Etică în Gaza
Poate fi acţiunea militară din Gaza susţinută din punct de vedere moral?
La această întrebare sînt posibile diferite răspunsuri. Unele depind de răspunsul la întrebări precedente privind fondarea statului Israel, circumstanţele care au făcut ca mulţi palestinieni să devină refugiaţi, şi responsabilitatea pentru eşecul eforturilor de dinainte de a ajunge la o soluţie paşnică. Dar, să dăm deoparte aceste probleme – pentru că ele au fost cercetate în profunzime – şi să ne concentrăm pe chestiunile morale provocate de ultima izbucnire a ostilităţilor.
Ceea ce a declanşat conflictul curent a fost uciderea a trei adolescenţi evrei din Hebron, pe Malul de Vest. Israelul, acuzînd Hamasul, a arestat sute dintre membrii acestuia pe Malul de Vest, deşi nu a explicat niciodată pe ce baze a făcut această acuzaţie.
Guvernul israelian se poate să fi găsit în asasinatele odioase un pretext pentru a provoca Hamasului o reacţie care să-i permită Israelului să invadeze şi să distrugă, la rîndul lui, tunelele pe care Hamasul le-a săpat din Gaza în Israel. Deşi liderii israelieni au pretins că au fost surprinşi de cît de întinse şi de complicate erau tunelele pe care le-au descoperit, armata israeliană înştiinţase guvernul despre aceste tunele, cu mai mult de un an înainte, şi aceasta constituise o operaţiune specială care să stabilească cum să se ocupe de ele.
Hamas a răspuns arestărilor de pe Malul de Vest, cu un baraj de rachete care au ajuns pînă la Tel Aviv şi Ierusalim, fără să fi provocat daune. După care Israelul a început atacurile aeriene, urmate de o invazie la sol. Pe cînd scriam acest articol, mai mult de 1600 de palestinieni fuseseră ucişi, majoritatea civili, de către atacanţii israelieni aerieni şi tereştri. Trei civili israelieni au fost ucişi de rachete sau mortiere, şi 64 de soldaţi israelieni au fost omorîţi de cînd a început invazia la sol.
Bombardînd cu rachete Israelul, Hamas a invitat la un răspuns militar. O ţară supusă atacurilor cu rachete de dincolo de graniţă are dreptul să se apere, chiar dacă propriile acţiuni pot fi considerate ca provocînd atacurile, şi atacurile în sine sînt destul de ineficiente. Dar dreptul la apărare nu înseamnă şi dreptul de a face ceva care ar putea fi interpretat ca un act defensiv care nu ţine cont de civili.
În ciuda apelurilor din mass-media israeliană, ca Gaza să fie bombardată „pînă-n Epoca de piatră“, guvernul israelian pare a accepta că aceasta ar fi o greşeală. Israelul a luat cîteva măsuri pentru a micşora pierderile civile, prevenindu-i pe palestinieni să evacueze zonele care ar urma să fie bombardate.
Hamasul, dimpotrivă, nu a arătat nici un interes în evitarea victimelor din rîndul civililor, atît în Israel, cît şi în Gaza. Scopul atacurilor cu rachete asupra oraşelor israeliene este tocmai provocarea de victime în rîndul civililor. Faptul că nu s-a întîmplat aşa se datorează impreciziei acestora, sistemului israelian „Iron Dome“ de apărare împotriva proiectilelor, şi, poate, şi unui dram de noroc. Strategia Hamasului de a lansa rachete din arii rezidenţiale şi de a le depozita în şcoli reflectă voinţa conducătorilor săi de a-i pune pe civilii palestieni în calea răului, pentru a confrunta Israelul cu alegerea cumplită între omorîrea civililor şi continuarea atacurilor cu rachete.
Aşa că, orice fel de obiecţii morale am avea în ce priveşte acţiunile Israelului din ultimele luni, există obiecţii încă şi mai serioase împotriva Hamasului. Spre deosebire de alte episoade, ţări arabe precum Egiptul, Iordania sau Arabia Saudită au fost reţinute cu criticile la adresa Israelului, poate că mai puţin din motive morale, şi mai mult pentru că privesc islamul militant ca pe o ameninţare mai serioasă decît Israelul pentru propriile regimuri.
Dar ca să spui că acţiunile Israelului sînt mai puţin evident greşite decît cele ale Hamas nu e mare lucru. Israelul are obiective militare legitime în Gaza: oprirea rachetelor şi distrugerea tunelurilor. Ar trebui să-şi urmeze acele demersuri, în timp ce-şi arată profunda grijă pentru civilii prinşi în Gaza.
Într-un articol recent, Fania Oz-Salzberger, scriind din Tel Aviv în timp ce rachetele erau interceptate pe deasupra, a îndemnat guvernul să trimită provizii medicale satelor din Gaza. De atunci, armata israeliană a constituit un spital de campanie la graniţa cu Gaza, pentru a-i îngriji pe palestinienii răniţi.
Acesta este un pas pozitiv, dar este eclipsat de repetatele momente de atacuri aeriene israeliene şi deschideri de focuri care par să fi omorît degeaba civili, de la cei patru băieţi ucişi pe plajă, pe 16 iulie, la cei 20 de civili palestineni omorîţi cînd se refugiau într-o şcoală a ONU, pe 30 iulie. Aceste incidente ne aduc aminte de operaţiuni NATO de altădată din Afganistan, în care era vădită lipsa de grijă pentru vieţile civililor locali, în comparaţie cu cea pentru trupele NATO, sau ale compatrioţilor civili.
Unii vor da din umeri şi vor spune: „Războiul e un iad.“ Dar între extremele de neatins ale pacifismului şi ale plasării războiului undeva dincolo de moralitate, există un teren de mijloc care încearcă să minimalizeze răul incontestabil al războiului. Putem să admitem că Israelul a făcut cîteva eforturi în sensul acesta, dar trebuie să adăugăm: nu e destul.
© Project Syndicate, 2014
Peter Singer este profesor de bioetică la Universitatea Princeton şi profesor emerit la Universitatea din Melbourne. Printre cărţile sale se numără Animal Liberation, Practical Ethics, The Life You Can Save şi, cea mai recentă – The Point of View of the Universe (coautor alături de Katarzyna de Lazari-Radek).
traducere de Iaromira POPOVICI
