Fărîmituri
I Acum o lună, am primit o informaţie pe care vreau s-o transmit mai departe. Portretele de case pe care le schiţez aici sînt însoţite, de cîte ori se poate, de istoria familiilor care au locuit acolo şi, astfel, trecutul oraşului devine mai puţin abstract. Se confirmă, aşadar, că acea casă despre care scriam în noiembrie 2006 şi care se găseşte în Bdul Hristo Botev, colţ cu str. Theodor Ştefănescu (adresa de altădată fiind Bdul Domniţei, colţ cu str. Culmea Veche) a aparţinut, cum am presupus, lui Ştefan Zladko, un comerciant de frunte încă de la sfîrşitul veacului al XIX-lea. La 1895, data primului cadastru, el era proprietarul şi trăia acolo împreună cu soţia sa, Ana, şi cu cei patru fii ai lor: Pascal, Toma, Ştefan şi Constantin. În 1919, familia Ştefan Zladko îşi avea domiciliul în str. Marin Serghiescu, într-o casă cu două etaje şi mansardă înaltă, cu o curte-grădină la stradă. Cel mai mare dintre fii, Pascal, devenit inginer, se căsătorise între timp, în 1914, cu Margareta, fiica doctorului Mihail Mirinescu. Ei au locuit cu chirie în casa arhitectului Ernest Doneaud, aflată la colţul străzilor numite acum George Enescu şi General Magheru. Au avut două fiice: Mariana Ghinescu (1918-2008) şi Ioana, născută în 1920, care a fost soţia inginerului Dan Teodoreanu, dintr-o ramură colaterală a familiei scriitorilor ieşeni. Familia Pascal Zladko se mutase în 1920 în casa Steinbach (adresa de atunci Bdul Independenţei, acum Eroii Sanitari, peste drum de Facultatea de Medicină); casa a fost vîndută în 1925 prinţului Niculae pentru Ioana Dolete, care va fi peste cîţiva ani soţia lui morganatică. Mulţumesc doamnei Teodoreanu pentru lămuririle pe care a binevoit să mi le dea. Cît despre casa din Bdul Botev, am constatat cu plăcere că au început lucrări de restaurare. II Cineva, citind aceste articole din Dilema veche, îmi spunea că i se pare că le scriu cu lacrimi. Nu, le scriu cu furie. E o batjocură ce se întîmplă chiar în inima Centrului istoric. Lîngă catedrala catolică se ridică acum acel bloc bun pentru sărituri cu paraşuta. Desfigurarea cartierului a continuat cu noul hotel de cinci etaje, încă neterminat, dar aproape gata, care s-a înfipt de partea cealaltă a străzii Luterane, la colţul cu General Berthelot. Această construcţie bondoacă, dizgraţioasă, colorată portocaliu şi roz, ocupă spaţiul între nr. 7 de pe Berthelot şi nr. 14 de pe Luterană. Intrînd de pe Calea Victoriei pe Berthelot, pe stînga, treci întîi pe lîngă un imobil "Art Nouveau" splendid, apoi o casă lungă şi scundă (un singur etaj), care exista înainte de 1900 şi are pe fronton un blazon - cred - ardelenesc. Un culoar o străbate de la poartă pînă la ceea ce a fost cîndva o grădină şi nu mai e acum decît o curte dosnică, spre care privesc ferestrele unui geamlîc îmbrăcat în lemn. Alături, la nr. 7, este o veche casă boierească, de aceeaşi înălţime şi vîrstă ca vecina de la nr. 5, dar avînd şi un turnuleţ. Şi-a păstrat curtea care o desparte de stradă. Uşa principală, în centrul faţadei, se deschide spre o scară de marmură, urcînd către uşi de cristal. Firma "Liberty, trading and shipping" protejează încă această frumoasă clădire. Casa se întinde pe toată lăţimea lotului, aşa că nu se vede dacă, în spate, au mai rămas rondurile de flori de acum un secol. Pe înserat, se aprinde o lumină la etaj, semn că e acolo cineva de pază. În schimb, ocolind noua construcţie şi coborînd pe Luterană, casa de la nr. 14 e părăsită, cu ferestrele deschise la etaj, şi această pustietate e păzită numai de doi căţeluşi slăbănogi şi sociabili. La una din defilările organizate de asociaţia "Salvaţi Bucureştiul", tocmai pentru a protesta contra demolărilor sălbatice, la fereastra de sus a apărut o babă, dar ce striga ea nu se putea auzi, fiindcă făceam noi prea mare hărmălaie. Acum, nu mai e nimeni acolo. Deci, zilele acestei case sînt numărate. A fost clădită în primii ani ai secolului trecut. În 1910, locuia acolo un doctor, Nicolae Bărdescu. Studiile de medicină şi le făcuse la Bucureşti prin 1884. Acelaşi nume figurează pe lista proprietarilor din 1918. Pe atunci, terenurile din zonă aparţineau mai ales comunităţii evanghelice, care-şi are pînă astăzi biserica în josul străzii, la colţul cu Ştirbei-vodă, precum şi unor persoane al căror nume sugerează apartenenţa la colonia germană din Bucureşti. Dar şi arhitectul Paul Smărăndescu avea proprietăţi acolo, iar la nr. 28, casa Bărdescu fiind atunci 27, apare pe listă doamna Lydia Filipescu, văduva mareşalului palatului, a cărei reşedinţă, pe strada Dionisie Lupu, în prezent Casa Universitarilor, a fost nelocuită în timpul războiului; Delavrancea umbla pe acolo, căutînd spioni, în nopţile în care aeroplanele nemţeşti bombardau Capitala. Cu demolarea care se pregăteşte, tot capătul de sus al străzii Luterane va fi "modernizat". Nu pot să nu îmi aduc aminte o declaraţie a lui Petre Roman, pe vremuri, că trebuie creată o clasă de mijloc, "în nici un caz cea veche". Cred că se gîndea, ca şi mine acum, la cea dinainte de regimul comunist. Aceea s-a format treptat, cu diplome de studii, aceasta, ai cărei contemporani sîntem siliţi să fim, creşte cît ai bate din palme, din afaceri imobiliare.
