania, să-și petreacă revelioanele prin insule cu o climă mai blîndă?

Adevarul.ro

image
14 ani fără uriașul Marian Cozma: Povestea crimei și ce s-a întâmplat cu ucigașii de etnie rromă
Un handbalist uriaș, la propriu și la figurat, s-a stins, la Veszprém (Ungaria) după un incident șocant.
image
Jurnalist Pro TV reținut pentru 24 de ore. Marius Buga este acuzat că a violat un minor dintr-un centru de plasament
Jurnalistul Marius Buga (42 de ani), corespondentul Pro TV în Dâmbovița și unul dintre cei mai vechi colaboratori ai televiziunii, a fost reținut de procurori într-un dosar ce vizează acte sexuale cu un minor.
image
La ce trebuie să fim atenți când cumpărăm o locuință ca să nu cadă la primul cutremur
Dr. Ing. Lucian Melinceanu, preşedintele Asociaţiei Inginerilor Constructori Proiectanţi de Structuri din România a explicat pentru „Adevărul” la ce trebuie să fim atenți atunci când cumpărăm o locuință.

HIstoria.ro

image
Care este cea mai valoroasă pictură din România?
Muzeul Național Brukenthal prezintă, pe pagina de Facebook, cea mai importantă lucrare a colecției de pictură a instituției sibiene, achiziționată de baronul Samuel von Brukenthal, colecție care a stat la fondarea primului muzeu deschis publicului din România (1817).
image
Aventurile Reginei Maria, o traumă pentru tânărul prinț Carol
Nașterea lui Carol, primul copil al cuplului princiar Ferdinand-Maria, pe 15 octombrie 1893, a fost un prilej de mare bucurie pentru țară, familia regală și Regele Carol I, dar mai puțin pentru tânăra mamă.
image
Consecințele bătăliei de la Stalingrad
După capitularea Corpului XI Armată, timp de câteva zile, avioane de recunoaștere germane au continuat să efectueze zboruri deasupra Stalingradului pentru a descoperi eventualele grupuri de militari germani care încercau să scape și de a le parașuta provizii.